Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Ceea ce merită

Dacă este să privim lumea în anasamblu ce credeți? – este ea o lume fericită? Sîntem pe o cale potrivită? Trăim frumos? Dacă răspunsul este afirmativ atunci nu ne rămîne altceva decît să continuăm să urmăm lumea, dar dacă răspunsul este negativ atunci trebuie să urmăm o altă cale decît cea a lumii. Una din cele mai păguboase atitudini ale lumii este aceea de a căuta să acumuleze bani, lucruri, relații, faimă. Majoritatea vor să se înconjoare de cît mai multe lucruri și caută soluții pentru A AVEA. Numai că pentru a ajunge să AI, aproape că ești nevoit să-ți vinzi sufletul, să ajungi să nu mai știi cine ești  și cum este să trăiești pur și simplu prin ceea ce ești cu ceea ce este.

Cînd te oprești din munca pe care o realizezi zilnic cu scopul de A AVEA cum te simți? Dacă ar fi să nu mai ai serviciul pe care îl ai, cum ar fi viața ta? Dacă ai ajunge undeva departe de tot ceea ce ai acumulat sau ți s-ar lua pur și simplu tot ce ai agonist, cum te-ai simți? A trăi cu înțelepciune înseamnă a putea să răspunzi „Bine!” la toate aceste întrebări. Mulțumiți-vă cu mai puține lucruri, nu mai căutați să aveți neapărat cît mai mulți prieteni pe facebook, nu mai căutați aprecierea lumii, toate acestea sînt atît de efemere încît pot fi numite pe bună dreptate iluzorii. Vedeți ce puteți FI prin voi înșivă. Fiți fericiți, iubindu-vă!

„A fi bogat înseamnă a te mulțumi cu puțin!” Adevărata bogăție este înțelepciunea, lucrurile de care îți amintești sînt TRĂIRILE pe care le-ai avut. Ceea ce te îmbogățește cu adevărat este ceea ce ai adunat în suflet, nu în afara corpului tău.

Previous

Controlul emoțiilor

Next

Omul sfințește locul

2 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    Am mai scris despre faptul că orice sfat aș oferi sau orice exemplu aș prezenta vor exista întotdeauna excepții sau argumentații contrare. Conștientizînd relativitatea oricărei afirmații, chiar am avut o perioadă de timp în care am cam refuzat să mai scriu, să mai vorbesc. Puteți observa acest lucru prin faptul că în acea perioadă scriam foarte rar aceste articole incluse in blog și, de asemenea, revista în care publicam apărea tot mai rar. Dincolo de relativitatea oricărei afirmații pe care o fac, cu siguranță vor fi unii care vor avea asupra ei aceeași viziune ca și mine, iar aceștia se vor îmbogăți, se vor transforma și pentru ei merită să scriu, să vorbesc. O altă parte va ține să comenteze, iar o alta să ignore ca să nu mai spunem de marea majoritate care nici nu va citi aceste articole.

    E clar că există nivele diferite de interpretare a îndemnului de a nu mai acumula lucruri, relații, aprecieri. Cărțile sînt bune. Pe acestea puteți să le căutați în continuare și să le citiți, dar măcar din cînd în cînd merită să trăiți fără a avea nimic, fără a dori nimic. Cu siguranță veți simți un sentiment nou, un suflu de libertate care ar putea să se concretizeze într-o adevărată nouă perspectivă asupra vieții. Nu faptul că sîntem înconjurați de lucruri este rău, ci modul în care ne raportăm la ele. Atunci cînd ne atașăm de ele, atunci cînd ajungem să ne identificăm cu ele și să credem că ele sînt viața noastră atunci greșim. Toate lucrurile de care ajungem să ne atașăm, toți oamenii fără de care ajungem să credem că nu mai putem trăi sînt efectiv ca și bastoane de care să ne sprijinim pentru a ne deplasa de colo colo. Un suflet tînăr, se mișcă liber, un spirit tînăr nu are nevoie decît de a visa!

    Mă bucur că ne scrii aceste comentarii. Îți mulțumesc, Anisa!

  2. Anisa

    Draga Cristian,
    Graiesti frumos in acest articol. Si adevarat.
    Si eu ma intreb uneori „oare sunt gata sa las in urma tot ce am acumulat material si fara sa am nici un regret sau parere de rau?” Unul din lucrurile pe care le-as regreta ar fi cartile mele… Inca nu ma simt pregatita cand ma gândesc (desi sincer nu e chiar important ce am) dar intrebarea aceasta imi revine in minte in mod regulat; este mai mult un sentiment de ‘securitate’ pe care il atribuim ‘materialului’ care ne ofera un fel de ‘garantie’ pe viata… Dar inteleg bine ca viata nu ofera nici un fel de garantie! Singura garantie suntem noi insine cu valorile noastre si cu ceea ce suntem capabili sa facem.
    Si exact acest lucru ma intreb si eu adesea: ce devenim noi oare de indata ce nu mai avem acel statut social ca eticheta intr-o zi? Mai ales cei care au posturi importante si care incearca sa se impuna in societate ca si cum ar trai vesnic si nu ar mai fi oameni muritori!.. Si observ indeaproape si cu mare atentie acest fenomen de identificare a celor din jur cu statutul lor profesional. O prietena foarte buna imi spunea odata: „Nu meseria in sine este josnica, ci faptul ca o consideram josnica.” Imi cer scuze, incerc sa traduc din franceza: „Ce n’est pas le travail qui est rabaissant, c’est le jugement qui rabait le travail.” De exemplu, daca ne gândim la meseria de femeie de menaj sau orice alta meserie de acest fel pe care o privim cu o oarecare lipsa de apreciere desi personale care fac aceasta munca merita la fel de mult respect ca orice alta persoana asa zis ‘importanta’. Si acest respect incepe cu respectul fata de noi insine si de la principiul de egalitate ca si fiinta umana cu demnitate.
    „Vedeţi ce puteţi FI prin voi înşivă. Fiţi fericiţi, iubindu-vă!” Asa este. Si multumesc pe aceasta cale lui Cristian care m-a indemnat sa ma transform prin iubire si blândete, si nu prin intransigenta. Pentru ca „Autoritatea fara dragoste ne face Tiran” si „Bogatia fara dragoste ne face Avar.”
    Cu mult drag,
    Anisa

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén