Viaţa trăită aici şi acum

Constantin Cojocaru

Toate articolele scrise de Constantin Cojocaru

Am citit recent articolul Dianei Gherdan "De ce noi, femeile întotdeauna încercăm să arătăm mai bine". Exact din acelaşi motiv, din care şi noi, bărbaţii. Cu toţii ne fugărim după ceva mai mult. De fapt, în majoritatea cazurilor, viaţa oamenilor se aseamănă cu o cursă de şobolani, o goană după ceva. De cîte ori ne-am oprit în loc pentru a savura din priveliştea din jur, de cîte ori ne-am abătut privirea de la orizont, pentru a vedea frumuseţea exact de sub nasul nostru? Dar de cîte ori i-am mulţumit Domnului pentru minunatele ocazii? Le-am primit, în cele mai multe cazuri, ca ceva absolut firesc, ca o recompensă pentru perseverenţa noastră, ca o remunerare, dacă vreţi, pentru eforturile depuse. Depuse pentru ce? Pentru a obţine mai mult?

Un gînd asemănător l-am întîlnit în cartea lui Timothy Miller "Cum să te bucuri de ceea ce ai" (original "How to want what you have"). Această goană după mai mult îşi are originea în instinctul de perpetuare al oricărei specii – la animale, la oameni, nu contează. Pentru a avea mai multe şanse de a se reproduce, animalele îşi dezvoltă capacităţile, statutul, îşi marchează teritoriul, apără ceea ce au realizat, luptînd adesea pînă la moarte cu adversarii lor.

Diferă oamenii cumva? Pentru a avea succes la reprezentanţii sexului opus (citeşte: pentru a garanta reproducerea), omul lucrează asupra corpului său, îşi înmulţeşte averea, îşi consolidează statutul. Atît femeile, cît şi bărbaţii fac fitness, ca să arate mai bine, caută posturi mai bune, ca să fie mai bine plătiţi, construiesc case mai frumoase, îşi procură automobile mai solide, etc., pentru a-şi mări statutul. Pot invoca mii de exemple. Însă, adesea suntem uimiţi că eforturile noastre de a arăta mai bine, de a ne consolida averea şi statutul, nu coincid cu valorile reprezentanţilor sexului opus. Soţia mea mi-a mărturisit că mă iubeşte nu pentru corpul meu atletic şi înfăţişarea mea atrăgătoare (cine să mă laude dacă nu o voi face eu?), ci din alte motive. Care? Numai ea ştie. Şi nici eu nu m-am îndrăgostit de ea doar pentru că avea ochi minunaţi şi o privire care a făcut să vibreze fiecare coardă a fiinţei mele. Toate astea au venit ca un supliment la ceva mai mult, la ceva special. Ce este acest special atunci? Fiecare are răspunsul său.

Şi dacă am conclude că averea, statutul, înfăţişarea noastră nu contează atît de mult, cu ce vom rămîne? Cu ceea ce avem în noi. Cu bucuria pe care o dăruim celor din jur. Cu zîmbetul pe care îl dăruim unui copil înlăcrimat, cu un mulţumesc pe care îl spunem unui vînzător din magazinul de produse alimentare, cu un cuvînt de încurajare pentru prietenul nostru (sau oricine altul) exact în momentul potrivit. Şi atunci vom observa că lumea ne iubeşte, că toate în jurul nostru funcţionează pentru noi. Vom vedea că ploaia, care continuă deja a Şaptea zi, e o binecuvîntare pentru ţara noastră agrară, şi nu e o sursă de indispunere, cum ni se părea pînă acum. Ne vom da seama că despărţirea de cel mai bun prieten este o încercare a sentimentelor noastre pentru el, şi nu o lovitură a sorţii, iar dorul pe care îl simţim e o dovadă a dragostei noastre. Că nota proastă la examenul de şoferie ne-a făcut să dezvoltăm mai multă ambiţie şi să învăţăm în cele din urmă regulile alea de circulaţie.

Cînd ne vom da seama că toate astea sunt pentru noi, şi nu împotriva noastră, vom învăţa să preţuim clipa trăită. Să trăim azi, şi nu ieri sau mîine. Şi atunci vom trăi fiecare moment din viaţa noastră ca ceva deosebit, fiecare acţiune o vom face, de parcă de ea ar depinde soarta întregului univers. Iată cînd calitatea vieţii va căpăta valoare.

SĂ TRĂIM, DECI, AICI ŞI ACUM, şi să încetăm a ne mai fugări după himere. Şi asta, deoarece în fiecare clipă avem de ales – să ne bucurăm de ceea ce avem şi să fim fericiţi, or să ne plîngem, să căutăm mereu mai mult, şi să uităm a ne trăi viaţa AICI şi ACUM!

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.