Viziune

Florica Steva

Toate articolele scrise de Florica Steva

Am visat că m-am dus la Dumnezeu şi L-am rugat să mă primească, iar El, în bunătatea Lui, şi-a deschis Inima pentru mine.

Am ajuns astfel într-un tărâm fermecat şi neasemuit de frumos.

Acolo erau oamenii, florile, gîzele şi animalele, toate lumile, apele, pădurile şi munţii, soarele, stelele şi luna. Nimic nu se găsea în afara Inimii lui Dumnezeu, pentru că Inima lui Dumnezeu cuprindea Totul. Am înţeles că eram deja în Inima lui Dumnezeu încă înainte de a-I cere să mă primească. Aceeaşi lume pe care o vedeam înainte se afla şi în Inima Lui, doar că de aici se vede altfel.

De aici se vede lumina, armonia, pacea, frumuseţea şi, mai ales, IUBIREA.

Şi IUBIREA a început să se îngrijească de mine. Îmi ştergea lacrimile, îmi alina necazurile şi durerea; îndepărta de la mine mînia, lăcomia şi avariţia, ambiţia deşartă, ura şi invidia.

Mă învăţa despre iubirea adevărată şi cea mincinoasă, mă învăţa mila şi dăruirea, înţelegerea şi iertarea.

Turna balsam peste rănile sufletului meu şi aducea lumină în întunecimile fiinţei mele, îndepărtînd efemerul.

Astfel lucra IUBIREA asupra mea şi inima mea îi simţea puterea.

Iar atunci cînd am ajuns să fiu limpede şi curată precum cristalul, am simţit că mă topesc în Inima lui Dumnezeu şi am devenit şi eu IUBIRE.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.