Reconciliere

Alexandru Cociorva

Toate articolele scrise de Alexandru Cociorva

Ideea de acceptare vine odată cu maturizarea şi înţelegerea unor noţiuni şi concepte cu care operam şi înainte dar despre care nu ştiam la ce servesc cu adevărat. Menite a ne supune unor reguli şi constricţii sociale, dar pe de altă parte, a face un pact cu tot ceea ce este în jurul nostru şi automat cu noi, acceptările ne devin prietene pe măsură ce înaintăm pe frumosul drum al vieţii şi îi parcurgem fiecare metru cu seninătate şi bucurie de a vedea şi explora noi încrengături, poteci pe care putem merge doar de dragul de a vedea ce se află la capătul lor. Odată explorate, aceste poteci rămîn deschise şi altor vizitatori ce se abat puţin de la drumul continuu şi lung al vieţii în ideea de a căpăta experienţă, de a avea ce povesti şi de a lăsa cîte ceva şi celorlalţi. Pe măsură ce înaintăm, descoperim lucruri noi, unele ne vor face plăcere, altele nu, unele ne vor împiedica, altele ne vor face să păşim cu încredere înainte. Le acceptăm pe toate şi le luăm ca atare, lăsînd un mic semn în dreptul locului în care le-am descoperit.

Nu de puţine ori, observ cum un personaj pe care îl întîlnesc în drumul meu capătă conotaţii diferite şi se schimbă odată cu macazurile vieţii, lăsînd în urmă o faţetă uneori dizgraţioasă. Văd cum lucrurile se mişcă, şi împreună cu ele şi celelalte aspecte ale drumului vieţii. Ajung în punctul în care zic „stop! Trebuie să fac o pauză!” sau pur şi simplu observ că nu am încărcătura necesară pentru a merge mai departe, pentru a vedea ceva clar înainte, îmi este frică să nu o iau pe un drum greşit. Înseamnă că nu am explorat suficiente poteci, nu am trecut pe unde trebuia şi nu am întîlnit încă personaje care să-mi deschidă noi orizonturi. Nu am experienţă! Stau liniştit şi regîndesc un plan care să mă îndrepte, să mă ajute să mă îmbogăţesc! Este punctul în care trebuie să ajung la o reconciliere, este timpul să mă ghidez după o valoare interioară, după ceva sustenabil, format în timp.

Am nenumărate lucruri folositoare în bagajul meu, încap atîtea poveşti, atîtea instrumente, atîtea idei, păreri şi opinii, cîte nu pot duce. Am lîngă mine o mulţime de prieteni gata să-mi sară în ajutor, aceştia se află, de multe ori, chiar pe drumul meu; cu ei stau de vorbă, cu ei povestesc, cu ei împart amintiri nepreţuite şi de la ei accept sfaturi. Sînt atîtea lucruri de spus despre ei, din păcate, de multe ori, timpul nu-mi permite. Cărţile îmi sînt şi ele de folos, le întîlnesc aproape oriunde şi pot apela la ele de multe ori, însă căpitanul vasului sînt chiar eu, direcţiile nu pot fi schimbate decît de mine. Mă încîntă soarele de afară, dar se pare că încet, începe să se întunece! E timpul să merg din nou la proră!

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.