...despre suflet

Cleopatra Claptilin

Toate articolele scrise de Cleopatra Claptilin

Cristalul are capacitatea de a amplifica orice undă primită. Astfel, o undă pozitivă va fi retransmisă în aceiaşi parametri de calitate, dar cu o intensitate mărită, iar una negativă... asemenea. Creierul nostru este asemenea unui cristal, aşadar gîndiţi pozitiv, pentru a primi înapoi gînduri bune :)

„Fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui”, este o vorbă. Ca multe vorbe, şi asta este una sănătoasă, igienică d.p.d.v. existenţial. Avînd-o că motto te poate plasa pe o traiectorie liniară în viaţă, mai ales în momentele importante, cînd nu ţi se întîmplă ce ai vrea (şi-ţi spui că... nu s-a ‘copt’ timpul pentru tine) şi/sau cînd ţi se întaîplă ce nu ai vrea (şi-ţi spui că trebuie să accepţi ce ţi se întîmplă pentru că doar astfel te poţi construi). În afară de asta, mai există o componentă volitivă, care vorbeşte despre implicarea proprie în realizarea unui lucru pe care tu însuţi îl poţi face şi chiar trebuie să-l faci la timpul lui. Ţi se pare, de cele mai multe ori, că deţii înţelepciunea de a percepe corect cînd anume e timpul pentru a face ceva, însă niciodată nu percepem că potrivirea asta doar o mînă nevăzută o realizează pentru noi; un înger care ne împiedică de la a greşi sau care ne împinge înainte cu putere spre-a ne împlini soarta; un har care ne ajută în gîndire să decidem lucid atunci cînd pendulăm între alternative. De fapt, niciodată nu sîntem singuri în deciziile noastre, dar... pentru a înţelege limbajul (‘mîinii nevăzute’, al ‘îngerului’ sau al ‘harului’ e nevoie, întîi de toate, a pătrunde în sufletul propriu şi a avea răbdarea ca toate experienţele vieţii să fie pentru suflet ca apa şi soarele pentru floare, pentru că într-o zi... sufletul nostru va îmboboci... şi-şi va deschide floarea petală cu petală. Răbdarea, înţelepciunea şi atenţia susţinută, dar protectoare pentru propriul suflet sînt stările nobile care trebuie să ne însoţească în viaţă.

Eu am înţeles valoarea vorbei cu care am început din perspectiva lucrurilor făcute atunci cînd... au permis faptele... nu neapărat la timpul lor, dar le-am înţeles şi asta cred că e ce contează... cel puţin aşa sper, fără a avea pretenţia că sînt depozitarul exclusiv al adevărului.

Sînt foarte puţine momente în viaţă cînd se potriveşte ce ai vrea cu ce trebuie şi, ce e mai dureros, momentele astea pot trece pe lîngă noi neobservate. E ca şi cum, sufletul floare fiind, şi-ar pierde seva...

Există în viaţă trei momente de ‘cristal’, le-aş numi eu. Sînt acele momente de egoism benefic în care te poţi cufunda în tine pentru a scoate la iveală ceea ce au reuşit, pînă la momentul respectiv, să facă experienţele vieţii din tine.

De cînd ne naştem, absorbim... informaţii, oameni, energii... orice!

Însă nu percepem asta şi trăim din inerţie ca şi cum viaţa n-ar avea opinteli, ca şi cum viaţa ar fi o destinaţie, nu un drum. Aşa cum atunci cînd ne umplem gura cu apă ne oprim pentru a o înghiţi, tot aşa în viaţă, după perioade de ‘absorbţie’ ar trebui să ne oprim ca să vedem... ce am devenit absorbind. Şi atunci... imaginîndu-ne că am urcat pînă atunci un munte, simţim că este momentul să ne oprim, să ne aşezăm pe o creastă de unde, întorcîndu-ne cu faţa spre poalele muntelui, amînînd puţin suişul, să privim panorama pentru a ne bucura nu doar de efortul fizic făcut, ci şi de imaginea splendidă care, umplîndu-ne retina, ne va face cadou o stare specială de fericire duioasă şi firească, de linişte, de... adăstare.

Sînt cele mai valoroase momente. Sînt însă momente în care, uitîndu-ne înăuntrul nostru, ne-am putea speria... nu de ceea ce găsim, ci de ceea ce ar trebui să schimbăm şi credem că nu vom putea. Cel mai intens astfel de moment este la mijlocul vieţii, moment de care... extrem de puţini oameni reuşesc să devină conştienţi (eu îi spun al doilea moment de ‘cristal’).

