O societate perfectă

Elena Otînjac

Toate articolele scrise de Elena Otînjac

„Lobii frontali sînt inamicii umanităţii. În acest teritoriu prefrontal se înscrie proiecţia individului în viitor. Aria prefrontală naşte şi cîrmuieşte ideile despre eul interior şi îndrumarea lor spre năzuinţa de lărgire. Indivudul lobocoagula pierde compozanţa emotivă a activităţilor sale ideative, în special cele care privesc previziunea şi viziunea interioară…” (Presse medicale nr. 41/10.VII.1948, articolul Lobotomia frontală de Pierre Wertheimer).

Datorită uimitoarelor progrese tehnice se ajunsese la mulţumirea şi pacea universală şi asta datorită lobocoagulării prefrontale. Chiar din prima oră a naşterii, printr un sistem de tuburi radioactive, un anumit fascicol de fibre nervoase din lobii fronali era ars. Restul creierului nu suferea nici o modificare. Operaţia absolut nedureroasă era repetată la 7 şi la 18 ani pentru a asigura exterminarea totală a acestui fascicul răufăcător. Astfel, sub supravegherea Perfectului Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii (cei 5P sau P.P.P.P.P.) viaţa pe planetă se scurgea într o linişte şi o ordine perfectă. Omenirea scăpase de o mulţime de plăgi. Aceşti lobi erau focarul tuturor instigaţiilor la nelinişte, rezvrătire şi aventură. Operatul era eliberat de toate nenorocirile care însoţesc conştiinţa de sine, visele, speranţele, emoţiile, nu mai era hărţuit de întrebări şi aspiraţii, dispare autopreţuirea care duce la egoism. Individul rămîne capabil de orice activitate intelectuală sau practică, dar fără a se mai compara cu alţii, fără a fi nemulţumit sau emoţionat, fără a căuta înţelesurile ascunse, fără a filozofa inutil. Dacă în vremuri de demult, operaţia asupra lobului prefrontal era făcută doar schizofrenicilor, acum devenise obligatorie. Este suficient să munceşti fără să gîndeşti. Omenirea muncea, mînca, dormea şi se trezea. Atît. O fericire plată şi cenuşie îi purta inconştienţi dintr o zi în alta căci la urma urmelor ce este fericirea? Să nu ţi faci idei false despre ea. Dispăruseră crimele, faptele antisociale. Tribunalele deveniseră inutile. Doar poliţia de siguranţă a P.P.P.P.P. supraveghea evoluţia pe orizontală a noroadelor cînd… o alarmă imperceptibilă deranjă sistemul.

În rîndul tinerilor apărură cazuri de complicaţii sufleteşti. Aberaţii nepermise. Unii tineri cîntau, visau, făceau planuri de viitor. Unele fete adăugau nişte zorzoane numite flori pe uniforme. Cîţiva tineri fură surprinşi plîngînd sau manifestînd afecţiune faţă de sexul opus. Asta dădu alarma în P.P.P.P.P.

Ce boare otrăvită tulbura ordinea?! După investigaţii dificile, poliţia de siguranţă a P.P.P.P.P. află că era vorba de FRUMUSEŢE, cuvînt dispărut de mult din dicţionare. Sfidare! Tineretul nu mai privea reproducerea ca pe o datorie de stat ci se alegeau singuri unii pe alţii ca în timpurile primitive.

Un cuvînt nou, dispărut din dicţionare, se încetăţeni sub nasul Siguranţei. IUBIRE. FRUMUSEŢE şi IUBIRE. Această molimă îmbolnăvi tineretul. Edificiul social atît de perfect organizat se clătina. Şi ca şi cum nu era suficient apăru un cuvînt nou: SPIRIT. Ceva misterios şi inexplicabil, dincolo de înţelegerea oamenilor şi a P.P.P.P.P. urilor. Acum oamenii nu şi mai îndreptau cererile Supremului Prezidiu ci unui mare Necunoscut despre care se bănuia că sălăşluişte în Cer. Era prea mult. Laboratoarele lucrau non stop. Care era cauza acestor eşecuri ale tehnicii? Creierul fu cotrobăit cu laseri dar nu se decoperi nimic. Punţile între nucleii infernali erau tăiate şi totuşi… epifiza, minuscula glandă pineală păru uşor modificată, inflamată. Răscolind arhivele, savanţii aflară că într o epocă primitivă această bobiţă adormită se numea „Ochiul lui Shiva”. Prostii!! Superstiţii inadmisibile afirmau că datorită acestei glande puteau fi pătrunse tainele viitorului şi culmea minciunii, se putea pătrunde în lumi mult mai perfecte, chiar în lumea îngerilor, un fel de oameni păsări numiţi şi fiiinţe de lumină. Superstiţii grosolane. Singura sursă de lumină permisă erau becurile din camerele celule care se aprindeau şi se stingeau după un orar stabilit de secole.

