Eneagrama - simbol universal al Vieţii

Constantin Chirilă

Toate articolele scrise de Constantin Chirilă

Eneagrama este unul dintre puţinele simboluri care fascinează prin forţa şi misterul său. Simpla sa vizualizare trezeşte la început o curiozitate vie, iar mai apoi incită la un studiu neobosit în a-i dezvălui tainele ascunse. Geometria sa aparent complicată converge către un rezultat adeseori neaşteptat şi surprinzător de simplu. Impactul puternic al Eneagramei în mediile psihologice occidentale, dar nu numai, se bazează tocmai pe acest dublu aspect care o caracterizează: o mişcare complexă care descoperă treptat o unică idee, un singur circuit care unifică şi esenţializează.

În general, ceea ce se cunoaşte, este că Eneagrama, la origini, era o reprezentare grafică asociată unei cunoaşteri ezoterice elaborate şi care avea rolul de a sintetiza o vastă ştiinţă despre legile şi principiile care guvernează viaţa omului şi a universului în întreaga sa cuprindere şi stratificare.

Nici pînă astăzi nu se poate preciza cu certitudine care sunt începuturile şi firul istoric al acestei tradiţii. Studiul actual al Eneagramei se poate ramifica în trei direcţii principale:

• învăţăturile lui G.I. Gurdjieff şi continuatorii şcolii sale;
• şcoala Arica şi fondatorul acesteia Oscar Ichazo;
• Sistemul tipurilor de personalitate, cu principalul reprezentant Claudio Naranjo

Popularizarea acestui simbol a fost făcută prin învăţăturile lui G.I. Gurdjieff, în special prin publicarea la mijlocul secolului trecut de către principalul său discipol P.D. Uspenski a celebrei lucrări „Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută”. Gurdjieff prezintă Eneagrama avînd la bază o simbolistică aparţinînd unei cunoaşteri străvechi şi integrale, fără a pretinde însă că aceste idei îi aparţin. Din biografia sa deosebit de bogată şi interesantă, aflăm că Eneagrama era strîns legată de o confrerie sufită numită Sarmouni, de unde se pare că Gurdjieff a luat contactul cu această învăţătură. Aplicaţiile Eneagramei erau transpuse într-un mod inedit pentru occidentali, implicaţiile sale ezoterice găsindu-şi expresia în ritmul unor dansuri iniţiatice, cu o mare putere de sugestie asupra tuturor celor ce participau la asemenea reprezentări.

Spre deosebire de celelalte două direcţii de dezvoltare ale Eneagramei, aici accentul se pune în principal pe ideea structurării unui proces, conform celor două legi fundamentale ale vibraţiei: Legea lui Trei şi Legea lui Şapte. „Eneagrama hranei” care este prezentată în paginile cărţii lui Uspenski arată de fapt modul alchimic de transformare a vibraţiilor, încărcînd Eneagrama cu semnificaţia unui sistem universal al Energiei. Simbolistica Eneagramei este indisolubil legată de numerologie şi pe această direcţie unii cercetători emit ipoteza unei înrudiri cu tradiţia pitagoreică, mistica kabbala-ei sau epoca chaldeeană, unele ipoteze urcînd chiar pînă a o data cu aproximativ 10 000 ani vechime.

Deşi prezentată într-un mod incomplet, eneagrama poate fi decriptată dacă facem apel la o analiză comparativă în lumina cunoştinţelor ezoterice prezente în alte tradiţii spirituale, avînd în vedere că ea este, aşa cum spunea şi Gurdjieff, un limbaj filosofic universal. Nu trebuie să confundăm însă studiul teoretic al simbolului cu efortul înţelegerii acestuia, care presupune o transformare concomitentă a conştiinţei celui care se lasă stimulat de o astfel de întreprindere.

Afirmaţia lui Gurdjieff că orice proces sau fenomen poate fi înţeles în contextul integrării sale pe Eneagramă nu se referă doar la o putere de cunoaştere a Eneagramei, ci în aceeaşi măsură la o putere a acţiunii („Eneagrama este un simbol încărcat cu forţă”). Stabilind conexiunile subtile între o acţiune şi etapele sale directoare, conştiinţa capătă deprinderea de a fi în concordanţă cu ritmul dezvoltării oricărui tip de activitate, fiind capabilă spre exemplu să intuiască momentele de hiatus şi să-şi realizeze întotdeauna scopul urmărit. Astfel putem înţelege şi un alt aforism al lui Gurdjieff care ne aduce aminte de koan-urile tradiţiei zen: „Dacă poţi să bei într-un mod cu adevărat corect o cană cu ceai, atunci fii sigur că poţi face absolut orice”. Evident, am putea spune, dacă o vom face pe deplin conştienţi.

Etapa actuală de dezvoltare a Eneagramei se referă în special la aplicaţiile sale în domeniul psihologiei, constituind un valoros instrument de analiză a tipologiilor umane şi a relaţiilor interpersonale. Oscar Ichazo a fost cel care a introdus pentru prima oară utilizarea Eneagramei ca un sistem care fotografiază un instantaneu arhetipal al sufletului, fiind cunoscut ca „părintele Eneagramei moderne a personalităţii”. Şi în această linie iniţiatică misterul originii Eneagramei continuă. Ichazo s-a născut în Bolivia şi a călătorit în Orient (Honk-kong, India, Tibet) studiind artele marţiale, yoga, scrierile budiste şi confucianiste, alchimia şi I Ching-ul. El s-a întors apoi în ţara natala (Bolivia - La Paz) unde timp de un an a pus în practică învăţăturile adunate. În 1954, în timpul unei stări extatice care a durat 7 zile, Ichazo a trăit revelaţia a ceea ce avea să le transmită cîtorva dintre discipolii săi, în Arica – Chile. La început, doar un grup izolat de 10 persoane, el avea să se extindă în 1970, cînd 50 de persoane de naţionalitate americană au rămas aici pentru 9 luni. După aceasta, Ichazo a considerat că este timpul să se mute în America de Nord înfiinţînd centre ale Institutului Arica în New York, Los Angeles, San Francisco.

Nimic nu a fost notat de către studenţii săi, una din condiţiile de bază ale Institutului cerînd păstrarea secretă a noţiunilor predate. Cînd această restricţie a fost încălcată în 1988, studenţii acestei linii ezoterice au început să publice studii numeroase privind Eneagrama ca sistem al personalităţii. Această ultimă şi cea mai cunoscută direcţie de utilizare a Eneagramei l-a avut ca reprezentant principal pe Claudio Naranjo, psiholog ca formaţie, care a oferit rezultatele cercetărilor sale lui Riso, Palmer, etc…

Chiar şi în acest context se păstrează o notă de protecţie şi secret a unor informaţii esenţiale, de exemplu Naranjo susţinînd că „şi-a pierdut însemnările sale” din timpul cît a studiat împreună cu Ichazo, în Arica – Chile.

Etapa Naranjo are meritul de a fi înglobat cunoştinţele despre cele nouă tipuri de ego, cu fixaţiile, ideile, pasiunile şi virtuţile aferente, într-un sistem complet al tipologiilor, astăzi recunoscut în sfera psihologiei şi cu aplicaţii în foarte multe domenii.

Concluzia pe care putem să o tragem din acest scurt istoric al eneagramei este că învăţătura profundă a acestui simbol s-a transmis oral în aproape toate tradiţiile menţionate, avînd un profund caracter ezoteric. Prezentarea sa a fost făcută de fiecare dată într-un mod parţial, ceea ce lasă multe semne de întrebare şi lacune în cunoaşterea secretelor sale iniţiatice. Despre unele încercări de a redescoperi această străveche simbolistică, vom reveni în numerele viitoare.