În copilărie sînt toate bazele comportamentului nostru. Totul pare a fi lin şi aşezat, logic şi acceptabil. Pînă în adolescenţă, cînd ne întîlnim cu primul moment de ‘cristal’ şi sîntem convinşi că, indiferent de ceea ce găsim înăuntrul nostru, vom reuşi orice! Orice schimbare e realizabilă şi în felul ăsta intrăm în perioada de adult pe creasta valului, rebeli şi dîrji.

Cu ce să compar? Cu o prăjitură cu caise! Copilăria este reţeta însăşi, ingredientele aşezate în vasul în care vor fi amestecate. E necesar să fie proaspete, de calitate, alese de o gospodină cu experienţă, iar dacă nu, cu dragoste pentru gătit, amestecate pe rînd, cu răbdare şi mai ales cu iubire. Clipa în care acest amestec realizat cu grijă este aşezat în tavă devine clipa în care omul intra în forul lui sufletesc. Cît timp stă tava la cuptor... este în funcţie de ingrediente, de intensitatea focului, de aerul pe care l-a înglobat coca în ea... Cum se va ‘coace’ prăjitura depinde şi de materialul de protecţie pus între cocă şi flacără (hîrtie cerată, ulei cu făină etc), dar... mai ales de atenţia grijulie a gospodinei.

Aşadar... adolescenţa este ‘coacere’. Ne coacem ca adulţi şi putem ieşi din adolescenţă fragezi, pufoşi sau uşor arşi. Drept este că unii... ies din adolescenţă aşa arşi, încît sînt buni de aruncat direct la coşul de gunoi, iar alţii complet necopţi!

De felul în care adolescenţa ne-a ‘copt’ depinde următoarea perioadă din viaţă. Ştiţi cum e... o pîine foarte pufoasă, albă, care miroase şi arată bine se poate învechi mai repede ca una care... nu arată aşa bine, nici nu e prea pufoasă, dar e bine coaptă şi gustoasă. Şi va ţine şi mai mult cu cîteva zile; se poate întări, dar sigur nu va mucegăi.

Ca adulţi ne facem viaţa pe propriile puteri (credem noi!), dar totul este, de fapt, un context de împrejurări, de întîmplări. Rar se întîmplă să schimbăm ceva în traiectoria liniară a vieţii... Şi înaintăm astfel încercînd să gustăm din absolut toate lucrurile încîntătoare care ne ies în cale. O floare parfumată ne încîntă la fel de mult precum un parfum rafinat; un măr ne satură la fel ca un chips; ne este indiferent ce bem atîta timp cît ne potolim setea... cola, apă...; căutăm să ne distrăm la mare sau... oriunde este lume multă, rîsete...

Ochii ne strălucesc uluitor la vîrsta asta, pielea are o elasticitate şi-un aspect de sidef în lumina lunii, greu de descris în cuvinte... tot ce ţine de trup are caracteristicile unui fruct parfumat şi copt într-o ţară cu climă mediteraneeană. Dacă mă întorc la exemplul cu prăjitură cu caise e ca şi cum, proaspăt coaptă, strălucesc caisele, atrage cu aroma, cu prospeţimea ei. Gospodina va şti să porţioneze prăjitura şi să o aşeze pe un platou. De acolo, în funcţie de gusturi, fiecare invitat va gusta una sau mai multe porţii. Se prea poate să existe invitaţi care să nici nu guste (anoştii...), dar şi invitaţi care să se lingă pe degete şi să plece cu gîndul la prăjitura care... între timp va deveni prăjitura lor preferată!...

Dar ea!, prăjitura... Cum se simte? Aşa se simte fiecare om în cea de-a doua etapă de ‘cristal’, pe care eu o găsesc în jurul vîrstei de 40 ani... cu variaţiuni mai mult spre înainte decît după acest prag. Este vîrsta la care ne dăm seama că bucăţi din noi au fost oferite şi ingerate nu de invitaţi, de pofticioşi, de flămînzi... şi unii au apreciat gustul, alţii fineţea, alţii doar propria lor senzaţie egoistă de saţietate, alţii au poftit neîndrăznind să guste decît cu privirea, iar alţii au reuşit să-şi umple nările cu aromă, să atingă ‘porţia’ de prăjitură şi... să-i savureze gustul rămînînd cu gustul plăcut pentru totdeauna (sînt cei care, cînd îi întrebi, ştiu să-ţi spună care e prăjitura lor preferată... dar mai ales de cine e făcută!).

