Ultima Conferinţă

Ghiocel Balan

Toate articolele scrise de Ghiocel Balan

Nu învingem moartea trăind mai mult,
ci trăind mai bine

La Academia americană Carnegie Melon există tradiţia „ultimei conferinţe”, în cadrul căreia personalităţi din lumea ştiinţifică erau invitaţi să cugete la ce e cu adevărat important în viaţă şi să-şi împărtăşeasca concluziile răspunzînd la întrebarea „ce înţelepciune doriţi să transmiteţi mai departe dacă aţi şti că aveţi la dispoziţie doar un singur şi ultim prilej de a o face ?”

Dacă ai şti că vei muri curînd, ce ai spune în cadrul unei ultime conferinţe ?

Pentru Randy Pausch, doctor în ştiinţa calculatoarelor, conferinţa pe care a ţinut-o la Carnegie Melon, era cu adevărat ultima, deoarece suferea de cancer pancreatic şi a murit curînd după aceea. Iată cîteva din ideile expuse în acea prelegere impresionantă care a stat la baza unui best-seller.

„Am luptat cu cancerul, operaţii, chimioterapie, doctorii spun că nu mai e nimic de făcut. Nu-mi convine, am trei copii mici, fac tot ce-mi stă în puteri, iau medicamente, dar tot ştiu că voi muri în cîteva luni. Dar nu aleg să fiu un obiect al milei. Aşa că azi nu vă voi vorbi despre moarte, ci despre viaţă şi cum s-o trăieşti. În special despre visurile copilăriei şi despre cum le poţi realiza; visurile mele, visurile voastre. La capăt, nu regreţi lucruri pe care le-ai făcut, ci cele pe care nu le-ai făcut.

Eu am avut o copilărie incredibil de fericită. N-am reuşit să găsesc nici una din fotografiile mele de pe cînd eram mic, în care să nu zîmbesc. Zîmbeam şi visam. Visam mereu. Pe atunci era uşor să visezi. Cînd vezi la televizor că omul păşeşte pe Lună, totul e posibil. N-ar trebui niciodată să pierdem acea stare. Aşadar care erau visurile copilăriei mele ? Unul din ele era să joc în Liga Naţională de Fotbal. Ăsta a fost unul din visurile pe care nu mi le-am realizat. Dar e important să reţinem că, chiar dacă nu reuşim să ne împlinim un vis, cîştigăm destul încercînd. Mi-a plăcut mult următoarea idee: experienţa e ceea ce obţii atunci cînd nu obţii ceea ce vroiai.

Cînd jucam la juniori, antrenorul meu mă freca destul de tare: mai repede, fă flotări, aleargă mai mult... Asistentul lui mă vedea necăjit, aşa că a venit la mine şi mi-a spus: ştiu că antrenorul trage de tine, dar să ştii că asta e un lucru bun; înseamnă că îi pasă. Cînd nu faci o treabă ca lumea şi nimeni nu-ţi atrage atenţia, atunci înseamnă că au renunţat la tine. Doar cînd îşi dau interesul, atunci vor să te facă mai bun.

Un alt vis: Walt Disney. Cînd aveam 8 ani, părinţii mei m-au dus în pelerinajul Disneyland. A fost o experienţă incredibilă şi mi-am spus: Doamne, cît mi-aş dori să fac şi eu lucruri din astea cînd voi fi mare ! Visam să pot scrie şi eu astfel de poveşti magice. După liceu, am primit o sumedenie e scrisori de respingere de la ei. Dar viaţa a făcut să ajung pe alte căi la magie, studiind calculatoarele şi programe de realitate virtuală. Aşa mi-am dezvoltat o aptitudine care era valoroasă pentru Studiourile Disney, la care am ajuns în sfîrşit după 15 ani şi după foarte multă muncă. Aşa am înţeles că zidurile care ne stau în cale sînt acolo cu un motiv întemeiat: nu au fost puse acolo ca să ne oprească, ci ca să ne dea ocazia de a arăta cît de mult dorim să ajungem la destinaţie.

Şi părinţii mei au fost minunaţi, aveau mereu dorinţa de a se bucura de orice. Tatăl meu a luptat înal doilea Război Mondial. A murit anul trecut şi printre lucrurile rămase de la el, mama a găsit o decoraţie importantă pe care o primise în război. În 50 de ani de căsnicie era prima dată cînd afla că tatăl meu fusese un erou. Pentru mine, a fost o extraordinară lecţie de modestie. Despre mama: mamele sînt acei oameni care te te iubesc şi atunci cînd îi tragi de păr. Ea era întotdeauna acolo pentru mine ca să-mi amintească de umilinţă. Cînd învăţam din greu şi mă plîngeam ce examene grele aveam, mă ţinea de mînă şi-mi spunea că ştie că mi-e greu, dar să nu uit că, la vîrsta mea, tata lupta pe front. Cîmd mi-am luat doctoratul, mama mă prezenta tuturor: iată-l pe fiul meu, e doctor, dar nu din cei care ajută oamenii. Cel mai formidabil lucru pe care l-au făcut părinţii mei a fost că mi-au dat voie să-mi pictez camera. Într-o zi, le-am zis că vreau să desenez chestii pe pereţi şi au fost de acord. Erau prostii: rachete, un lift deşi locuiam într-o fermă fără etaj, ecuaţi cuadratică. A fost remarcabil că au considerat că a mă lăsa să-mi exprim creativitatea era mai important decît ca pereţii să arate bine. Aşa m-au învăţat că oamenii sînt mai importanţi decît lucrurile. Aşa că, mai tîrziu, cînd mi-am cumpărat prima maşină, o decapotabilă strălucitoare de care eram tare mîndru, îi plimbam în weekend pe nepoţeii mei, Christopher şi Laura. Pe cînd sora mea le explica copiilor că e o maşină nouă, să aibă grijă să nu o murdărească, am deschis o cutie cu suc şi am vărsat-o pe bancheta din spate. Ce faci ? mă întreabă ea. E doar un lucru – i-am răspuns. Am fost inspiat făcînd asta, deoarece la întoarcere, Chris era răcit şi a vomat pe banchetă. Important nu e ce valoare bagi într-un obiect strălucitor, ci cît de bine m-am simţit prin acel gest care l-a împiedicat pe un băieţel de 8 ani să se simtă vinovat că era răcit.

Altceva: e necesar să te decizi repede dacă vrei să fii Tigger sau Eeyore (personaje din Winnie the Pooh). Tigri sînt energici, entuziaşti şi se bucură. Să nu uitaţi niciodată să vă bucuraţi. Eu voi muri curînd, dar aleg să mă bucur: azi. Mîine şi în fiecare zi din cele ce mi-au mai rămas.

Dacă vrei să-ţi realizezi visurile:

  • lucrează împreună cu ceilalţi şi joacă-te cu ei – trăieşte integral.
  • Spune adevărul
  • Cînd greşeşti, cere-ţi scuze. Sînt multe scuze greşite îm America. O scuză bună are trei părţi: 1. îţi cer iertare 2. a fost vina mea 3. cum pot să repar ? Cei mai mulţi uită ultima parte.
  • Cu toţii avem oameni pe care nu-i înghiţim, care au făcut lucruri care nu ne convin. Am descoperit că nimeni nu e în totalitate rău. Dacă ai destulă răbdare, fiecare îşi va arăta partea bună. Nu-i poţi zori, dar poţi avea răbdare.
  • Arată-ţi recunoştinţa
  • Tu alegi ce să faci cu restul vieţii tale: îţi poţi plînge de milă pînă descoperi că nu asta rezolvă problema, sau poţi munci mai mult, ceea ce te va ajuta mai mult pe termen lung.

Azi nu v-am vorbit numai despre cum să-ţi atingi visurile copilăriei, ci despre ceva cu mult mai important, cum să-şi trăieşti viaţa. Dacă îţi conduci viaţa într-un mod corect, karma va avea grijă de ea. Visurile vor veni către tine. Trăind corect, visurile îţi vor veni în întîmpinare. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat, dar am ţinut această prelegere în special pentru 3 persoane. Cînd vor creşte mari, o vor urmări.”

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.