Editorial - Nevoia de mister

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Aşa cum plantele au nevoie de lumina soarelui şi de apa pentru a creşte, la fel şi sufletul omului are mare nevoie de mister pentru a se putea dezvolta. În afara misterului e ca şi cum sufletul ar creşte într-o zonă deşertică. Ajunge să semene mai mult cu un cactus, plin de ţepi, sau alte plante din zonele deşertice, plante pipernicite, cu frunze aspre şi destul de puţin plăcute. Acolo unde este prea multă „lumină" şi se crede că se cunoaşte totul, acolo unde starea de mister nu mai există e greu pentru suflet să se dezvolte şi să ajungă măcar la maturitate.

Prezenţa misterului este ceea ce dă aripi şi inspiraţie minţilor cercetătoare. Prezenţa misterului şi nevoia de a-l elucida este ceea ce determină mintea să aprofundeze cunoaşterea şi să-şi însuşească o serie întreagă de calităţi. Misterul este ceea ce fascinează, dă profunzime şi savoare oricărei percepţii. Misterul trezeşte în noi dimensiuni nebănuite şi face ca viaţa să devină cu adevăat interesantă. Alungarea oricărei urme de mister din viaţa noastră e ca şi cum ne-am autoexila într-o zonă deşertică.

Din punct de vedere religios, de exemplu, lucrurile au ajuns la o platitudine de neimaginat. L-am alungat pe Dumnezeu din orice loc posibil în care se credea că se poate afla. L-am alungat de pe Pămînt, nu mai există nici o zonă misterioasă în care să credem că s-ar afla Dumnezeu şi suita lui, l-am alungat şi din cer şi trăim cu certitudine faptul că dacă Dumnezeu există El nu locuieşte în lumea noastră, El nu este ca noi. Dumnezeu devine o idee, o abstracţiune, o speculaţie transcendentală, o presupunere ceea ce face ca minţile majorităţii oamenilor să nu-l mai înţeleagă deloc şi să rupă treptat orice legătură cu El. În vremurile în care credinţele religioase erau foarte intense şi se manifestau la nivel de masă, observăm că totodată în acele vremuri Dumnezeu era, într-un mod misterios, ce-i drept, mult mai aproape de oameni. El se putea afla undeva dincolo de munţii din zare, sau într-o anumită peşteră, undeva dincolo de mare, în văzduh sau sub pămînt. Existenţa unor locuri misterioase despre care nu se ştia mai nimic, lăsa loc proiecţiei locuinţei lui Dumnzeu în acele locuri. Astfel, Dumnezeu devenea în mod misterios, co-locuitor al aceleeaşi lumi în care trăiau şi oamenii. Sentimentul credinţei era mult mai pregnant şi mai accesibil celor mulţi.

Mîntuitorul Iisus Hristos, de exemplu, a avut mai multă priză la oamenii simpli, a căror minte încă era fascinată de mister. Învăţaţii şi preoţii epocii nu prea au avut cum să-l urmeze pentru că din punctul lor de vedere Mesia trebuia sa aibă cu totul alte caracteristici. Iisus nu corespundea cu ceea ce minţile lor cunoşteau. Este cunoscut faptul că printre cei mai mari necredincioşi, printre cei care se îndoiesc cel mai mult de existenţa lui Dumnezeu în inima lor sînt preoţii.

Starea de mister aduce cu sine întotdeauna o certitudine extraordinară. Ceea ce considerăm a fi misterios este perceput totodată ca fiind în mod sigur real. Noi nu ne îndoim de ceea ce ajungem să considerăm a fi misterios. Credem cu toată fiinţa că acel lucru există, este real, doar că nu avem încă mijloacele sau calităţile necesare de a-l descoperi.

Amintiţi-vă de copilărie cînd o mulţime de lucruri erau pline de mister. Ce intensitate avea trăitul, ce emoţii puternice, ce bucurii, ce eforturi eram caapbili să facem pentru a descoperi. Feriţi-vă să pierdeţi perspectiva misterului asupra vieţii. Sufletul se dezvoltă normal doar în prezenţa misterului. Creaţi mister şi căutaţi misterul în ceea ce vă înconjoară.

Prin intermediul minţii noi nu facem decît să judecăm şi să ne împovărăm de griji, să ne îndoim şi ne mîndrim. Mintea ne poartă mereu prin trecut şi viitor împiedicîndu-ne să trăim plenitudinea clipei prezente. Visăm noi bucurii şi atunci cînd ajung să se împlinească sîntem incapabili să ne bucurăm. De ce? Pentru că mintea deja visează la altele sau tocmai e preocupată de nu ştiu ce amintiri chinuitoare. Sau e preocupată să spună că altădată a fost mai interesant, că altădată parcă eraţi mai plini de viaţă! Misterul este cel ce poate să ţină în friu mintea, să vă puteţi bucura de clipa prezentă, să vă despovăraţi de griji. Misterul este ceea ce dă intensitate trăitului, putere oricărei bucurii şi vă face să vă simţiţi plini de viaţă.

Abordaţi orice clipă a vieţii ca şi cum ar fi încărcată de mister. Vă întîlniţi cu aceeaşi oameni, dar e de ajuns o clipă de atenţie ca să vedeţi că nu sînt deloc aceeaşi. De la o zi la alta vă schimbaţi şi la fel se schimbă şi oamenii din jurul vostru. Nu mai aplicaţi etichete! Nu fiţi superficiali! Priviţi puţin mai adînc şi misterul va reapărea peste tot.

Întrebaţi-vă, cine este cu adevărat omul lîngă care v-aţi trezit dimineaţa? Cine este el cu adevărat şi de ce vă aflaţi lîngă el? Ce este lumina care mă face să văd? Ce este văzul? Ce este viaţa? Cine sînt eu?

Aduceţi sufletului misterul de care are atîta nevoie şi totul va reînflori în voi ca într-o toamnă tîrzie de mînă cu primăvara.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.