Despre rugăciune

Maria Dan

Toate articolele scrise de Maria Dan

Omul, spunea Sf. Vasile cel Mare, este o făptură care a primit porunca să devină Dumnezeu, adică să unească prin iubire natura creată (umană) cu natura necreată (harul dumnezeiesc)

Nu este suficient să ai rugăciunea, trebuie să fii rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este suficient să ai clipe de slăvire a lui Dumnezeu, trebuie ca întreaga ta viaţă, orice act, orice gest, pînă la surîsul chipului omenesc, să devină cîntec de laudă, ofrandă, rugăciune. Să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti (Paul Evdokimov, Taina iubirii).

Cel care sporeşte în rugăciunea inimii, faţa îi străluceşte prin harul Sf. Duh ca a unui alt Moise (Sf. Patriarh Fotie)

Sfintele slujbe bisericeşti sînt statornicite de Duhul sfînt şi toate reflectă în sine taina întrupării lui Dumnezeu-Cuvîntul, nefiind nimic omenesc în ceremoniile bisericeşti, ci toate sînt lucrul harului dumnezeiesc, care nu sporesc prin vredniciile noastre şi nici nu scad prin păcatele noastre.

Sînt slujitori ai patimilor cei care atunci cînd aud un cuvînt îşi pierd liniştea şi răspund 5-10 cuvinte şi duşmănesc şi se tulbură. Unul rămîne în această stare o săptămînă, altul o zi, altul se linişteşte imediat. Toate aceste stări cad sub judecată cît timp rămîn în putere şi nu se pot curăţi prin harul lui Hristos de păcatele zilnice, aparent mici. Sînt alţii care se împotrivesc patimii, care se mîhnesc, se căiesc şi se luptă şi pot dobîndi iertarea păcatelor de fiecare minut prin harul lui Hristos, păcate făcute nu cu voie, ci fără de voie. Ei cheamă împotiva oricărui cuget rău pe Iisus, prin rugăciunea inimii şi astfel obţin schimbări ale sufletului.

Omul se îndumnezeişte nu prin cuvinte, căci toate acestea sînt pămînteşti, ci prin petrecerea în tăcere, datorită căreia noi ne desprindem şi ne eliberăm de cele pămînteşti şi ne ridicăm către Dumnezeu şi ne atingem firea cea neatinsă şi fericită, prin nevoirea cu răbdare în rugăciuni. Cei ce rabdă astfel, curăţindu-şi inimile prin sfinţita linişte, unindu-se printr-însa în chip negrăit cu lumina cea mai presus de simţuri şi de minte, văd în sine pe Dumnezeu, ca într-o oglindă.

Gîndul de Dumnezeu se poate numi lauda lui Dumnezeu. Cel stăruitor toate le poate face spre slava lui Dumenzeu, astfel că orice lucru, orice cuvînt şi orice lucrare a minţii au însemnătate de laudă. La unul ca acesta, inima îi veghează, chiar dacă el doarme (Sf. Vasile).

„Voiesc să fac Voia Ta, Dumnezeule şi legea Ta e în inima mea” (Ps 39.9)

„Eu dorm, dar inima mea veghează” (Cîntarea Cîntărilor 5.2)

„Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17.21)

„Curăţeşte cele dinlăuntru ale paharului, ca să fie curate şi cele din afară” (Matei 23.26)