Cum mi-a murit frica de moarte

Petronela Untu

Toate articolele scrise de Petronela Untu

Copil fiind, am înţeles cu greu noţiunea de energie. Mi-a fost foarte greu să transform maşinile oraşului în sisteme încărcate cu energie cinetică. A fost nevoie de timp pentru ca să pot vedea într-un banal arc cu săgeţi pregătit să ţintească, un sistem încărcat cu energie potenţială. A fost greu, pentru că energia asta nu poate fi mirosită, nici gustată, nici văzută, nici atinsă, nici auzită.

Pentru prima oară, pe la 12 ani, a trebuit să fac apel la o altfel de percepţie, la o percepţie, aş zice, extrasenzorială. A trebuit să am încredere în profesorii mei de fizică, apoi a trebuit să am încredere în mintea mea. Înţelegînd şi acceptînd existenţa acestor energii, lumea mea s-a schimbat. Am făcut primul pas spre cunoaşterea realităţii energetice.

“Luminată” de noua mea cunoaştere, mi s-a părut că înţeleg ce e moartea.

“Materia are energie”, mi-am zis atunci. “Dacă nu are energie, e o materie moartă. Înseamnă că voi muri atunci cînd nu mai am energie.” Iată prima mea temă de meditaţie. A fost trist, energia era atunci ceva finit, mintea mea de copil nu acceptase încă nici măcar ideea infinităţii, deci moartea era o certitudine. Deci, nu era nimic de făcut. Poate doar de descoperit metode de conservare a energiei… Mă depăşea problema, aşa că am continuat să studiez.

Acceptînd conceptul de energie, am început să separ din ce în ce mai greu realitatea materială de realitatea energetică. “Materia se poate transforma în energie, energia se materializează, deci materia este energie”, iată esenţa noii mele trepte de cunoaştere.

Lumea mea a devenit o lume de cauze şi efecte. Deveneam om mare acum. Învăţătura mea a devenit încetul cu încetul simţire, mintea mea raţională a trebuit să înveţe respectul pentru marile mistere, a început să-şi presimtă limitele. Materia nu mai era acum decît energie cu anumite calităţi, energie grosieră. Corpul meu fizic a căpătat un înveliş energetic. Apoi a devenit un sistem energetic complex. Am aflat că hrana cu care mă hrăneam, aerul pe care îl respiram, nu sînt decît forme de energie. Despre emoţiile, fricile şi chiar despre cunoaşterea mea am aflat că nu erau decît energii mai mult sau mai puţin subtile. Chiar şi sentimentele mele au devenit energii.

Moartea a rămas totuşi, o sperietoare acceptată sub cerul sufletului meu, numită acum nu “moarte”, ci “transformare energetică”.

Dar mi-a fost dat să mai fac un pas.

Nu există nici o carte şi nici un om care să te înveţe cum să faci acest pas. Trebuie pur şi simplu să iubeşti. Cunoaşterea trebuie să devină Iubire. Calea Cunoaşterii devine Calea Iubirii. Astfel, nu mai e nimic de cunoscut, rămîne doar Totul de iubit.

Inima mea s-a deschis, trăind o mare iubire.

Am iubit cu adevărat şi corpul meu material, simţurile mele au trebuit să recunoască că “materia nu există”. Am trăit minunea desprinderii de lumea materiei. Am trăit minunea vieţii veşnice ca pe minunea iubirii. Iubind, am trăit în infinită frumuseţe şi în pace profundă. Am acum percepţia întregului, simt acum firele subtile de lumină care leagă atomii acestui Univers minunat. Am numit această trăire sublimă DUMNEZEU. Pură conştiinţă, pură existenţă, pură beatitudine.

Trăind o clipă în Dumnezeu (Iubire), mi-a murit frica de moarte.