Bazele spirituale ale prosperităţii

Adrian Grigoraş

Toate articolele scrise de Adrian Grigoraş

Cuvintele "prosper" şi "prosperitate" îşi au rădăcina în cuvîntul latin "prosperus" care înseamnă "norocos". A prospera înseamnă a trăi în belsug, a ne merge bine, a avea succes, a trăi o viaţă bogată în resurse şi evenimente favorabile. Prosperitatea devine reală atunci cînd toate componentele vieţii noastre - spirituală, psihică sau fizică - sînt integrate armonios sau, cu alte cuvinte, cînd noi ne simţim prosperi în interiorul nostru.

Mai mult sau mai puţin, fiecare dintre noi poate alege să fie interesat de spiritualitate, să trăiască viaţa din plin, să îşi propună scopuri şi apoi să le împlinească. Un prim pas ar fi conştientizarea faptului că sîntem fiinţe spirituale. Abundenţa de bunuri materiale nu este o dovadă a prosperităţii reale, ea putînd fi însoţită de boli, dependenţe, insecuritate, singurătate, simptome clare ale lipsei conştiinţei spirituale.

Trezim în noi starea de prosperitate atunci cînd realizăm ideea de întreg, prin urmare de "a avea". Fără conştientizarea vieţii în ansamblu, eforturile noastre vor produce rezultate mediocre sau ne vom abate de la scopul propus.

O fiinţă matură emoţional va învăţa să se bazeze pe sine şi să trăiască mai atent. Unii oameni, ale căror acţiuni au fost lipsite de succes, preferă să se pună în postura de victime ale destinului, influenţelor planetare, sau factorilor socio-economici. Se plîng, spun că Dumnezeu nu îi iubeşte, că viaţa e nedreaptă, că nimănui nu-i pasă de ei.

Adevărul este că oricine este în stare să aleagă, să fie responsabil de ceea ce gîndeşte sau trăieşte. Orice pretindem sau avem deja în conştiinţă este de fapt al nostru. Ce nu avem, nu facem, nu putem şi nu cerem conştient, nu se va materializa. Nimeni şi nimic nu ne poate lua ceea ce avem ferm în conştiinţă, nimeni şi nimic nu ne poate da ceea ce nu avem. Cînd sentimentul de limitare va dispărea din mintea noastra, nu vor mai exista obstacole în a împlini scopurile propuse.

Dacă trăim o viaţă simplă, cu nevoi puţine, sau dacă sîntem expansivi şi avem nevoie de multe resurse, oricum ai fi şi orice ai cere, universul îţi va dărui cu siguranţă. Dacă ne lipseşte conştiinţa spirituală, împăcarea cu sine, sănătatea, cunoaşterea, ocaziile, relaţiile care să ne sprijine sau orice altceva care ne împiedică să ne trăim viaţa în plinătatea ei, trebuie să înlocuim senzaţia limitării cu o percepţie mai clară a întregului vieţii, a posibilităţilor de împlinire, şi să trăim conform acestei înţelegeri superioare a lucrurilor. Dacă în viaţa noastră există teamă de schimbare, ataşament faţă de situaţia existentă, apatie, indiferenţă, egoism, aroganţă, absenţa unui scop principal bine determinat, atunci ea este o viaţă risipită. Numai percepţia sacrului în viaţă, veneraţia plină de umilinţă ne va împlini sufletul şi ne va îmbogăţi viaţa. Astfel, am putea avea tot ce ne dorim în lume, dar în momentul cînd vom fi singuri cu noi înşine, vom şti că viaţa ne e pustie.