Despre cele patru "nobile adevăruri"

Cristina Popovici

Toate articolele scrise de Cristina Popovici

Fiinţele pot găsi rădăcina, cauza profundă şi esenţială a fericirii şi a suferinţei în propria lor minte şi nu în afara ei.

Alegerea mai mult decît manifestarea “banalului liber arbitru” devine astfel o responsabilitate a conştiinţei care bate la porţile transcendenţei şi încarcă demersul eliberării cu dimesiunea sacrificiului propriei subiectivităţi, cel mai greu dintre toate. Pentru că cel mai greu pentru fiecare fiinţă umană este să îşi abandoneze propria-i unicitate, un abandon evident iluzoriu care se constituie de fapt într-o părăsire a unicităţii umane, efemere si îmbrăţişarea unei subiectivităţi pure, cu adevarat eternă şi imuabilă.

Consecinţa acestui sacrificiu o reprezintă intrarea în matricea umană, pămîntească.

Să medităm asupra celor patru “nobile adevăruri”:

1. Adevărul despre durere; răul este inerent oricărei forme de existenţă deoarece compuşii fenomenali sînt nepermanenţi şi lipsiţi de sine (subiectivitate pură, imaculată), în timp ce fiinţele cred în permanenţa acestor compuşi, aceasta fiind o anumită formă de avidya (ignoranţă) manifestată prin uitarea stării originare. Ceea ce, îndeobşte, este luat ca fericire şi plăcere va fi, în final, doar durere, întrucît aceste stări duc la ataşarea de ciclul existenţelor (Samsara). Ce le face pe fiinţele umane să fie în exclusivitate umane este exerciţiul focalizării. Orientarea către exterior, alimentată de convingerea eternităţii lui, aduce cu ea constatarea dureroasă a transformării degenerative a acestuia. Privirea către interior, către sine aduce cu ea reamintirea eternităţii acestuia prin “simpla” permanentizare a focalizării în această “direcţie”.

2. Adevărul despre originea durerii; cauza directă este karma, provocată de “sete” de plăcere, de existenţă şi chiar de non existenţă. ”Setei” îi urmează un lanţ cu 12 verigi:

  • “puterea de înţelegere şi acţiune sau gradul mai mic de ignoranţă depinde de propria noastră karmă” sau altfel spus de ceea ce numim ca fiind în aparenţă destin
  • “de propria noastră karmă depinde într-o foarte mare măsură conştiinţa individuală şi modul predominant de oglindire a realităţii care ne caracterizează
  • “de conştiinţă depinde numele şi forma”
  • “de nume şi formă depind organele simţurilor”
  • “de cele şase organe ale simţurilor (mentalul, cel de-al şaselea organ de simţ, în viziunea buddhistă) depinde contactul
  • “de contact depinde senzaţia”
  • “de senzaţie depinde dorinţa”
  • “de dorinţă depinde ataşamentul”
  • “de ataşament depinde existenţa”
  • “de existenţă depinde naşterea”
  • “de naştere depind: bătrîneţea, tristeţea, înlănţuirile, lamentările, mizeria, durerile, regretul, disperarea, moartea”
  • “astfel, datorită legăturilor ce există între ele, agregatele suferinţei decurg unul din altul”.

Să fie oare religia buddhistă o religie a supraumanului pentru că vizează încă de la început înţelegerea profundă a pesimismului caracteristic existenţei umane? Teama de suferinţă, teamă care ea însăşi este o suferinţă, generează tocmai datorită intensităţii sale paroxistice efectul polar opus similar procesului de generare a opusului aparent.

Astfel, lanţul întreg şi esenţial al agregatelor fundamentale ale suferinţei dispare şi fiinţa umană atinge suprema eliberare care îi permite să cunoască adevărul ultim (paramatman).

3. “Adevărul despre înlăturarea durerii”. Dacă se pune capăt “setei” care atrage acţiunea, se întrerupe înlănţuirea cauzală evitîndu-se astfel, renaşterea pentru a se intra într-o stare indescriptibilă: “fericirea supremă”.

4. Adevărul despre Calea ce reuneşte mijloacele de a ajunge la eliberare. Calea are opt ramificaţii:

  • vederea corectă
  • reprezentarea corectă
  • vorbirea corectă
  • acţiunea corectă
  • modul de viaţă corect
  • studiul corect
  • prezenţa de spirit corectă
  • concentrarea corectă

Dacă omul nu face eforturi pentru a ajunge la Nirvana, nimeni nu îl poate salva de la tortura Samsarei. Nici zeii nu pot izbăvi fiinţa umană de chinurile fiinţării, deoarece ei înşişi nu se pot sustrage circuitului Samsarei. Aşa se explică de ce Buddha, omul care a atins iluminarea, se află deasupra zeilor.

Omul este o consecinţă a transcendenţei, inevitabilă de altfel. La fel cum inevitabil este şi în destinul omului, prezentul ca depăşire permanentă a propriei sale perfecţiuni. Dacă din comoară s-a ratăcit o piatră preţioasă aceasta va fi o comoară de sine stătătoare oriunde o va purta rătăcirea pentru că această rătăcire nu diminuează cu nimic strălucirea sa.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.