O posibilă rezolvare a problemelor în relaţia de cuplu

Simona Balan

Toate articolele scrise de Simona Balan

Pentru cei îndragostiţi şi care manifestă o iubire autentică, este evident faptul că între ei se petrec o serie de sincronicităţi, de transmiteri telepatice. Nu sînt rare momentele în care, gîndindu-ne la persoana iubită, constatăm cu uimire că ea tocmai ne sună la telefon sau la fel de dese sînt şi momentele în care cei doi descoperă că gîndesc aceleaşi lucruri sau au aceleaşi păreri asupra unui lucru. Se spune că doi oameni, atunci cînd se iubesc, sînt ca un singur suflet în două trupuri, formează împreună o singură fiinţă, unindu-şi astfel în totalitate inimile. Conştientizînd acest lucru, putem descoperi o modalitate fascinantă de a atenua şi de ce nu de a elimina complet neînţelegerile ce pot apărea uneori în cadrul unei relaţii de cuplu.

Să presupunem că tocmai am avut un conflict cu persoana iubită. Ne ducem acasă, rămînem supăraţi, măcinînd în noi înşine toate jignirile, supărările pricinuite de acea persoană. Parcă uităm că o iubim, ne amintim numai lucruri rele legate de acestă persoană şi ca să uităm că avem această stare penibilă, ne uităm la un film, ieşim la o plimbare cu prietenii sau găsim orice altă modalitate de a evada din noi înşine, de a uita de noi şi de supărarea noastră. Treptat lucrurile se atenuează, şi încet-încet fiecare îşi aduce aminte de iubirea care este în el şi relaţia intră din nou într-o etapă plină de bucurie şi energie. Secretul aici este acea comunicare subtilă fooarte profundă între cei doi. Dacă măcar unul dintre ei ar reuşi să îşi trezească spontan acele sentimente de iubire, să nu se lase afectat de comportamentul celuilalt, atunci am descoperi că de fapt starea celuilalt se schimbă prin miracol şi împăcarea survine imediat. De ce? Supărările sînt doar fluctuaţii ale minţii, sînt nişte lucruri de suprafaţă, chiar dacă nu le conştientizăm astfel. Ne-am obişnuit să le avem tocmai pentru că apoi împăcarea e mai dulce şi bucuria regăsirii e mai mare. Ca atare, am făcut un obicei de a le manifesta periodic, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru. Cea mai bună dovadă în acest sens e faptul că, atunci cînd sîntem supăraţi, dimineaţa, după trezire, în primele clipe, cînd ne conştientizam corpul şi ne revenim din starea de somn, dacă ne analizăm atent constatăm cu uimire că sîntem fericiţi, fără nici o problemă, ba chiar cu zîmbetul pe buze dacă în noaptea care a trecut tocmai am visat frumos. Această stare de simplitate durează numai cîteva secunde. Intervine apoi mintea, „Trebuie să mă ridic din pat, sa ma spăl, apoi iau micul dejun, mă duc la servici, apoi poate merg spre seară la o plimbare cu iubita/iubitul…. A, stai ca tocmai ne-am certat ieri!” Şi din acest moment, mintea proiectează asupra noastră acest sentiment de separare de persoana iubită, ba chiar mai mult, îl şi amplifică, amintindu-şi conştient de fiecare gest care a făcut-o să sufere. Ca atare, supărarea este ceva care apare numai în minte, e doar un joc de suprafaţă.

Atunci cînd ne certăm cu persoana iubită, este necesar să ne aducem aminte că suferinţa, jignirile pe care le simtim sînt doar proiecţiile minţii noastre şi noi nu ne identificăm în realitate cu ele, ele fiind complet separate de noi. Cultivînd în noi în acele momente gînduri luminoase sau pur şi simplu rămînînd exact la fel cum sîntem de obicei, fară a ne lăsa influenţaţi de jocurile minţii celuilalt, deci păstrîndu-ne calm starea de lumină interioară vom observa cu uimire că starea celuilalt nu poate rezista deloc, ea shimbîndu-se automat. Ţin minte că la un moment dat mă certasem cu iubitul meu şi eram foarte supărată pe lucrurile pe care mi le-a spus, dar el, uitîndu-se la mine, mi-a spus: “Nu, nu ma păcăleşti tu cu supărarea ta… Eu ştiu că de fapt tu eşti în realitate Shakti, o femeie minunată!”. În momentul următor am fost atît de uimită să observ cum toată supărarea s-a destrămat, fără ca eu să fac ceva anume pentru asta. Nu faptul că el mi-a spus că sînt minunată a fost ceea ce a declanşat în mine această transformare bruscă, ci faptul că el nu a reacţionat deloc la furia mea, nu s-a lăsat atins de ea, şi-a păstrat aceeaşi stare senină pe care o avea pînă atunci şi chiar mai mult, prin puterea transfigurării, a reuşit să vadă Sublimul acolo unde eu manifestam numai lucruri nearmonioase. Acel moment a fost ca o învăţătură pentru mine şi am înţeles atunci că dacă te transformi pe tine în bine, dacă îşi generezi tu în interior o stare minunată, de fericire sau lumină, atunci această stare se va transfera automat şi asupra persoanei iubite, vindecînd-o de posibilele manifestări mai nearmonioase. Ştiind acest lucru, mai trebuie numai să descoperim care sînt cele mai rapide modalităţi de a ne transforma lăuntric fiinţa în bine pentru a-l ajuta şi pe celălalt să se transforme. Transformîndu-ne pe noi înşine, dacă iubirea pe care o manifestăm este autentică, cu siguranţă că vor apărea transformări similare şi în persoana iubită.