Într-un astfel de momenmt se pot întîmpla multe... Cum ar fi: să-ţi dai seama că n-a mai rămas nimic din tine pentru tine şi atunci... traiul e destul de sec, deşi aparent liniştit; unii ar putea invidia această aparenţă care ascunde, de fapt, un... gol. Sau... se poate întîmpla să descoperi că au mai rămas cîteva porţii care... nu s-au stricat, ba chiar s-au ‘pesmetat’. Ştiţi ce bune sînt bucăţelele de prăjitură veche pe care presari puţin zahăr şi le bagi puţin la cuptor, doar cît să se rumenească?! Cu ceai de măceşe sînt... un deliciu!

Găsesc acest al doilea moment de ‘cristal’ ca fiind crucial în existenţa fiecăruia. Cu atît mai mult cu cît este cel care, cel mai adesea, trece neobservat! Este momentul în care fiecare are întîlnire cu nucleul său, cu sufletul lui cald şi viu, pe care nu-l recunoaşte pentru că n-a avut vreme să şi-l asculte pînă acum, ocupat fiind cu ceea ce ‘trebuie’ să realizeze în viaţa lui ca.. om... Este cumplit de trist să crezi că-n viaţă trăieşti pentru a fi un profesionist sau un proprietar sau... un om foarte ocupat şi... cam atît. Omul care se va apleca în el va găsi resurse pentru o viaţă, nu doar pentru următorul an... Cel care n-o va face, va trăi din inerţie, tîrît în bucurii mărunte, insignifiante, care ard repede şi nu lasă mai nimic în loc, decît (în cel mai bun caz) cîteva amintiri frumoase.

Acum este miezul vieţii, acum este marea întîlnire cu lava. Acum ştim cine am devenit cu adevărat.

Şi... dacă au rămas prea multe porţii pe platou, ceva ne-a făcut să fim aşadar indigeşti său... oricum altfel, numai buni de ingerat nu şi atunci e cazul să schimbăm ceva... Apoi,... dacă nu prea mai sînt porţii n-ar fi o tragedie, dar este cu siguranţă cazul să ne păstrăm ceva-ceva şi pentru mai tîrziu, să devenim mai... cumpătaţi.

Spre deosebire de primul moment de ‘cristal’, acum găsim în noi lucruri ce trebuiesc schimbate, dar voinţa slăbită, obişnuinţa unui trai comod şi teamă de implicare sînt nişte hăuri greu de străbătut, nişte piedici după care uneori ne convine să ne ascundem crezînd sau doar placîndu-ne să credem că... ce n-am făcut pînă acum... acum e prea tîrziu (oare?) Lipsa exerciţiului emoţional şi spiritul slab sînt catastrofale pentru sufletul cald care respiră în interiorul fiinţei noastre.

Acum este, de fapt, perioada marilor schimbări, este momentul în care decidem ce este de ars în sufletul nostru, ce trebuie revelat la suprafaţă şi folosit drept cîrmă pentru restul vieţii. Acum nu mai gustăm din tot ce ne iese în cale. Acum înţelegem că există flori fără miros şi de aceea, în locul unui parfum rafinat vom preţui o floare simplă, dar cu miros; există mere fără gust şi nu vom mai prefera chipsurile, în schimb vom căuta o livadă cu meri; există izvoare cu apă naturală şi le vom aprecia calităţile chiar de-ar fi să străbatem o pădure de-ar fi să le găsim (ceea ce oricum... e minunat!); există locuri pe lume în care sufletul se poate umple fără alte stimulente şi oameni lîngă care sufletul se poate mişca fără a trebui să rîdă în hohote. Toate sînt comori interioare pe care nu le va găsi decît cel care le caută.

Acest al doilea moment de ‘cristal’ este cel mai intens pentru că ne luptăm noi cu noi înşine între ‘a simţi’ şi ‘a controla simţămintele’, între ‘a da’/‘a lua’ şi ‘a sta în umbră’. Dacă eşti pe o pajişte... frumos este să te bucuri de soare sau să te laşi udat de ploaie. Sub acoperiş nu vei simţi plăcerea totală pe care o poate oferi o pajişte şi mai ales, nu vei şti niciodată ce suflet ai, cît este de capabil să simtă ceea ce i se oferă.

