Tehnica visului conştient

Luminiţa Manole

Toate articolele scrise de Luminiţa Manole

"Lumea este iluzorie", spun înţelepţii. Ne-am putea întreba, pe drept cuvînt, de ce avem atunci aceeaşi percepţie asupra ei? Adică, dacă unui grup de zece oameni li se arată o floare, nu vor vedea unii un elefant şi alţii o paraşută, ci toţi vor vedea o floare. Lumea este iluzorie, dar toţi o percepem la fel. Cum este posibil acest lucru?

În cărţile sale, Carlos Castaneda dă o explicaţie foarte precisă a acestui fenomen. Totul este văzut de către fiinţele înzestrate cu clarvedere ca fiind energie. Oamenii sunt percepuţi de către ei ca avînd un corp energetic ca un ou sau ca o minge uriaşă, mult mai mare decît corpul fizic şi care, în deplasarea lui, lasă un fel de dîre în corpul energetic imens al Pămîntului, ca şi cum forma luminoasa ar tîrî după ea o rădăcină. Fiecare astfel de corp energetic uman are un punct strălucitor, cam cît o minge de tenis, situat cam la un braţ în spatele corpului, la nivelul omoplatului drept. Acest punct luminos este numit punct de asamblare şi ne face apţi de a percepe lumea.

Toţi oamenii vii, toate fiinţele vii posedă acest punct luminos. Clarvăzătorii au observat că acest punct se poate deplasa de la locul lui. Cu cît deplasarea este mai mare, cu atît percepţia asupra lumii se modifică mai mult. Cu cît energia de care dispunem este mai mare, cu atît punctul de asamblare poate fi deplasat mai mult. Cu cît punctul de asamblare poate fi deplasat mai mult, cu atît vom avea o mai mare libertate de percepţie, adică banda frecvenţelor de vibraţie a lumilor percepute de către noi va fi mai mare.

În locul unei flori, un om care are deplasat punctul de asamblare, este posibil să vadă altceva, de exemplu doar vortexuri de energie. Vedem lumea noastră iluzorie cu toţii la fel, pentru că avem punctul de asamblare cam în aceeasi poziţie.

Fiecare poziţie a punctului de asamblare în banda conştiinţei, care face parte din oul nostru energetic, ne oferă un alt mod de percepţie asupra lumii. Atunci cînd punctul de asamblare al unui om se deplasează foarte mult faţă de poziţia obişnuită, percepţia sa asupra lumii se schimbă foarte mult, ajungîndu-se uneori să intre chiar în altă lume decît aceea în care el trăieşte de obicei. De exemplu se spune că există o poziţie a punctului de asamblare care ne face să nu mai avem nici o îndoială sau, o altă poziţie, care dimpotrivă, ne face să ne îndoim de tot ceea ce există.

Mai trebuie să spunem că lumea în care trăim este în strînsă legătură cu percepţia pe care o avem asupra ei. Din această cauză se spune că dacă vrei să-ţi schimbi destinul, nu trebuie decît să-ţi schimbi viziunea asupra lumii în care trăieşti, sau, că frumuseţea se află în ochii privitorului. Dacă vrei să schimbi lumea, calea cea mai scurtă este să te schimbi pe tine însuţi. Sau, dacă vrem o viaţă mai bună, trebuie să ne schimbăm poziţia punctului de asamblare. Cum? Vom vedea în continuare.

Ceea ce au mai observat clarvăzătorii din vechime a fost că la copii, punctul de asamblare se mişcă uşor în banda conştiinţei şi nu este fixat, ca în cazul adulţilor. Percepţia lor asupra lumii este alta şi deseori copiii mici rîd "de unii singuri", văzînd fiinţe ghiduşe din alte lumi sau întorc brusc capul şi se uită curioşi la vreun înger.

Cînd încep să vorbescă şi să spună părinţilor ce au văzut, sunt certaţi şi învăţaţi să nu mai mintă. Datorită autorităţii părinţilor, copiii îşi ajustează percepţia conştiinţei, îşi fixează punctul de asamblare într-un loc care să fie pe placul adulţilor. Copilul capătă ulterior, prin "educaţie", tot felul de deprinderi mentale care întăresc această poziţie a punctului de asamblare şi gata, nu mai văd îngeri, nu mai merg liberi prin alte lumi. Nu se spune atunci că încă un suflet a fost făcut prizonierul acestei lumi, ci se spune că acel copil "a intrat în rînd cu lumea". Fixarea conştiinţei în felia îngustă de percepţie umană ne face prizonieri în acestă lume. Educaţia zilelor noastre are tendinţa tot mai accentuată de a fixa definitiv acest punct de asamblare.

Clarvăzătorii au observat că în timpul somnului, punctul de asamblare redevine mobil. Somnul este o poartă naturală prin care putem ieşi din închisoarea pe care ne-am creat-o odată cu fixarea punctului de asamblare în timpul stării de veghe. Mentalul conştient este cel care este răspunzător pentru această fixare. El are nevoie de stabilitate, de logică şi ordine, pentru a se simţi în siguranţă.

În timpul somnului, mentalul conştient îşi diminuează sfera de influenţă şi subconştientul devine conducătorul. Conştiinţa devine mai liberă în timpul stării de vis şi perceptia la fel. Punctul de asamblare poate translata spontan în alte poziţii şi putem percepe lumi foarte diferite. Visele pot fi de multe ori abstracte, stranii, vedem fiinţe de neimaginat, substanţele au însuşiri curioase, timpul la fel, legi noi vin să guverneze acele realităţi pe care le privim ca fiind foarte fireşti în timpul somnului. Cînd ne trezim, spunem că am visat şi atît. Sau scriem cel mult o nuvelă fantastică despre eventualele lumi pe care le-am văzut în vis.

Cei care au luat în serios visele şi care le-au înţeles valoarea, au pus la punct procedee precise prin care cel interesat poate să viseze în mod conştient. Cei care visează conştient, dacă au un nivel mare de energie, pot intra în alte lumi. Aspectul acestor lumi depăşeşte orice imaginaţie umană.

Pentru a explora aceste lumi, visătorii conştienţi nu numai că îşi deplasează la voinţă punctul de asamblare ca pe un cursor pe grila imensă a lumilor, dar îl şi fixează în orice poziţie vor ei. Pentru a percepe o anumită lume, trebuie să ai punctul de asamblare exact în poziţia corespunzătoare acelei lumi şi trebuie să-l menţii suficient de mult timp acolo.

Deplasarea la voinţă a punctului de asamblare într-o anumită poziţie este cu putinţă dacă visătorul are suficientă energie personală. Din acestă cauză este necesar să înţelegem că trebuie să ne folosim cu înţelepciune rezervele pe care le avem, să renunţăm la acţiunile inutile şi să ne găsim un scop ascendent şi unic în viaţă.

Risipirea energiei este cel mai mare păcat pe care-l poate comite un om faţă de el însuşi.

În cazul visătorilor, cel mai mare risc este să rămînă prizonieri, definitiv, în vreo astfel de lume stranie. Ei pot dispărea acolo chiar cu tot cu corpul fizic. Carlos Castaneda povesteşte cum au dispărut doi discipoli, un bărbat şi o femeie, cu tot cu corpul fizic, într-o astfel de lume. Au putut fi aduşi înapoi datorită faptului că aveau un maestru foarte bun, care a mers şi el, cu tot cu corpul fizic, în acea lume, i-a găsit şi i-a adus înapoi. Dacă erau singuri, foarte greu ar mai fi fost posibil să se întoarcă. Din această cauză, dacă vrem să explorăm prin metoda visatului conştient lumile paralele, trebuie neapărat să avem un maestru autentic, altfel, riscul este mai mare decît eventualele rezultate.

Cei care prin arta visatului obţin capacitatea de a-şi deplasa punctul de asamblare pe un anumit nivel de conştiinţă, vor avea acces la o cunoaştere directă a oricărui lucru, fiinţă sau fenomen din oricare lume doresc ei. Visătorii foarte avansaţi pot crea, doar prin intenţionare, lumi întregi, la fel de reale ca şi lumea în care trăim în starea de veghe obişnuită. Aceste lumi pot avea chiar şi locuitori care trăiesc, care gîndesc, care au un destin etc. Visătorul menţine prin intenţia sa fermă şi continuă, prin energia sa, întregul univers creat. Dacă el şi-ar înceta susţinerea chiar şi pentru o clipă, acea lume ar dispărea pe loc. Vă daţi seama de cantitatea uriaşă de energie de care dispune un astfel de visător, dacă ne gîndim la noi, care nu avem destulă energie pentru a face cu perseverenţă o acţiune minoră, spre exemplu, să ne rugăm seara, înainte de culcare!

Am putea să ne întrebăm la ce folosesc toate aceste experienţe, la ce ne ajută dacă vom cunoaşte toate aceste lumi, la ce ar folosi să putem crea noi înşine universuri.

Ei bine, răspunsul este că toate aceste eforturi sunt făcute cu scopul ELIBERĂRII PERCEPŢIEI. Noi suntem ceea ce percepem. Pentru a fi cu adevărat liberi, trebuie să nu mai fim condiţionaţi de un anumit tip de perceptie.

Cînd vom ajunge să creăm universuri, cu siguranţă că percepţia noastră va fi mai liberă. Nu vom mai considera că suntem buricul universului şi vom ajunge să vedem detaşaţi că substratul ultim al oricărei lumi şi al oricarei percepţii este o conştiinţă care poate fi vastă sau îngustă, personală sau impersonală, umană sau non-umană sau cu totul altfel decît ne-am putea imagina acum. Ceea ce au în comun toate aceste percepţii, toate aceste conştiinţe, este realitatea existenţei şi atît. Cînd vom ajunge aici, vom deveni chiar existenţa însăşi. Libertatea noastră va fi atît de mare, încît vom putea fi chiar simultan în mai multe lumi. Poate vom fi doar lumină sau poate că ne vom dizolva beatific în Conştiinţa Supremă, Unică. Vom vedea noi!Vom fi totul, vom putea totul, vom şti totul, vom FI cu adevărat.

Şi atunci vom fi fericiţi chiar şi aici, în această lume pe care o vom găsi minunată, în această conştiinţă umană, în acest corp uman. Poate ne vom bucura ca nişte copii fericiţi, poate că vom fi ca maestrul lui Atmananda care era atat de absorbit de joaca lui în apă încît în acele momente nu mai conta nimic altceva decît beatitudinea clipei prezente.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.