Perceperea realităţii

Ghiocel Balan

Toate articolele scrise de Ghiocel Balan

Pot să-ţi pun o întrebare serioasă? Unde eşti?

În faţa unui ecran de calculator? Într-un corp? Acasă? Într-un oraş? Pe o planetă?

Ce sînt toate chestiile pe care le vezi şi le simţi? Unde eşti? Şi de ce eşti acolo?

Dacă stai să te gîndeşti un pic, răspunsul la aceste întrebări conţine răspunsul la orice altă întrebare. Şi singurul lucru care ne împiedică să găsim răspunsul este modul în care percepem realitatea. Căci dacă am şti sigur ce este realitatea, am şti şi de unde venim, ce sîntem, încotro ne îndreptăm, de ce se petrec lucrurile într-un anumit fel?

De ce modul în care percepem lumea ne opreşte să aflăm răspunsul, ce ne ține în întuneric? Deci ce este realitatea? Ceea ce considerăm alte dimensiuni, tot ce ne rămîne ascuns. Viitorul nostru. Ce am vrea să simţim şi nu putem. Ce am vrea să ştim, dar nu ştim încă. Din anumite motive, nu putem percepe această realitate. Pentru noi, e ca şi cum ea nici nu ar exista. Conectarea la forţa care construieşte şi ghidează întregul Univers.

Noi sîntem o cutie închisă cu 5 mici deschideri către ce ne înconjoară. Şi deşi avem cele 5 simţuri, nici unul din ele nu funcţionează într-un mod capabil de a simţi orice ar fi în afară drept ceea ce este de fapt. Noi trăim într-un mediu exterior, dar ceea ce experimentăm, o facem din interiorul cutiei negre, de unde avem o percepţie limitată, simţim izolare şi alte probleme care cauzează suferinţă.

Cînd ceva din realitatea înconjurătoare ne bate la uşă, credem că ştim ce este, dar nu intrăm niciodată în contact direct cu acel ceva. Acel ceva nu intră niciodată la noi în cutia noastră sigilată, căci simţurile nu sînt deschideri. Ce este în afara cutiei dă de un fel de rezistenţă, un ecran, o barieră: timpanul, retina, limba, un nerv olfactiv care interpretează ce e afară, după care acelui ceva, acelei realităţi i se dă o identitate şi un înţeles în funcţie de efectul pe care acel ceva din afară îl are asupra cutiei negre în care credem că existăm.

Mai mult, interpretarea ce i se dă acestui eveniment e în totalitate programată, iar programul nu ne spune ce este realitatea exterioară, pe care o reduce la altceva mai adecvat propriilor sale reguli. Toate simţurile noastre funcţionează în conformitate cu acelaşi program. Indiferent dacă ochii noştru folosesc un microscop electronic sau telescopul spaţial Hubble, ceea ce veţi vedea în ultimă instanţă va fi tot o imagine subiectivă, care este determinată şi controlată de program. Dar ce anume este acest program? El poartă numele de egoism, egou („cum mă afectează acest lucru pe mine?”) sau Dorinţa de a Primi. Cum scap de el, cum pot ieşi?

Cutia este o maşină în care intră ceva necunoscut şi fără formă, este prelucrat şi ne furnizează realitatea percepută de noi. Dar aceasta nu este realitatea adevărată, ci doar felul în care aceasta îi apare dorinţei noastre de a primi. Ce e în afară funcţionează după un program cu totul diferit, care crează, susţine şi ghidează. Nu are autolimitări, nu se preocupă de sine că programul intern. Este complet altruist în mod necondiţionat. Este Legea Universală a dăruirii totale, ce rezidă dincolo de orice existenţă. E ceea ce-ţă dă viaţă. E opusul polar al cutiei, e ca Big-Bangul faţă de o gaură neagră. E total diferit de motivele pentru care noi simţim, dorim şi acţionăm. Atîta timp cît măsurăm viaţa prin cele 5 simţuri şi prin dorinţa de a primi, nu vom cunoaşte niciodată adevărata natură a realităţii, natura noastră adevărată sau scopul vieţii noastre.

Există totuşi ceva în noi care ştie că există o cale de ieşire din această existenţă îngustă. Şi chiar există, dar depinde de cum şi de cît de mult îţi doreşti aceasta. Atunci cînd nevoia de a ieşi din cutie e suficient de puternică, apare o altfel de dorinţă, un punct minuscul din conştiinţă, iar singurul lucru pe care acesta şi-l doreşte este de a fi conectat direct cu ceea ce este înafara cutiei. Odată trezit acest punct de aspiraţie, dacă ştii cum să-l dezvolţi, poate fi crescut pentru a deveni baza unui nou simţ non-fizic care poate percepe realitatea cea mare şi chiar forţa ce se găseşte dincolo de ea. Iar aceasta este posibil datorită unui principiu numit echivalenţa formei. În lumea fizică poți avea două lucruri ce pot fi foarte diferite ca formă şi calitate, şi pe care le poţi pune spaţial unul lîngă altul şi poţi spune că sînt apropiate. Dar în exterior nu există nici timp, nici spaţiu şi nu există obiecte separate, aşa cum sînt în fizic. Aici sînt doar forţe, cîmpuri de influenţă, iar dacă două lucruri au calităţi diferite, sînt departe unul de altul, iar dacă au calităţi apropiate, sînt apropiate. Dacă au exact aceleaşi calităţi, sentimente şi scopuri, sînt de fapt acelaşi lucru, sînt inseparabile.

Deci această lume a noastră, polar opusă şi egoistă aparţinînd celor 5 simţuri ne blochează percepţia, ne dă senzaţia separării, izolării şi a senzaţiei permanente de lipsă, neîmplinire.

Acel punct embrional minuscul din inima ta este în mod inconştient similar în calitate și simţire cu lumea nevăzută, cu care este intim conectat și întreţesut. Cu cît e mai puternică dorinţa de a transforma programul interior pentru a fi ca celălalt, cu atît te aduce mai aproape de a-l cunoaşte şi de a intra în el. Atunci vei constata că totul în viaţa ta, orice dorinţă, orice fericire, orice dezamăgire face de fapt parte din Legea universală a universului, care ghidează astfel Realitatea ca să te trezească, pentru a deveni în mod conştient în echilibru cu Ea, pentru ca tu să primeşti ceea ce vrea să-ţi dăruiască: posibilitatea de a deveni exact ca Ea. Ca să simţi ceea ce simte Ea, ca să ştii ceea ce ştie Ea şi să poţi ce poate Ea.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.