Acum este momentul în care hotărîm între a primi de la viaţă daruri şi a nu primi nimic, nici măcar ‘palme’. Orice stimul este preferabil golului. Atîta timp cît poţi să simţi, înseamnă că eşti bogat. Te ai, eşti al tău. Eşti real. Adevărul te face puternic, mereu am crezut asta. Dar n-ai cum să afli adevărul despre tine dacă trăieşti ermetic.

Trăind mai departe, dar cu descoperirea cea mai mare (a noastră, a adîncimii din noi) vom reuşi să simţim cu adevărat gîndurile, împlinirile, experienţele esenţiale. În loc să ne bucurăm că ne-am cumpărat o casă, ne vom bucura că... avem cu cine sta în cort la pădure; în loc să ne umplem timpul cu balanţe financiare, vom fi fericiţi să descoperim că gîndul la un om drag... ne umple de energie; în loc să fim filozofi după cîteva pahare de băutură alcoolizată, vom descoperi cîte stări minunate putem simţi dimineaţa cînd crapă zorile şi vedem lîngă noi persoana care.. ne dă fiori! Este momentul de răscruce, cînd alegem direcţia şi, de va fi una greşită, n-am avea de ce să-l găsim pe Dumnezeu vinovat că nu ne-a deschis ochii. El ne-a dat sufletul complet ‘utilat’: cu har, cu înger păzitor. Noi singuri însă... n-am avut dispoziţia de-a ni-l asculta...

Ajungînd la bătrîneţe nici nu observăm că sîntem bătrîni, pentru că de acum sufletul este cel care trăieşte în noi; el dă culoare vieţii.

La un moment dat însă... începi să te simţi bătrîn (aşa cred, cel puţin...). Dar pentru cei cu sufletul deschis... asumarea vîrstei este atît de dulce, atît de savuroasă... Mă gîndesc la acei octogenari, nonagenari absolut delicioşi pe care i-ai asculta întruna pentru că vorbele lor sînt nişte esenţe de viaţă, sînt pete de culori pure pe fonduri de gri, sînt sunete de cristal în vuietul surd al pămîntului, sînt atingeri care dau fiori în marea aglomeraţie de pe stradă în care te ciocneşti şi te freci de toată lumea, sînt flori care ies de sub zăpadă...

Acum, cred eu, la sfîrşitul vieţii trăim cel de-al treilea moment de ‘cristal’, cînd reuşeşti sau nu să înţelegi de ce... ai trăit, ce ai făcut, ce vei lăsa în urma ta şi mai ales... unde vei merge

Dacă primul moment este unul inconştient, în care te afunzi în tine fără explicaţii, fără a purta un ‘dialog’ cu sufletul tău, în al doilea moment devii conştient de tine şi discuţi, negociezi chiar... îndelung cu tine, în al treilea moment înţelegi că orice ai spune este deja dincolo de tine, dar mai presus de orice înţelegere, căci ce se sfîrşeşte aici are o continuitate în spaţiul de dincolo, spaţiu pentru care sufletul tău te-a pregătit. Cu siguranţă există o continuitate. Altfel, de ce atîta zbatere, altfel de ce îngeri şi har, altfel de ce am avea suflet, cu putinţa lui de-a se bucura, de-a simţi înalt trăiri adînci?

Cu siguranţă că în cel de-al treilea moment de ‘cristal’ vom închide un cerc început odată cu întruparea, dar de fiecare dată cînd un cerc se închide... se formează o sferă, adică... ceva întreg. ÎNTREG.

N-avem de unde să ştim ce va fi, dar ne simţim bine iubind, sperînd şi mai ales descoperindu-ne... Pînă la urmă, poate că asta este ceea ce va rămîne din fiecare: simţiri, speranţe, bucurii, iar aceste trăiri sînt unde puternice care nu se pierd, rămîn ‘agăţate’ undeva... în univers. Nu se ştie ce se întîmplă cu aceste unde, însă poate că le vor percepe nepoţii noştri în momentele lor cruciale de ‘cristal’, atunci cînd le va fi greu să aleagă între a se bucura de apa mării sau a purta cravata la gît într-o şedinţă interminabilă.

Nu ne cere nimeni să devenim flower-power, dar tot conformismul ăsta care ne ajută doar în carieră... nu ne duce nicăieri. Nu rămîne nimic în urma lui... doar în noi se strînge un stress şi-un efort imens care... ne secătuieşte şi ne atrofiază sufletul.

