Editorial - Oamenii suprafeţelor

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

De la oamenii peşterii, după mii de ani de evoluţie am ajuns la oamenii suprafeţelor. Oameni pentru care totul se petrece la suprafaţă. Într-un noian de informaţii, tentaţii şi solicitări nu mai e timp să aprofundăm nimic. Totul se rezumă la un contact de suprafaţă. Ne poleim exteriorul, ne rezumăm la o cunoaştere micrometrică a orice, chiar şi a profesiei. Doamne fereşte să pătrundem mai mult vreun subiect sau obiect al cunoaşterii!

În ultima sută de ani au apărut o mulţime de informaţii şi metode prin care viaţa oricărui om să poate fi îmbunătăţită. O mulţime de cărţi au fost editate, o mulţime de oameni le-au citit, o mulţime de oameni aşteaptă noi şi noi cărţi. Toţi am vrea să se inventeze un buton sau o pilula pentru orice. Sîntem cu adevărat deplorabili şi extrem de haioşi din punctul acesta de vedere.

Îmi pare absurd să trăim într-o lume în care există atîta informaţie şi totodată atîta incultură şi atîta mojicie. Şi acest lucru se observă în special în şi prin mass-media.

Pentru a avea o viaţă mai bună este de ajuns să învăţăm să vorbim corect, să ne folosim cu înţelepciune vocea. Există numeroase studii care atestă aceasta. Studiile din acest domenniu au apărut de mai bine de un secol şi cu toate acestea ele nu sînt prezentate în şcoli nici măcar cu titlu informativ ca să nu mai spunem că ar trebui aplicate.

Vorbirea este principalul canal care ne poate ajuta să creştem sau să regresăm în omenie. Discrepanţa dintre interior şi exterior este uluitor de mare. Sub protecţia anonimatului limbajul oamenilor este extrem de violent şi scoate la lumină suflete contorsionate şi bolnave. Vizitaţi forumurile principalelor ziare şi veţi vedea ce fel de oameni avem printre noi. Un coleg de serviciu, imbracat cu atenţie, pieptanat, frezat poate să fie sub umbrela anonimatului un forumist ale cărui mesaje te fac să crezi că nu mai eşti pe pămînt. De asemenea, acelaşi limbaj vulgar, oglindă a sufletului grav bolnav este folosit în mediul familial şi în anturajele apropiate. În rest zîmbim protocolar, ne respectăm unii pe ceilalţi, mimăm omenia.

Problema este că şi autenticitatea dată de anonimat nu arată decît superficialitatea cunoaşterii şi a informaţiei pe care o vehiculăm. Anonimatul nu scoate la iveală cine ştie ce profunzimi în gîndire sau adevăr, ci doar refulări ieftine şi înjositoare.

În Noul Testament Iisus spune că ceea ce întinează omul nu este ceea ce intră în el ci ceea ce iese din el. Nu ceea ce bagă pe gură impurifică fiinţa, ci ceea ce este scos pe gură îmbolnăveşte sufletul şi întinează omul. Iar pe gură scoatem cuvintele! Limbajul pe care îl folosim nu este doar o oglindă a sufletului, ci este un instrument care prelucrează sufletul, care este implicat direct în creşterea sau descreşterea sufletului.

Washington Post folosind noile descoperiri şi tendinţe în ale informaţiei a oferit tutror cetăţenilor posibilitatea de a-şi edita propriile articole într-un ziar virtual cu apariţie doar pe internet. După mai puţin de două luni experimentul a fost oprit din cauză că oamenii au folosit prilejul de a-şi exprima gîndurile doar pentru a înjura şi a prolifera tot felul de calomnii şi duşmănii ieftine. Lăsat să se exprime liber şi anonim aproape orice om are tendinţa de vorbi altfel şi despre alte lucruri decît cele folosite uzual în relaţiile directe cu ceilalţi. Toate acestea nu scot în evidenţă decît boli grave şi suflete iradiate. Dacă am putea privi oamenii direct ca suflete, am ajunge repede la concluzia că trăim într-o lume de handicapaţi, de contorsionaţi, într-o lume diformă şi inestetică pînă la repulsie. Dar ce noroc pe noi că ochii nu văd dincolo de conturul pielii şi al hainelor. Nu pătrundem mai adînc de cîţiva nanometri în realitatea din care facem parte. Sîntem oameni ai suprafeţelor!

Limbajul, acţiunea fundamentală de a vorbi este cu adevărat un instrument prin care se pot rezolva o serie importantă din problemele grave cu care se confruntă omenirea. Numai că principala regulă în arta de a vorbi este să fii autentic. Regula de bază este să nu minţi şi mai ales să nu te minţi atît cît îţi este cu putinţă. Pare ceva de domeniul utopicului să-ţi imaginezi o lume în care minciuna să fie pe cale de dispariţie sau să fie ceva care să existe doar aşa de amuzament prin spectacole sau lucrări literare.

Să zicem că putem să trecem peste faptul că nu putem trăi în lumea de azi fără să minţim. Chiar dacă nu putem respecta regula de bază în arta vorbirii, limbajul rămîne în continuare un instrument extrem de puternic prin care ne-am putea ameliora condiţiile de viaţă. Limmbajul este corpul minţii, iar de starea mentală depinde starea întregii fiinţe.

Un limbaj ţinut sub control, un limbaj din care să eliminăm vulgarităţile, bîrfa şi calomnia poate fi începutul unor transformări radicale în existenţa noastră. Chiar şi numai după cîteva săptămîni în care vom învăţa să folosim limbajul aşa cum ne sugerează o mulţime de studii în domeniu, rezultatele devin vizibile. Problema este că transformările mai adînci necesită o aprofundare şi o continuitate pe ani de zile a controlului vorbirii. Ori între timp putem fi atraşi de altceva, de alte metode, eventual mai simple şi mai „eficiente”.

Convingerea mea este că prin intermediul limbajului orice om îşi poate aduce viaţa în limitele unui confort remarcabil pe toate planurile. Un om cu un limbaj corect este un om cu adevărat fericit, pentru că arta vorbirii este poate cea mai la îndemînă pentru a descoperi fericirea care izvorăşte din noi şi care să nu depindă de nici o condiţie exterioară.

Învăţaţi să vorbiţi! Fiţi oameni înţelepţi şi însuşiţi-vă arta de a vorbi! Mijloacele pentru a a bţine aceasta sînt numeroase. Mai este nevoie doar de ceva efort şi puţină voinţă. Aştept de la toţi cititorii opinia şi sugestiile voastre privind arta de a vorbi.