Despre bărbaţi şi femei

Alina Şutic

Toate articolele scrise de Alina Şutic

„Bărbatul conduce lumea iar femeia conduce bărbatul.”

Este evident că în marea majoritate a funcţiilor de lider în societatea noastră sînt bărbaţi, deci bărbaţii conduc lumea.

Sensul afirmaţiei că femeia conduce bărbatul este de fapt cel de inspiraţie şi susţinere pe care femeia îl are pentru bărbat în tot ceea ce el realizează. Mari capodopere de artă ale lumii au fost create de bărbaţi inspiraţi de femei. Din pasiune şi iubire pentru femei s-au scris poeme, s-au cîntat serenade, s-au născut imperii, s-au construit palate (Taj Mahal).

Orientul vede lumea prin prisma dualităţii: Yang-Yin, plus-minus, masculin-feminin, solar-lunar, conştiinţă-energie.

Natura feminină este asociată aşadar cu yin, minus, receptiv, inimă, energie, iar cea masculină cu yang, plus, emisiv, solar, intelectul, conştiinţa. Întreaga creaţie este un joc al celor două principii. Conştiinţa pentru a crea are nevoie de energie. Energia aşadar (aşa cum a demonstrat şi fizica modernă) este suportul a tot ce există. Bărbaţii care nu preţuiesc femeia îşi subminează propria sursă de putere. Mai mult chiar decît lipsa de preţuire manifestată în anumite perioade ale istoriei umanităţii de către bărbaţi faţă de femeie, femeile şi-au subminat şi singure propria putere inclusiv prin angrenarea în lupta pentru drepturi egale cu bărbaţii. În primul rînd angrenarea în această luptă pentru drepturi egale a presupus aceptarea de către femei că ar fi inferioare. Altfel, de ce s-ar lupta pentru drepul de egalitate? În nici un caz dintr-un complex de superioritate....

În lupta sa pentru drepturi egale cu bărbaţii, femeia a obţinut locuri în parlament, funcţii în ministerul apărării naţionale, muşchi abdominali, a zburat şi în cosmos, şi-a cîştigat chiar şi accesul într-un stadion ca jucător de fotbal (căci locul din galerie nu mai era reprezentativ...). Şi astfel, femeia, după eforturi susţinute a cîştigat o sumedenie de „drepturi”... dar oare, nu a uitat ceva? Nu a uitat femeia zilelor noastre să zîmbească, să mîngîie, să se joace? Oare nu a neglijat femeia propria natură prin ignorarea unor calităţi precum iubirea, dăruirea, demnitatea, puritatea? Astăzi femeia are un corp mai frumos şi împodobit ca oricînd dar din păcate şi un suflet sărac cum nu l-a avut niciodată.

Afirmaţia de drepturi egale, de egalitate între Femeie şi Bărbat este un nonsens. Cum poate fi egal „plusul” şi „minusul”? Ele sînt însă complementare. Femeia şi bărbatul sînt jumătăţi ale unui întreg şi în loc să-şi demonstreze supremaţia firesc ar fi să-şi demonstreze unitatea lor. Războiul încrîncenat între sexe care se manifestă astăzi esta cauza nenorocirilor acestei lumi. Înţelegerea, iubirea şi preţuirea principiului polar opus înseamnă de fapt intelegerea, iubirea şi preţuirea propriei naturi. Astăzi lumea are nevoie de reabilitarea naturii feminine, este şansa noastră de supravieţuire. Căci a nega natura feminină înseamnă a nega însăşi viaţa, natura, iubirea. Avem nevoie de iubire, de tandreţe, de bunătate pentru a ne vindeca şi de asemenea avem nevoie de curaj, fermitate şi perseverenţă în a ne opune răului şi a ne reorienta pe „calea cea dreaptă”. Acestea sînt calitati atat feminine cît şi masculine. Deci doar împreună putem depăşi momentul critic al zilelor noastre. Să abandonăm aşadar lupta aceasta şi să ne împreunăm mîinile şi inimile căci avem acelaşi scop: Fericirea.

Putem concluziona acum că: Bărbatul conduce lumea iar femeia o poate înălţa.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.