Despre suferinţă

Simona Balan

Toate articolele scrise de Simona Balan

Suferinţa apare în urma dorinţelor pe care le manifestăm egotic: fie dorim un anumit comportament din partea celorlalţi, pe care ei nu îl manifestă, fie dorim iubire, atenţie, apreciere, fie dorim cu încăpăţînare un anumit obiect, crezînd că dacă îl vom avea, vom deveni fericiţi. Însă tocmai în această dorinţă constă greşeala noastră: suferim pentru că noi credem cu tărie că fericirea noastră depinde de ceva exterior. Vom reuşi să scăpăm de suferinţă doar în momentul în care ne vom elibera de dorinţe şi vom înţelege că Dumnezeu ne dă în fiecare moment tot ceea ce ne trebuie pentru a fi cu adevărat fericiţi; tot ceea ce trebuie să facem este să conştientizăm aceste daruri de la Dumnezeu şi să le apreciem la adevărata lor valoare.

Cercul vicios al negativităţii

În momentul în care o persoană suferă, ea are tendinţa inconştientă de a proiecta acest sentiment şi asupra celui pe care îl crede autorul suferinţei sale. Este de fapt vorba de un transfer energetic de la o persoană la alta. Cel care suferă se simte apăsat de o energie negativă mult prea puternică pentru el şi de aceea o transferă asupra celuilalt, pentru a se debarasa de ea. Ce-a de-a doua persoană va reacţiona în mod asemănător, proiectînd acea sferă negativă asupra celui care i-a trimis-o. Se realizează astfel un cerc vicios al căror efecte vor fi devastatoare asupra relaţiei dintre cele două persoane.

Desigur, dacă una din cele două persoane ar conştientiza acest schimb energetic dăunător, ea nu ar mai proiecta asupra celeilalte persoane sentimente negative, ci le-ar opri în fiinţa sa. Însă ea trebuie în mod obligatoriu să fie capabilă să sublimeze această energie în stări superioare de conştiinţă, căci dacă ea nu reuşeşte să realizeze acest proces de sublimare, toată acea energie negativă va fi refulată şi va exploda într-un alt moment, va fi expulzată în exterior prin alte trăiri negative, orientate eventual asupra altor persoane.

Sublimarea suferinţei

Ce se întîmplă însă atunci cînd omul, deşi doreşte să nu mai proiecteze asupra celorlalţi sentimentele negative, încă nu are puterea de a le sublima? Intervine atunci un alt mecanism cu care omul este înzestrat din naştere - şi anume plînsul. În momentul în care mintea umană se simte copleşită de o situaţie, se activează acest mecanism. Prin intermediul plînsului, nu numai sufletul se purifică, ci şi corpul. Întotdeauna după ce plîngem, ne simţim uşori si liberi, începem să căpătăm din nou încredere în noi, avem speranţă şi credinţă că toate problemele se vor rezolva în scurt timp şi aceasta pentru că energiile negative au fost eliminate din suflet odată cu lacrimile.

Într-o primă etapă a evoluţiei noastre, suferinţa poate fi folosită pentru a ne transforma în bine. Pentru ca omul să realizeze un salt spiritual, el are nevoie de o cantitate foarte mare de energie. Această energie poate fi obţinută prin mai multe moduri cum ar fi: practicarea anumitor asceze în conformitate cu opţiunile religioase ale fiecăruia, manifestarea unei iubiri intense sau prin suferinţă. Primele două variante nu sînt accesibile omului contemporan decît într-o foarte mică măsură. Practica spirituală, dacă ea există, aduce în fiinţă energie, dar aceasta este imediat pulverizată de tot felul de trăiri inferioare (ură, mînie, furie) pe care încă nu le putem controla şi care ne cuprind imediat ce ne-am întors de la Biserică sau imediat după ce am terminat de rostit rugăciunea. A doua variantă implică deja un nivel spiritual mai ridicat, implică, de fapt, să ştii să iubeşti, să ai capacitatea de a te dărui cu toată fiinţa lui Dumnezeu, dar mai ales să îţi poţi abandona propriul ego care te limitează. Mai rămîne ce-a de-a treia variantă: transformarea spirituală prin suferinţă. Aceasta este necesară pentru că este una dintre puţinele modalităţi care ne mai ajută să ne îndreptăm gîndurile către Dumnezeu. Adesea, în momentele în care suferim, încercăm să cerem ajutorul de la ceilalţi, ne dorim un sfat care să ne smulgă din ghearele suferinţei, ne dorim o vorbă miraculoasă care să ne elibereze. Însă, de cele mai multe ori, persoanele din jur nu ne pot ajuta şi atunci constatăm cu uimire cum gîndurile noastre se îndreaptă cu fervoare către Divin, implorîndu-L cu frenezie să ne ajute. Dumnezeu ne oferă acest ajutor de fiecare dată, însă noi recădem din nou şi din nou în suferinţă, pentru că nu conştientizăm ceea ce ar fi trebuit să învăţăm din acea experienţă.

Ce putem face atunci cînd suferim astfel încît această stare să înceteze? Metodele de a lupta cu suferinţa sînt numeroase. Însă majoritatea ne readuc bucuria în suflet doar pentru o perioadă scurtă de timp. Se impune astfel realizarea unei introspecţii, în care vom încerca să ne întrebăm cît mai sincer cu putinţă care este cauza suferinţei noastre. Ne vom întreba atunci de ce ne este dat să trăim această suferinţă, ce ar trebui să înţelegem astfel încît starea negativă să dispară. După ce am înţeles care este cauza suferinţa va dispărea şi putem fi siguri că nici în viitor, într-o situaţie identică cu aceasta, nu vom mai suferi.

O altă metodă de a învinge suferinţa este relativ asemănătoare cu cea prezentată mai sus şi constă în a privi acest sentiment nu ca pe o durere în suflet, ci ca pe un aliat pe calea desăvîrşirii noastre spirituale. Nu ne vom mai identifica atunci cu ea, vom considera că fiinţa noastră şi suferinţa sînt două entităţi distincte. Însă şi în acest caz trebuie să înţelegem că suferinţa este prezentă „lîngă” noi cu un anumit scop şi va rămîne alături de noi pînă cînd îşi va împlini rostul, adică pînă cînd vom asimila acea lecţie de viaţă, pînă cînd ne vom transforma interior şi ne vom maturiza.

A treia metodă constă în lărgirea cîmpului conştiinţei pentru a putea privi problema dintr-un alt unghi şi astfel să o înţelegem dintr-un punct de vedere superior. Uneori este suficient să ne lăsăm fascinaţi de frumuseţea unei flori sau a unui copac, sau să admirăm un apus de soare pentru ca aceste fenomene să trezească din nou dorinţa de viaţă, de bucurie, de fericire. Alteori însă este nevoie de un efort susţinut de a mentaliza exact opusul stării de suferinţă – adică, să întreţinem gînduri de fericire, să construim cărămidă cu cărămidă, asemenea unui meşter zidind o casă, o stare de bucurie şi optimism, de plenitudine, de înălţare spirituală. Treptat vom putea astfel cu toţii să înţelegem pe deplin ce înseamnă suferinţa, care sînt mecanismele şi rolul ei şi astfel să translatăm pe un alt nivel, în care să nu mai existe dualitatea fericire-durere, ci doar un echilibru perfect între cele două.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.