![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Cine sîntem ? Persoanele care contribuie la apariţia revistei Arta de a trăi magazin sînt români din mai multe oraşe din ţară şi străinătate. Ne-am întîlnit cu toţii prin intermediul internetului. În spatele revistei nu se află nici un trust de presă, nici o organizaţie, nici un grup de interese. Dar pentru a înţelege mai bine cum s-a format acest proiect, să povestim lucrurile în ordinea în care s-au desfăşurat. Cristian Constantin Ţurcanu a început să vorbească despre arta de a trăi încă din 1994 la postul de radio Europa-Nova din municipiul Iaşi. În anul 1999 a creat prima pagină web prin intermediul căreia a dorit să prezinte arta de a trăi şi celor care nu aveau posibilitatea să-i asculte emisiunile sau să-i citească lucrările publicate. În acelaşi an, 1999, luna noiembrie, a creat un grup de discuţii despre arta de a trăi, care poate fi accesat şi astăzi la adresa groups.yahoo.com/group/artadeatrai. Astfel, şi-au manifestat interesul faţă de arta de a trăi români din toate colţurile lumii şi din foarte multe localităţi ale ţării. Discuţiile şi dezbaterile din cadrul grupului s-au maturizat din ce în ce mai mult şi a apărut ideea de a scoate o revistă virtuală cu titlul Arta de a trăi. Revista a apărut în luna ianuarie 2001 şi a adunat în paginile ei articolele celor care făceau parte din grupul de discuţii, adică oameni care nu s-au văzut niciodată între ei, dar care s-au unit în jurul unei credinţe comune. Ne-a animat credinţa că încă se mai poate trăi frumos în această lume! Treptat, un număr tot mai mare de cititori şi-au exprimat dorinţa de a avea o variantă tipărită a revistei. S-a înfiinţat pentru aceasta în anul 2002 Asociaţia „Arta de a trăi” cu sediul în Iaşi, pentru a crea cadrul necesar apariţiei variantei tipărite a revistei. Deoarece în varianta tipărită se dorea includerea multora dintre articolele publicate online în perioada ianuarie 2001 – octombrie 2002, pagina web a revistei a fost refăcută de la zero în februarie 2003, cînd a apărut şi primul număr al variantei tipărite. Revista şi-a continuat apariţia lunară atît în varianta tipărită cît şi online pînă în luna iulie 2004. Din acel moment s-a luat decizia ca revista să apară odată la două luni. Această decizie a fost justificată de faptul că în lipsa fondurilor necesare pentru promovarea revistei, tirajul scăzuse la numai cîteva sute de exemplare. După încă un an, în luna septembrie 2005 s-a renunţat complet la varianta tipărită a revistei. Am avut iniţiativa publicării revistei dar nu am avut suficientă pricepere pentru a o promova pe piaţă. A lipsit, de asemenea, şi priceperea de a atrage fondurile necesare. Astfel, s-a revenit doar la varianta virtuală, deoarece costurile acesteia sînt mult mai mici. Dacă la un moment dat cineva ne va putea ajuta cu cele legate de partea financiară vom relua şi publicarea variantei tipărite. Dacă nu, vom continua să publicăm revista online şi odată pe an vom tipări un volum, care să conţină tot ce s-a publicat pe internet pînă la acel moment. Doamne ajută! |
||||
![]() |
![]() |
||||
|
Copyright © 2000-2009 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.
|
|||||
|
|||||