Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Educație ecologică sau bun simț?

A luat amploare în lume, mai ales în zona țărilor „civilizate”, educația ecologică. De la partide politice și ministere ale mediului pînă la organizații non-guvernamentale și simple inițiative cetățenești există o preocupare, din păcate încă nu suficient de eficientă, de a menține mediul cît mai natural, de a polua cît mai puțin, de a trăi în așa fel încît să perturbăm cît mai puțin Natura. Sînt inițiative extraordinare, sînt direcții inspirate de a acționa, sînt cauze cărora merită să li te dăruiești cu totul. La prima vedere o societate în care există instituții și organizații puternice în domeniul ecologic ar fi demne de laudă și de apreciat. Pe de altă parte, nevoia de educație ecologică, vine să arate cîteva lacune serioase atît la nivel social cît și individual. Nevoia de a se preda la școală despre integrarea armonioasă în natură, arată că trăim într-o țară în care mediul este infestat de acțiunile omului. Trăim într-o țară în care omul se comportă neomenește cu Natura. Dacă se simte nevoia de a se face educație cu privire la grija față de mediu, aceasta arată că oamenilor le lipsește noțiunea de integrare în natură, oamenii s-au rupt de natură, nu mai simt mediul ambiant ca fiind „casa” lor, nu mai realizează importanța Naturii pentru dezvoltarea propriei lor vieți. Această rupere de natură se observă din păcate chiar și la oamenii din mediul rural nu numai la cei din mediul urban, după cum era de așteptat. Ruperea față de Natură și ritmurile naturale nu pot să ducă decît la alienare socială și individuală pe termen lung.

Nevoia de educație ecologică în școală mai arată că oamenilor le lipsesc cei șapte ani de acasă. Străbunii noștri, aș putea spune chiar bunicii noștri, nu aveau nevoie de educație ecologică predată la școală pentru a menține mediul curat și sănătos. Nevoia de educație ecologică arată lipsa de bun simț. Un om cu bun simț știe să aibă grijă de mediu, știe să nu-și lase gunoaiele pe unde apucă, știe să facă în așa fel încît să se armonizeze cu mediul în care trăiește și învață aceste lucruri în mod natural, încă de la cea mai fragedă vîrstă. Numai că în perioda primilor ani de viață învățăm prin raportare la adulți, adică urmăm modelele din jurul nostru. Dacă tinerilor le lipsesc cei șapte ani de acasă, înseamnă că nici părinții lor nu sînt prea înzestrați în ceea ce privește bunul simț. Părerea mea exprimată mai tranșant este că am devenit, per ansamblu, o națiune nesimțită dacă am ajuns să avem nevoie de educație ecologică și de poliție ecologică, pentru a avea grijă de mediul în care trăim.

De exemplu, îmi plac drumețiile la munte și rămîn trist impresionat cînd văd ambalaje aruncate aiurea pe tot traseul. Este ceva de neînțeles pentru mine. Pînă să arunci sticla respectivă, era plină. Deci, cărai o greutate cu tine pentru că îți era necesară. Aveai loc în bagaj pentru ea. După ce ai golit-o devine mult mai ușoară și poate fi transportată mai departe în bagajul tău pînă ajungi la un coș de gunoi! De ce vrem să ne debarasăm de amabalaje imediat după ce am consumat conținutul lor? De ce să nu ducem ambalajele mai departe, mai ales că acum ocupă mai puțin loc și sînt mult mai ușoare? Acest comportament este de neînțeles pentru mine și nu arată decît lipsa bunului simț, lipsa unei educații sănătoase primare.

Trăim într-o țară minunată, grădina Maicii Domnului, după cum i se mai spune. Cu toate acestea avem un mediu extrem de coroziv pentru suflet, sîntem cu lacune mari în ce privește bunul simț ca să nu mai spun de omenie în ansamblul ei. Egoiști, grosolani, invidioși, pesimiști, adeseori de o răutate gratuită, puși doar pe căpătuială, lucrînd de mîntuială, gîndindu-ne numai la bani, înșelîndu-ne cît mai mult unii pe ceilalți, cam așa ne-ar caracteriza acum cineva din afară. Este adevărat că există o tendință generală la nivel global în ceea ce privește deteriorarea omeniei, dar este trist să constați aceste lucruri despre propriul popor, care cîndva era mai omenos.

Acum nu știu dacă educația ecologică ne va trezi bunul simț, dar știu că bunul simț cuprinde în sine și un comportament prietenos cu mediul. Dacă am avea bun simț am ști să avem grijă și de mediu.

Previous

La plimbare

Next

Chemarea

2 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    Si eu sper ca aplicarea legii sa dea roade in ceea ce priveste mentinerea curateniei in mediul ambiant, insa decit sa se introduca in scoli materii despre ecologie mai bine s-ar introduce o materie despre bunul simt. Daca dezvoltam bunul simt vom avea totodata si un respect mai mare fata de natura. Problema este ca bunul simt se invata in proportie de 99% prin imitarea exemplelor din viata noastra, parinti, rude, profesori, prieteni etc.

  2. Claudiu

    Bunul simt, atunci cand nu este nativ, poate fi impus. Daca s-ar aplica niste amenzi drastice, timp de 1-2 generatii, atunci ca prin minune ar aparea o gena de neamt si in genomul romanilor.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén