Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Categorie: Arta de a trai (Page 1 of 34)

Păstrează-ți bucuria!

Orice ar fi și în orice situație ați ajunge, păstrați-vă bucuria! Sunt oameni veseli în această lume, sunt oameni care se distrează cu ușurință, dar majoritatea dintre aceștia nu sunt conștienți de problemele lumii, nu prea s-au confruntat cu greutățile vieții. Adevărații oameni veseli sunt aceia care își păstrează bucuria chiar și după ce s-au confruntat cu greutăți. Unii dintre noi devenim conștienți de problemele lumii, de sărăcie, de foamete, de orgoliile și ignoranța multora care ne conduc, de agendele lor secrete profund manipulatoare și începem să luptăm, să facem ceva pentru a îmbunătăți lucrurile și în străduința noastră de a ajuta, ne pierdem bucuria! … Și nu este bine!

Unii oameni devin conștienți de ignoranța în care se află și încep o muncă de transformare, de învățare, de trezire, însă dacă își pierd bucuria de a trăi în timp ce fac efortul de a se trezi, focalizându-se doar pe defectele și lipsurile pe care le au, le va fi mult mai dificil să obțină rezultate pe calea transformării.

În orice tip de demersuri v-ați angaja căutați să nu vă pierdeți bucuria! Urmați doar acea cale și acei oameni care, deși vă impulsionează să vă transformați, vă ajută totodată să vă păstrați bucuria!

Perfecțiunea

Dacă vrei să fii fericit, negăsind ceea ce cauți, caută perfecțiunea și dă-ți seama cât mai repede că nu există! Fă cât mai bine ceea ce faci, dar nu te încăpățâna să fii perfect! Fii bun, fii foarte bun, dar nu te considera perfect! Visează o lume cât mai bună, dar nu te întrista dacă nu este încă perfectă! Bucură-te de compania oamenilor, dar nu te aștepta ca ei să-ți aducă doar bucurii! Viața devine perfectă din momentul în care îți dai seama că nu este perfectă!

Fii mereu în expansiune!

Tinerețea omului se sfârșește când se sfârșește expansiunea sa. Din momentul în care nu mai continuăm să creștem, începem să îmbătrânim. Din punct de vedere fiziologic există, în mod cert, o limită a creșterii noastre armonioase, însă din alte puncte de vedere nu există vreo limită. În ce privește cunoașterea nu există limită, putem crește mereu. În ce privește iubirea, de asemenea, nu există vreo limită, iubirea poate să crească neîncetat. Atât timp cât vom continua să creștem vom rămâne tineri și fericiți. Visurile să ne rămână vii, încrederea să nu ne părăsească. Buna-dispoziție, pacea sufletească, simțul umorului sunt proiectate în așa fel încât să se dezvolte continuu. Numai că, cel mai adesea, facem mari eforturi pentru a le împiedica să crească și atunci începem să îmbătrânim. De obicei, spunem că lucrurile sunt într-o cauzalitate inversă, adică toate acestea scad pentru că îmbătrânim, dar în realitate îmbătrânim din momentul în care pe mai multe planuri ale vieții am renunțat să creștem, să fim în expansiune! Să presupunem că omul este alcătuit din trup, minte și suflet. Dacă pe două din cele trei planuri am încetat să creștem să fim în expansiune, înseamnă că am început să îmbătrânim. Dacă pe două din cele trei planuri continuăm să fim în expansiune, ne vom simți tineri și fericiți. Să fim mereu în expansiune!

Clipele trec

Clipele trec, devin amintiri. Adunăm povești, risipim priviri! Visăm, vorbim, uneori dansăm, mâncăm, muncim și adeseori dormim – Viața! Și din toate acestea facem artă – zâmbind, iubind, trăind!

Prospețime

Gândurile proaspete, percepțiile calde sunt cele mai savuroase pentru suflet. Savurați percepțiile înainte de a le interpreta sau judeca. Gustați-le înainte de a fi preluate de malaxorul memoriei și al judecăților. Savurați gândurile proaspete, care n-au apucat încă să fie alterate de umbra trecutului, care n-au apucat încă să fie comparate cu cele similare din memorie. Prospețimea este mereu bună și revigorantă pentru orice suflet. Prospețimea gândurilor, prospețimea percepțiilor, prospețimea trăirilor ne conferă o viață care mustește de fericire.

Prima trezire

Trăim într-un univers care, din perspectiva conștiinței ultime, este doar un vis, o realitate iluzorie. Totuși, în interiorul visului suntem reali, avem o existență obiectivă. Problema omului este că, prin intermediul minții și limbajului, interpretează într-un mod personal realitatea obiectivă și, astfel, devine captiv propriilor sale judecăți. Trezirea presupune ca, mai întâi, să devenim conștienți de realitatea obiectivă așa cum este ea, iar pentru aceasta este necesar să ținem cont de câteva reguli.

