Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Cele două cuvinte

Încă mai întîlnesc oameni care au o mare dificultate în a spune: „te iubesc”. Și se pare că nu doar bărbații ar avea această problemă. Ținînd cont că eu sînt cumva la polul opus în ceea ce privește rostirea acestor două cuvinte, am privit cu nedumerire spre cei care întîmpină dificultăți, atunci cînd ar trebui să spună: „te iubesc”. O poveste de iubire reușită are nevoie de rostirea acestor două cuvinte. În primul rînd nu poți să le rostești dacă nu simți cu adevărat iubire în sufletul tău. Dar dacă ai ajuns să simți iubire pentru cineva, atunci este necesar să-i spui: „te iubesc!”. Pînă acum n-am întîlnit o relație de iubire în care să nu fi fost rostite cele două cuvinte. O relație de iubire își menține vitalitatea și strălucirea și prin rostirea la momentul potrivit a cuvintelor „te iubesc!”.

Cînd cele două cuvinte sînt spuse din suflet, ele pot crea o realitate paradisiacă, sublimă. Cînd iubești pe cineva, îl ajuți totodată să se transforme într-un om mai bun. Acest proces se amplifică foarte mult în momentul în care iubirea este reciprocă. Fiecare îl vede pe celălalt într-un mod transfigurat și astfel îi creează cadrul unei transformări binefăcătoare. În momentul în care începem să-i cerem celuilalt să se transforme, înseamnă ca am ajuns la limita puterii noastre de a iubi sau, altfel spus, puterea iubirii noastre a scăzut și nu-l mai impulsionează să se transforme singur și atunci simțim nevoia să-i cerem aceasta în mod direct. În acest moment trebuie să vezi ce mai simți atunci cînd spui: „te iubesc”. Mai are ecou în sufletul tău rostirea acestor două cuvinte? Dacă da, este bine să reîncepi să le rostești și de fiecare dată cînd le rostești să evoci momentele fericite trăite împreună cu celălalt și astfel se poate reaprinde iubirea în și între voi.

Nu este bine să rostești nici prea des cele două cuvinte. Ele trebuie să fie mereu însoțite de o trăire adecvată în suflet. Dacă începi să le rostești fără să le simți cu adevărat, cuvintele devin fade și lipsa lor de conținut începe să fie resimțită de celălalt. Astfel, fără să vrei, cu cît vei spune mai des „te iubesc” cu atît se va simți de către celălalt că nu mai iubești, ci doar joci un joc. Dacă spui prea rar cele două cuvinte, iarăși, poți să determini o inhibare a iubirii atît în tine cît și în celălalt. Nu există o recomandare standard cu privire la cît de des trebuie rostite cele două cuvinte, dar ele cu siguranță trebuie rostite de fiecare dată cînd simți aceasta. A nu le rosti cu gîndul că astfel celălalt dobîndește putere asupra ta, iarăși nu este bine. A nu le rosti cu gîndul că poți să-ți pierzi capul într-o poveste de iubire, iarăși nu este bine. Mai bine îți pierzi capul decît iubirea. Capul ți-l regăsești mult mai ușor decît o iubire pe care ai refuzat să o traiești și să o exprimi.

Previous

Drogul funcțiilor de conducere

Next

Continuitate între vorbe și fapte

4 Comments

  1. luminita leonte

    Aproape zilnic mi se sopteste un unic si inltator te iubesc…. uneori fata in fata, alteori in plan subtil, alteori vine de la mine pentru Mine… O zi fara te iubesc e o zi luminoasa dar care nu are stralucire… Va iubesc pe toti.

  2. Laura

    Multa dreptate in toate cele spuse…
    Am intalnit un „Te iubesc numai daca ma iubesti si tu pe mine!”, sau cele doua cuvinte scoase cu forta din gura lui, frica de a trai iubirea cu adevarat, spaima de a se exprima pentru a nu fi dominat de sentimentele sale si respectiv de persoana presupus iubita.. e foarte trist cand vezi in celalalt distanta si raceala, teama de a trai cu adevarat, sincer si intens. Iubirea e inhibata cu adevarat de un asemenea comportament si incet incet se pierde… se pierde si speranta, si bucuria vietii si toate!

  3. Mona♥

    Te iubesc ♥fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc♥ pur şi simplu, fără complexe sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale… Pablo Neruda

  4. Anca

    Ma gandesc deseori ca „Te iubesc” nu inseamna doar sunt nebuneste si disperat de ingragostita..inseamna mai ales recunoastinta: recunosti in celalalt pe Dumnezeu. De altfel e felul in care Dostoievski definea iubirea, sa-l vezi pe celalalt asa cum l-a menit Dumnezeu. Cred ca ce ne inspaimanta cel mai mult este acel „Te iubesc – iubeste-ma si tu in schimb”..Daca l-am spune ca „Te iubesc .. ce bine ca esti”..cred ca am regasi paradisul pierdut..

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén