Poezii

Dumitru Buhai

Toate articolele scrise de Dumitru Buhai

Mă rog şi azi lui Dumnezeu…

Mă rog mereu şi azi, ca-n orice zi, lui Dumnezeu,
ca fericirea-n mine-ntruna bucurie să-nflorească;
albă ca şi crinu-nmiresmat scăldat în razele de soare
şi ca o sfinţită lacrimă divină-n lumina îngerească…
Mereu lui Dumnezeu cu bucuria-n mine cea mai mare,
mă rog ca mulţumirea sfîntă-n suflet să-mi rodească!
Fac rugăciuni de mulţumiri şi azi lui Dumnezeu,
pentru ca viţa vieţii mele să fie doar un rod curat,
ca şi dar primit pe cale de lumină de la Împărat,
ca să am în vasul meu de lut întotdeauna-ncredinţarea
că optimismu-mi umple cu voie bună viaţa şi cărarea!
Mă rog ca dragostea-mi din suflet să dea roadele cereşti,
aici, în locurile unde sînt acum, în forme pămînteşti…
Mă rog lui Dumnezeu să-mi umple viaţa cu Duh Sfînt,
ca să am bucuria mulţumirii-n pribegia-mi pe pămînt
şi să port în suflet surîsul din raze de soare cu lumini,
în viaţa mea de călător, în casa de lut, printre străini…
Ca un pui de porumbel în coaja de ou, mă rog lui Dumnezeu,
ca să fiu gata de plecare, cînd ziua hărăzită va sosi în zare…
Mă rog ca mirabila sămînţă să aducă roade-n sufletul meu
şi-n credinţa sfîntă să fie ancorate, ca să le am la decolare,
din lumea de tină-n cea de lumină-n Raiul în sărbătoare…
Pîn-atunci încă, în acest trup de lut, luminat în bucurie,
Mă rog lui Dumnezeu să mă inspire în proză şi-n poezie…
Îi mulţumesc, pentru fericirea de-o viaţă, lui Dumnezeu!…

***

Eu sînt poetul sufletului

Eu sînt poetul sufletului şi mult doresc,
Ca fiecare cuvînt ce-l scriu sau îl rostesc
Să-ţi aducă aminte că eşti creat unicat;
Şi-n tine găsesc, oricînd, ceva minunat!

Sînt sortit să fiu poetul sufletului în căutare
De fericire pe pămîntul străin, cu lupte şi dureri,
Unde-nvinge cel ce are tupeul cu bani de sfidare,
Iar săracii aşteaptă ajutorul din Cer, ca nişte străjeri.

Eu sînt poetul sufletului în căutare de fericire,
Pe pămîntul cu spini numeroşi şi multă pălămidă,
Cu muncă trudită-n sudoarea topită în glia aridă,
Cu-ngrijorarea lipsei de pîine-n vieţuirea de mîine.

Eu sînt poetul sufletului şi folosesc cuvintele potrivite,
Ca fiecare vers de granit şi cald ca soarele, cînd răsare,
Să-ţi dea-ncredere-n fericire, cînd desnădejdea dispare,
Iar tu, cititor, să simţi reînvierea în razele speranţei ivite!

Eu sînt poetul sufletului şi îţi ofer fericit speranţele noi,
Ce le-am cuibărit în idei şi-n sentimentele ţesute-n poeme,
Prin cuvinte de aur, de-argint şi de fier, curgînd în şuvoi,
Ca să le ai în minte, cît eşti în cortul chiriaşului de vreme!

***

Scriu…

Scriu, ca să mă pot vindeca de îndoială
Şi să nu port în mine nici un fel de boală!
Cuvintele mă fac să mă simt tot mai fericit
Şi-n suflet am pacea: darul iertării primit…

Scriu despre floarea divină: sufletul meu,
În pregătire să plece, ca un spic de Lumină,
În Raiul odihnei şi fericirii lui Dumnezeu,
Unde din viaţa de ger, va sosi-n viaţa senină!
CREDINŢA-I UN FAR

Credinţa-i un far de lumină, pe drumul spre Cer,
Cînd vînturile vieţii mă-năbuşe cu viscol mare şi ger.
Ea mă poartă-n rugăciuni către Mîntuitorul ce mi-a luat
Din crucea prea grea ce-o aveam eu pe pămînt de purtat.
Chiar dacă viaţa, uneori, devine o povară greu de suportat,
Credinţa mi-e ancora ce-mi ţine vasul vieţii mele naufragiat.
De aceea, chiar şi în dureri, făclia credinţei îmi dă bucuria,
Căci ştiu că Dumnezeu îmi va deschide Raiul cu veşnicia!

***

Ziua de naştere…

Am o vîrstă în care mă bucur că sînt
Şi-ncerc credinţa şi fericirea-mi s-o cînt.
Inima mea-i ca o floare plăpîndă în bucurie,
Cum sînt cuvintele duioase în a mea poezie!

Dacă inima mea poate fi ca un cireş în floare
Sau ca un sat românesc în zi de sărbătoare;
Ca un izvor de apă curată, limpede şi bună
Sau ca cerul cu soare, cu luceafăr şi lună,
Pot spune că sînt un om mîntuit fericit!...

***

Tu eşti în şcoala lui Iisus…

„Non schole, sed dicimus”!
(Învăţăm pentru viaţă, nu pentru şcoală)

Tu eşti în şcoala sfînt-a lui Isus;
Şi tot ce spui - prin grai sau scris,
Să-nalţe inimi mereu tot mai sus,
Spre locul dorit din Sfîntul Paradis!

Tot omul se naşte pe lume ,
Lipsit de putere, un sărman,
Fiind atras cu dor de o culme,
Dar singur, el se zbate în van.

Cristos este culmea dorită
De sufletul tău şi de-al meu;
El Însuşi ne poartă spre ţintă
Şi nici un urcuş cu El nu e greu!

Nu uita nicodată că ai cu cine urca,
Pe muntele fericirii eterne, unde e Tata!
Lasă credinţa să fie lopata ce sapă în inima ta
Bucuria de Rai că n-ai obosit mereu a urca!...

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.