Editorial - Prizonieri în spaţiu şi timp

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Tragedia omului contemporan provine din faptul că a devenit prizonierul propriei sale minţi. Dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică, perspectiva materialistă asupra lumii ne-au transformat în nişte oameni (cu excepţia unui număr restrîns) incapabili de a mai opera pe durate temporale vaste sau de a conştientiza un spaţiu cît mai larg. În momentul de faţă majoritatea dintre noi am ajuns în imposibilitatea de a ne mai simţi integraţi într-un spaţiu cosmic şi într-un timp universal. Am pierdut şi trecutul şi viitorul şi nu mai vedem nimic dincolo de propriile interese sau, altfel spus, minţile noastre au devenit atît de rigide încît nu mai au posibilitatea de a accepta un alt mod de a vedea viaţa decît acela pe care şi l-au format, nu mai avem puterea să-l înţelegem pe celălalt care vede lumea puţin altfel decît noi. Tindem către o uniformizare culturală şi perceptuală şi asta datorită faptului că peste tot în lume pătrunde acelaşi sistem ştiinţific şi tehnologic.

Desigur, că nu este ceva profund malefic în faptul că aceleaşi tehnologii pătrund peste tot în lume şi odată cu ele un nou tip de gîndire şi chiar o nouă cultură. Problema este că în legătură cu noile tehnologii şi sisteme economice ale lumii este pusă ruperea sau distrugerea sistemelor de credinţe tradiţionale care asigurau o percepţie integratoare a fiinţei umane. În noile condiţii culturale omul este rupt de regulile tradiţionale care erau construite cu scopul de a menţine un echilibru cît mai bun între Viaţă şi Spirit. Spuneam într-un articol anterior că omul este Viaţă şi Spirit, şi că între aceste două componente există un vădit conflict de interese. Societăţile tradiţionale sănătoase au ajuns la concluzia că în viaţa unui om trebuie să primeze preocuparea de a se desăvîrşi din punct de vedere spiritual. Înţelepţii din vechime au mai văzut că în timp ce scopul vieţii se împlineşte pe baza unor programe bine puse la punct prin natura instinctuală a omului, scopul spiritual trebuie abordat într-un mod conştient prin intermediul unor eforturi susţinute din partea acestuia. Plecînd de la aceste observaţii, marii legislatori ai lumii, Manu, Moise, Confucius, Lao Tse etc. au construit sisteme de reguli şi legi care să permită menţinerea unui echilibru cît mai bun între Viaţă şi Spirit şi care să asigure chiar împlinirea scopului spiritual. O caracteristică fundamentală a acestor sisteme de legi şi principii constă în faptul că omul era integrat într-un spaţiu-timp acru.

Omul tradiţional, prin repovestirea periodică a miturilor creaţiei, se reintegra în originea lumii şi a vieţii. Se conştientiza astfel timpul trecut de la începuturile fiecărui lucru cu care el ajungea să interfereze ceea ce îl ajuta să integreze din punct de vedere spiritual absolut orice aspect al vieţii într-o imagine unitară. Nimic nu rămînea în afara dimensiunii sale spirituale, nici măcar viitorul pentru că de asemenea, aceleaşi mituri conţineau şi date cu privire la finalitatea fiecărui lucru creat, la finalitatea vieţii individuale sau colective. De exemplu, evreii au ca finalitate imaginea stăpînirii întregului pămînt aşa cum le-a promis Dumnezeu! Această finalitate hărăzită poporului evreu a căpătat înţelesuri multiple de-a lungul veacurilor în minţile oamenilor acestei etnii şi nu puţini au fost şi sînt aceia care s-au gîndit la o stăpînire de tip imperialist statal sau economic.

În concluzie vreau să spun că omul se dezvoltă normal atunci cînd reuşeşte să devină conştient de un orizont cît mai vast din punct de vedere spaţio-temporal. Pe măsură ce sacrul s-a diminuat foarte mult în faţa ofensivei materialismului tehnologic şi a tiraniei profitului economic, viziunea sa asupra lumii a devenit din ce în ce mai limitată. Ca un paradox, cu cît reuşim să călătorim mai repede şi să străbatem distanţe imense din punct de vedere geografic cu atît devenim mai limitaţi de spaţiu şi timp la nivelul trăirii interioare. Nu ne mai interesează consecinţele pe termen lung ale faptelor noastre, nu ne mai interesează dacă ceea ce facem în ograda noastră poate să conducă la perturbarea spaţiului din ograda vecinului. Astfel, se produce eroziunea ecologică a planetei şi ruinarea sufletului omului. Pentru oricine este evident faptul că dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică a adus o falsă libertate fiinţei umane. Astăzi balanţa este profund dezechilibrată în direcţia scopurilor Vieţii şi tocmai de aceea aspectele spirituale, culturale şi sufleteşti au devenit probleme de ordin secundar. Pe de altă parte, orice dezechilibru puternic al balanţei Viaţă-Spirit este imediat corectat prin intermediul unor mecanisme universale bine puse la punct şi astfel ar trebui să ne aşteptăm la o revenire în forţă a Spiritului, la o renaştere a sufletului. De-a lungul istoriei, civilizaţiile au cunoscut de mai multe ori ruperea armoniei dintre Viaţă şi Spirit, armonie care a fost restabilită de fiecare dată printr-o modalitate sau alta. O civilizaţie începe să decadă în momentul în care nu mai reuşeşte să menţină un echilibru perfect între aceste două componente ale omului. Şi cum scopurile vieţii se împlinesc de la sine, înseamnă că omul trebuie să fie preocupat preponderent de scopurile spirituale sau, cu alte cuvinte, de perfecţionarea continuă a sufletului său, iar o civilizaţie sănătoasă trebuie să asigure cadrul necesar pentru ca oamenii să fie stimulaţi să depună eforturi în direcţia desăvîrşirii spirituale.

Sper să găsim mijloacele cele mai înţelepte de a evada din închisoarea spaţio-temporală în care am ajuns, păstrînd, totuşi, tot ceea ce este bun în economia şi cultura acestui timp. Dacă nu vom găsi mijloacele să evadăm din acestă închisoare fără să-i spargem zidurile, tot progresul economico-tehnologic va fi pierdut şi omul va recădea într-un mod de viaţă foarte precar (din punct de vedere al mijloacelor de trai) aşa cum se mai sugerează în unele filme de televiziune. Ce este de făcut? Trebuie să păstrăm orizontul spaţio-temporal vast pe care ni-l oferă progresul tehnologic actual şi viitor şi totodată să redezvoltăm orizontul spaţio-temporal în dimensiunea interioară a sufletului. Vizionarii moderni (de exemplu Sundar Singh) sînt capabili să vadă o lume cu adevărat paradisiacă în care echilibrul dintre Viaţă şi Spirit va fi redobîndit fără a se pierde însă nivelul ridicat de înţelegere şi dezvoltare mentală pe care le-am dobîndit în ultimele secole. Sper să găsim înţelepciunea care să ne facă să reinvestim în suflet înainte ca Spiritul să-şi piardă răbdarea şi să-şi restabilească echilibrul în raport cu Viaţa tocmai prin distrugerea redutelor forte ale acesteia aşa cum prevede textul Apocalipsei.