iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Axul vieții

O viață frumoasă este verticală. O viață frumoasă este aceea care sporește mereu, care se înalță mereu. O viață frumoasă are rădăcini adînci și nu se sperie de nici o furtună. Pentru ca toate acestea să se poată petrece este necesar să avem un centru al ființei cît mai stabil și autentic. Valoarea sau principiul fundamental în jurul căruia ne cosntruim viața, formează axul vieții. În jurul acestuia ne dezvoltăm întreaga viața, iar cele două capete ale axului trebuie să fie fixate, ancorate, în aceeași realitate, prin intermediul aceleeași puteri. Dacă întreaga viață ne-o construim, de exemplu, în jurul credinței în Dumnezeu, atunci axul vieții ne va hrăni cu energie divină prin ambele capete și ne va susține. Tot ceea ce vom trăi vom experimenta prin prisma credinței în Dumnezeu, tot ceea ce vom căuta va fi doar conștientizarea naturii noastre divine, care este totodată esența axului prin care sîntem conectați la oceanul infinit și plin de beatitudine al dumnezeirii.

Principalele valori după care ne ghidăm în viață formează axul vieții. Sper să aveți un ax vertical și statornic. Mai sper ca principiile fundamentale călăuzitoare ale vieților voastre să nu fie nevoile sau plăcerile, dorințele sau fricile. Mai ales ca bărbați ar trebui să avem un ax al vieții care să emane putere, verticalitate, năzuință către înalt, aspirație intensă și stabilă de a ne desăvîrși. Mai ales ca bărbați trebuie să țintim cît mai sus, să avem ancorate ambele capete ale axului vieții în Dumnezeu. Preocuparea noastră constantă ar trebui să fie și să rămînă mereu conștientizarea naturii noastre divine, dezvoltarea ființei și totodată a lumii, crearea unui spațiu sănătos pentru creșterea sufletelor tuturor. Mai ales ca bărbați este necesar să avem valori și principii cît mai sănătoase și puternice. Tăria unui bărbat provine din calitatea principiilor și valorilor după care se ghidează în viață. Orice ai face, oriunde te-ai duce nu te îndepărta de axul vieții tale. Rămîi mereu aproape de credințele tale, de valorile tale și fie ca acestea să fie sănătoase și curate. Mai ales ca bărbați trebuie să avem un ideal care să fie deasupra lumii, deasupra a ceea ce este cunoscut. Rămînînd constant orientați către acest ideal putem să generăm un vortex de energii care să creeze viața pe care ne-o dorim. Mai ales ca bărbați nu trebuie să așteptăm să primim viața pe care o visăm, ci să ne creăm viața pe care ne-o dorim, iar aceasta este cu putință dacă și numai dacă avem un ax al vieții cît mai puternic, credințe cît mai înalte și de nezdruncinat.

Dacă axul vieții este ancorat în realitatea autentică, atunci ființa noastră este susținută de valorile după care ne ghidăm. Dacă axul vieții este ancorat într-o fantasmagorie sau în ceva ce nu are rădăcini în realitatea ultimă, atunci ființa noastră va hrăni valorile după care ne ghidăm în viață. Căutați acele valori care vă hrănesc, abandonați „valorile” care vă usucă și vă cer mereu și mereu să le hrăniți voi pe ele cu vitalitatea voastră.

Previous

În fața frumuseții

Next

Totalitatea

3 Comments

  1. marlena

    multumesc ca atragi atentia asupra responsabilitatii de ……a fi barbat !
    e o raritate…..
    stii… se poate scrie si asa…’mai ALES ca BARBAT ‘!
    ‘ multi chemati putini alesi! ‘
    in unele grupuri se tot vorbeste de femeie ca ..initiatoare,energie, vitalitate.etc. de care barbatul ar trebui sa beneficieze ! de parca el ar fi…. un vampir !
    DA , axul vietii este Dumnezeu si nimeni altcineva….
    multumesc

  2. Cristian Ţurcanu

    Nu sintem copaci dar trebuie sa avem radacini. Nu sintem copaci dar trebuie sa ne inaltam gindurile catre cer. Construieste-ti un ax al vietii, ramii mereu aproape de el si totul va inflori. Daca credinta in Dumnezeu este axul vietii tale, atunci stii ca tot ce se petrece este cu voia Lui spre dezvoltarea sufletului tau. Chiar daca esti un credincios vei suferi si te vei bucura de-a lungul vietii, dar daca esti bine ancorat de axul vietii tale, o parte din tine va fi mereu dincolo de suferinta sau bucurie. De aceea este important sa ne construim un astfel de ax al vietii si sa ne tinem aproape de el, pentru ca ceea ce nu este atins de timp sau valuri sa sporeasca in fiinta noastra.

  3. Claudiu

    Crucea, ca simbol, ne poate aduce aminte că suntem permanent la întretăierea verticalei spirituale cu orizontala vieții materiale. Din centrul ei, care este și centrul nostru ca ființă individuală ne dobândim puterea. Ea ne poate ajuta să conștientizăm care este sursa ce ne ține în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén