Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!

Îmi amintesc că în urmă cu 14-15 ani m-am întîlnit prima dată cu proverbul: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!”. În cadrul emisiunii radio „arta de a trăi” abordasem atunci ideea de a te ajuta singur, de a face tot ceea ce ține de tine înainte de a cere ajutor de la altcineva și un ascultator m-a sunat și mi-a spus că există acest proverb, de proveniență, se pare, franceză: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!” Eu nu-l știam, dar știam că înainte de a cere ajutor trebuie să faci mai întîi tot ceea ce ține de tine, tot ceea ce îți este ție în putere. Acest proverb este cît se poate de corect. Înțelegeți acum de ce parcă a uitat Dumnezeu de români!? De ce trăim într-o continuă tranziție de peste 20 de ani? Pentru că am uitat să ne ajutăm singuri. Așteptăm mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele. Sînt emblematice pentru această epocă imaginile cu acei români la crîșma satului cu apa pînă la genunchi așteptînd să vină armata să le scoată satul de sub ape. Acum se pare că se repetă cam aceeași poveste. În unele locuri, oameni zdraveni și în putere nu fac nimic ca să se deszăpezească, așteptînd să vină altcineva să-i ajute, în speță autoritățile. Chiar și dacă e vorba de numai cîteva cazuri izolate, tot este suficient ca să exprime starea de spirit deplorabilă a majorității românilor. Așteptăm întruna pomeni, așteptăm să vină altcineva să ne spună ce să gîndim, cu cine să votăm, ce să strigăm, ce să facem! Este revoltător cum de am ajuns într-o asemenea stare de spirit, lipsiți de voința de a ne ajuta singuri, așteptînd mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele personale sau ale comunității din care facem parte.

Dacă vrei să fii ajutat trebuie să înveți să te ajuți singur. Cred că oricare dintre voi care a crescut un copil își amintește că de cele mai multe ori la strigătele de ajutor ale copilului răspundeați numai dacă era vorba de ceva ce  depășea puterea lui. Dacă vă cerea ajutorul într-o chestiune pe care o putea rezolva singur îi spuneați să se descurce singur, să-și ia singur ce are nevoie, sa facă singur ce vroia să facă. Dacă ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, EL intervine abia din acel punct din care noi nu mai putem să facem nimic. Ajutorul lui Dumnezeu ne este oferit abia după ce începem noi înșine să facem ceva în direcția respectivă! Pentru mine este ceva greu de înțeles cum de am ajuns într-o astfel de stare în care nu facem mai nimic ca să ieșim dintr-o problemă, mai ales la nivel de colectivitate. Cum de am ajuns să ne plîngem întruna așteptînd să vină altcineva să ne rezolve problemele?! O astfel de stare de spirit trebuie neapărat însănătoșită. Trebuie să învățăm să începem prin a ne ajuta singuri înainte de a striga „ajutor”! Trebuie să învățăm să îi ajutăm pe cei pe care îi vedem neputincioși și în nevoie. Trebuie să ne apropiem sufletește mai mult între noi, să ieșim din letargie socială, să avem mai multă inițiativă și curaj în fața problemelor! Doamne ajută să ne vină mintea cea de pe urmă!

Previous

Căldura nu depinde numai de Soare

Next

Ziua îndrăgostiților

2 Comments

  1. Marina

    Adevarat! 🙂

  2. Un articol foarte bun, deseori mi-am pus si eu intrebarea asta ! Cine vrea – cauta solutii, cine nu – cauta motive. Daca imi permiteti o sa preiau articolul pe blogul meu. Numai bine !

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén