Limitele cuminţeniei

Petronela Untu

Toate articolele scrise de Petronela Untu

„Fii cuminte!”... Nu se poate să nu fi auzit acest îndemn, măcar o dată, de la tatăl dumneavoastră... sau de la mama... sau de la vreun profesor.

Am crescut cu convingerea că trebuie să facem ceea ce trebuie, ceea ce ni se cere, mereu şi mereu.

În adolescenţă experimentăm „necuminţenia”. Facem ce ne taie capul, incapabili să prevedem consecinţele, trăind şi savurînd bucuria desprinderii de reguli. De altfel explozia energiilor creatoare, specifică acestei vîrste, e greu de stăpînit...

Mai tîrziu, pe nesimţite, odată cu trecerea anilor, redevenim „cuminţi”. Învăţăm pînă la urmă să fim „la locul nostru”, prin repetarea (şi conştientizarea) unor greşeli de comportament care ne aduc necazuri.

„Factorul Haos” este mai devreme sau mai tîrziu, scos din ecuaţie. Cu cît mai devreme, cu atît mai bine, aşa s-ar putea zice...

Şi totuşi cum se face că marile descoperiri (care presupun descătuşarea creativităţii umane şi zborul spre necunoscut) au însemnat mai mereu „necuminţenie”? Noi, oamenii, n-am fi ieşit din peşteri nici în ziua de astăzi dacă am fi fost mereu şi mereu cuminţi.

Deci cuminţenia trebuie dozată, excesul nu e bun, nici lipsa totală a ei nu e bună...

Cît de des, în ce circumstanţe şi cît timp putem fi „obraznici”? Nu ne învaţă nimeni asta... Cert e că viaţa trăită fără curajul de a ieşi vreodată în afara tiparelor comportamentale şi de gîndire considerate normale e o viaţă seacă, previzibilă şi monotonă...

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.