Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Fericirea – fereastră deschisă

Fericirea este definită în fel și chip, este asociată cu tot felul de lucruri, însă mie mi-a plăcut cel mai mult afirmația care spune că, fericirea este o rezonanță cu divinitatea din noi. Cu cît ești mai fericit cu atît rezonezi mai mult cu divinitatea din tine! Orice fericire sau bucurie nu trebuie asociată cu dorința care s-a împlinit sau cu darul ce l-ai primit, ci cu o stare de comuniune cu divinul din tine.

Mintea creează în jurul nostru un cocon de gînduri. Trăim mai mereu în acest cocon de gînduri fără să bănuim că ar mai exista și altceva în afara acestuia. Uneori apare o mică fereastră în coconul de gînduri și atunci pătrunde în „realitatea” noastră lumina adevăratei realități și această lumină ne aduce o fericire foarte intensă. Ferestrele care apar în coconul de gînduri rămîm de obicei foarte puțin timp deschise. Mintea are grijă să acopere imediat orice „spărtură” care apare în coconul de gînduri. Mintea are, de asemenea, abilitatea de a oferi tot felul de explicații pentru ceea ce ai văzut prin fereastră, astfel încît să nu fii motivat de a o căuta din nou și să nu cumva să ajungi să realizezi că trăiești într-un cocon de ginduri, din care sufletul tău ar putea să iasă și să se bucure de toate atributele divinității. Mintea îți spune că fericirea pe care ai simțit-o s-a datorat „cutărui fapt”. Vei căuta atunci să recreezi condițiile care ți-au adus clipa de fericire, însă chiar dacă vei respecta și cele mai mici detalii în recrearea condițiilor, fericirea nu va reapărea. De exemplu, te-ai întîlnit cu cineva și comuniunea cu acea persoană a reușit să creeze o „spărtură” în coconul de gînduri, fereastră prin care sufletul tău s-a expansionat în nemărginirea divinității din tine. Te-ai umplut de fericire! Ulterior mintea va spune că fericirea ta s-a datorat întîlnirii cu acea persoană. Faci ceea cea este necesar si te reîntîlnești cu acea persoană, însă starea aceea de fericire pe care ai simțit-o anterior nu mai apare. Mintea este mai pregătită acum și va ține coconul de gînduri mai strîns. Astfel, într-o relație cu cineva nu căutați să retrăiți ceea ce ați trăit odată, cîndva. Luați fiecare întîlnire ca și cum ar fi o cale nouă către o altă fereastră. Nu vă atașați de trăirile pe care le-ați avut, ci lăsați loc altora și altora să apară.

Fericirea ne vine din afara coconului de gînduri. Mintea, chiar și a celui care află astfel de lucruri, este programată să țină coconul de gînduri cît mai compact și netransparent. Mintea poate fi totuși învinsă printr-un mod de a trăi în care sponatenitatea este la ea acasă! Mintea poate fi surprinsă și putem crea breșe în coconul de gînduri prin spontaneitate, prin imprevizibil, prin curajul de a urma glasului inimii.

Previous

Întîlnire

Next

Egoul iubeste suferința

2 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    Partea buna este ca nu mintea trebuie sa devina fluture, ci sufletul…. Mintea este coconul, dar intr-adevar gindurile trebuie sa fie de matase pentru ca sufletul sa devina fluture.

  2. Mica

    Furați de miracolul zărit întâmplător (sau nu) prin „spărtură”, ne trecem viața zbătându-ne între pereții coconului, tânjind după o nouă clipă de fericire divină (libertatea)… dar nu înțelegem că asta nu se va putea decât, ori lăsându-ne la voia întâmplării – când va apărea o nouă spărtură – , ori focalizându-ne pe cocon. Menirea minții este să țese coconi dar, niciodată mintea nu va deveni fluture dacă coconul nu este de mătase.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén