Graţia de a iubi

Maria Dan

Toate articolele scrise de Maria Dan

„Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sînt eu cînd sînt cu tine"
Gabriel Garcia Marquez

Am citit în revista Arta de a trăi Magazin această frază şi am fost fascinată. Le-am citit de fapt pe toate cele „13 fraze despre viaţă" şi pe toate le-am simţit adevărate, pe toate le-am regăsit în viaţa mea, crîmpeie de iubire. Dar fraza aceasta era nouă şi m-a tulburat şi mi s-a cuibărit în inimă. Parcă îi venise şi ei rîndul. Îmi cutreiera prin inimă şi gînduri...

La prima vedere poate părea egoistă. Adică pe primul loc sînt eu, cu ceea ce simt eu. Şi totuşi, simţeam că este altceva în spatele acestor cuvinte, intuiam măreţia transformărilor care se pot produce prin puterea iubirii. Cînd iubeşti şi eşti iubit, te simţi altfel lîngă persoana iubită, totul se schimbă în jurul tău, totul capătă alt sens. Sensul iubirii, sensul lui Dumnezeu.

Îmi doream din toată inima să pot trăi adevărul acestor vorbe şi într-adevăr „cele mai frumoase lucruri se întîmplă cînd nici nu te aştepţi". Dar pentru că îmi doream aşa de mult, evident că nu putea să mi se întîmple nimic. Eu vroiam şi prin urmare îl obstrucţionam pe Dumnezeu, îl limitam la tiparele mele. Şi atunci a trebuit să învăţ lecţia renunţării şi a detaşării. Cu o durere ce mi-a sfîşiat inima am acceptat singurătatea şi am învăţat să o folosesc, dar mai ales am învăţat sa nu fiu folosită de ea. Iar marele dar al acestei victorii a fost încrederea: în mine, în Dumnezeu, în planul Lui cu mine. În sfîrşit, acceptasem Jocul.

Dumnezeu aşează în calea noastră semne. Semnele Lui îţi arată calea spre inima ta. Aceste semne uneori pot fi gesturi simple, pentru unii banale, cîteva floricele culese de pe cîmp. Nici eu n-am ştiut că acesta poate să fie un semn, însă inima mea a ştiut. Ea a simţit. După ce mi-a dăruit floricele, totul era altfel. Nu-l mai vedeam pe el, nici nu mai ştiam cum arată, dar am simţit zborul...

Că m-am îndrăgostit mi-am dat seama mai tîrziu. Era o zi cumplită de vară, cald, oboseală, fiecare se certa cu fiecare şi cu toată lumea, dar eu am văzut curcubeul de deasupra lumii sufletului meu. Şi atunci am înţeles adevărul proverbului: „Prostul suferă şi în Rai, în timp ce înţeleptul găseşte motive de bucurie chiar şi în Iad". Da, motivul meu de bucurie era că iubeam şi nimic nu mă mai putea afecta.

Şi atunci a început să-mi placă ceea ce eram eu. De fapt, cred că am început să descopăr ceea ce eram eu, să mă regăsesc. În primul rînd am simţit libertatea. Pentru prima dată eram liberă, nu mă simţeam înlănţuită şi la rîndul meu nu înlănţuiam. Îl iubeam şi-l acceptam aşa cum era, nu căutam să-l limitez, să-l introduc în tiparele mele mentale. Însă eu începeam să mă transform. Şi am înţeles că trebuie să mă schimb mai întîi pe mine înainte de a transforma lumea.

Iubirea mi se dezvăluia sub forma transformării interioare. Şi evident că marea transformare trebuia să fie cea a ego-ului. Şi atunci m-am dăruit iubirii, m-am dăruit clipei prezente. Eram în timp, dar şi dincolo de timp, eram cu oamenii şi printre oameni, dar eram în acelaşi timp şi în primul rînd cu Iubirea. Nu mai trebuia să-mi liniştesc mintea că o să fie bine, era bine. Nu-mi mai făceam planuri, nu mai construiam vise pe care să le spulbere viaţa. Îmi trăiam cu frenezie viaţa.

Şi atunci am simţit Puterea, pentru prima dată mi-am dat seama cît sînt de puternică. Intrasem în contact cu puterea din mine. Şi puterea din mine se contopea cu puterea din jur. Şi am simţit în mine o forţă imensă care mă ocrotea. Şi acum ştiu că pot să-i iubesc pe oameni, dar adevărata ocrotire o voi găsi doar în braţele lui Dumnezeu.

Şi devenind puternică am avut curajul de a fi aşa cum sînt eu: în faţa mea, în faţa celorlalţi, în faţa vieţii. Iubind mi-am dat seama că nu trebuie neapărat să fac compromisuri în faţa problemelor care apar. Ci trebuie să am discernămînt, compasiune şi maturitate. O asumare plenară a fiinţei înseamnă a nu renunţa la principiile şi convingerile tale, a nu te lăsa manipulat de fricile celuilalt.

Sinceritatea te poate pune într-o poziţie vulnerabilă, dar aduce şi o deschidere maximă faţă de cele mai intime şi mai profunde părticele ale celeilalte fiinţe şi în acelaşi timp faţă de întregul Univers.

Şi astfel, deschizîndu-te faţă de Sufletul Lumii, Sufletul Lumii se deschide faţă de tine şi-ţi dă putere, forţă interioară. Şi astfel dragostea devine rugăciune, iar în vreme ce te rogi nu mai eşti tu însuţi, ci eşti o scînteie din Sufletul Lumii. Şi astfel ajungi să îl adori pe Dumnezeu în fiinţa iubită. Şi ajungi să realizezi că fericirea este o stare interioară. Iar în adevărata iubire nu te mai îndrepţi unul spre celălalt pe o cale care duce spre finit, ci împreună ne îndreptăm spre Dumnezeu, spre Infinit.

Focul iubirii purifică şi transformă, iar marea victorie care astăzi pare lesnicioasă a fost de fapt rezultatul unor serii de mici victorii care au trecut neobservate. Aceste mici victorii m-au învăţat că demnitatea în iubire înseamnă a nu cerşi iubirea şi a nu te coborî pentru a fi acceptată, ci a-i ajuta pe ceilalţi să se ridice. Cînd renunţi la demnitate nu mai este prezentă dragostea, ci ataşamentul şi slăbiciunea.

Ştiu că în dragoste nu se poate prevedea totul, de fapt nu se poate prevedea nimic. Şi de aceea este nevoie de un strop de nebunie pentru a te arunca în braţele ei. Însă mai ştiu că a te îndrăgosti este o graţie. Iar mai presus de tot şi de toate, acum ştiu că cineva acolo Sus mă iubeşte, iar eu, în sfîrşit, mă las iubită.

Simt că sînt doar o unealtă a luminii. Nu am pentru ce să mă învinovăţesc sau să mă laud. Am doar motive de bucurie.

Îţi mulţumesc, Doamne, că ai revărsat asupra mea Graţia Ta!