Starea de unificare a fiinţei

Otilia Profira Dragoman

Toate articolele scrise de Otilia Profira Dragoman

“Eu şi Tatăl una sîntem!”
“Credeţi-mă că Eu sînt în Tatăl şi Tatăl este în Mine!”
“Pacea Mea v-o dau vouă!”

Problema unificării fiinţei este o problemă majoră, esenţială, care a fost abordată de mari înţelepţi de-a lungul timpurilor, în toate religiile, culturile, filozofiile. Toate căile, metodele, tehnicile, religiile, urmăresc acelaşi obiect: unificarea Sinelui lăuntric superior cu Sinele Universal. Pentru aceasta primul pas obligatoriu este găsirea, descoperirea, recunoaşterea Sinelui Superior (Atman sau Supraeul).

Pe frontispiciul Templului de la Delphi scrie: “Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii”. Iisus le-a spus ucenicilor Săi: “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.” Adevărul, care este adevărata realitate, nu aduce nici fericire, nici nefericire, ci numai o pace nesfîrşită. De aceea le-a spus: “Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea!” “Evoluţia este legea Vieţii. Numărul este legea Universului. Unitatea este Legea lui Dumnezeu”, spunea Pitagora.

Starea de unificare a fiinţei, care presupune descoperirea Sinelui Suprem, este asemănată cu o nouă naştere. Sri Aurobindo spunea: “Cheia enigmei nu este ascensiunea omului la cer, ci ascensiunea sa în Spirit aici, pe pămînt şi coborîrea Spiritului în umanitatea sa Obişnuită, o transformare a naturii pămîntene; aceasta este ceea ce aşteaptă omenirea, o nouă naştere care va încununa lungul său marş întunecos şi dureros şi nu o oarecare salvare după moarte”.

Zidurile care întemniţau sufletul nostru conştient sînt sfărîmate, distruse; orice sentiment de individualitate şi de personalitate a dispărut, orice senzaţie de situare în spaţiu şi timp sau în acţiune şi în legile naturii a dispărut; nu mai există “EU”, nu mai există persoană definită, ci doar conştiinţa, doar existenţa, (doar pura existenţă) doar pacea şi fericirea; devenim nemuritori, devenim veşnici, devenim nemărginiţi. Din sufletul personal nu mai rămîne decît un imn de pace şi de libertate, o fericire care vibrează pretutindeni în Cel Etern.

Imaginea evoluţiei, a dinamicii universale este dată de acel simbol străvechi YIN-YANG, sau a armoniei. Unii au spus: “Unirea contrariilor”. Toate contrariile se află într-un echilibru armonios unele cu altele şi oglindesc creaţia originală a Universului. Iniţiaţii, preoţii, spun că nu există datorie mai mare, alt ideal mai sfînt decît cunoaşterea de sine, care poate fi atinsă prin transcenderea contrariilor, prin spiritualizarea materialului, prin Comunicarea cu Divinul.

Pitagora îşi învaţă discipolii că “marea Monadă acţionează ca Diada creatoare”. Din moment ce Dumnezeu se manifestă, el este dublu manifestat; esenţa indivizibilă şi substanţa divizibilă, principiu masculin, activ, animator şi principiu feminin, pasiv sau materie plastică însufleţită. Diada reprezintă Unirea Eternului Masculin şi a Eternului Feminin, în Dumnezeu, cele două facultăţi divine esenţiale şi corespondente.

Upanishadele arată clar că nu există contradicţie între Atman şi Brahman.

Conştiinţa Individuală Supremă (Atman) este identică, fără nici o deosebire cu Conştiinţa Divină Absolută (Brahman).

Din Natură, la care se reduce toată lumea manifestată, iau naştere trei forţe, trei aspecte, denumite “calităţi”, “tendinţe”, sau “gunas-uri”. Acesta este alt aspect al unificării fiinţei. Combinarea armonioasă a acestor trei tendinţe conduce la un echilibru perfect, la cunoaşterea adevărului, la înţelegerea corectă.

“Satva” este forţa de echilibru şi se traduce prin bine, armonie, fericire, puritate, lumină. Ea este o adevărată forţă pentru dobîndirea autocontrolului atît de necesar.

“Rajas” este forţa de mişcare şi se traduce prin luptă, efort, pasiune şi acţiune.

“Tamas” este forţa de inconştienţă şi de inerţie şi se traduce prin obscuritate, incapacitate şi inacţiune.

Echilibrul între aceste forţe naturale în mişcare trebuie menţinut în mod constant. Binenţeles, forţa sattvică este cea care oferă luminozitate, energie stăpînită, armonie şi echilibrul întregii fiinţe. Dacă urmărim să ne transformăm natura noastră actuală, să facem din ea o formă a conştiinţei divine, un instrument al forţelor sale, este indispensabil să reducem (eliminăm) acţiunea celor două gunas-uri inferioare. Drumul este lung iar truda anevoioasă; în permanenţă trebuie să existe aspiraţia, rîvna de-a ieşi din ignoranţă, de-a atinge cunoaşterea adevărată, adevărul ultim. Transcendenţa celor trei moduri ale Naturii este prima condiţie a schimbării, a transformării naturii umane actuale. Triada se regăseşte peste tot în Univers. Pitagora ştia că: “În sinteza celor trei lumi se găsea Taina Cosmosului”. El se referea la lumea naturală, umană şi divină, El a înţeles purificarea şi eliberarea omului încă de pe pămînt, printr-o întreită iniţiere: adevărul în inteligenţă, virtutea în suflet, puritatea în trup. În şcoala sa el a căutat să dovedească prin raţiune ceea ce Intuiţia sa Puternică a ştiut de la început.

Un oracol al lui Zaroastru spunea: “Numărul trei domneşte pretutindeni în Univers şi Monada este principiul său.” Preluînd cunoaşterea magilor zoroaştrii, Pitagora a văzut că toate religiile, ştiinţele, filozofiile sînt razele aceluiaşi Adevăr.

Trinitatea se regăseşte la egipteni prin mitul lui Osiris, Isis şi Horus, la creştini prin Sfînta Treime, Dumnezeu-Tatăl, Iisus-Fiul şi Sfîntul Duh, adică Spiritul, Materia şi Sufletul. Doar prin unificarea armoniasă a acestor trei aspecte, Dumnezeu va coborî în conştiinţa omului, umplînd-o de Lumină.

Platon spunea: “Sufletul supravieţuieşte trupului după moarte. El devine atunci carul subtil care ridică spiritul spre sferele divine, sau îl lasă să cadă în regiunile întunecate ale materiei, după cum este el, bun sau rău.” Aşa cum trinitatea universală se concentrează în unitatea lui Dumnezeu (ca Monada), tot aşa trinitatea umană se concentrează în conştiinţa EU-lui şi în voinţa, care adună toate facultăţile trupului, ale sufletului şi ale spiritului într-o unitate vie.

Dumnezeu înfăptuieşte în fiece clipă unitatea celor trei lumi. În aceasta se ascunde Taina, Cheia universală. Actual voinţei, unit cu acţiunea intelectului nu-i decît un punct matematic, însă din acest punct ţîşneşte universul spiritual. Unificarea fiinţei înseamnă recunoaşterea că Spiritul reprezintă chiar Sinele Suprem, realizarea faptului că totul este Dumnezeu, că nu există altceva în afara Lui. Totul provine din aceeaşi sursă, iar înţelegerea acestui lucru constituie ultimul ţel al tuturor căilor spirituale.

Învierea lui Hristos avea pentru preoţii iniţiaţi o profundă semnificaţie. Ea era legată de alcătuirea ternară a omului şi însemna purificarea şi regenerarea corpului astral, eteric şi fluidic, care este însuşi organismul sufletului şi, oarecum, capsula spiritului. Această purificare poate avea loc chiar în timpul vieţii, printr-un anume fel de existenţă şi prin lucrarea tainică a sufletului. Văzută din adîncul conştiinţei, drama mesianică este marcată de trei faze: ispita, transfigurarea şi Învierea. Aceste trei faze reprezintă Iniţierea lui Hristos, Revelaţia totală şi Încununarea operei sale.

În “Bhagavad-Gita”, Krishna îi spune tînărului Arjuna: “Acela care nu se bucură, nici nu urăşte, nici nu se tînguie, renunţînd la bine şi la rău, acela este plin de veneraţie, acela îmi este scump mie. Acela care faţă de prieteni şi duşmani este acelaşi, tot aşa faţă de cinste şi necinste, la fel faţă de frig şi de căldură, de plăcere şi durere, acela care este eliberat de orice legătură, căruia critica şi lauda îi sînt egale, care este tăcut, plin de credinţă, acel om îmi este drag.” Sînt extraordinare aceste învăţături care strălucesc în această carte uimitoare şi care, alături de Noul Testament, pun la îndemîna fiecărui om “instrumentele”, căile necesare descoperirii drumului către Lumină.

După cum a zis şi Iisus: “Caută mai Întîi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga ţie”. Si El clarifica: “Împărăţia Cerurilor este în Voi”. Deci îndemna la autocunoaştere, la descoperirea adevăratului Sine lăuntric. Marii iniţiaţi însă avertizau că oricine găseşte EU-l lăuntric a găsit numai jumătate din Adevăr şi nu întregul Adevăr. EU-l lăuntric este raza, însă nu soarele. El este o parte şi posedă acelaşi calităţi ca şi întregul, totuşi diferă ca grad. Întregul Adevăr îl afli numai atunci cînd găseşti EU-l Superior. Abia atunci îl cunoaştem pe Dumnezeu, îl vedem pe Dumnezeu care, chiar dacă este pretutindeni, El este ascuns ochilor noştri fizici de acel văl al iluziei numit: “Maya”.

Divinitatea a aşezat un abis între Sine şi creaţia Sa, Adevărata stare de unificare a fiinţei presupune traversarea, transcenderea acestui abis şi “topirea” în Lumină. Iisus, prin toată lucrarea Sa, prin toată existenţa Sa, ne este cel mai viu exemplu. El ne spune: “Nu ştii oare că voi sînteţi Templul Dumnezeului celui viu?”... “Şi Lumina strălucea în întuneric şi întunericul n-o înţelegea”. Paul Brunton, în cartea sa “Cunoaşte-te pe tine însuţi”, comentează extraordinar acest aspect. El scrie: “Substanţa Lumină, care este Dumnezeu, formează Atomul EU-lui Superior în inima fiecărui om; El luminează pe fiecare om în măsura în care creşterea sa spirituală îl face în stare să o primească.”

Arătînd că Împărăţia Cerurilor nu este în altă parte decît în noi, Iisus ne învaţă în continuare: “dacă un om nu se naşte din nou, nu poate intra în Împărăţia Cerurilor.” Trebuie mai întîi să moară faţă de ignoranţă şi iluzie, înainte de a renaşte spiritual. Depinde de destinul fiecăruia şi, mai ales, de Graţia Divină care oricînd poate lumina pe oricine. Cînd acest drum anevoios a fost străbătut şi căutarea şi-a atins sfîrşitul, căutătorul s-a eliberat radical de ego-ul său. O totală consacrare de sine a avut loc în mintea şi în inima şi în toată fiinţa sa. El a dobîndit o completă puritate şi a realizat o armonioasă transcendenţă a tuturor aspectelor sale. Sufletul şi-a recunoscut fiinţa sa adevărată, şi-a sfîşiat vălul ignoranţei. Nu mai rămîne decît pacea.

Singura descriere ce se potriveşte unui asemenea om este că trăieşte, acţionează şi se mişcă în Dumnezeu, în Divin, în Infinit.

Sfîntul Ioan spune că Iisus a venit să dea iertare şi adevăr. Iisus reprezintă EU-l Superior şi cînd spune Eu şi Tatăl una sîntem”, El arată că tot ce spune vine de la Dumnezeu, că El este ca o conductă prin care se exprimă Adevărul. El dezvăluie ucenicilor săi: “M-am pogorît din cer ca să fac nu voia mea, ci voia celui care m-a trimis - şi voia Tatălui meu care m-a trimis este ca oricine vede pe Fiul şi care crede în El să aibă viaţă veşnică”... “dacă intră cineva prin Mine, va fi mîntuit”. Această mîntuire, sau eliberare sau iluminare este adevărata stare de unificare a fiinţei.

Despre o asemenea fiinţă scrie în Upanishade: “... el este Visnu însuşi; pe drumul care duce la Absolut străluceşte ca o flacără el, care este de acum înainte un Mare Spirit!“ "...Eliberat e dorinţe, el devine nemuritor”, “...pur, treaz, fără calităţi, pentru totdeauna calmat.”

Hildegard von Bingen descrie o viziune asemănătoare cu cea a Apostolului Pavel (“Iisus în inimă”, aşa cum spunea el): “De cînd eram copil, adeseori am văzut în sufletul meu o lumină, dar nu cu ochii, nici prin gîndurile inimii mele; cele cinci simţuri nu iau parte la această viziune... Lumina percepută nu poate fi descrisă, dar este mai strălucitoare decît norul care poartă lumina soarelui. Nu pot distinge înălţime, lungime ori lăţime... Văd, aud şi ştiu în acelaşi timp. Nu pot recunoaşte nici un fel de formă în această lumină, deşi uneori văd în ea o altă lumină, lumina însufleţită.

În timp ce privesc cu bucurie acest spectacol de lumină, toate durerile şi toate suferinţele îmi pier din suflet.” C.G.Jung scrie, în comentariile făcute pe marginea unor texte chinezeşti foarte vechi: “De regulă fenomenul este absolut spontan, apare şi dispare de la sine. Efectul acestuia este uimirea... şi eliberează personalitatea interioară de piedicile emoţionale şi intelectuale, creînd o Unitate a Fiinţei, percepută sub forma unei eliberări.”

După cum afirma şi Meister Eckhard, “Dumnezeu trebuie înviat iarăşi şi iarăşi în suflet”. În ortodoxism această mare “taină” este definită de sfinţii părinţi în Filocalii şi în alte cărţi sfinte. Sf. Vasile a spus: “Omul a primit porunca de a deveni Dumnezeu după Har.” Sf. Serafim de Sarov defineşte “Starea de Har” (discipolului său, Motovilov) ca pe scopul vieţii creştineşti. Motovilov mărturiseşte: “L-am privit şi m-am cutremurat”, deoarece sfîntul i-a aărut ca înveşmîntat în soare. Întrebat ce vede, discipolul observă că sfîntul “vădeşte o bucurie de negrăit, calmul şi pacea”; la această armonie a sufletului se adaugă “vederea luminii orbitoare şi o senzaţie neobişnuită de căldură şi miresmă.” Sf. Serafim îi spune lui Motovilov: “Şi tu ai devenit acum la fel de luminos ca mine,...altfel nu mai fi putut vedea”, adevăr afirmat şi de Iisus: “Cel ce este martor al luminii, devine el însuşi Lumină.”

Frumuseţea lui Dumnezeu, ca şi Lumina Sa, se lasă contemplată de ochii deschişi ai trupului transfigurat.

Tradiţia fundamentală a Ortodoxiei, isihasmul, descrie contemplarea Luminii Taborice (a Creaţiei, a Rusaliilor, a Tainelor, a Parusiei) ca premisă a îndumnezeirii Sf. Maxim Mărturisitorul a spus: “a fi în stare de îndumnezeire înseamnă a contempla lumina necreată şi a te lăsa pătruns de ea, a uni prin iubire firea creată cu cea necreată, făcîndu-le să arate una, prin dobîndirea Harului.” starea de Har iluminează pentru a ne face să vedem Lumina. Iisus le spunea ucenicilor: “Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea.” Această Pace este Harul Său. Harul acesta, împărţit discipolilor săi, apostolilor, îi face pe aceştia să simtă o aspiraţie intensă, un “dor” spiritual neostenit, o sete şi o înflăcărare pentru realizarea spirituală.

Această sete, această foame, este rezultatul întălnirii făcute în Inimă cu EL, cu Învăţătorul. Iisus s-a oferit pentru lucrarea Sa de sacrificiu, tocmai pentru a sădi PACEA în inimile oamenilor. Pentru victoria Sa, trebuiau două lucruri: ca Iisus să vrea să moară şi să aibă puterea de-a reînvia. Acum noi, fiecare, îl putem reînvia în inimile noastre, îi putem primi cu infinită recnoştinţă adevărul, mîngîierea, lumina. EL bate la uşa inimii fiecăruia. Nouă ne revine decizia: Îi deschidem, sau nu?

~~~

Bibliografie

  • Noul Testament.
  • Upanishadele.
  • Eduard Schure - Marii iniţiaţi.
  • Rudolf Steiner - Filozofia libertăţii.
  • Sri Aurobindo - Yoga lucrărilor divine.
  • Paul Brunton - Cunoaşte-te pe tine însuţi.
  • Viaţa şi învăţăturile Sfîntului Serafim de Sarov.
  • Rudolf Steiner - Treptele iniţierii
  • Paul Evdochimov - Arta icoanei - o teologie a frumuseţii
  • Arta prelungirii vieţii - Secretul florii de aur - texte vechi chinezeşti.
  • Yoga sutra - Patanjali - comentată de Osho.
Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.