Fluturele

Eugen Panaitiu

Toate articolele scrise de Eugen Panaitiu

Mi-am amintit de o dimineaţă cînd zărisem într-o scorbură o gogoaşă de vierme de mătase. Fluturele tocmai spărsese învelişul şi se pregătea să apară. Aşteptam, aşteptam, dar el întîrzia şi eu eram grăbit; m-am apucat atunci şi-am început s-o încălzesc cu răsuflarea mea. O încălzeam nerăbdător şi minunea începu să se săvîrşească în faţa mea într-un ritm iute, contra naturii; învelişul se deschisese tot, apăru fluturele. Dar n-o să uit cît voi trăi groaza pe care am trăit-o; aripile îi rămăseseră încreţite, nedesfăcute, trupuşorul îi tremura tot şi se lupta să le desfăşoare, dar nu izbutea defel. Încercai să-l ajut cu răsuflarea mea, dar mai rău i-am făcut; avea nevoie de o maturizare în ritm lent, aripile trebuiau să se desfacă uşor la soare; căldura răsuflării mele zorise fluturele să apară înainte de vreme, zbîrcit, ca un prunc născut la şapte luni. Ieşit prematur, acum se zbătea disperat şi peste puţin timp se stinse în palma mea.

Aceasta-i, cred, cea mai mare povară ce-mi apasă conştiinţa. Şi, iată, abia azi i-am priceput tîlcul adînc: comiţi un păcat de moarte dacă sileşti legile eterne; datoria ta e să urmezi cu încredere ritmul nemuritor.

(Nikos Kazantzakis - Zorba Grecul)

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.