Şah

Vasile Însurăţelu

Toate articolele scrise de Vasile Însurăţelu

„Şahul este un joc educativ, extraordinar de util. Cînd ajungeţi în şah la o înaltă măiestrie, aceasta este adevărata artă.” (A.V. Lunaceascki)

„Şahul le dă oamenilor o admirabilă lecţie de viaţă. Între jocul de şah şi viaţă există o legătură mult mai profundă decît s-ar părea la prima vedere. Şi viaţa şi şahul reprezintă un lanţ neîntrerupt de căderi şi înălţări, de succese şi eşecuri. Experienţa căpătată îmbogăţeşte reciproc viaţa şi şahul, sugerîndu-ne soluţia justă în diferite situaţii.” (Vasili Smîslov)

Deoarece în ultimul timp se scrie din ce în ce mai puţin despre şah, m-am hotărît să lansez o provocare şi în acelaşi timp un îndemn la ... „a gîndi.”

În finalul fiecărui articol voi publica o problemă la care doritorii vor putea trimite răspunsul pe adresa redacţiei, soluţia corectă fiind publicată în numărul următor.

Povestea şahului

În Persia de mult, trăia un tînăr şah, pe care toate grijile şi bucuriile cîrmuirii nu-l desfătau îndeajuns, ci visa noi petreceri şi îndeletniciri. Îi era urît. În zadar îi spunea bătrînul său vizir că are multe de îndeplinit în împărăţia sa, că viaţa omului e prea scurtă pentru toate cîte sunt de făcut chiar într-o biată colibă de pusnic, necum în culmea unei ţări atît de întinse.

Tînărul şah era întotdeauna grăbit, repede se sătura de orice sărbătoare, tăia şi spînzura fără să se gîndească mult, răsplătea din belşug orice străin pribeag care îi aducea un cîntec nou, sticle colorate şi mătăsuri necunoscute.

- Nu te grăbi, Măria Ta, nu te prea grăbi! îi spunea înţeleptu-i sfetnic.

Iată că într-o zi pică la curte un omuleţ ciudat care cunoştea toate limbile pămîntului şi cînd vorbea, îi scăpărau scîntei din ochi, din dinţi şi din unghiile ascuţite. El se legă să născocească o petrecere pentru voievod, o petrecere fără surle şi dansuri, ci liniştită desfătare a minţii, în clipe de singurătate. Curînd aduse un joc pe care nu-l cunoştea nimeni şi anume şahul, care s-a păstrat în zilele noastre. Mult îi plăcu împăratului Persian această născocire.

De bucurie că va şti cum să-şi petreacă ceasurile de acum în colo, el spuse învăţatului străin că e gata să-i plătească oricît pentru nepreţuitul dar. Omuleţul se făcu că nu cere cine ştie ce, că el a vrut să fie numai pe placul Măriei Sale, şi că s-ar mulţumi cu un bob de grîu drept răsplată.

- Mi-ajunge un bob de grîu, Stăpîne. Dar să-i îndoieşti numărul din pătrăţel în pătrăţel, cîte despărţituri are măsuţa. Un bob de grîu în cel dintîi pătrat, două în al doilea, patru în al treilea, opt în al patrulea şi aşa mai departe. Dacă-mi dai ce-ţi cer, mă faci omul cel mai bogat din împărăţia Luminăţiei Tale.

- Să i se dea numai decît, porunci şahul Persiei.

- Nu te prea grăbi, Măria Ta îi spuse bătrînul vizir. Nu te prea grăbi ... Să nu fie prea mult!

- Ce-o să fie? Un pumn de grîu! răspunse Voievodul.

- Se prea poate. Dar să numărăm întîi. O mică socoteală nu strică!

- O traistă?

- Poate că mai mult!

- Un sac!

- Poate că mai mult!

