Editorial - A fi diferit

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Prin intermediul cititorilor revistei am ajuns să constat un fapt care m-a mirat foarte tare. Mi-am dat seama în primul rînd că sînt „deosebit” de majoritatea concetăţenilor mei, atît ca mod de gîndire cît şi ca limbaj şi comportament. De fapt, eram şi sînt conştient că există o anumită diferenţă în abordarea trăitului între mine şi ceilalţi, dar nu-mi închipuiam că ar fi vorba de o diferenţă atît de evidentă. În editorialul din primul număr al revistei scriam că vom fi diferiţi faţă de celelalte publicaţii, că vom scrie altfel decît ceea ce sînteţi obişnuiţi să citiţi, dar am avut de curînd surpriza să constat că această diferenţă este percepută într-un mod la care nu m-aş fi gîndit vreodată de unul singur.

Lecturînd următorul fragment dintr-un material promoţional al revistei „... noi credem în puterea fiecărui om de a deveni un izvor de înţelepciune, dragoste şi bunătate”, cineva îmi spunea: „cîţi oameni credeţi că mai gîndesc astfel, domnule Ţurcanu?” Adică eu chiar cred că toţi oamenii se gîndesc să devină plini de înţelepciune, dragoste şi bunătate? Mai că nu mi-a spus cum că aş fi foarte naiv. Da, eu şi ceilalţi care scriem la această revistă credem în aspiraţia la bunătate, înţelepciune şi dragoste a celor mai mulţi oameni. Avem această convingere că dincolo de modul de viaţă pe care îl afişăm cei mai mulţi dintre noi, în adîncul sufletelor noastre ne dorim să fim mai înţelepţi, mai romantici, mai buni, mai iubitori ş.a.m.d. Eu cred că mulţi oameni au un suflet sensibil şi s-ar purta plini de omenie cu ceilalţi, numai că, actualmente, standardele de viaţă impuse într-un mod artificial sînt departe de a ne oferi acele modele bazate pe omenie, bunătate şi dragoste. Societatea, sau marele mase de oameni au avut dintotdeauna un comportament mimetic. Masele au trăit pe baza modelelor sugerate de cei mai reprezentativi oameni ai colectivităţii. Cu timpul s-a format o tradiţie şi instituţii care să vegheze la îmbogăţirea şi transmiterea acestora către generaţiile noi. Lucrurile au funcţionat corect cam pînă pe la jumătatea secolului trecut. Odată cu expansiunea radioului, cinematografului, televiziunii şi a presei scrise, a apărut un factor de influenţă care cu timpul a devenit „lider de piaţă” în informarea şi formarea oamenilor. Modelele „grele”, cu tradiţie şi impact profund, cum ar fi sfinţii, preoţii, scriitorii, artiştii plastici veritabili, care contribuiau foarte mult la formarea maselor de oameni şi-au pierdut treptat interesul, fiind trecute pe un plan secund, din ce în ce mai şters şi mai lipsit de influenţă asupra oamenilor. Au început să capete influenţă tot mai mare aşa-zisele „vedete”, aşa-zişii „artişti” din toate domeniile, persoane cu caracter îndoielnic şi care de dragul de a cîştiga un segment de piaţă au cultivat non-conformismul şi, în general, un mod de viaţă în care nici ei nu credeau, dar care le crea o imagine capabilă să fascineze şi să atragă oamenii.

Astăzi trăim în această situaţie tragică. Cu cît mijloacele de transmitere a informaţiei au devenit mai uşoare cu atît mai „uşoare” au devenit şi cunoştinţele vehiculate între oameni, cunoştinţe care ne formează în ultimă instanţă sau, mai exact, ne impun un mod de a trăi. Nu cred că acum cîteva mii de ani, cînd se scria cu dalta şi ciocanul pe piatră, cineva s-ar fi gîndit să scrie ceva doar de dragul de a scrie, fără a avea ceva cu adevărat important de transmis. Apoi problemele legate de concurenţă şi audienţă i-au determinat pe cei care lucrează în aceste principale surse de formare o modului de viaţă, să inventeze lucruri care mai de care mai aberante şi să le impună celorlalţi ca şi cum ar fi baremele normalităţii. Astfel, s-a creat de exemplu, aşa zisul prototip al frumuseţii şi cine nu-i corespunde (peste 80% dintre femei) e ca şi cum ar trebui să-şi ia gîndul că ar fi frumoase şi să nu se aştepte de la ceilalţi să audă vreun compliment. O mulţime de oameni trăiesc astăzi chinuindu-se să fie astfel încît să corespundă aşa-ziselor standarde ale „normalităţii”. Ori aceste imagini care au fost impuse de mass-media, (lideră de piaţă în formarea opiniilor, surclasînd cu mult Biserica, de exemplu), care au creat un mod de a vorbi, un mod de a iubi, un mod de a te comporta profund nesănătoase, au intrat totuşi în viaţa de zi cu zi şi sînt acceptate chiar dacă mulţi dintre noi simţim şi am vrea să trăim altfel. Mulţi dintre noi încă avem intuiţia corectă a unui mod sănătos de a trăi, dar iată că nu ne mai găsim spijinul nicăieri pentru a trăi cu adevărat ca nişte oameni de omenie. Şi pentru că mulţi nu avem puterea să fim altfel decît ceea ce este „la modă”, ne chinuim să adoptăm ceva ce simţim că oricum nu este ceea ce ni se potriveşte. Aceşti oameni au nevoie de sprijin din partea instituţiilor, în primul rînd a Bisericii şi a Şcolii şi apoi a altor organisme sau oameni reprezentativi prin ceea ce sînt, care să le ofere încrederea că a fi oameni de omenie, a aspira la înţelepciune, dragoste şi bunătate este ceva normal.

Vorbind despre dragoste, bunătate, lumină, respect şi altele asemenea, unii mă întreabă direct dacă nu aparţin vreo unei minorităţi religioase. Cineva mă întreba dacă nu cumva sînt adventist sau evanghelist pentru că: „ăştia vorbesc aşa ca tine despre dragoste, bunătate şi celelalte”. Adică, astăzi, dacă auzi pe cineva vorbind, fără a fi forţat de cineva sau de ceva, despre aceste valori, nici pe departe nu te gîndeşti că ar fi un creştin ortodox. N-a spus Iisus că oamenii vă vor recunoaşte ca fiind discipoli ai mei după modul în care vă veţi iubi unii pe alţii şi după cum vă veţi comporta în lumea în care trăiţi? Nu pot să precizez exact unde puteţi găsi versetele care exprimă aceste lucruri, dar sînt sigur că ele există pe undeva în Noul Testament. Cu toate acestea, Biserica şi reprezentanţii ei fac prea puţine pentru a contracara astfel de mentalităţi, pentru a impune cu adevărat modele de viaţă autentice, pentru a crea cadrul necesar de exprimare a sufletelor curate şi sensibile faţă de influenţele înalte ale Spiritului.

Revista „Arta de a trăi magazin” a apărut pentru a oferi încredere şi curaj celor care nu pot să trăiască după „standardele” impuse de cea mai mare parte a mass-media-ei, în special de televiziuni. Fraţilor este normal să aveţi un suflet sensibil, este normal să fiţi buni, să aspiraţi la înţelepciune şi dragoste şi puteţi să faceţi toate acestea fără a vă cantona neapărat într-o grupare sau alta, ci fiind ceea ce sînteţi, adică creştini. Asumaţi-vă riscul de a fi percepuţi ca fiind „diferiţi”, pentru că are importanţă mai mare dacă sînteţi pe placul lui Dumnezeu decît al oamenilor. Paradoxal, dar sînt mult mai uşor acceptaţi de societate cei care ajung să fie „diferiţi” prin ceva rău decît cei care ajung să fie diferiţi prin bunătate şi dragoste. Şi aceasta este o altă anormalitate care nu mai miră pe nimeni. De aceea cred că a fi „diferit” în ziua de astăzi a ajuns totuşi să fie ceva benefic pentru sufletele noastre. E ca şi cum ar funcţiona din plin negarea negaţiei. Dacă aveţi curaj şi vă respectaţi, nu ezitaţi să fiţi buni, să fiţi oameni de omenie chiar dacă aceasta vă face să fiţi „diferiţi”.