Despre puritatea vorbirii

Toate articolele scrise de

Energia cuvîntului este o energie... neutră. Fiecare cuvînt, oricît ar părea de frumos sau de urît, de rudimentar sau de savant, este ca o foaie albă de hîrtie. Iar cel care scrie sensul cuvîntului pe acea foaie albă de hîrtie este chiar sufletul nostru, al meu şi al tău. Da, al tău, cel sau cea care citeşti aceste rînduri şi poate deja te-ai plictisit. Dar dă-mi, te rog, o şansă şi participă cu mine la micul joc de imaginaţie pe care ţi-l propun:

Să luăm ca exemplu cuvîntul: „MULŢUMESC”. Este, dacă stăm să ne gîndim, printre cele mai frumoase cuvinte din lume. Sau poate nu! În gura inocentă a copilului care primeşte înapoi mingea care tocmai a ajuns la noi, cu siguranţă „mulţumesc” este un cuvînt frumos. La fel, „mulţumesc” este un cuvînt frumos pe buzele unui îndrăgostit care primeşte o floare, ale unui nevoiaş care primeşte o mînă de ajutor, ale unui cumpărător grăbit care vede totuşi truda casieriţei sau ale unui om care a primit răspuns la ruga lui şi care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru milostenie. Şi, totuşi, minunatul „mulţumesc” poate deveni ironic în faţa lipsei de bun simţ, poate deveni tragic în faţa cruzimii umane, poate deveni chiar o insultă pe buzele celui care ia cu ceva cu forţa de la cel care nu se poate apăra.

Atunci, ce este puritatea vorbirii, dacă nu folosirea cuvintelor frumoase?

Să ne aducem aminte de faptul că fiecare cuvînt este ca o foaie albă hîrtie pe care sufletul nostru scrie. Şi, atunci, puritatea vorbirii porneşte de la puritatea intenţiilor, de la puritatea inimii noastre şi, contrar credinţei general valabile, porneşte mult mai puţin din grija cu care ne alegem cuvintele. De ce? Pentru că atunci cînd spunem cea mai banală (aparent) propoziţie, noi sîntem de fapt făuritori. E adevărat, ne alegem cuvintele, dar apoi găsim şi o ordine a lor, un ton al vocii, o intensitate a vocii, o atitudine corporală atunci cînd le rostim... Pare atît de complicat! Dar, în realitate, noi, fără să realizăm complexitatea vorbirii, facem acest act uimitor de creație într-o clipă, spontan și foarte simplu. Iar în spatele întregii construcții de cuvinte se află sentimentele – ele sînt cele care de fapt dau un sens sau altul cuvintelor.

Şi așa am puta da o primă definiție a purității vorbirii: „Sentimentele curate, venite din inimă şi transpuse în cuvinte înseamnă o vorbire pură.” Şi m-aş opri la această definiţie şi aş adăuga cîteva sfaturi, pe care promit să le urmez eu însumi:

    O dată pe zi, spuneţi cuiva apropiat cuvinte pe care nu le gîndiţi, doar le lăsaţi să iasă din inimă, în frumuseţea lor spontană şi copilărească. Este o bună metodă de a deprinde o parte importantă a purităţii în vorbire, învăţînd să preţuiţi conţinutul şi nu forma.
  1. Luaţi-vă cîteva minute sau o oră pe zi în care să spuneţi celor din jur aproape tot ceea ce simţiţi frumos în suflet. Ştiţi, sînt multe cuvinte pure care abia aşteaptă să-şi ia zborul pentru a hrăni sufletele flămînde de iubire din jur. „Mulţumesc” este doar unul dintre ele. Mai sînt şi formule cum ar fi „îmi eşti drag sau dragă”, „eşti un om bun”, „faci un lucru bun”, „te admir” şi, multe, multe altele...
  2. Nu spuneţi lucruri pe care nu le simţiţi. Dacă nu puteţi spune „mulţumesc” sau „te iubesc” din toată inima, atunci înlocuiţi cuvintele cu daruri, cu o privire plină de recunoştinţă, cu o atingere, cu un oftat de mulţumire, cu o îmbrăţişare... Înlocuiţi pentru un timp cuvintele, nu renunţaţi complet la ele. Cuvintele sînt, totuşi, o manifestare înaltă a lui Dumnezeu. Nu le desconsideraţi!
  3. Să nu vă fie ruşine şi nici teamă atunci cînd cuvintele pure, venite din suflet întîrzie să vină. Nu trebuie să faceţi compromisuri şi să spuneţi vorbe lipsite de conţinut, dar nu uitaţi să vă rugaţi, să faceţi fapte bune şi să îi cereţi inimii voastre să vă trimită cuvintele pure de care aveţi nevoie.
  4. Tăceţi sau vorbiţi doar strictul necesar, atunci cînd simţiţi că vă vin prea multe cuvinte, oricît v-ar părea de pure aceste cuvinte. În general, prea multe cuvinte nu pot fi pure, doarece pentru a fi cu adevărat pure, ele trebuie neapărat să fie acoperite de sentimente, de intenţii, de fapte, de rezultate şi nu în ultimul rînd de modestie.
  5. Vorbiţi atunci cînd vă vine să vă închideţi în tăcere. Tăcerea este valoroasă că minunată şi împlinitoare exprimare fără cuvinte a inimii. Acea tăcere a inimii nu te apasă nici pe tine, nici pe cei care te iubesc. Acea tăcere frumoasă poate dura oricît şi este cea mai sănătoasă formă de vorbire. A te închide în tăcere este însă altceva. Este o dureroasă comprimare, o negare a sufletului, care îţi va răpi, între altele, posibilitatea de a... tăcea fericit.
  6. Vorbeşte-i lui Dumnezeu, măcar cîte puţin în fiecare zi. Vorbeşte-i fără cuvinte, doar cu sentimente, dacă poţi. Dacă nu, pentru început spune-i, ca celui mai bun şi celui mai onest Prieten, durerile, dar şi aspiraţiile tale. Spune-i, ca unui Tată sau, dacă ţi-e mai uşor, ca unei Mame, nevoile tale. Spune-i ca unui Iubit, durerile tale şi fericirile tale, lasă-L să ia parte la ceea ce tu eşti. De fapt, El mereu face acest lucru, ia parte la cel mai insignifiant aspect al vieţii tale. Vorbindu-I, însă, devii şi tu conştient că El este cu tine.

Cam acestea ar fi motivele pentru care merită să cunoaştem şi să folosim practic, aici şi acum, în viaţa noastră, puritatea vorbirii: Pentru că această formă de comunicare poate da sensuri minunate vieţii. Ne poate lumina, ne poate bucura inima şi mintea. Aşadar, să lăsăm să iasă cuvintele din puritatea inimii şi să fim fericiţi! Da, fericirea se poate învăţa, o dată cu Vorbirea.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.