Ce are crucea cu via?

Marcel Lutic

Toate articolele scrise de Marcel Lutic

Creştinii sărbătoresc la 14 septembrie un important eveniment: Înălţarea Sfintei Cruci, prilej pentru noi de a readuce în memoria cititorilor practici şi credinţe tradiţionale specifice acestei sărbători numită în popor Ziua Crucii.

Trecerea timpului critic de la limita dintre anotimpuri se făcea mult mai uşor, potrivit mentalităţii arhaice, prin invocarea strămoşilor, imaginaţi ca nişte paznici mitici ai recoltelor cîmpului şi bunăstării oamenilor. Din acest cult al strămoşilor se mai păstrează şi azi, pe alocuri, Moşii de Ziua Crucii, cu acest prilej ducîndu-se la biserică colivă, poame şi flori. Pe vremuri se duceau chiar pomi, alături de ulcele noi, pline cu apă, miere sau mied, avînd deasupra un colac şi o lumînare. Conform logicii înaintaşilor noştri, avînd grijă de sufletele strămoşilor, acestea vor avea grijă, la rîndul lor, de liniştea şi bunăstarea celor vii.

Ca orice mare sărbătoare şi Ziua Crucii era precedată de un post, acesta avînd iniţial 14, apoi şapte zile; în timp, postul s-a redus la trei zile, astăzi postul ţinîndu-se numai în ziua sărbătorii; e bine de ştiut că postul acesta nu este ,,legat la carte”, însă mai ales femeile făceau şi fac tot posibilul să-l respecte, în credinţa că vor scăpa astfel de boli rele, îndeosebi de friguri; cei care posteau nu reîncepeau să mănînce de dulce decît din seara sărbătorii şi numai după ce vedeau că au răsărit stelele. Chiar şi cei care nu posteau evitau să mănînce poame sau fructe ce aveau legătură cu crucea, precum usturoiul, nuca sau pepenele.

E bine să reamintim că crucea, deşi astăzi ne duce cu gîndul numai la creştinism, are o carieră magico-simbolică mult anterioară apariţiei religiei creştine. Îndeobşte, simboliza ideea Centrului şi a direcţiilor care pleacă de la acest Centru; fiind un model al totalităţii cosmosului, dar şi al omului cu mîinile desfăcute. De asemenea, specialiştii au asociat adesea crucea cu Soarele, ca Centru energetic, dar şi cu... falusul, ca simbol al energiilor masculine active. În fine, în mai directă legătură cu subiectul nostru de azi, crucea constituie şi o variantă geometrizată a Arborelui lumii; cum viţa de vie a fost identificată în tradiţia paleo-orientală cu Arborele lumii sau al vieţii, reiese limpede strînsa legătură dintre cruce şi viţa de vie, legătura aceasta fiind potenţată de creştinism; şi din acest motiv, pînă azi, cultivarea viţei de vie este socotită o îndeletnicire sacră; în acest sens amintim o credinţă potrivit căreia, în cei şapte ani cît creşte viţa, cel care munceşte în vie nu trebuie să fie supărat sau să înjure. În sudul României se obişnuia ca la 14 septembrie, la sărbătoarea numită aici şi Cristovul viilor, să înceapă culesul viilor, prin Dobrogea chemîndu-se în vii şi preotul spre a înălţa rugăciuni în locurile unde urmau a se aşeza butoaiele.

Pentru oamenii de altădată sărbătoarea din 14 septembrie, era şi un important hotar între anotimpuri, Ziua Crucii împărţind, împreună cu Alexiile de pe 17 martie, anul calendaristic în două mari anotimpuri de şase luni fiecare. Se credea că acum se închide pămîntul, aceasta însemnînd că toate gîngăniile, gujuliile şi jigăniile intrau în ascunzişurile lor. Se spune că şerpii, înainte de a se ascunde, se încolăcesc în alunişuri pentru a da naştere pietrei scumpe sau a şerpilor, o piatră tămăduitoare de multe boli; vrăjitorii pîndind acest moment şi, în urma unui ritual complex, o găsesc în guşa unui anumit şarpe. Tot acum se închide pămîntul şi pentru ierburi; se zice că unii oameni ar auzi cum florile vorbesc între ele exprimîndu-şi regretul că se ofilesc. În această logică, plantele care rămîneau verzi după 14 septembrie erau socotite necurate; tocmai de aceea babele satelor dădeau zor să culeagă ultimele plante de leac (bozul, micşunelele, mătrăguna, năvalnicul, menta creaţă, cimbru ş.a.), cu acestea făcîndu-se baie la cei bolnavi. În această zi pe pomii neroditori se puneau curpeni de pepeni, crezîndu-se că la anul vor rodi. Dintre fructe, perjele şi nucile culese la Ziua Crucii erau foarte eficiente pentru bube şi dureri de cap, respectiv pentru oase moarte (tuberculoză osoasă).

La final, alte cîteva informaţii interesante. Celor care, din varii motive, nu sînt dispuşi să respecte această importantă sărbătoare le amintesc că făcînd astfel ies de sub protecţia crucii; altădată, nimănui nu-i era îngăduit să mintă de Ziua Crucii, tocmai pentru că această zi era sub semnul Crucii. Dacă mai tună după 14 septembrie, e semn de toamnă lungă şi, în sfîrşit, dacă pe cineva îl va apuca vreodată vreo spaimă, să încerce să-şi aducă aminte în ce zi a săptămînii a fost în acel an Ziua Crucii, astfel scăpînd, se spune, pentru totdeauna de acea spaimă. La cîte spaime ne aşteaptă pe noi, nu ar fi rău să ţinem bine minte această povaţă a strămoşilor!