Umilinţă sau emulaţie ?

Constantin Ţibîrnă

Toate articolele scrise de Constantin Ţibîrnă

Cele expuse în continuare se doresc a fi o încercare de a ne deschide inimile către bucuria vieţii adusă de mulţumirea continuă a ceea ce sîntem şi trăim. Şi să recunoaştem că asta ne dorim cu toţii!

Pare destul de inoportună alăturarea acestor două aspecte psihologice: umilinţă şi emulaţie. Şi asta pentru că cele două stau spate în spate. O să vă întrebaţi atunci de ce sînt aici alăturate. Să vedem ce reprezintă fiecare dintre ele în modernitate şi care este de fapt sensul lor real, originar.

Deschizînd dicţionarul explicativ al limbii române putem extrage definiţii uimitoare. Umilinţa este privită de omul modern ca sentiment de inferioritate, de supunere şi deci de nedorit şi prin aceasta apare "necesitatea" emulaţiei. Emulaţia este sentimentul, dorinţa de a egala sau a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate.

Privind spre aceste definiţii impuse de societatea actuală, majoritatea le consideră adevărate. Mai mult, asociază umilinţa cu ruşinea şi emulaţia cu gratitudinea. Pe aceste două principii se întemeiază lupta din "jungla socială" şi competiţia.

Disfuncţionalitatea societăţii actuale se datorează tocmai acestei contradicţii în rîndul valorilor sociale. Se observă cel mai bine acest lucru în aplicabilitatea celor două concepte de bază pe care moderniştii le strigă în toate domeniile: "Cunoaşte-te pe tine însuţi" = "Fii tu însuţi". Pornind de la psihologie şi educaţie şi pînă la tehnologia de ultima oră accentul se pune pe latura umană, pe autocunoaştere, pe libertatea individului.

Analizînd demersurile omului contemporan observăm cît de greoaie şi lipsită de libertate este calea aceasta. Chiar din definiţia emulaţiei dată mai sus se observă eforturile teribile pe care omul le depune spre a nu fi el însuşi, de a părea altfel, de a crea irealităţi ("personalitate de împrumut").

Totuşi, dacă umilinţa ne permite o introspecţie profund călăuzitoare spre atingerea dezideratelor de mai sus, emulaţia este o falsă evoluţie şi nici pe departe spre introspecţie şi ÎNŢELEPCIUNE.

Marii înţelepţi ai lumii au fost umili. Ei propovăduiau simplitatea şi originalitatea: Ghandi, Brîncuşi, Einstein etc. Ei ne învaţă că fericirea vine din interior şi se revarsă în exterior, niciodată invers. În contradicţie cu aceştia, personalităţile politice împing masele de oameni în războaie, crează sisteme, societăţi pe care tot ei le schimbă - cum poate fi vorba în cazul emulaţiei de cunoaştere de sine?

Ca aspect prioritar, emulaţia vrea ca NOI să descoperim ceva nemaiîntîlnit care să ne aducă NOUĂ glorie, şi asta pentru că emulaţia se bazează pe vanitate şi orgoliu. Dar nici nu bănuim cît de trecătoare este această glorie. Ne bucurăm de ea cîteva clipe, un an, doi, un deceniu şi... cam atît. Această glorie nu ne aduce bucuria fiecărei clipe. Problemele de zi cu zi ne fac aceleaşi răni interior, grijile mărunte ne macină continuu şi rămînem nefericiţi. Ajungem să descoperim cît de ilar este demersul emulilor care tind către măreţie.

Umilul devine cu adevărat măreţ, fapt dovedit de secole de marii înţelepţi. Nu ruşinea face pe cel umil măreţ căci sentimentul pregnant al acestuia este iubirea de aproape şi implicit dorinţa de a ajuta pe ceilalţi. Şi asta simt toţi cei din jur. Mai poate fi vorba de ruşine cînd primeşti recunoştinţa?

Emulii sînt ruşinaţi cînd se descoperă ce sînt cu adevărat, atunci cînd le sînt descoperite adevăratele intenţii (care nici pe departe nu sînt îndreptate către cunoaşterea de sine!). Putem concluziona că ruşinea nu apare în umilinţă ci prin încercarea de a fi altul!

Arătam la început că emulaţia este acea dorinţă de a întrece pe cineva, deci nu de a te întrece pe tine însuţi. Acest fapt naşte ideea, care e deja credinţă, că celelălt este de depăşit, de dat la o parte şi nu de a fi ajutat sau a se coopera cu el.

Să nu înţelegem că a fi umil înseamnă a te lăsa călcat în picioare. Urmărind cursul istoriei putem remarca că cei umili nu au fost niciodată înfrînţi, aşa se explică de ce GLORIA LOR o cinstim şi astăzi!

Să ne reamintim că cele expuse se doresc a fi o încercare de a ne deschide inimile către bucuria vieţii adusă de mulţumirea continuă a ceea ce sîntem şi trăim. Şi să recunoaştem că asta ne dorim cu toţii!

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.