Mă gîndesc acum să o caut pe Nana de la munte ca să cumpăr lapte de vacă proaspăt muls, pe tanti Bebi ca să-mi dea cîteva ouă de la găinile ei care... toate au nume, pe colega mea de serviciu care are o mătuşă cu moară (cică face o faină!...), pe nenea Mişu care face un cognac aşa parfumat din mandarine..., apoi să dau o raită prin magazine după batoane de vanilie şi după zahăr şi... să nu uit să urc în livada de la ţară ca să culeg cîteva caise... O să am nevoie de timp pentru toate astea, dar dacă vreau să mănînc o prăji bună... merită. Într-o duminică dimineaţa, după ce mă voi trezi (nu spun acum cum...) o să-mi iau un şorţ potrivit (nu spun acum pentru ce...) şi-o să mă apuc de frămîntat o cocă pentru prăji. Desigur, sufletul meu ar fi fericit dacă ar avea cine să mă ajute la frămîntat şi.. mai ales la curăţat mîinile, degetele... de coca. Apoi, aş aşeza cu grijă în cocă fiecare bucată de caisă coaptă şi parfumată, iar peste toate aş stropi din belşug cu cognac...

Aş băga la cuptor totul avînd mare grijă la foc şi... la timp. Desigur, pentru astea e nevoie, în afară de timp, şi de bunădispoziţie. Dar... dacă vreau şi vreau neapărat să mănînc o prăji bună (pentru că nu mă mulţumesc să înghit ‘ceva dulce’)... merită.

Cît timp s-ar coace în niciun caz nu m-aş gîndi cu teamă că s-ar putea arde, că ar putea să nu iasă gustoasă, că s-ar putea să nu o pătrundă căldura şi să rămînă crudă. Nu... M-aş gîndi cu cine s-o mănînc. Aş da, înainte de toate, copiilor, pentru că ei trebuie să fie deprinşi de la început cu gusturi autentice şi bune, pentru că ei se bucură cel mai tare şi mai adevărat. Şi pentru că vor fi sinceri în aprecieri

Apoi...aş da celui care m-a ajutat s-o fac.. Păi nu? M-a ajutat s-o fac = mă ajută s-o mănînc Cu pasiune. Şi... pentru că sigur va dori să mai fac şi altă dată.

Apoi aş opri o parte să dau de pomană săracilor şi aş spune în gînd o rugăciune pentru toţi cei dragi mie, ‘adormiţi’. În felul ăsta, sufletul s-ar împlini sfînt, senzual şi sacru...

Ce ar rămîne (sigur ar mai... rămîne?) aş folosi-o că ispitire pentru... pofticioşi şi i-aş îndemna să guste cu curaj.

Şi dac-ar mai rămîne, seara... la un ceai călduţ, transformată în pesmeţi mici şi dulci, în timp ce aş citi la o lumină caldă o carte bună... cu picioarele afundate în blana unui cîine ciobănesc, cu pisica torcandu-mi în poală şi cu ochelarii pe nas... după ce, desigur... mi-aş fi încîntat nepoţii cu poveşti înainte de culcare.

Ce se bea după o prăjitură cu caise? Apă? În cazul ăsta aş lua-o din loc prin pădure pînă aş găsi izvorul.

Timp, disponibilitate, voinţă... sînt necesare ca să faci ceva bun nu doar pentru tine, dar... zău dacă altfel aş simţi că am întradevăr viaţa!

Trecerea prin viaţă este o călătorie cu opinteli, cu întoarceri. Aceste trei momente sînt de întoarcere; cînd ne oprim din mers ne aşezăm liniştiţi (pentru că avem nevoie şi de odihnă) şi privim înapoi şi de jur împrejur. Se pare că aşa e făcută fiinţa noastră, mereu să se întoarcă înapoi. Important e să conştientizăm că scopul popasului nu e să ne întoarcem şi nici să stăm (oricît ar fi de tentant datorită comodităţii), ci să mergem înainte, cu ce am reuşit să ‘adunam’ în noi şi cu dorinţa de-a aduna în continuare, însă mai ales după al doilea popas, să avem dorinţă mai ales de-a da... Popasul trebuie să fie scurt, dar cu folos; dacă n-o luăm din loc înainte, nu ajungem nicăieri sau... ajungem prea tîrziu. Ar fi o trăire zadarnică şi... desincronizată...

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.