Mesaj dintr-o lume demult uitată…

Lorelei

Toate articolele scrise de Lorelei

…Am fost în acea lume diferită de a noastră, o lume de mult uitată, a celor ce au fost şi-au dispărut dar prezenţa Lor este încă vie prin tot ce a rămas din Timpul Lor şi mai ales prin Credinţa Lor, acea Credinţă care trebuia înţeleasă şi simţită de urmaşii Lor, de generaţiile care au urmat…

Am urcat muntele fără să simt nici o urmă de oboseală, parcă grăbită să ajung acolo unde simţeam că sînt aşteptată, acolo de unde am fost chemată, erau mulţi oameni dar Eu nu i-am văzut, eram singură şi trebuia să ajung în interiorul muntelui, acolo unde sufletele celor care au apus au săpat ajutaţi de Credinţă şi braţe să dureze un Lăcaş Sfînt unde să se poată ruga în linişte, în singurătate, numai cu ei, numai cu sufletele lor… acolo l-am aflat pe Călugărul Daniel… acolo am descoperit chilia Moşului… acolo în acel loc am pătruns şi am stat cu ochii deschişi pentru a-i putea descoperi şi simţi, clipe ale Timpului Lui, în stînca unde nu poţi înţelege şi vedea decît dacă ai Credinţă şi Sufletul curat… acolo am descoperit şi înţeles semnificaţia pietrelor aşezate anume pe munte… acolo am fost EU şi numai EU în toate Timpurile Mele… dar pînă acolo am trecut printre bolţile pomilor încărcaţi de floare albă… m-am scăldat în cele patru vînturi… am luat cu mine verdele crud al naturii în priviri… am ieşit din stînca unde m-am născut a doua oară şi-am coborît pe cărarea muntelui străjuită de cei ce-au fost şi le-am auzit strigătul de luptă şi-am simţit pulberea cum se ridică sub bătaia copitelor aprigilor cai… acolo am auzit larma făcută de scuturi… de săbii… de armuri… acolo am auzit gemetele Lor… acolo m-am contopit cu Ei şi am simţit durerea, fericirea şi am înţeles că exist… acolo unde se află CETĂŢUIA NEGRU VODĂ…

Mai tîrziu mi-am îndreptat paşii spre NĂMĂIEŞTI unde civilizaţia şi-a pus amprenta reducînd astfel din unicitatea acelui Lăcaş în care cei ce-au fost reuşiseră să înfăptuiască Locul Sfînt unde cei mulţi se adunau întru’ Credinţă pentru a mulţumi Celui Drept pentru lucruri înfăptuite… sînt răvăşită… sînt răscolită… o mare parte din mine a rămas acolo… în munţi… în stîncă… în ruga celor ce mai au Credinţa lăsată cu Sfinţenie spre nemurire… am luat cu mine Credinţa stîncii pe care am mîngîiat-o în neştire… am simţit-o cum m-a pătruns prin vîrful degetelor ce le-am purtat cu duioşie, cu sufletul, cu gîndul, cu inima, cu existenţa mea… cu toată fiinţa mea… am îmbrăţişat cu gîndul Stînca şi Credinţa… şi mi-am contopit trupul cu Sfînta Stîncă simţind-o adînc… înalt şi mi-am lăsat sufletul purtat în ascultarea şoaptelor ce izvorau din munte… DA, AM FOST DIN NOU VALAHĂ ÎN TIMP ŞI SPAŢIU… şi numai EU şi STÎNCA ne-am şoptit un LEGĂMÎNT… şi m-am renăscut din Stîncă… din vuietul Strigătului de Luptă al Celor ce au fost Strămoşii Mei…Dacii… Da sînt o Dacă… sînt o Valahă..

satul Cetateni, septembrie 2003