Sacrificiul în arta de a trăi

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Titlul este pretenţios şi ar anunţa mai degrabă o teză de doctorat decît un mic articol pentru o revistă care nu se doreşte a fi de strictă specialitate. Voi rezuma problematica sacrificiului în riturile religioase doar la unele aspecte de ordin practic astfel încît să aibă valoare în arta de a trăi. Dintotdeauna practicile religioase au conţinut rituri sacrificiale. Orice credinţă religioasă a inclus sacrificiul ca rit fundamental şi ca metodă centrală de evoluţie spirituală, de intrare în comuniune cu Divinitatea sau de obţinere a unor favoruri din partea acesteia.

Prin ce fel de sacrificii putem să ne îmbunătăţim viaţa?

Să reîncepem să sacrificăm oi sau capre, viţei sau porumbei? Să ne construim acasă altare şi abatoare? Nici gînd de aşa ceva. Ba chiar mai mult, nu va trebui să facem nimic altceva decît o schimbare de atitudine.

Vrînd-nevrînd în fiecare zi noi realizăm sacrificii mai mari sau mai mici. De cele mai multe ori ele sunt percepute ca ceva care n-ar fi de dorit, ca ceva care ne condiţionează, care ne aduce suferinţă sau, în general vorbind, ca ceva rău, dar care trebuie făcut. De exemplu, suferim de fiecare dată cînd trebuie să ducem gunoiul, dar, de dus tot îl ducem, pentru că nu avem de ales. Sau, sînt oameni care suferă de fiecare dată cînd merg la serviciu, dar de mers tot merg, pentru că n-au de ales. Dacă vom urmări să înţelegem acest gen de evenimente care există în viaţa noastră din perspectiva sacrificială, cu siguranţă vom avea la dispoziţie o cale extraordinară de evoluţie. Prin arta de a trăi am urmărit să scot în evidenţă faptul că o mulţime din acţiunile pe care le realizăm zi de zi, pot fi transformate în metode puternice de evoluţie spirituală printr-o simplă schimbare de atitudine. Contează extraordinar de mult atitudinea cu care realizăm anumite lucruri sau mai exact intenţia care se află la baza tuturor acestor aspecte. Voi exemplifica acest lucru printr-un obicei românesc excepţional. Românul căruia i-a luat căciula vîntul în timp ce trecea un pod spune: să fie pentru sufletul bunicii sau bunicului sau a altei persoane din familie care a murit. Deci, în loc să se amărască, să înjure sau să sufere că a rămas fără căciulă, el are inspiraţia să transforme această pierdere într-un act sacrificial. Este de ajuns o simplă schimbare de atitudine şi un fapt care s-a produs ireversibil, o înfrîngere, o pierdere, poate fi transformată instantaneu într-un sacrificiu conştient asumat, care aduce bucurie sufletului, aduce înţelepciune, putere, iubire, într-un cuvînt - lumină.

Desigur, că poţi să rosteşti cu dinţii uşor încleştaţi şi cu o anumită părere de rău cuvintele "să fie de sufletul bunicii" cu toate că ar fi de dorit să pronunţi din adîncul sufletului formula de consacrare a pomenii, dar asta deja nu prea mai are nici o importanţă. Este real faptul că intuitiv, românii şi poate că şi alte naţii au înţeles necesitatea valorificării din punct de vedere spiritual a evenimentelor (în special neplăcute) din viaţa de zi cu zi. Şi sper ca acest lucru să fie revitalizat pentru cei dornici de a obţine o artă de a trăi.

Deci, în primul rînd trebuie să existe ca fundal aspiraţia de a evolua din punct de vedere spiritual. Trebuie să ne trezim gîndindu-ne la Dumnezeu cît mai des sau să ne gîndim la imaginea ideală a ceea ce am vrea să fim. Pe acest fundal vom urmări să integrăm spiritual sau, altfel spus, în sens pozitiv toate acţiunile de peste zi. Faptul că trebuie să mergem la serviciu, acţiunea de a mînca, acţiunea de a vorbi, acţiunea de a respira, toate pot fi integrate eficient ca metode de evoluţie spirituală şi nu doar ca acte vitale pentru supravieţuire.

Apoi, evenimentele neplăcute de peste zi pot fi valorificate din perspectiva sacrificiului. Pierderile pe care le putem suferi pot fi transformate în ofrande oferite ca „hrană” pentru sufletul cuiva drag sau chiar pentru propriul suflet.

Frustrările, care provin cel mai adesea din dorinţe neîmplinite, pot fi valorificate dacă ne hotărîm să sacrificăm ca ofrandă dorinţele care le-au generat. De exemplu, dacă ţi-ai dorit mult să mănînci o banană şi nu ai avut posibilitatea să o obţii, în loc să suferi şi să plîngi ca un copil răzgîiat mai bine te aşezi comod pe un scaun sau într-o postură de meditaţie, închizi ochii, îl saluţi pe Dumnezeu după care îi spui:"Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, te implor cu umilinţă, primeşte ca ofrandă acţiunea prin care eu mă voi abţine acum să-mi împlinesc pofta de a mînca o banană. Fie ca prin acest sacrificiu, conştient asumat, sufletul meu să se maturizeze şi să devină capabil de a urma căile Tale cu înţelepciune şi iubire. Facă-se voia Ta. Amin." Veţi vedea că Dumnezeu vă va umple sufletul de o bucurie cu mult mai mare decît aceea pe care aţi fi obţinut-o savurînd o banană şi ca un miracol, la scurt timp este posibil să vină spre dumneavoastră şi banana pe care v-aţi dorit-o atît de mult.

Durerile provocate de diferite boli pot fi transformate, de asemenea, în acte sacrificiale. Desigur, se va urma tot ceea ce implică un tratament adecvat afecţiunii care a provocat durerea, însă pentru că cel mai adesea durerea sau disfuncţionalitatea nu dispare imediat ce începem un tratament, suferinţa pe care o resimţim în loc să trezească: frică, revoltă, agitaţie, contracţie, depresie, disperare etc. ea poate fi valorificată din punct de vedere spiritual dacă vom rosti o cîteva cuvinte prin care ne vom asuma în mod conştient suferinţa respectivă şi o vom transforma astfel într-o asceză, într-un sacrificiu. În astfel de situaţii este necesar să ne interiorizăm cît de cît, să aducem puţină linişte în suflet după care să rostim următoarele cuvinte: "Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, te implor cu umilinţă, primeşte ca ofrandă suferinţa mea, pe care mi-o asum pe deplin conştient. Ştiu că această suferinţă este dreaptă şi prin ea Tu mă ajuţi acum să-mi purific sufletul, pentru a-l face capabil să urmeze căile Tale, cu înţelepciune şi iubire. Facă-se voia Ta. Amin" Această formulă, puţin modificată ar putea fi rostită de dumneavoastră şi pentru o altă fiinţă aflată în suferinţă. În acest caz vom rosti: "Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, te implor cu umilinţă, fie ca suferinţa prin care trece acum (Numele de botez al persoanei respective) să fie primită ca ofrandă de către tine. Prin Graţia Ta, el (ea) este izbăvit de această suferinţă şi sufletul lui(ei) se purifică, se întăreşte, se îmbogăţeşte şi se luminează cu lumina iubirii şi înţelepciunii Tale. Facă-se voia Ta. Amin."

De asemenea, muncile de rutină de peste zi pot fi transformate în acte sacrificiale. În special femeile, care trebuie să muncească foarte mult şi acasă pentru întreţinerea gospodăriei şi a familiei pot să resimtă destul de neplăcută această activitate suplimentară pe lîngă serviciu, mai ales atunci cînd nu prea le este recunoscută munca, nu sînt apreciate şi nu sînt susţinute cît de cît de către ceilalţi membri ai familiei. Toate aceste activităţi pot fi transformate în acte sacrificiale prin schimbarea atitudinii interioare. În loc să ne plîngem de nerecunoştinţă din partea celorlalţi şi de oboseală, mai bine vom căuta să privim totul ca pe un sacrificiu dăruit lui Dumnezeu şi atunci disponibilitatea interioară se va modifica foarte mult. Istoria vieţii spirituale consemnează numeroase cazuri de femei care au atins un înalt grad de evoluţie spirituală îndeplinindu-şi doar muncile specifice întreţinerii unei case şi a unei familii. Formula pe care o putem rosti în astfel de situaţii poate fi următoarea: "Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, te implor cu umilinţă, primeşte ca ofrandă această acţiune a mea de a prepara mîncare şi dăruieşte-mi Graţia Ta pentru ca ceea ce voi prepara să fie de folos şi să aducă sănătate bucurie, dragoste şi înţelepciune celor ce o vor mînca. Facă-se voia Ta prin mine. Amin." Formula trebuie rostită după ce ne-am interiorizat puţin înainte de a începe acţiunea sau munca pe care o avem de îndeplinit. Unele persoane, în special cele care trăiesc la ţară şi cresc animale, trebuie să facă unele acţiuni destul de grele în fiecare zi. De exemplu, trebuie să dea de mîncare la vaci, trebuie să le dea apă şi trebuie să le mulgă. Aceste acţiuni adeseori sînt percepute ca o corvoadă. Transformîndu-le în acte sacrificiale prin adoptarea unei atitudini interioare corecte, ele pot deveni veritabile acte spirituale, poate mai importante şi mai valoroase decît rugăciunile unui preot sau mersul la Biserică.

Toate evenimentele plăcute sau neplăcute de peste zi, pot fi valorificate din punct de vedere spiritual dacă ne vom aminti de dimensiunea sacrificială a unui suflet nobil şi plin de aspiraţie către desăvîrşire. Exemplele prezentate sper să vă ajute să integraţi corect ca acte sacrificiale toate problemele cu care vă confruntaţi în viaţa de zi cu zi. Dacă la un moment dat ceva nu vă este prea clar cu privire la modul în care aţi putea transforma într-un sacrificiu conştient asumat un anumit eveniment sau o anumită acţiune, atunci scrieţi-ne şi poate că vom fi capabili să vă ajutăm.