Şi apoi, ce lume putea atinge perfecţiunea la care se ajunsese sub înţeleapta conducere a celor 5P? Se luă măsura radicală. Extirparea epifizei tuturor indivizilor. Fără excepţie!

Pentru un timp ordinea fu stabilită cînd… se descoperiră indivizi fugiţi de la îndatoririle lor. Îmbrăţişau un fel de lemne aşezate în cruce. Savanţii ridicau neputincioşi umerii. S a trecut la coagularea completă a creierului. După operaţie indivizii ieşeau imbecili perfecţi, dar nu renunţau la nebunia lor. Erau idioţi, dar iubeau şi se închinau. Situaţia devenise disperată. Ordinea era pe marginea prăpastiei. Ce era acel Spirit care tulbura perfecţiunea ordinii instiuite de cei 5P? Trebuia găsit adăpostul Spiritului pentru a fi stîrpit. Se oferi o recompensă exorbitantă. Celui care va denunţa lăcaşul Spiritului i se va permite căsătoria cu persoana iubită fără a fi pedepsit. Rezultatul apăru imediat. Un tînăr îşi denunţă propria inimă. El arătă că în inima lui, acest cuib de muşti plin cu sînge sălăşluişte Spiritul. Savanţii se repeziră iar în arhive şi descoperiră în tratate vechi că majoritatea sinuciderilor aveau loc prin distrugerea inimii. Versurile şi legendele vorbeau doar despre inimă. Tîmpenii de mult uitate.

Superstiţii din ere primitive considerau inima centrul cunoaşterii supraumane şi pentru unirea cu Spiritul, prin anumite practici de închinare, mintea putea coborî în inimă. Gogomănii de oameni înapoiaţi.

Se disecară mii de inimi, fură studiate în amănunţime şi surprindere: nu fu descoperit acel „ceva” numit Spirit; inima îşi schimbase nu doar aspectul şi forma, ci şi structura. Pe globul ei superior, sub ieşirea cîrjei aortice se dezvoltaseră un fel de noduli de substanţă cenuşie asemănători unor muguri de creier. Savanţii trebuiră să recunoască astfel că în inimă se dezvoltase un centru al inteligenţei afective, sediul acelui Spirit Atoatestăpînitor şi nesupus nimănui. Soluţia problemei era simplă.

Radiocoagularea stîrpi acest adăpost al Spiritului dornic de Eliberare, cuibărit în inima omului. Pînă cînd? Cine ştie? Şi cum tînărul care denunţase sediul Spiritului nu supravieţuise operaţiei recompensa fu încasată de preşedintele prezidiului cu al cărui nume a fost botezată noua intervenţie chirurgicală.

Şi pentru geniala sa inspiraţie care a dus la descoperirea sediului Spiritului, fu ridicat la rangul suprem. Şi fiindcă societatea era perfect democratică, masele democrate aveau datoria şi obligaţia de a l adora ca Dumnezeu absolut într un cult care întrecea toată măreţia şi fastul vechilor religii primitive.

Iar Spiritul, urmărit, acuzat şi denigrat, alungat, îşi căuta sălaş chinuind sufletul bieţilor oameni cu un dor nostalgic care urca în privire un abur înceţoşat asemănător lacrimilor.

 

Ne batem capul

Ne batem capul să te dezlegăm,
Strînşi în soboruri ca la şezătoare
Parc ai fi, Doamne, doar o ghicitoare,
În loc să ngenunchiem să ne rugăm!

Cătăm patetici în stînci fără de trepte,
Ne căţărăm s ajungem pîn’ la tine,
Cînd tu te afli în ţinuturi line
Pe drumurile limpezi mari şi drepte.
(V. Voiculescu)

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.