iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Egoul iubeste suferința

Dacă fericirea este o stare de rezonanță cu divinul din tine, înseamnă ca la polul opus – suferința reprezintă o lipsă a rezonanței cu divinul. Dacă rezonanța cu divinul lipsește, egoul este cel care ne creează conștiința de sine. Cu cît suferim mai mult și mai intens, cu atît egoul este mai puternic. Cu cît vom fi mai fericiți cu atît vom fi mai deschiși către conștiința divină. Iată de ce, marea majoritate a oamenilor este inertă în suferință. Iată de ce ieșim greu dintr-o stare de suferință, dar ieșim foarte ușor dintr-o stare de fericire. Atît timp cît egoul este întărit și confirmat de către suferință, el o va căuta sau cel puțin o va strînge în brațe ori de cîte ori îi va apărea  în cale. Egoul este simțul eului capturat de minte. Astfel, conștiința noastră se identifică în mod eronat cu gîndurile, cu coconul de gînduri. Și pentru că orice fericire va amplifica rezonanța cu divinul, cu ceea ce se află dincolo de coconul de gînduri, egoul o va alunga prin orice mijloace posibile. El se va folosi de puterea minții pentru a ne oferi tot felul de substitute ale fericirii. În loc de fericirea sufletului expansionat în nemărginirea conștiinței divine, egoul ne va oferi plăcerile simțurilor. În loc de fericirea imensă a realității nemărginirii, egoul ne va spune că vom fi fericiți doar atunci cînd vom avea totul și ne va îndemna să „muncim” din greu pentru a avea cît mai multe lucruri.

Fie să fiți cît mai fericiți! Fie să căutați fericirea adevărată a sufletului expansionat în oceanul de beatitudine și să nu vă lasați amăgiți de substitutele oferite de ego. Suferința este semnul îndepărtării de divin. Ea are scopul să ne reamintească de adevărata noastră natură și menire – aceea de a fi fericire! Cînd comuniunea cu divinul este restabilită, suferința dispare, cu toate urmele ei si retrăim fericirea tămăduitoare a sinelui nostru profund!

Previous

Fericirea – fereastră deschisă

Next

Interviu

1 Comment

  1. Mica

    da… păstrând metafora fluturelui de mătase, aș face următoarea completare:

    fericirea și suferința sunt rezultatul și nu cauza – fericirea este realizarea coconului de mătase și transformarea în fluture; iar suferința este transformarea coconului în propriul mormânt…
    cauza o constituie mediul în care se dezvoltă viermele și hrana pe care o consumă (frunze de dud, sau frunze de mătrăgună?)… că restul le face din instinct.

    Spre deosebire de fluturele de mătase, care nu are de ales, fiind la mâna crescătorului care îi asigură mediul și hrana, omului i-au fost dăruite și atributele crescătorului 🙂

    … viața – file de poveste, că-nainte mult mai este… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén