Îndemn lăuntric

Dorelia

Toate articolele scrise de Dorelia

Îmi rătăceşte sub piele un curcubeu dat de arcuirea celulelor inundate de tumultul sîngelui. Îmi opresc paşii lăsînd acordurile sufletului - smălţuite de culori vii - să-şi spună suspinul: un mănunchi de gînduri ce le las despletite de către lumina ochilor ce vor citi.

Îmi simt tălpile arzînd de focul dorului născut din neastîmpărul sufletului cu inflorescenţe albe lăsate de puritatea suflului unui Zeu ce mă îndeamnă să mă scufund în culorile Infinitului ca să mă ridice apoi... după ce m-a înmuiat în dragoste ce se vrea răspîndită peste fiinţă şi nefiinţă.

Scufundări în liniştea fecundă ce ţes în noi, porţi ce duc spre evadarea Sinelui, să ne dăruim mereu cîteva clipe de meditaţie prin care să simţim pulsul lăuntric al vieţii, să evadăm din grijile cotidiene - agonie ce taie răsuflarea, zbucium ce ne împinge într-un joc de echilibristică pe care încercăm din răsputeri să-l menţinem în tiparul apreciat de societatea fadă.

Tu, fiinţă născută din sămînţa de lumină, respiră profund pe nări iubire de absolut, adu-ţi în privire strălucirea stelelor şi priveste blînd cu coada ochiului aburul oboselii care a trecut. Înmoaie-ţi trupul, dizolvă-l în astral şi lasă tunetele divine din zarea cerească să îţi dăruie ţinutul de linişti şi freamătul de senin. Cînd te cuprinde deznădejdea, fii fără contur şi sfarmă scoarţa neputinţei ce se sădeşte-n tine în momentele de descumpănire precum o rădăcină putredă ce-n umezeala ei îţi îngheaţă trupul suflînd plumb sufletului ce arde negăsindu-şi liniştea. Să fii convins că totul are un sens, că orice lucru care pare că merge strîmb, merge în realitate drept, aşa că învaţă să nu regreţi nimic din ceea ce îţi este dat să întîmpini, nu te lăsa tulburat de întîrzîierea împlinirii unor vise, căci aşteptarea îţi va descifra tăcerea pămîntului - lutul ce a zămislit trupul - şi aşa vei fi mai aproape de creaţia universală.