Poezii

Lorelei

Toate articolele scrise de Lorelei

ACOLO-N MUNŢI…

N-am voit să mai privesc în urma mea,
am plecat, aşa, deodată, acolo-n munţi
la stîna cea de veacuri, cu bîrne seculare,
acolo, am dorit s-ascult tăcerea sufletului meu.

Sta scrisă, acolo, de mii de ani lumină,
cu slova credinţei în străbuni,
acolo, mă deschid, mă cert, mă judec,
că numai ei, străbunii mei, ştiu gîndul drept.

Acolo, răspunsul tainic îl dezleg
e el, părinte al sufletului meu,
cînd în tăcere, îl văd din munte coborînd,
capul îl plec în faţa lui, aşa se şi cuvine.

E mîndru ca un astru, venit din lumi apuse,
lumina privirii lui pătrunde-n suflet,
nu pot să mă ascund sau strîmb eu să gîndesc,
el, numai el, mă ştie, aşa cum sînt, am fost şi voi mai fi.

Ieri m-a chemat în ceas tîrziu, în noapte,
si m-a rugat la stele, să privesc,
să văd, să înţeleg, cum strălucesc de veacuri
în fiecare noapte, acolo, la locul lor.

Mi-a arătat cu gîndul, falnici brazi,
chiar dacă cad, ei se ridică iar,
si tainic ei se nasc în tăcerea absolută,
nimic şi nimeni nu-i poate doborî.

La ceasul cînd soarele s-arată,
m-a luat de mînă şi-n faţa lui eu m-am rugat.
priveste, suflet zbuciumat, soarele a răsărit,
e acolo, unde-l ştii, e neschimbat.

Cu blîndeţe, m-a rugat, să merg,
la stînca din care izvorăşte adevărul,
din căuşul palmelor lui, m-a îndemnat să beau,
si adevărul l-am aflat, în ochii lui.

Întinsă pe muşchiul veşnic verde,
am aflat, pe chipul străbunului meu tată,
adevărul existenţei sufletului meu,
acolo, unde eu am revenit de fiecare dată.

Risipită în tot şi toate, am revenit,
din brazi, din vînt, din aer, din izvoare,
din întrebări fără răspuns,
din timp trecut, prezent şi viitor.

Acum, eu m-am întors printre ei, semenii mei,
voi continua, cu sufletul deschis, eu să privesc
cu sufletu-mpăcat că adevărul l-am aflat, acolo, între munţi,
in ceasul cel de taină, eu l-am simţit, l-am cunoscut

(Bucureşti, aprilie 2001)

ASCULTĂ-MĂ ŞI IARTĂ

Pe chipul tău o lume-ntreagă mi s-arată,
în ochii tăi o lume-ntreagă mi s-arată,
în ochii tăi o lume-ntreagă mă-nconjoară,
obrazul tău un cîmp de floare-n rouă,
vino adiere de-mi dă sărutul tău.
mă cheamă glasul tau,
floare-n rouă tălpile mi le sărută.

Acolo sus la izvorul cristalin,
piăaturi de limpede adevăr
din căuşul plamelor să-l sorb încet, încet.
Oh părinte al spiritului meu !
glasul tău l-am auzit în timp,
în faţa ta mă plec,
mîna ta s-atingă al meu suflet
şi gîndul meu la tine să ajungă.
ia-mă-n gîndul tău şi arată-mi
stele luminîndu-mi chipul,
arată-mi lumea ce-a dăinuit într-un adevăr.
lasă-mi gîndul să vadă, să înveţe,
iubirea pentru iubire ce-o răspîndeşti în tot.

Suflarea ta mă-nvăluie încet, încet,
miresme necunoscute pătrund adînc în suflet.
sînt aici, lîngă tine,
învaţă-mă din tot ce ştii.
lasă-mi trupul să se zdrobească-n stînci
dar sufletul mi-l lasă liber,
s-aducă pe pămînt simbolul iubirii.

Oh părinte cît de aproape sînt de tine,
s-ascult, să iert, învaţă-mă.
sufletul meu te vede
dar ochii mei sînt orbi.
cîta blîndeţe simt pe chipul tău
şi păru-ţi lung şi-albit de vremi…

(New York, 17 decembrie 2005)

DORUL

Mi-e dor de casa părintească,
de glasul dulce al mamei,
de vorba aspră a tatei,
o clipă să-i mai văd şi să-i aud.

Aş vrea să simt în palme pămîntul roditor,
să mai privesc albastrul cerului din pragul casei,
să mă mai scald în verdele aprins al ierbii,
să mă limpezesc în ploaia razelor de soare

De brazii mei cei falnici,
şi de mirosul lor cel românesc,
de aurul care rodeşte pe ogoare,
mi-e dor şi plîng din depărtări.

Lăsîndu-mi vatra strămoşească
si dragostea părintească,
am plecat printre străini
şi-acum trăiesc din amintiri.

(Etiopia, Mai 1997)

GREŞIT-AM OARE ?

Iubirea-ţi nemăsurată, am zidit-o în mine,
uitînd de Legea Vieţii Omeneşti,
lăsîndu-mi simţirile… dorinţele să mă-mpresoare.
Iartă-mi greşeala că te-am iubit şi te iubesc ACUM…
adîncă-i durerea mea că te-am rănit,
nu mă urî, căci sufletul mi-l poţi ucide.
Sînt eu, o intrusă pe acest pămînt…
trăind din speranţe… din dragoste pentru iubire?
Acum, în faţa judecăţii, eu mă-nchin.
nu voi clemenţă, nici milă, doar pedeapsa celor drepţi,
căci sufletul mi-l ştiu curat,
iubirea-i sfîntă pentru mine…
uită-mă! te voi iubi în Univers, în visul visat şi nevisat

(Bucureşti, Octombrie, 2002)

ÎMPLINIRE

Ca să te cunosc…
am luat polenul florilor
şi-n cele patru zări, l-am aruncat.
Ca să mă iubeşti…
cu roua dimineţii, ochii ţi i-am spălat…
ca să priveşti în adîncul meu.
Ca să te păstrez…
am luat mirosul ierbii şi răcoarea nopţii…
şi-n ele te-am scăldat.

(Bucureşti, septembrie, 1999)

ÎN VIS, AM ÎNVĂŢAT IUBIREA…

M-am desprins de trupul meu
şi am urcat în Universul infinit,
unde trecutul şi viitorul
Îi iubire se unesc…

Un prinţ am căutat
şi l-am aflat în codrul proaspăt,
privind un fir de iarbă
dansînd pe-o rază…

Aştepta, aştepta, de mii de ani lumină
prinţesa să apară…
sfioasă, cu privirea-i blîndă,
păşind cu grijă,
pe-o rază de iubire
izvorîtă din gîndul tainic.

Acolo am gustat din dragostea
Cleopatrei şi-a lui Cezar,
Acolo am învăţat să sufăr din iubirea
Julietei şi-a lui Romeo,
Acolo m-am hrănit cu versurile de iubire… de suferinţă
ale lui Eminescu pentru Veronica.

(Bucureşti, iunie, 2000)

RUGĂ

Bunule şi Prea Mărite Dumnezeu,
iartă-mi păcatul de a te-ntreba,
cu ce-am greşit în viaţa mea
invăluindu-mă cu-atîta rău?

M-ai lipsit de dreptul meu,
de bucuria unei iubiri,
de împlinirea mea în viaţă,
cu ce-am greşit în faţa ta?

Şi el cu ce-a greşit?
ne-am jurat credinţă şi respect.
trăind după a tale Legi
ne-am contopit în drumul nostru.

Trupul, inima şi gîndul
tu, Bunule şi Prea Mărite Dumnezeu
sub sceptrul tău cel sfînt,
in tăcere s-au unit pe veci.

În faţa ta, mă plec,
iertare-ţi cer de mii de ori,
dar vreau să înţeleg,
cu ce-am greşit în viaţa mea?

Copil fiind am învăţat,
că-n viaţa de apoi păşind,
înseamnă bucurie şi iertare
pentru cei drepţi cu inima curată

Străbunii noştrii, nespus se bucurau,
cînd cel drag, în viaţa de apoi
păşea în floarea vîrstei,
cu inima şi cugetul deschis.

Dă-mi Doamne curatul sentiment,
şi-n faţa ta să mă închin,
să-ţi mulţumesc c-ai luat o viaţă
şi-n schimb mi-ai dăruit o alta

(Bucureşti, august, 1996)

DĂ-MI DOAMNE….

Dă-mi Doamne înapoi
iubirea ce mi-ai luat-o
că sufletul mi-e gol
şi inima îndurerată

Dă-mi Doamne înapoi
puterea de-a păşi din nou în viaţă
încrederea în oameni
şi zîmbetul senin

Dă-mi Doamne înapoi
bucuria pruncului nevinovat
s-alerg cu el prin roua dimineţii
şi-n faţa soarelui să ne-nchinăm

Dă-mi Doamne înapoi
puterea să-l învăţ
cum taina apelor să o-nţeleagă
şi şoapta brazilor să o asculte

(Bucureşti, 2002)

ÎN SEARA ASTA

În seara asta sînt oaspetele vostru,
Lăsaţi-mi uşa deschisă,
sau o fereastră
să intru ca o adiere
să şed pe scaun
să vă privesc în adînc
să vă fiu aproape
şi sufletul să vi-l ating,
cu privirea
cu gîndul.

În seara asta sînt oaspetele vostru,
sînt eu
şi rătăcesc în timp şi spaţiu
şi-mi este atît de dor
de-o vorbă bună,
de-o mîngîiere,
de ochi strălucitori
şi de iubire plini,
de-o mînă-ntinsă
spre viitor

În seara asta sînt oaspetele vostru,
m-aţi alungat,
si eu am revenit,
să mă primiţi în sufletele voastre
sînt eu, dragoste pentru iubire.

(28.1.2006, Manhattan)