Editorial - Vorbirea

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Conform filosofiei orientale, omul este înzestrat cu cinci organe sau simţuri prin intermediul căruia cunoaşte şi cinci organe sau simţuri prin intermediul cărora acţionează. Dacă cele cinci organe sau simţuri ale cunoaşterii sînt relativ bine cunoscute chiar şi de către occidentali, celelalte cinci organe sau simţuri ale acţiunii sînt aproape complet necunoscute şi neînţelese ca atare. Foarte succint putem spune ca cele cinci instrumente de acţiune reprezintă alfabetul prin care ia naştere limbajul faptelor noastre. Cele cinci instrumente ale acţiunii sînt: picioarele ca mijloc de locomoţie, cu alte cuvinte aici este vorba de acţiunea fundamentală de a te deplasa în spaţiu; mîinile ca mijloc de apucare sau prindere, acţiunea de a prinde sau de a te prinde de ceva sau cu alte cuvinte acţiunea de a manipula obiecte; gura şi corzile vocale ca mijloc de vorbire şi înghiţire sau asimilare, adică instrumentul prin intermediul căruia are loc acţiunea de a vorbi şi acţiunea de a înghiţi hrana; organul sexual ca mijloc de procreare şi instrument de eliminare a urinei şi anusul ca mijloc de eliminare a reziduurilor solide.

Dintre toate acestea astăzi aş dori să vă orientez atenţia asupra organului vorbirii. Simţurile cunoaşterii sînt toate plasate în zona capului (cu excepţia simţului tactil care este plasat pe întreaga suprafaţă a corpului) deoarece ele reprezintă instrumentele minţii sau, altfel spus, sînt subordonate minţii şi sînt de folos doar instrumentului mental pentru susţinerea cunoaşterii de ordin intelectual. Organele de acţiune sînt subordonate mai mult minţii subconştiente şi ca atare într-o anumită măsură sînt în legătură directă cu sufletul. Organul vorbirii este plasat în zona capului ca şi simţurile cunoaşterii. Acest lucru înseamnă că dintre cele cinci acţiuni fundamentale, vorbirea este foarte aproape de simţurile cunoaşterii şi uneori este asimilată în categoria acestora. Vorbirea ca simţ al cunoaşterii vehiculează informaţii din interior spre exterior! Spre deosebire de celelalte instrumente ale cunoaşterii, care preiau informaţii doar din exterior, vorbirea transpune în cuvinte, atunci cînd lucrează ca simţ al cunoaşterii, ceea ce este în interior, în suflet sau în subconştient.

Aşadar, vorbirea trebuie să fie privită cu foarte multă atenţie. Organul de simţ al vorbirii este plasat în zona capului şi cel mai adesea este controlat de voinţa mentală a stării de veghe. Însă chiar dacă mintea comandă intrarea în funcţiune a organului vorbirii, funcţionarea efectivă a acestuia se bazează pe aerul care provine din plămîni. Metaforic vorbind, cuvintele pe care le rostim provin sau sînt susţinute întotdeauna de suflet, chiar dacă sînt gîndite de minte. Egoul hotărăşte cel mai adesea ce vrea să rostească, însă sufletul este cel care susţine întotdeauna orice mişcare a egoului.

Vorbirea este cu adevărat oglinda sufletului. Ascultînd un om care vorbeşte putem să ne dăm seama de caracterul său, de intenţiile sale şi chiar de veridicitatea afirmaţiilor sale. Vorbirea transmite cel mai mult din emoţiile şi sentimentele sufletului şi ne arată cu mare claritate tendinţele subconştiente, limitările sau calităţile extraordinare ale unui om. Analizînd şi îmbunătăţind vorbirea, vom înţelege mai bine ceea ce sîntem şi ne vom transforma în bine cu uşurinţă.

Vorbirea este mijlocul cel mai eficient prin care se pot aduce în armonie mintea şi inima, deoarece ea este susţinută în mod egal de ambele componente. Cei care se exprimă foarte greu prin intermediul vorbirii pot fi siguri că au un dezechilibru profund între ceea ce simt şi ceea ce gîndesc sau cu alte cuvinte sînt departe de a avea mintea şi inima în armonie. De exemplu, cînd eşti mult mai emoţional decît intelectual, exprimarea lasă foarte mult de dorit, atunci îţi găseşti cu greu cuvintele. Cei care vorbesc foarte mult şi se exprimă uşor prin cuvinte, de asemenea, se confruntă cu un dezechilibru între simţire şi gîndire. Cel mai probabil aceşti oameni simt foarte puţin şi gîndesc mult prea mult. Este de preferat să ajungem la un echilibru între gîndire şi simţire şi acest lucru se poate obţine acţionînd asupra vorbirii.

Puritatea sufletului se obţine cu uşurinţă prin purificarea vorbirii. Un limbaj elevat, curat, rafinat va conduce întotdeauna, prin rezonanţă, la rafinarea sufletului, la elevarea caracterului şi purificarea întregii fiinţe. Sau poate că uneori este de ajuns să fim conştienţi de faptul că în timp ce vorbim mintea şi sufletul conlucrează şi se susţin reciproc. Uneori vă trec prin minte gînduri murdare despre cineva sau ceva pe care nu ajungeţi să le rostiţi, nu neapărat din teama de a nu fi auzit, ci pur şi simplu pentru că sufletul nu vrea să susţină asemenea cuvinte. Alteori vă treziţi vorbind cu mult entuziasm şi abia după aceea realizaţi ce aţi spus. Unele cuvinte pe care mintea nu vrea să le rostească din timiditate sau nepricepere sînt manifestate direct de către suflet fără a mai ţine cont de minte. Acestea sînt cazurile extreme, pentru că de obicei vorbirea este conştientă şi exprimă doar ceea ce gîndim şi controlăm. Poate că ar trebui să remarcăm şi faptul că în mod obişnuit chiar dacă mintea şi sufletul conlucrează, atunci cînd vorbim, mintea conduce ca şi cum ar fi superioară. Din acest motiv, atunci cînd vorbim ar trebui să conştientizăm mai des faptul că vocea ne vine din suflet, din piept şi nu din cap. Să simţim izvorul cuvintelor ca fiind în inimă chiar dacă ele nu exprimă altceva decît gîndurile minţii şi viaţa noastră va deveni cu mult mai bună.