- Eşti un bătrîn smintit şi atîta tot! Şi mai nebun sunt eu care stau de vorbă cu tine! Să se dea străinului cît grîu a cerut! Porunci Înălţimea Sa. Şi puse mîna pe sabie, ceea ce însemna că va tăia capul oricui ar îndrăzni să să crîcnească. Pe înserat, uitîndu-se pe fereastră, ce să vadă împăratul? Curtea era plină de saci iar în mijlocul lor şedea meşterul străin, privind cum zeci şi zeci de argaţi încarcă grîu pe umeri şi ies pe poarta palatului.

- Ce fac oamenii aceştia?

- Plătim datoria străinului, răspunse vizirul oftînd.

- A ieşit aşa de mult!

- Precum vezi, Măria Ta!

Voievodul plecă de la fereastră şi abia a doua zi se mai uită afară. Acolo ce să vadă ? Zeci şi zeci, sute şi sute, mii şi mii de asini încărcaţi cu cîte doi saci de grîu, intrau pe-o poartă a palatului şi ieşeau pe cealaltă; ciudatul vrăjitor cu unghii luminoase era acolo, şi-n jurul său o ceată de dregători ai curţii. Ochii şi dinţii îi străluceau în scîntei de bucurie drăcească. El numără asinii, arăta în catastif celui mai bătrîn dintre curteni, acesta dădea din cap în semn că aşa e şi alte cete de dobitoace luau drumul depărtărilor.

- Dar ce fac oamenii ăştia, Vizire?

- Plătim datoria străinului, Măria Ta!

- Aţi numărat bine?

- Bine, prea bine, dar prea tîrziu, vai!

Tînărul şah păli puţin, scrîşni din dinţi, apoi ca să nu pară că se căieşte porunci:

- Să i se dea tot ce i se cuvine!... Vorba mea e vorbă. Şi nu se mai uită în curte vreo trei zile, căci îl durea inima să vadă atîta avuţie pierdută.

A patra zi, cu inima strînsă de-o teamă necunoscută se apropie iar de fereastră. Dar nu-i venea să creadă ochilor. Îşi frecă pleoapele, se mai uită odată dacă nu se înşelase: din zare pînă-n zare numai cămile încărcate cu saci de grîu şi piticul cu haine bălţate era în curte şi prin faţa lui treceau poveri-poveri peste cocoaşele înaltelor dobitoace. Iar curteanul cel bătrîn se uita în catastiful străinului şi dădea mereu din cap că e aşa.

- Vizire, ce e asta?

- Plătim datoria străinului, Măria Ta!

- Aţi înnebunit?

- Am urmat porunca Măriei Tale!

- Cum?... Am spus să i se dea un bob de grîu, îndoit de şaizeci şi patru de ori, din pătrăţel în pătrăţel!

- Nici nu i s-a dat mai mult! Şi nu i s-a dat nici măcar a zecea parte din ceea ce i se cuvine!

Şahul chemă un învăţat şi începură să socotească laolaltă cu vizirul. Cîte boabe de grîu ieşiră pînă la urmă, nu vă mai spun, ca să nu vă luaţi cu mîinile de cap, cum au făcut cei fruntaşi ai împărăţiei persane. Socotiră cam cîte boabe ar intra într-o traistă, cîte traiste într-un sac, cîţi asini şi cîte cămile ar trebui să poarte cîte doi saci şi văzuseră că în tot cuprinsul ţării nu putea creşte atîta grîu. Şi nu se putea găsi atîtea dobitoace, ca să îndeplinească făgăduiala dată meşterului care născocise îndemînaticul joc.

Şahul îşi dete seama cîtă dreptate avea bărînul său vizir cînd îl sfătuia să nu se prea grăbească. El plăti cu pungi de aur grîul care-i lipsea şi-şi zdruncină cumplit visteria. Iar altădată se gîndi mai mult pînă să ia o hotărîre.

PROBLEMĂ

Alb: Rh1, Dg2,Td1, Cb3, a2, b2, d5 şi h3.

Negru: Rg8, De5, Tc8, Nd6, a7, b6, f7 şi g6.

Albul mută 1. Cd4?...

Ce credeţi că mută negrul?

Aştept răspunsurile voastre pe adresa redacţiei. Vă urez mult succes!