Iubirea

Luminiţa Manole

Toate articolele scrise de Luminiţa Manole

“Muzica este poezia sunetului”
“Pictura este poezia vederii”
“Iubirea este poezia sufletului”

Privesc pe fereastră. Privesc atît de adînc, încît simt că mi s-a înfipt privirea în Dumnezeu:

- Cum să-mi găsesc fericirea? Îmi doresc o iubire mare, o iubire ca în poveşti. Îl iubesc, dar el nu mă iubeşte. Orice aş face, nu mă va iubi niciodată. Mereu pare că este cît pe ce, dar mereu nu iese nimic.

Cerul mă priveşte imens, tăcut şi nespus de frumos. Norişori paradisiaci desenează forme şi nuanţe desăvîrşite. Păsările cîntă îngereşte. Vîntul îmi adie pe lîngă tîmple:

- O iubire mare încape numai într-o inimă plină de Dumnezeu.

Închid fereastra, amintindu-mi că trebuie să plec undeva:

- Ce-ţi pasă ţie, vrabie fericită, de iubirea mea?

În timp ce mă îmbrac, mintea mea plănuieşte din nou, plină de speranţă deşartă: „Iubeşte-l şi mai mult, fă şi mai multe eforturi pentru a-l cuceri”.

Viaţa a reintrat în „normal”.

În depărtare, un bărbat priveşte adînc pe fereastră:

- Iubita mea, unde eşti? Simt că exişti, altfel nu mi-ar fi atît de dor de tine. Simt că eşti frumoasă, altfel nu te-aş dori atît. Chiar dacă nu te-am văzut niciodată, te iubesc. Altfel degeaba m-am născut.

Copacul din faţă îşi tremură frunzele uşor:

- Ajut-o să iasă din colivia creată de o vrajă din altă lume...

- Dar cum să o ajut, nici nu ştiu unde este ea!

O rîndunică trece în zbor chiar prin faţa lui, lăsîndu-l şi mai încurcat.

Din nou m-am grăbit spre cel care mi se pare că e singurul bărbat din lume care poate să-mi placă. Mai am cîteva staţii de tramvai, dar s-a luat curentul. Este a nu ştiu cîta oară cînd se opreşte tramvaiul în drum spre el.

„Probabil că trebuie să înving orice obstacol. Iubirea învinge orice pană de curent”. Şi cobor din tramvai.

„Pot să merg şi pe jos. Întîlnirea cu el va şterge orice amintire neplăcută”.

Ce deziluzie mă aştepta!

Vîntul a început să bată ca din senin, cerul şi-a pierdut strălucirea. Aripi de pasăre băteau înfricoşate în faţa mea:

-O inimă atîrnată de o iubire imposibilă este o inimă pierdută în iluzie.

Florile îşi plecau neputincioase petalele spre pămînt:

- O iubire imposibilă este o iubire care produce durere, este iubirea ce deseori nu are răspuns, este o iubire cu piedici puse de întregul Univers şi aduce numai suferinţă în jur.

Merg plină de încredere în intenţiile mele bune.

Ridic ochii spre cer, cerşesc ajutor divin.

Cerul devine vineţiu:

- O iubire imposibilă nu duce la Dumnezeu.

La sute de kilometri, un bărbat mă cheamă îndrăgostit, în inima lui.

„Dumnezeu se uită în altă parte”, îmi spun, neprimind nici un răspuns.

Am ajuns.

Bărbatul de departe îmi şopteşte: „Iubita mea, simt că te voi întîlni în curînd!”

Bat la uşă, emoţionată.

„Iubito!” aproape se aude, de departe.

- O iubire imposibilă este scoasă din inimă numai de iubirea de Dumnezeu, îmi spune jertfindu-se un fluture între două sticle de geam.

Intru...

...şi plec repede, îngheţată de un suflu rece.

„Gata!!!”

Nu e vina nimănui. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute, deci asta e voia Lui. Plec departe pentru un timp, să uit.

„N-am să mai iubesc nici un bărbat. Numai pe Dumnezeu îl iubesc.”

Soarele mă arde cu o rază:

- Iubirea pe care o întîlneşti este măsura iubirii tale de Dumnezeu.

- Nu, nu mai vreau nici un bărbat, doar Dumnezeu este singurul pe care vreau să-l iubesc de acum înainte. Fericirea pe care o trăieşti cînd îl iubeşti pe Dumnezeu nu ţi-o poate lua nimeni şi nimic de pe Pămînt şi din ceruri.

Stau şi respir. Respir aer de libertate. Simt că am ieşit dintr-o colivie. Este atît de mare şi de strălucitoare lumea şi eu înainte o vedeam atît de mică şi de întunecată!

Atît de complicate erau relaţiile şi acum atît de simple! Doar Dumnezeu şi atît.

Acum, că am renunţat la bărbaţi, uite că se apropie de mine cel mai frumos, cel mai...

-Doamne, e mai frumos ca în cele mai frumoase vise ale mele, e mai pe gustul meu ca nimeni altul! Şi uite că vine spre mine cu intenţia clară de a-mi vorbi!

El era bărbatul care mă chema în inima lui de departe şi eu nu ştiam. Acum mai avea doar doi paşi pînă la mine şi eu nu ştiam măcar că îşi spunea, fericit: „Doamne, îţi mulţumesc! Ea e, simt că ea este cea pe care o iubesc dintotdeauna!”

A ajuns în faţa mea şi ne privim, uluiţi, încîntaţi...

...Plecăm ţinîndu-ne de mînă...

„O iubire imposibilă este scoasă din inimă numai de iubirea de Dumnezeu.”

„Iubirea pe care o întîlneşti este măsura iubirii tale de Dumnezeu.”

„O iubire mare încape numai într-o inimă plină de Dumnezeu.”

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.