Editorial - Pledoarie pentru a învăţa să trăieşti

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Dintotdeauna omul a trebuit să înveţe să trăiască. Pînă nu de mult aceste norme cu privire la modul de a trăi erau cuprinse în tradiţii. Tradiţiile erau asimilate uşor în cadrul unor sisteme bine puse la punct astfel încît, ajuns la vîrsta adultă, ştiai aproape tot ce era necesar pentru a te integra corect în societate. Deoarece în ultimii ani „tradiţiile" nu mai au puterea de a ne forma un mod de viaţă care să ne asigure sănătatea şi evoluţia sufletului, astăzi trebuie să facem eforturi individuale pentru a învăţa să trăim. Astăzi nu mai este bine să facem ceea ce fac ceilalţi, deoarece lumea în care trăim este departe de a fi cu adevărat sănătoasă. O viaţă echilibrată şi autentică din punct de vedere valoric trebuie să ţi-o clădeşti singur, adeseori luptînd împotriva „curentului" majoritar.

Suprimînd sau abandonînd tradiţiile, oamenii au căutat să se simtă mai liberi. Şi astăzi avem senzaţia că oamenii sînt mult mai liberi decît în alte timpuri. Declaraţia Drepturilor Omului, care urmăreşte cel puţin în aparenţă crearea cadrului necesar dezvoltării şi exprimării libere a oricărui om, are însă o scăpare majoră.

Ceea ce îl face pe om cu adevărat liber este CUNOAŞTEREA ADEVăRULUI şi nu un cadru legislativ care să fie scris pe hîrtie şi parafat cu emfază de tot felul de guverne şi oficialităţi. Cu cît a crescut gradul de libertate exterioară, datorită evoluţiei economice şi tehnologice a societăţilor umane, cu atît s-a diminuat libertatea interioară, pentru că în contextul actual omul a devenit sclavul propriei sale ignoranţe.

Dezvoltarea tehnologică a condus la creşterea ritmului de viaţă faţă de acum o sută de ani. Ca atare, a crescut alarmant gradul de stres şi sentimentul de a fi copleşit de maşinăria sistemului social, ceea ce a generat un fel de retragere a tot mai multor oameni pe „banda întîi" a non-implicării în problemele majore ale societăţii din care fac parte. Diferenţa dintre viaţa socială de astăzi şi cea de acum 2000 sau 1000 de ani, practic nu există. Şi atunci ca şi acum exista o clasă politică pe de o parte, iar de cealaltă parte marea masă de oameni. Numai că, dacă acum 2000 de ani, marea masă de oameni avea un cadru legislativ şi moral care să-i asigure o bună dezvoltare spirituală, astăzi ne lipsesc inclusiv aceste lucruri. Avem în schimb ziare, televiziune, parcuri de distracţie, campanii electorale sau mai ştiu eu ce alte dulciuri de supt în linişte, ca să nu spunem că toate acestea nu sînt altceva decît instrumentele agonizării noastre, deoarece prin natura lor ne dezorientează permanent, lăsîndu-ne impresia că nu mai există nici o direcţie în care ar trebui să mergem cu toţii sau, altfel spus, că poţi să mergi în orice direcţie, că ne este permis orice, că nu mai putem face nimic pentru a ajunge cu adevărat la ţărmul liniştit al unei condiţii umane demne.

Cu toată libertatea de care dispunem, din punct de vedere legislativ sîntem în imposibilitatea de a ne bucura de ea, datorită pregătirii insuficiente pentru a face faţă solicitărilor specifice noilor condiţii de viaţă. S-a dărîmat ţarcul în care era închis calul, dar nu înainte de i se lega picioarele. Dacă sub regimul comunist rafturile magazinelor erau goale şi nu aveai ce să-ţi cumperi de mîncare, astăzi chiar dacă rafturile sînt pline cu fel de fel de alimente, sînt goale buzunarele celor mai mulţi oameni, astfel încît, pe ansamblu, s-a perpetuat aceeaşi foame. Aş putea spune chiar că este o nuanţă cu mult mai rea acum, deoarece a fi în faţa unei pîini pe care nu o poţi mînca este cu mult mai dureros decît a nu avea pîine deloc.

Libertatea interioară, singura care contează cu adevărat şi care există de fapt, nu poate fi obţinută decît prin cunoaştere. Ignoranţa este singura închisoare care există şi numai cunoaşterea ne poate salva de aici. Mai mult ca oricînd nu mai avem voie să trăim la întîmplare. Este necesar să facem eforturi importante pentru a ne cunoaşte mai bine, pentru a învăţa să ne bucurăm cu adevărat de libertatea exterioară, pentru a ne construi o viaţă cu adevărat minunată. Şi acest lucru ne trimite cu gîndul la arta de a trăi. Este necesară o artă de a trăi, este necesar să înţelegem mecanismele fundamentale ale vieţii şi mai ales, în contextul noilor perspective ştiinţifice, este necesar să investim cît mai mult în cunoaşterea de sine. Sistemul educaţional actual este departe de a ne pregăti cu adevărat, de a ne învăţa să trăim fericiţi şi demni. Sînt necesare eforturi suplimentare din partea tuturor pentru a contribui la creşterea gradului de pregătire în vederea adaptării armonioase la noul context social, economic şi cultural. Societatea civilă este chemată să suplinească eforturile necesare pentru formarea tinerei generaţii în conformitate cu noile adevăruri ştiinţifice şi spirituale, şi mai ales în conformitate cu noile condiţii de viaţă. Omul de astăzi trăieşte într-un spaţiu cu mult mai vast şi dezorganizat decît acum o sută de ani pentru a mai reuşi să se descurce de unul singur, doar pe baza cunoştinţelor dobîndite în timpul şcolii.

La nivel macrosocial este evident un amplu proces de polarizare. Pe de o parte are loc o polarizare a resurselor financiare - tot mai mulţi bani ajung să fie controlaţi de tot mai puţini oameni. Asta încă n-ar fi nici o problemă dacă nu ar fi însoţită de o polarizare a cunoaşterii: tot mai mulţi oameni cunosc din ce în ce mai puţine.

Pentru a face faţă noilor condiţii de viaţă, pentru a ne asigura sănătatea sufletului, singurul lucru care contează cu adevărat, orice om trebuie să facă eforturi conştiente de a se instrui. Sînt multe de învăţat, sînt multe de făcut, sînt multe tentaţii în lumea exterioară astfel încît, cel mai adesea, nu ne mai rămîne timp pentru cele "de suflet". Or, singura libertate viabilă este aceea conferită de CUNOAŞTEREA a ceea ce sîntem cu adevărat - adică, OAMENI.