Poezii

Ramona B.

Toate articolele scrise de Ramona B.

Dialogul unei frunze c-un artist

Stau pitită sub o frunză
de dud
respir aer crud
şi vîntur încetişor
mîini firave pe căpshor;
mângâiam o buburuză
cam ursuză

-Dar tu, de ce stai de veghe?
Oare cine să te-ntrebe
dacă ai visat ceva...
Spune-mi, cum e viaţa ta?

-Nu am cuvinte să explic,
viaţa mea încape-n plic nu roz în plic,
dar nici amar
e un amalgam sprinţar
de dorinţe ne-mplinite
şi cuvinte nerostite.

(frunza simte cum o năpădeşte tristea şi vrea să se retragă tacticos)

-Aş mai sta să deapăn
gânduri de sezon
dar măi dragă omule
amu` tre să zbor;
mă ashteaptă gînditor
un fir de aţă în pridvor
un fir de aţă roşie
să-i vorbesc în dodie
şi să-l descânt de primăvară
flori de cireş să răsară
pe crenguţa cea firavă
hai, că am plecat degrabă.

Am plecat d-adevărat
trebuie să fac curat
în gândurile mele
cele încurcate.
Domnule artist, te las să-nveţi citate.

(supărat că frunza pleacă, artistul vrea s-o reţină, dar nu are nici cea mai vagă idee cum)

-Nu ai râmă, nici idee,
De cum se ţine o femeie
de vorbă, dar ce credeai?
nu ştiai că e din rai
coborîtă pe o stea
să-ţi lumineze inima?

(artistul spune că vrea să se gîndească puţin, poate reuşeşte să încropească vreo strategie)

-Nu trebuie să te gîndeşti
doar să pluteşti
să laşi pleoapele să-ţi cadă
pe un strop de nea curată
şi să respiri cu toată fiinţa
ca să-ţi regăseşti credinţa
şi mai apoi să dai în dar
clipe frumoase, şi mai rar
să ceri în schimb ceva
oricum ţi se va da
cîndva
dar nu ce ceri şi nici cînd vrei
ci doar atunci când vor vrea ei
îngerii
îţi vor shopti când momentul va veni
şi tu vei şti
că trebuie să pleci
cu pleoape reci
vei zîmbi cald
şi vei privi către înalt;
Doamne! ce reped-a trecut
viaţa mea la început;
apoi valsînd printre comori
am strîns rouă de pe flori
şi am dorit să fiu ceva
dar doamne, toată viaţa mea
am fost călător aici
am adunat lucruri mici
fără să ştiu că viaţa este
un final dintr-o poveste

~~~

Suflete mari

suflete mari suferă-n tăcere
şi se cufundă-n ceaţa aşteptării
se lasă prinse de melancolie
căci tăcerea are gustul mierii.

se zbat în neputinţa de a spune
nepermiţându-şi luxul unei şoapte
trăiesc uitaţi de Domnul şi de lume
sclavi liberi în eterna noapte.

încătuşaţi în nesfîrşitul haos
cu sufletul golit de sentiment
pe altarul vieţii aduc bogat prinos,
tăcerea lor e har, e sfînt talent

se sting încet, ucişi de nepăsare
ca o mireasmă de esenţe tari
tăcerea lor abea acum ne doare,
icoană de suflete mari...

~~~

Fîşia-mi de Cer

privesc fîşia mea de cer
val ţesut din praf de stele
ce-mi poartă gîndul efemer
şi toate dorurile mele.

bucata mea de Univers
e-aici în curte la bunica
Luceafăr blînd ating din mers
talisman ce îmi alungă frica

am în posesie nouri ce fug
şi cam un sfert din galaxie
ziua, soare ard pe rug
noaptea fur stropi de veşnicie.

mantie din bobi de ploaie
îmi mîngîie tandru trupul
mă-mbracă cu-nverzite straie
cînd din neguri izvorăşte timpul.

rostogolesc petale-mbujorate
ce dănţuiesc suav în infinit eter
împletesc cunună de agate,
celeste - din fîşia mea de Cer

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.