Una dintre reguli ar fi să folosim cu mult mai multă atenție limbajul, să folosim cuvintele doar pentru a reda adevărul și ceea ce este necesar de comunicat. Altfel spus, trebuie redusă și chiar eliminată bârfa, obișnuința de a vehicula informații neesențiale și cel mai adesea neadevărate despre oameni și lucruri.

O a doua regulă ar fi să facem cât mai puține presupuneri sau, în limbajul de acum două mii de ani, să nu ne facem griji inutile.

Și, în sfârșit, o a treia cerință ar fi să nu judecăm, să eliminăm acest obicei de a-i judeca pe ceilalți, adeseori în mod pripit și superficial.

Ținând cont de aceste trei reguli ne putem transforma întreaga viață. Vom reuși astfel să ne „trezim” să devenim conștienți de realitatea obiectivă așa cum este ea. Desigur, vom mai avea apoi de făcut un pas, să conștientizăm faptul că și realitatea obiectivă este la rândul ei iluzorie din perspectiva conștiinței ultime, dar fără prima trezire nu poate fi obținută cea de a doua!

Maturitate

Maturitatea poate fi privită din foarte multe puncte de vedere și există foarte multe criterii de evaluare a nivelului ei de dezvoltare, însă uneori putem găsi câte un criteriu de evaluare foarte cuprinzător. De exemplu, maturitatea, mai ales cea sufletească, apare atunci când poți să combați ideile altui om fără să îl jignești. Jignirile aduse celui pe care vrei să-l combați în ceea ce a afirmat nu arată altceva decât un nivel primitiv de dezvoltare intelectuală și, mai ales, sufletească.

Egoul – necesitate ontologică

În ultima vreme se tot incriminează egoul. Egoul, simțul eului, conștiința de sine pe care o manifestăm în starea de veghe este o necesitate ontologică. Așa sunt rânduite să fie lucrurile. Avem nevoie de această conștiință de sine pentru a exista, pentru a experimenta existența umană. Nu egoul este problema, ci egoismul.

Egoul a ajuns să fie incriminat pentru că forma de conștiință pe care ne-o oferă este prea limitată. Egoul, se spune, ne limitează la identificarea cu trupul și mintea, ori acestea sunt mult prea puțin în comparație cu ceea ce poate reprezenta conștiința în forma sa pură. Însă nu egoul trebuie incriminat, ci cunoașterea superficială și trunchiată a ceea ce suntem. Cu cât cunoaștem mai puțin despre trupul și mintea noastră, cu atât vom avea un ego mai strâmt și mai înclinat către egoism. Cunoașterea superficială a ceea ce reprezintă cu adevărat trupul ne formează un ego sărac și superficial. Cunoașterea în profunzime a trupului, a celulelor care îl compun, al atomilor din care suntem alcătuiți ne face să avem totodată o conștiință de sine, un ego, mult mai „educat”, mai vast, mai înțelept și mult mai puțin egoist. Atunci când reușim să înțelegem natura ultimă a trupului nu ne vom mai identifica doar cu el, ci cu tot universul și astfel facem trecerea de la un ego mic și superficial la o conștiință de sine cosmică și absolută, dar care să știți că este tot un fel de ego, pentru că individualitatea, sentimentul existenței tale unice, nu dispare și nu se pierde. Adevărata conștiință de sine nu este diferită de conștiința egoului, doar că are o profunzime și o cuprindere extraordinare.

Relaxarea

Mereu avem ceva de făcut, mereu planificăm! Planificăm munca, planificăm timpul liber, planificăm somnul, planificăm concediile! Ce-ar fi să ne planificăm o deconectare de la planificări! Relaxare! Vezi ce simți dacă îți aduci în minte gîndul că ai rezolvat totul, că nu mai este nimic de făcut, că ai ajuns la capăt…. pe deplin împlinit!

La scară mare

Deoarece într-o foarte mare măsură ne definesc gândurile pe care le întreținem este bine să ne deprindem să gândim la scară mare.

Gândirea ar fi bine să ne creeze o reprezentare a universului și a locului pe care îl ocupăm în cadrul acestuia. Este bine să avem un răspuns, chiar dacă nu este exhaustiv și întrutotul corect, la întrebările fundamentale ale filosofiei: ce este omul? ce este viața? ce este sufletul? etc. O astfel de viziune integralistă asupra lumii și a rostului nostru în lume ne poate conferi stabilitate și sens, aspecte fără de care nu putem construi nimic și, mai ales, nu putem să ne transformăm, să creștem sufletește.

Puțină informație din domeniul fizicii, astronomiei, biologiei, psihologiei, câteva cărți de filosofie sau spiritualitate ne pot ajuta să ne formăm o viziune măreață asupra noastră înșine. Fără a cădea în extrema mândriei exagerate, ar fi bine să devenim conștienți de valoarea și măreția noastră ca ființe umane. Astfel de gânduri la scară mare ne pot fortifica psihic, ne pot ajuta în procesul de transformare și creștere sufletească.

Page 1 of 34

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén