ÎN INIMĂ

Am creat această pagină pentru a avea un loc în care să ne întîlnim și să vorbim fără o temă anume. Sub formă de comentariu putem să scriem aici despre orice simțim să ne transmitem unii altora. Aștept sugestii și pentru titlul acestei pagini căreia deocamdată i-am spus „DIN INIMĂ”

152 răspunsuri la ÎN INIMĂ

  1. angelica spune:

    Cristinaaaa, mi-era dor de tine , de poeziile tale.
    Ganduri bune si multa bucurie ….
    Si de Cristianu, imi este dor si de o vorba…

  2. cristina spune:

    Iertările

    Mă iartă apa când o beau,
    Mă iartă timpul când îl stau
    Și… dintre tot ce nu s-ar vrea,
    Îmi iartă tot, făptura ta;

    De mine, floarea din cuvânt,
    Se scutură. Mă iartă, vânt,
    Căci pun și eu amar pe flori,
    Un verb să plângă în culori.

    Și îmi întind pe fân cosit
    De temeri, trupul dezvelit
    Să mă săgete mila Sa
    Cu asprele iertări și ea,

    mireasmă! Nu vedeți c-apoi
    Mă-ntoarce clipa, semn pe foi
    Și mi le rupe cu păcat –
    Unde-i iertarea, cât am dat?!

    Un pumn cu gheață și omăt,
    O virgulă în ce nu văd
    Sau… din măsuri de-argint pătat,
    Un singur sfanț de briliant!

    Îmi iartă, apă, când te beau,
    Te-oi scrie-n pagină pe șleau
    Mă iartă, mir de fân cosit
    Căci mâini ce taie… te-au iubit…

    Iar cât trudesc să scriu, aș vrea
    Să iert și eu greșeala mea
    Că n-am știut să mă conțin,
    Și-am dat din mine… prea puțin!

    Mă iartă toate cât n-am spus –
    Mă iartă timpul cât s-a dus
    Și dintre tot ce nu s-ar vrea,
    Îmi iartă tot… făptura Ta…

    Shanti Nilaya

  3. marianghelu spune:

    Momentele in care m-am simtit mereu plin de energie, fericit, entuziasmat, au fost acelea in care am facut ceea ce iubesc sa fac. Am vazut asta la fiecare om de succes. Sa continui sa faci ce iubesti, sa pui foc in acel lucru, iti da energie si sentimentul de implinire creste.

    De aceea se spune ca la fel de importanta in viata este calatoria catre succes si fericire ca si destinatia in sine. Nu poti ajunge stresat si nefericit, la fericire. Sunt lectii pe care le invatam zi de zi si asta trebuie sa ne ajute, nu sa ne blocheze.

    De cele mai multe ori, plictiseala, oboseala, dezamagirea, frustrarea, sunt consecinte ale activitatilor pe care le facem fara pasiune. Lipsiti de bucurie. Lipsiti de viziune. Lipsiti de altruism. Lipsiti de curaj. Toate aceste lipsuri isi aduc roadele intr-o zi, roade care sunt lipsite de substanta, de miez. Stari de goliciune, neimplinire si non sens. Sentimentul de abandon nu e departe de acestea.

    Lipsa puterii de a spera, de a iubi si de a lupta pentru ceea ce visai candva sa fii si sa ai vine din abandonul tau de a face cu pasiune, cu credinta, cu iubire ceea ce viata si Dumnezeu a pus in tine sa faci.

    Eu am experimentat ambele pozitii si chiar acum sunt intr-o „reglare” a acelui ciclu care armonizeaza toate lucrurile si ma ajuta sa imi fac calatoria extraordinara.

    Iubesc cu pasiune sa ajut oamenii. Recent am incheiat cu succes un capitol extrem de dureros pentru o familie din Gilau, care era pe punctul sa isi piarda casa cu etaj, gradina mare, curte si totul, ca urmare a unei greseli facute de capul familiei, semi-analfabet, atunci cand a semnat un contract de vanzare-cumparare in loc de contract de imprumut, si s-a trezit peste noapte ca „si-a vandut” casa. Familia era victima unei inselaciuni.

    Am deschis mai multe procese. Pur si simplu.
    In ultimii doi ani si jumatate am trecut prin iad cu acest caz. Totul parea pierdut. Peste tot unde am fost sa ajut acest caz, am vazut coruptie, indiferenta, pasivitate. Atata respingere si prostie din partea institutiilor statului roman, aduce cu siguranta dorinta de a renunta.

    Am renuntat in mine insumi la acest caz de 20 de ori pe zi, dar ceva totusi m-a tinut.

    Ceva imi dadea putere din nou, sa continui. Eu cred ca este pasiunea pentru a ajuta, pentru a vedea pe cineva ca se ridica din nou, ca i se schimba viata in bine.O familie compusa din peste 15 membri care este pe cale sa ajunga pe drumuri deoarece nu are absolut nici macar o singura sansa, este un factor motivator daca iti pasa de ce se intampla in jurul tau.Nu o spun pentru a ma evidentia, dar chiar am ajuns sa cheltui pentru acest caz, sume importante din banii familiei mele si am luat chiar imprumut sume importante pentru a sprijini acest caz dificil, pana la capat. Nu am facut nimic iresponsabil, dar am facut ceva nascut din pasiune. Am investit in cazul asta. Sursa puterii mele zilnice era pasiunea si credinta ca vom reusi, ca am reusit sa infruntam raul fara frica.
    Poate si faptul ca tipul care l-a inselat pe acest om, a mai facut-o cu altii si am auzit ca o femeie de pe str Horea chiar s-a sinucis, dupa ce si ea a fost inselata si a pierdut totul, mi-a crescut determinarea. De cand ma stiu, ma simteam incantat sa fiu „justitiar” in anumite situatii. Sa contribui la a aduce dreptatea in viata cuiva e o placere si bucurie pentru mine.

    Cu resurse financiare limitate, dar mai ales cu pasiune am reusit sa intoarcem lucrurile de la „total pierdut” la aproape „total castigat„. Mai avem putin si totul se finalizeaza cu bine.

    A fost extrem de greu pentru mine deoarece pe langa asta am mai avut inca 1001 chestii de rezolvat, jobul, proiecte stagnate de relansat, inimi de imbarbatat, vizite de facut, copii de crescut.

    Am inteles mult mai bine acum de ce au reusit cei care au reusit. De ce sunt fericiti cei ce sunt fericiti. De ce au putere, energie, viata, altii iar unii sunt deprimati, tristi, nefericiti, mereu neimpliniti, dezamagiti de viata.

    Succesul, energia, fericirea fiecarui om, star TV, sportiv, sau din diferite domenii ale vietii, a fost si este pentru ca ei au facut cu pasiune lucrurile. Si cand depui eforturi mari ceva iti da totusi energie. Pasiunea asta le-a dat putere sa ajunga la destinatie.

    Ei fac lucruri care sunt mai presus de ei insisi, dincolo de propriul ego, de propriul interes si fac ceea ce iubesc sa faca, iar acest ciclu le da energie, viata, implinire, succes, iar obstacolele care apar, sunt doar dovezi si motive ca ei trebuie sa continue calatoria.

    Ce ai face zi de zi si daca nu ai fi platit sa faci? Care este pasiunea ta? Faci cu placere ceea ce faci acum? Iubesti ce faci si faci ce iubesti? Iti este viata guvernata de curaj, altruism, creativitate sau de frica si limitare?

    Poti renunta la ce faci acum pentru a-ti schimba viata? Sau ai uitat ca ce faci tu acum era pasiunea si bucuria ta maxima candva? Ai uitat?
    Cand te simti obosit si fara sens, descurajat si dezamagit, nu uita ca raspunsul la lipsa unei vieti fericite si cu sens, se afla probabil in lipsa de pasiune cu care gandesti, simti si faci lucrurile de zi cu zi, in relatii, in cariera, in credinta sau in alte aspecte ale vietii.
    Blog: Viata in mainile tale

  4. marianghelu spune:

    Un important om de afaceri cu foarte mulți bani realizează la vârsta de 55 de ani că nu a făcut nimic cu propria viață în ciuda faptului că situația materială i-ar fi permis să facă. A avut un moment în care a decis să renunțe la activitatea sa și a plecat în căutarea răspunsului. Întrebarea este simplă: care este sensul vietii sale? . A călătorit mult a stat de vorbă cu fel și fel de oameni de la cei mai simpli la cei mai complicați sau învățați.

    A ajuns într-un final la un călugăr și l-a întrebat:

    – Cum știu care este misiunea mea, cum aflu care este scopul vieții mele, care este sensul vietii mele?

    Atunci călugărul l-a poftit la o plimbare. Au mers de-a lungul râului până au ajuns la un loc unde apa era mai adâncă cât să ajungă până la brâu.

    – Am să te rog să intri în râu cu mine.

    Apoi după ce ai intrat, cam până la jumătatea albiei, călugărul i-a spus:

    – Ține-ți respirația și bagă te rog capul în apă.

    Zis și făcut, omul băgă capul în apă și-și ținu respirația. Atunci călugărul îl apucă cu o forță uriașă de spate și-l presă și mai mult în apă. Speriat omul începu să se zbată din toate puterile și mai când să-și dea sufletul. Călugărul îl eliberă din strânsoare, iar omul scoase afară capul disperat, cu pupilele dilatate, cu fața schimonosită și trăgând aer în plămâni cu disperare.

    – De ce mi-ai făcut asta, vrei să mă omori, urlă umilul om, uitându-se cu disperare la călugăr!

    – Fiule, ce-ți doreai mai mult acolo, când erai scufundat?

    – Nu-mi doream nimic, vroiam doar să ies la suprafață să respir!

    – Ei bine, atunci când îți vei dori să faci ceva atât de mult așa cum vroiai să respiri, abia atunci vei ști că ți-ai găsit misiunea!

    Amândoi plecară și își văzură de drum.

    Vedem aici nu o morală ci mai degrabă o lecție. Atât timp când ne întrebăm dacă A sau B ne este misiunea, înseamnă că aceea nu este misiunea. Atunci când o vom găsi cu siguranță vom ști care este sensul vietii noastre pe acest pământ. Practic dacă nu vom fi siguri sau nu vom ști, înseamnă că încă nu am găsit-o.

  5. marianghelu spune:

    De-a lungul vietii sale, omul isi pune o gama larga de intrebari legate de viata, in ce sa creada, unde poate gasi fericirea, daca exista, dar cele mai multe framantari sunt cu privire la destinul sau, al vietii pe pamant, gandindu-se de multe ori la un sens al vietii. Nu este suficient sa traiesti, omul ar trebui sa stie si pentru ce sa vietuiasca.

    Oamenii de stiinta au fost preocupati de aceasta problema, cautand sa dea diferite raspunsuri, mai mult sau mai putin valoroase, cu adevarat. Este intrebarea care a marcat intreaga umanitate, pe tot parcursul existentei sale. Este una dintre cele mai importante intrebari care s-au pus vreodata.

    Pe de o parte, religia vine si ne da un raspuns categoric, in aceasta privinta. Astfel, Biblia, prin regele David, ne avertizeaza care este adevaratul sens al omului pe pamant:
    „Singura si cea mai mare fericire a omului pe pamant este de a se apropia si de a-l cunoaste pe Dumnezeu”. Iisus Hristos ne scoate de la intuneric la lumina, aratandu-ne drumul si directia pe care sa o urmam: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” (Ioan, 14,6). Sfintii lui Dumnezeu ne arata, deopotriva, sa mergem pe calea crucii. Sfantul Serafim de Sarov lasa un testament crestinilor: „Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant”.

    Pe de alta parte, stiinta moderna ne aduce raspunsuri pertinente, cu argumente si interpretari stiintifice. Iata, spre exemplu, Sigmund Freud, inventatorul psihanalizei, spune ca sensul vietii este principiul placerii.

    Un alt om de stiinta, Alfred Adler, medic si psiholog, pretinde ca sensul vietii este principiul puterii. Apoi, omul de stiinta Victor Frankl, medic si psiholog, spune ca sensul vietii este principiul credintei. Frankl sustine ca nevoia de sens a omului este fundamentala si ca, de indata ce omul gaseste un rost vietii sale, in pofida vitregiilor sortii, el devine capabil sa faca fata triadei tragice.

    Lipsa sensului existential, lipsa telului in viata, lipsa visului de indeplinit, acestea sunt adevaratele cauze ale bolilor psihice ale fiintei umane, care cunosc o crestere spectaculoasa, in ultimele decenii. Iata cauza fundamentala a maladiilor mileniului al III-lea – vidul spiritual, care trebuie sa stea in atentia societatii zilelor noastre.

    In alta ordine de idei, Biblia, de aceasta data prin Ecclesiastul prezinta realitatea dureroasa si amaraciunea fiintei umane: „Oare, ce-i ramane omului din toata munca lui si din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare? Toate zilele lui nu sunt decat suferinta si indeletnicirea lui nu-i decat necaz; nici chiar noaptea n-are odihna inima lui. Si aceasta este desertaciune!”

    Oricare ar fi luata in calcul, din variantele prezentate, ceea ce conteaza cu adevarat sunt: sinceritatea, increderea, credinta si optimismul propriei persoane. Sensul vietii nu vine din afara, ci din puterea launtrica a fiintei umane, din telul propus, dar si din perseverenta si tenacitatea cu care luptam pentru realizarea acestuia.

    In consecinta, viata este un dar de la Dumnezeu si ea are sens in orice conditii, chiar si in cele mai grele, mai mizerabile situatii.

    Asadar, orice tel al vietii poate fi atins, depinde numai si numai de noi sa dam un sens vietii noastre, sa dam libertate puterii launtrice de a ne ridica, de la vizibil la invizibil, de la imposibil la posibil, de la moarte la viata, de la viata la viata vesnica.

    Stefan Popa – Cluj-Napoca
    http://www.crestinortodox.ro/religie/care-este-sensul-vietii-137598.html

  6. angelica spune:

    Buna dimineata,
    Cu acelasi rol al vietii , am fi toti copii la indigo. Fiecare avem o menire-un rol-o lectie.
    Cu aceeasi tema: sa invatam sa iubim .
    Imi vine in minte: Love is all around. and this: Love is in the air….
    Ganduri bune

  7. Draupadi spune:

    …as spune ca singurul rol pe care-l avem de simtit, de trait este iubirea…fara cuvinte! E usor….?

    Angelica draga, eu mereu voi fi aici chiar daca nu am cuvinte….
    Va imbratisez pe toti cei ce odata ne-am intalnit aici….

  8. valentin spune:

    Stie cineva care este rolul nostru pe pamant?

  9. angelica spune:

    Ce frumosi eram odata….nu-i asa?
    Pentru ca….ne intalneam mai des, aici si lasam picaturi din timpul nostru.
    Si era bucurie si era veselie !
    Sunteti cumva indragostiti?
    hmmmm, mai vrem iubire ! Un gand cald trimit ….

  10. ~ spune:

    :) Cand se pierd reperele, cand totul se… descatuseaza haotic, e momentul respiratiei firesti, simple, cu ratiune curata in inima vie. Trezirea!

  11. angelica spune:

    De nu sunt aici, eu sunt mereu cu voi.!
    Voi…unde sunteti? Cristianule, Cristina, Draupadi….
    Hai , ca uite un An Nou a inceput ! Schimbare la fiecare?
    O noua poezie,
    Va provoc , pe fiecare, a scrie……
    Un somn lin si-o dimineata calda! Si iar si iar ….fug , dar sunt aici pentru…sarut !
    Aceeasi Angelica

  12. angelica spune:

    ganduri, ganduri….dar si cuvinte :
    Bucurati-va ! Si multumiti cat mai des….zambiti si imbratisati !

  13. cristina spune:

    Vara de poveste sa avem ! va imbratisez , mult…

    Inger dinadins

    Ingenunchez ca si salcamii
    Cand isi ingenuncheaza floarea
    Si pe altar ma dau minunii,
    Parfumului ce-mi umple zarea…

    Iar de mi-e clipa prea caduca
    Ca floarea ninsa din cais,
    De cate ori iti sunt pe duca,
    Tu imi esti inger…dinadins !

    Ingenunchez, ma rog tacerii
    Cuvintele in val se sparg
    Si-n stancile din largul marii
    Se risipesc- picturi de mag

    din vernisajul lumii mele-
    ori de pe boabele din vii,
    Cand sufletul cernit te cere
    Inger imi esti,…fara sa stii !

    Imi plec de taine coronita
    Pe frunte ce mi-ai pus candva,
    Si ochii imi ascund dorinta
    -unde ma duc, cand nu-s a Ta?!-

    Ingenunchez ca-n ritualuri
    De Ifigenii date-n dar,
    Nu ma salveaza zeitatea
    Mitologiilor, macar…;

    Sa fiu altarurilor smirna,
    Caisilor, floarea-napoi,
    Sa fiu picturilor culoarea
    Si clipei sa fiu pol de doi,

    In Rugaciune toate-s spuse !
    Se-nchide cartea… M-ai atins..?!
    Caci peste toata inchinarea,
    Te simt -esti inger… dinadins!

    …suntem unul

    Ma scol cand poala noptii inca tine
    Un cer de lacrimi verzi deasupra ta,
    Ca ochii mei indragostiti de tine
    Si plec sa te-ntalnesc, altundeva…

    Pe varfuri trec usor sa nu te sperii-
    Respiri profund, te simt cum adormit
    Ma urmaresti subtil, printre puzderii
    de stele…Si-ti las somnul linistit…

    Numai un pic de tot intorc privirea-
    nu mi-e deloc usor! ce mult as vrea
    sa te ating, sa-ti daruiesc iubirea
    Si- abia apoi sa plec in lumea mea…

    E-acolo…printre roiuri presarata,
    de galaxii … E locul absolut
    In care suntem unul , dintr-odata,
    Si-i locu-n care noi ne-am cunoscut…

    Te-mbratisez, iti spun si-mi spui cuvinte
    Ce pe Pamant nu suna-n chip firesc,
    in limba focului din trup si minte…
    Aici iti spun din suflet : te iubesc!

    lumea ta, lumea mea…

    Cum treci, mai mereu cu o mie de gânduri
    Și eu cum aștept ca să treci mii de rânduri !
    La ceasu-nserării,noi raze-mi pun salbe
    Atingeri de Lună peste perlele albe …

    De-aș fi, n-ar conta…de nu sunt, ar pieri
    Pe chipu-ți sculptat, un surâs inimii
    Sunt zâmbet erupt din adâncul tău pur
    Mă simți și aduci primăveri ,stropi în jur

    Nu știi?! te-nflorești…Pasul tău calc-apoi
    Ca și cum ai avea trup, o mie de ploi
    Și din fiece picur o oglindă îmi fac,
    Tu,… ploaia Iubirii, eu nufăr pe lac….

    Și-ți ies înainte, ochii tăi să-mi sărute
    Sânii goi, ochii mari din petalele ude
    Dăruită-n Iubire până pleci să mă rog
    Ahhh,Lună, dă-mi trup din lumini și din foc

    Ca-n fiece dată când te-apleci peste pagini
    Să mângâi cu literi vis de-a lumilor margini,
    Poveste să-mi faci ! De n-aș fi, n-ar conta ,
    Dar sunt și iubesc- lumea ta,…lumea mea !

    Perla albastra

    Ma faci sa rad, ma faci sa plang, sunt vie
    Si noaptea trece-n zori, abia,…abia
    Citesc din carti, citesti din poezie
    Si-mbratisati suntem …altcineva

    Vin raze pretutindeni si ne-aduna.
    Cu Dumnezeu in toate si in noi,
    e bine… Si e Soare si e Luna
    si e senin si…suntem amandoi!

    Scap foile din mana.Curg prin vene
    din literele lor scantei…,scantei…
    Imagini strecurate printre gene
    te-aduc….Si te cuprind in ochii mei

    Adorm, sau poate doar ma-ntorc in mine
    Din Cer ne cant-o pasare maiastra
    Si devenim ca-n paginile pline
    Eu- nufar alb, tu -perla Lui albastra…

    nevoia de tine…

    Uneori, fac iluzii în noi, estuar
    Mi-i barca legată de tine, la mal-
    Nu știu cât mă duce , nici cât mă conține,
    În mine mai simt doar nevoia de tine !

    Te chem și mă chemi ,alintat pe sub gene,
    Îmi treci Rugăciunea prin unda de vreme
    Și văd slab contur, estuarul dispare,
    Odată cu el, barca mea-n larg de mare

    Mă prind albe nopti,caut loc pentru pași
    ”În urmă pe ape flori de nuferi să lași”
    îmi spui,… si nu știu de mi-e rău ori mi-e bine…
    În dansul acesta simt nevoia de tine !

    Vii…Apele-ți verși din amurg… ritualuri,
    Mă legeni pe brațele pline de valuri.
    Adoarme și gândul, povestea se duce,
    Trei degete-ating trupul meu, în răscruce ;

    E de închinare, e de aripi și sens
    Să prind între ele un întreg Univers,
    În numele Lui- Tată, Duh Sfânt și Fiu-
    Trăiri cad din pulberi de stele ,târziu…

    Nu, nicio fărâmă de-argilă pe gând
    Nu sparge Lumina de mal, prea curând !
    M-așteaptă, Iubite, azi simt, mă conține
    Ca ultimă stare, nevoia de Tine…

    să nu te știu, melancolie…

    Ți-aș curge-n trup ca o culoare,
    În ochi , ca Luna la apus
    M-aș pune-n sânul tau, ardoare,
    Aș sta cand tot se va fi dus

    Și ți-aș plăti pe tot simbrie
    În mări de-azov m-aș aduna,
    Să nu te știu, melancolie
    Tu, strop sărat sub geana mea…

    M-aș pune în oglinzi cu nuduri
    De cer desprinsă, fulg topit
    La Carul tău aș prinde fluturi ,
    Zerouri de la infinit

    Și cat ar ține lungă seara ,
    Pe timpul meu nimic să dai
    Să nu-ți știu gustul și povara,
    Ți-aș pune stelele din Rai

    Nebuni, nebună nebunie
    Doar joc pe scenă să te-mpart
    Și masca ta de tragedie
    S-o scot din chip , în ultim act ,

    De mine toată să te scuturi
    Cu ce-ai fi vrut, ce-ai fi sortit
    La carul tau aș prinde fluturi-
    Zerouri, de la infinit…

  14. cristina spune:

    de dor de dor de dor, ahhh…ce Doamne sa aleg?! Din atatea nuante, cred ca ma pun sa caut poezia veche pe care o stiti :))) Va iubesc!

    un timp,…rescris

    Ravasul meu e catre tine…
    Trasez din nou meridiane,
    Sa-mpart Pamantul mult mai bine,
    S-ajung sa-l pun in a ta cale

    si… mov crengutelor ce inca
    In vara sunt reale, fac –
    pe-o pagina mult mai adanca,
    sa-ti infloreasca …liliac !

    …Mi-e dor sa fiu a ta si-a mea-
    Masurile sa ti le-ncurc ,
    Sa dorm in respiratia ta
    Si-apoi,in mine… sa ma duc

    Sa stric in lume minutarul
    din timpul linear, ce curge,
    Sa-ncalc trecutului hotarul
    Si sa ii fac un Cer… mai dulce

    Pe el, doar stele sa-nfloreasca
    din pura respiratia ta –
    In nopti ,cu mine te-nveleasca,
    Doar roua ,ce mi-e lacrima ;

    Eu azi scriu litere invers
    Siii… pasii, mi-i petrec in spate
    Sa te-ntalnesc acolo-n vers,
    In timpul ce nu se mai poate,

    si-n dor! Nu-i dor din cel ce doare,
    E Sfanta-n el Iubirea mea:
    mai mult- o sincronicitate,
    in care uit…a respira…

    :) si ceva mai nou….

    O mie și una…
    nicicând nu mai mult
    O mie și una ,
    sub pleoapă ascund ;
    împart tot minutul ,
    cu inima bat…
    o mie și una
    povești de-ascultat !

    O mie și una
    de suflete am ,
    în floare și-n frunza
    desprinsă de ram…
    Spre cer ,meteoric
    invers drum , ca stele :
    o mie și una
    din visele mele !

    O mie și una
    de puncte terestre ,
    se luptă s-ajungă
    să treacă-n nori, peste…
    Și-apoi , să unească
    cu cele astrale ,
    O mie și una …
    de părți cardinale !

    Îmi schimbi propoziții
    și versul la doi…
    Împarți, pui condiții
    o mie de ploi ,
    și una mai rece…
    Eu cad insa-n toate:
    o mie și una de Seherezade !

    te aștept la ora florilor de ceai…

    Când cu vorba dulce să te-aduc la mine
    Mă gândeam,în noapte -nu știu ce făceai-
    Dar,promisiune sa îți fac mai bine :
    Te îmbii cu ora florilor de ceai ;

    Să-ți descriu orașul, tot atâta-mi pare
    Cât în scrinul vremii, mâna-aș afunda
    Ca și cum acolo, aș găsi scrisoare,
    ilizibil tristă…timp de altcândva

    Liliacul toarce în miros destinul,
    În culoare, fi-vor toate câte-un pic
    Număr de petale ,nuanțând nimicul
    Infinitul mare-n infinitul mic

    Și prin pastelate mări diamantine
    Îți vorbesc în seară, când te pierzi pe-alei,
    Căutând ca-n stele dacă zic de bine
    pentru-a ta Iubire,… florile de tei .

    Cum se lasă ‘astăzi’ în eternitate ,
    Pe la fiecare colț de stradă,simți-
    Ca un sol e Cerul ,un mesaj în toate
    De străvechi papirus, duce de la sfinți…

    Să-ți descriu orașul , știu că nu se poate-
    Scris cuneiforme , vin’ de vrei să ai!
    Inima-mi trădează cruda realitate :
    Te aștept la ora, florilor de ceai!

    din versurile mele, Cristinuta: petala de iris…
    http://www.youtube.com/watch?v=ACpNWHO-L2Y

    scrisori de la fereastra mea …
    http://www.youtube.com/watch?v=POzH8DjT7CM

  15. Draupadi spune:

    Cristina,

    imi e dor de poeticul din tine…..

    umple-ne cu o poezie de dor…

  16. cristina spune:

    fetele mele dragi, multumesc si eu pt cat de frumos suntem aici, impreuna ! va fac un dar…sper sa va distrati cu el :)

    https://www.youtube.com/watch?v=q118U-nHp4Y ; Versurile mele in interpretarea lui Adrian, clip facut de noi… si…

    sarutul tau…

    Sarutul tau in zori cand inca
    Lumina doarme in boboci,
    E ca o fuga-clape albe-
    Pe degete cu cari te rogi,
    Si imi alergi tacute note
    pe trup…Cad boabele de roua
    Pe unde ma atingi, Iubire,
    Si raze cad, de Luna Noua…

    Scripturile isi zic versete
    Nocturnele fac val in jur,
    Tu imi agati din ‘nalt in plete
    Agat de stele si…conjur
    Ca orice față mai zeiasca
    Ne vede Dragostea, sa vina
    Sa spuna de mai sunt in ceruri
    Asa pian si pianina?!

    Tu canti, nu stii de vise alte
    Pe nuferi albi- mijloc de rand-,
    Iti treci cu degetele toate
    Nota cu nota ,gand cu gand ,
    Compui din tot ce simti si este
    -un rau se face-n univers-
    Un alt destin , alta poveste…
    Ah, ma saruti si canti intens !

    N-ai cum sa uiti,de noi doi stie
    Bagheta unui dirijor-
    Esti partitura-n simfonie,
    Nocturna, do diez minor
    Iar eu ma las supusa Lunii
    Cea Noua- raze-n par ceresti-
    Iubitule, hai, ma saruta
    Si scrie-i trupului… povesti

    …Alte Scripturi isi zic versete
    Cu ras si plans, fac val in jur
    Tu imi agati din ‘nalt in plete
    Agat de stele si…conjur
    Ca orice față mai zeiasca
    Ne vede dragostea, sa vina
    Sa spuna de mai sunt in ceruri
    Asa pian… si pianina !

  17. Draupadi spune:

    un dulce dor inaltator… plin de visare, indragostire, mister…asa percep poezia ta …
    Multumim Cristina!
    Va imbratisez fetelor, In Inima!

  18. angelica spune:

    Cine…are inima deschisa?
    Primavara sa-l inunde,
    Dragostea sa nu-l scufunde .

  19. angelica spune:

    Cristina mea…Cristina noastra! Esti minunata!
    Am fost in Iasi….de multe ori…dar nu te-am cautat…rusinica mie!
    Las” c-am sa revin….
    Fii binecuvintata!

  20. cristina spune:

    La multi ani, iubitele mele fete…Sarbatoare cu Iubire sa avem! Pup mult…

    cu ochii mei…

    Cand se desprinde noaptea si merge stea sa-si culce,
    O clipa-ncremeneste pe cer…Stiu ca esti treaz!
    Citesti sau scrii poeme pe rima care-aduce
    Intotdeauna lacrimi, in ochii mei… turcoaz

    Si te resorb din Luna , te integrez din vise
    In plasmuire vie te beau!… ma-mbeti si zbori
    Cu buze-ti dau racoare, cu rime-mi dai promise
    alinturi…Tac in ceruri minuni, ce vor fi zori

    Tarziu, tarzie calea- ca valul frust cand cere
    o palma-n plus din plaja, sa-si puna infinit
    O raza face drumul vazduhului de miere,
    Mi-i aurie calea,… ma duce,… te-am gasit!

    Si mi te prind la umeri, sfiala mea sa aiba
    Perechi de aripi, Unul sa fim.De ce zambesti?!
    Ahhhh, cum ma-mbii cu jocul si cat imi e de draga
    Secunda-ncremenita, cand te copilaresti

    E cea in care noaptea decide stea sa-si culce-
    Tu transformat in aripi ma’nalti, eu dorm…Esti treaz!
    Si pagina de carte din mana ta mi-aduce
    Poem ce-mi plange-n vise cu ochii mei,…turcoaz

    o ploaie nebuna…

    Ai vazut vreodata o ploaie nebuna
    Fara vant, fara nori , fara gust de furtuna?
    Ma desprind de pamant – zbor de vis, umeri goi,
    Pe sub talpi, din prundis transformat, drum de-apoi…

    Nu e cruce, nu-i trist, nu zambesc vinovata
    Ma atrag spre in Sus norii albi de zapada;
    calea lor, calea mea- de pian sonatine-
    ma ridica ….si-ti cant , ma indreapta-nspre tine!

    Ai vazut vreodata o ploaie nebuna ?!
    …stropi de note-n solfegii, briliant ce rasuna!
    Parca-ti sunt,- nu-i asa?- mari de flori, liliac
    prin coroane de Cer, ram eteric, copac…

    Si parcurg drum invers, gravitatie alta
    Fluturi ca de opal imi deschid larga poarta;
    Nu e sens , nu-s directii sunt matase in zbor,
    Tu ma vezi, eu te vad , ma transform in cocor!

    Port spre ingeri albastru , Cerul lor alb e doar,
    Trupul meu ,de pamant colorat , chihlimbar
    de-auriu,…calde nuante alt Atlas fac contur,
    Proiectata Lumina , un spectacol in jur…

    Si ma duc, tot ma duc, pretutindeni sunt sori-
    Infloriri, primaveri, milioane de flori!
    Cad in Sus, le culeg intre palme si-apoi,
    Ploi de stele ma fac si ma-ntorc inapoi;

    Ai vazut vreodata o ploaie nebuna ?!?
    …fara vant, fara nori , fara gust de furtuna,
    Ma desprind strop cu strop, zbor de vis,sonatina…
    Pe sub talpi calc prundis,si alerg …SUNT LUMINA

    balsam de Primavara…

    Tot mai des imi vine sa ma scutur,
    Tot mai des sa ma trezesc din somn,
    Cum e devenirea unui flutur
    Si-nflorirea alba, pe un pom;

    Sa ma fac din nou o Sarbatoare
    -nu stiu numele, nici tu nu-l stii-
    Insa tot mai des trecut imi pare
    Inapoi ce-am fost, si… nu voi fi !

    Treaca apele pe piatra-mi sura,
    incrustarea scrisa, rod pe rod,
    Si ramana numai o masura
    Pentru pasii mici mergand pe pod

    dinspre rasarit la miaza-noapte
    -drumul duce chiar printre copaci-
    Podul meu oranduit din soapte,
    Glasul tau de miere cand nu taci

    Si… ma vezi, ma vezi plutind usoara,
    Sunt un dar al zanelor, pe ram,
    Indoita doar cu Primavara
    Care-ti pune toporasi, la geam,

    Suflet alintat far’ de oprelisti
    -tu ma mangai cand iti strig ‘nu pot’-
    Inflorirea ramului meu vesnic,
    Tu!… coroana mea de sefirot

    Dar, prea des imi vine sa imi scutur
    pleoapelor clipiri in poala ta,
    Goala de caderi in asternuturi-
    flori albastre de nu-ma-uita,

    unde seara dormi…Vreau sa fiu treaza
    -ma culege toata-n visul tau-
    Trupul meu cu tine-mi contureaza
    pan’ ne-o face unul…Dumnezeu!

  21. cristina spune:

    de Primavara, violet…

    O Primavara iti e trupul
    Cu iarba ‘nalta, flori de fan;
    Privesc cu ochi de violete
    aureola unui san,
    din alb cu soare,… margarete-
    cum eu te sorb, cum tu vorbesti,
    se ‘nalta arabescuri, cete
    In Ceruri, nouri de povesti !

    Intre copaci, naucitoare
    Undiri, ca un talaz de mari,
    se fac!…hamac intre razoare
    o umbra-n zambet si-n miscari,
    Asaaa… cand legeni vis de fete-
    se scrie ‘naltul pe Pamant!
    …si curg in vaduri violete
    paduri, cu ramuri de descant…

    Surazi, surazi si mult ma doare
    – ca intre ganduri ma strecor-,
    Parfum suav de lacramioare
    Un evadat din alb decor,
    Ma interpun simtirii nure,
    Insinuez ce sunt, ce-as vrea:
    pe florile gandirii tale,
    pun violet, de catifea…

    Si fie numai pana-n toamna
    de altcumva nu vrei sa duci
    in palme mugurii mei, Doamna,
    Cand te-oi minti, sa ma arunci!
    …Sa-ti cant ispita cu dulceata,
    (Din care lume ai venit ?!)
    Tu, trup de Primavara, Viata,
    Intr-un strop mic, …un Infinit!

    Dar pan-atunci ,firave leacuri,
    Cu mine stai, paseste-ncet
    Ca ziua sa imi para veacuri ,
    Si dansul nostru, menuet!
    Revarsa-ma in amanunte,
    Pulverizeaza-ma prin ploi…
    Arata-mi tot ce ai si… unde
    O sa ma lasi, in toamn-apoi;

    Caci roua-n zori iti este trupul
    In iarba ‘nalta, flori de fan
    Privesc cu ochi far’ sa ma satur,
    aureola unui san
    din alb cu soare,… margarete
    -mi-e felul, liber de regret-,
    Tabloul tau, culori si pete,
    de Primavara, …violet!

    eu primavara nu-s o mofturoasa !

    Privirea ta ma face mai usoara,
    Distanta dintre inimi ni se stinge
    Ca ochii lumanarilor in seara,
    Cand Luna, raza alba isi prelinge…

    Stii?! numai tu faci linii cristaline
    Cu gand frumos, pe trupu-mi de agata-
    Tresare si pamantul de sub mine,
    Pe unde pasul zilelor ma poarta!

    Daca ajungi tarziu, tarziu acasa
    Eu nu ma plang Iubitule…vezi bine!
    Caci Primavara nu-s o mofturoasa-
    Invat sa infloresc sau…zbor de-albine

    Trec prin gradini si ziua scurta-mi pare,
    Parfumuri pe-ndelete mi se-aduna
    pe chip , pe buze…Sunt o aratare
    si tu mereu imi spui ca sunt furtuna!

    Doar seara, ah, cu rochia-i infoiata
    Tivita cu nori albi pe bolta clara,
    Cand tu nu esti,in cerul ‘nalt ma poarta
    Pe-Arcturus ,Diamant de Primavara

    Si de nu vii Iubire mai devreme,
    Eu nu ma plang, nu sunt o nazuroasa,
    Dar nu mai are cine sa ma-ndemne
    Doar cu privirea, sa ma-ntorc acasa

    Si ma gasesti dormind, pe ultimi pagini
    Cu cartea rasturnata-n asternuturi,
    cuminte…Pe sub pleoape-mi fug imagini
    Si pe sub vise, iti trimit saruturi

    Caci de ajungi tarziu, tarziu acasa
    n-o sa ma plang Iubitule, vezi bine-
    Eu Primavara nu-s o mofturoasa :
    Priveste-ma sa ma trezesti…cu tine!

  22. angelica spune:

    Fetelor….eu tot va iubesc!

  23. Draupadi spune:

    O primavara frumoasa si insorita in suflet va doresc! Energia primaverii sa va aduca prospetime si veselie…..

  24. Cristian Ţurcanu spune:

    Rivala

    Te-ai îndrăgostit de mine îmi zici,
    M-ai văzut, m-ai simțit,
    fluturași colorați îți vestec nașterea în mine
    dar eu îți zic: întărește-te!
    fii puternică, stîncă fii,
    privirea ta – săgeți de oțel
    pentru ca numai astfel poți să-ți înfrunți rivala!

    Sînt al alteia…
    sînt al Singurătății!

  25. angelica spune:

    ….si din cer,
    am sa-ti dau un frumos colier.
    Te citesc, va citesc…dar nu pot sa va si sarut !

  26. cristina spune:

    dansul nostru , parfum…

    Daca cerul e lac , daca cerul e mare
    Universului pumn de Iubire si sare,
    Daca tu esti cu mine aripi largi sa imi dai
    Falfaire de viata pe note de nai,

    iti dansez si ma-nvart nebunesc intr-un joc !
    Toate-mi ard, toate-mi par sfere lucii de foc,
    Daca apele-mi sunt scene pentru inalt,
    Iti dansez si le-adun in Oceane de jad…

    Pata alba de nor, vis de mir sagetat
    Doamne, unde-i eterul, surazand sa-l strabat ?!
    …sa ma poarte cararea prin umbre de zeu,
    Ma culege din picuri,… sa m-aduni, sa fiu eu!

    Cant pe versuri usoare fara vremi de apoi,
    Pas pe poante ma duce-nainte, ‘napoi,
    Si bat ritm ca o inima Cerului, salba
    Lunecari peste ape de lebada alba

    Ah ce vis, o dorinta, simplu gand implinit
    Daca ochii tai- lac,teatru spre nesfarsit-,
    Ma inchid in priviri, iti dansez si sunt vie:
    Puf de-atingeri pe pleoape cand dormi,papadie!

    Dar…trezit, ma trezesti ! ma faci dulce femeie
    Dansul nostru- parfum de taceri, orhidee-
    Nu se scrie mai mult nu se spune-n cuvant
    Te iubesc ma iubesti si-ti dansez… pe pamant

  27. cristina spune:

    pt ceaiul indulcit cu miere de Iubire din inima ta…Te stii :)))) Cristinutzo
    Va imbratisez mult, all of you

    salveaza-ne…pe amandoi !

    Te uiţi la mine din Lumină
    Mă uit la tine-n somnul meu,
    Reverberez – ecou de tină
    Şi ştiu că-n mine-i Dumnezeu,
    Chiar şi-n chemarea de teluric
    Chiar şi în ploaie şi în vânt!
    …Te uiţi la mine din Lumină,
    Iar eu scriu maluri de pământ;

    Din creanga de salcâm cu floare,
    – mai mult, din crengile de tei –
    Eu iţi fac rimă,-ţi sunt culoare
    Pe-un petec alb de ghiocei,
    Şi scriu cu lumea parfumată
    Pe zid să-nduri durerea mea :
    Hai, din Lumină mă priveşte
    Şi-ncearcă tu… a mă-nalţa!

    Aruncă-ţi braţul către mine,
    Salvează-n taină orhideea…
    Strapunge-n Cer un strat subtire,
    Ca gandul fulgerând ideea
    Iar cât nu-mbătraneşte Luna,
    Cât inţeleg ce este drept –
    Mă uit la tine din Lumină,
    pictata-n vers să te aştept:

    Şi-mi eşti culoare, ‘ţi sunt culoare
    mai scurtă cu un semiton,
    Ca un Tablou pictat de mare –
    o operă pe un carton…
    Privesc la tine din Lumină
    De-acum e plan secund de doi
    Salvează-mă, întinde-ţi braţul,
    Salvează-ne… pe amândoi

    de mâna ta mă prind…

    Tu scrii in palma mea cu linii fine
    – deşi-i atât de mică, fire pui -,
    Încât privirea stelele-n suspine
    işi pleacă…, şi-mbătate merg haihui

    Să fie bine, să păstreze drumul
    Şi ritmul tresăltat din palma mea
    Cu ochii lor să risipească fumul,
    Din focul ce mă arde… mult aş vrea!

    Sunt albe Căi Lactee, înserare
    Şi zori trandafirii pictate-n dar
    Mă mistui între punct şi întrebare
    În ce îmi scrii când Tu alegi cu zar,

    Ca aruncat… E înspre viaţa toată,
    Şi-aleator pe partea mea îmi scrii
    Cum să dansez în zori, cum să fiu fată,
    Şi cum dactili să-Ţi pun în poezii .

    Dar să-mi traduc un câmp de punctuaţii,
    Cu Luna şi cu Tine vieţuiesc
    În gânduri şi în lungi elucubraţii,
    Când firul epic, palmei nu găsesc…

    …………………………………………………

    Şi-mi pui destinul desenat pe piele
    – eu râd de toate, îl strivesc iubind –
    Ca puf de păpădie palmei mele
    Îl suflu… Cum?!… de mâna Ta, mă prind!

  28. cristina spune:

    https://www.youtube.com/watch?v=GdQsL1n88tA#t=51 surpriza!

    Picteaza-ma te rog, Iubire…

    Picteaza-ma din rasarituri;
    Rondelul florilor la doi,
    Imparte-l tu cand primavara
    O curge iarna inspre noi
    Si infloresc nebune patimi,
    Suave perle-n infinit…
    Picteaza-ma cu stele albe
    Cand noaptea cade-n rasarit !

    De mana ta flamanda, ziua
    De ochii tai cei nelumesti,
    Picteaza-mi clipa cu porunca
    Secunda, cu… de foc povesti,
    In care sunt nemuritoare
    -cum sa respir daca nu vii!-
    In fiecare asteptare
    Din vieti trecute, tu, sa-mi fii…

    Picteaza-ma cu trup de fata
    pe transparentele trairi,
    Cand mi te dai si ma iei toata
    Prin ce se scrie in priviri,
    Si… nu ma mir ca de Iubire
    Se umple ,roata calea mea-
    Picteaza-ma cu-o amintire
    Cu picur dintr-un fulg de nea !

    …Ah, cum ma poarta, cum ma poarta
    In sali de bal un dans usor!
    Si cum din stresini curge Cerul
    Cu note do si si bemol
    Ca in adanca incordare,
    Isi strange norii peste noi:
    Picteaza-ma cu-n camp in floare
    Si peste ele-un pumn de ploi…

    Iti stau in poala-nmarmurita,
    Respir culoare si absint…
    Picteaza-ma sa-ti fiu iubita
    Penson muiat intr-un colind,
    Ce-mi plimba peste trup cararea…
    Fa-mi chip -oglinda spre tumult-,
    Si cu psaltirea imi fa marea
    Sa se reverse-n Absolut :

    Intotdeauna ma aduna,
    Picteaza-mi gandul instelat
    Cu ploile sub clar de Luna,
    Picteaza ceasul care-a stat
    Fixat de El in nemurire…
    -Cum ma adii cu mana ta !-
    Picteaza-ma te rog, Iubire
    Si pana-adorm,… nu inceta!

    Shanti Nilaya

  29. cristina spune:

    https://www.youtube.com/watch?v=AMIMNCQUNoI pup muuult, Angelica scumpa….

    Intre Rai si iad…

    Intre Rai si Iad-sala de-asteptare-
    Multe pasari cad, multa inchinare,
    Si… ferestre-lespezi sa deschizi nu ai
    cum, doar prin uitare !…Intre Iad si Rai

    Liberi ca si Cerul, suflete pe cale,
    Istovind in sine de trairi amare-
    Mangaieri blajine, baricade mii,
    Intre Rai si Iad,…fluturi sidefii

    Isi aleg prin zboruri, fara frici avide
    Ca-i pandeste moartea-n usi de crisalide,
    Se arunca-n focuri vii ce nu te ard,
    Isi invie Luna… intre Rai si Iad !

    Numai omul merge ingustat in sine
    -biblioteci stelare-n strai de pianine-
    Cand si-nalta gandul in ce-a fost si este,
    Canta si danseaza,…liber de poveste;

    Intre Iad si Rai,aspiratii-n care
    Ne gasim iluzii, sali de asteptare,
    Se topesc -zapada- sub caderi de Sori
    Doar cand din Iubire, inspre Viata,…mori

    Imi renaste timpul, infloreste-‘naltul
    Lent se schimba polii, unul dupa altul
    Las tacerii trupul , astrelor dau stire
    Fara de repere, ma rescriu, subtire

    zbatere pe pleoape!… in priviri, suspine
    Norii albi isi toarna calea catre mine,
    Si ascult intr-una versuri dulci ce-mi dai
    Glasuri in cascada, dintre Om… si Rai !

  30. angelica spune:

    Sa fie un inceput benefic pentru toti ! V-as provoca la ….adica mi-ar placea sa ascult…
    daca cineva dintre voi….nu stiu cum sa intreb, cum sa formulez …
    ah, daca inima ar putea vorbi!
    Vorbiti-mi despre divinitatea pe care ati simtit-o in voi, in oameni, in lume….
    va sarut !

  31. cristin spune:

    in dar…
    An nou fericit! (cum Doamne se pun pupaturile pe blog?!?! :))) Fiti fericiti !

    http://www.youtube.com/watch?v=6ARalNn0OLM Pablo Neruda, Te amo…

  32. cristina spune:

    La multi ani tuturor ! Va imbratisez cu sufletul meu, cu toata dragostea…

    Impodobita… ca de Dumnezeu !

    Ma scalda-n raze prea curate Luna
    Si ma transpune peste gandul tau…
    Din ochii tai oglinzi m-arata-ntr-una,
    Impodobita ca de Dumnezeu !

    Se duce ceasul- ultima parere,
    din anul asta… Stii ?!? nu e pacat
    De nicio clipa ce ne-a fost avere,
    Caci m-ai gasit,cand nu te-am cautat;

    Dar mai ales, voi tine bine minte
    Si-n pomul de Craciun -de verde greu-
    In casa-n care-am stat fara de tine,
    Voi pune an de an, de-acum , mereu,

    Un trandafir…ca ultima scrisoare!
    -N-o sa mai fii nici tu insingurat,-
    Oricat va fi in noul an de mare
    Un anotimp,o clipa…Ceasu-a stat!

    Mi-ntind de-acuma mana spre poveste-
    ‘Ooo brad frumos’,imi cant-un gand,sau…eu!
    Din ochii tai, Lumina-n mine este
    Impodobita, ca de Dumnezeu!

  33. Draupadi spune:

    din suflet va doresc un an nou binecuvantat de Dumnezeu, toate aspiratiile spirituale sa se implineasca! Va imbratisez in inima…

  34. Draupadi spune:

    Draga Angelica, cat ma bucur ca ne-ai scris, ca esti aici si acum cu noi….iti multumesc pentru indemn, il urmez …..

    Bat la usa inimii voastre sa va cant un colind, primiti?

    „Noapte de vis
    Timp prea sfant
    Toate dorm , pe pamant
    Doar doua inimi vegheaza
    Pruncul dulce viseaza
    Intr-un leagan de cant
    Intr-un leagan de cant

    Noapte de vis
    Timp prea sfant
    Dumnezeu , rade bland
    Pieptu-i varsa iubire
    Lumi-i da mantuire
    Pace-n inim- aducand
    Pace-n inim- aducand

    Noapte de vis
    Timp prea sfant
    Pastorasi , vin cantand
    Ingerii cant’ Aleluia
    Lumii vestesc bucurïa
    Domnul e pe pamant
    Domnul e pe pamant”

  35. angelica spune:

    Ma bagai ca un intrus in jocul vostru cald si tandru….si eu citesc si-ti multumesc, Cristina !
    O imbratisare mare, linga bradul de Craciun si tie Draupadi si tie , mai Cristianule…
    Craciun luminos si asteptati-l pe Iisus in inimile voastre!

  36. Draupadi spune:

    Draga mea Cristina, le voi savura la un ceai indulcit cu miere in camaruta inimii mele unde ma intalnesc cu tine…..Te imbratisez si iti multumesc din suflet pentru lumina pe care o reversi!

  37. cristina spune:

    …te iubesc , ‘fana mea’ Cristinutza…M-ai facut sa stau in zori, hlizita la ecran si…nu-i simplu :* Iti trimit scrisoare…’povestile Sheherezadei’ :))) ai ce citi….
    Sarbatori luminate, cu har!

    … sa-mi fii Iubit

    Ai pus in mine zbor si framantari,
    Cu zile si cu nopti tribut platesc ;
    In sange,astre ca de patru zari
    mi-ai revarasat! si noaptea stralucesc

    M-agat usoara,- glob de Luna,…stea-
    Impodobesc un timp la infinit,
    Tot colindand prin ce e lumea mea
    De cand m-ai adunat, si impartit.

    Ai luat cu tine visini infloriti
    Si mie mi-ai lasat caisi in parte,
    Livada noastra s-a albit de sfinti,
    Iar noi, i-am impartit la jumatate…

    Cum alfabetul dintre ‘eu’ si ‘tu’
    Candva l-am scris pe rand-soapte flamande-
    Ti-au revenit acum silabe ‘nu’
    Iar mie, toate ‘da’, cele plapande !

    …Si-ai luat cu tine bratul de rascruce,
    pe care-n repezi pasi te-ai dus!Ecou-
    irevocabil sens plecarii duce,
    Doar strigatul adanc ,din pieptul meu:

    Te chem! Mi-e lumea stramta si desarta,
    Orice sclipire din stelute vrea
    Sa ne-ntregeasca-n unul;vantul poarta
    Marunte flori de dor, spre lumea ta…

    Hai, vino!Pune-mi visini in livada ,
    …rascrucii noastre, bratul inapoi !
    Fara de tine toate-mi sunt corvoada :
    Aduna-mi sfintii impartiti la doi…

    Si-apoi usoara, glob de luna….astre,
    M-agata tu,in timp la infinit-
    Eu sa colind cu tine lumi albastre,
    Tu,… sa ma porti in Sus,sa-mi fii Iubit !

    … de cand ma stiu

    De cand ma stiu , eu ma stiu vie
    Si singura imi scriu scrisori-
    Poate ca nu va fi sa fie
    altcineva, sa-mi puna flori

    ori plic pe pragul de la usa !
    …Cum rad acum!nici n-ai habar
    Tu ,foaie alba, alba tusa,
    Lumina pusa in sertar…

    De te-o gasi, barem ,norocul
    Ca ochii-mi verzi sa te citeasca
    Intr-un candva, in care jocul
    Uitat va fi, aripi sa-ti creasca,

    Si sa te crezi sub raza pleoapei
    – scaldata-n lacrima uimita-
    Adevarata…, o scrisoare,
    Cu nuferi albi, jos, iscalita !

    Mai mult,secunda de-amagire,
    Cand gandul asta va fi sters,
    Sa crezi c-o pagin-a Iubirii
    Dintotdeauna,mai ales

    ai fost ! Prezenta ta imi trece
    In fiecare dimineata,
    Cum mi te-aduce iarna, rece
    Prin gand pictat,cu flori de gheata

    Un cant de lira-ti e surasul,
    Scrisoare mie…, n-ai habar,
    Ca esti numai o partitura
    de vis,…Lumina-ntr-un sertar !

    …iubitul meu, povestea mea de Sus

    Ti-i parul moale…; cad zapezi si-mi vine-
    Cu degete fierbinti, abia-abia,
    sa te ating… molatec ! cald cu mine
    sa-ti fac, cum stai tacut ,in poala mea…

    Si cu dulceata fructelor din urma-
    Cirese coapte,albe, rosu-foc
    sa te sarut !… Cum gura ta imi curma
    orice respir din orice nenoroc !!!

    Ma umplu de lumini…,revarsa Cerul
    Prin fiecare fulg in sine-o stea,
    Cu-n clinchet fin asterne menestrelul
    din Absolut, taceri…E Dragostea !

    Fiinta vie, toata-nfiorata
    – nici ea de mica n-a vazut mai mult
    traire-n ierni -, si-asaaa…insingurata,
    M-apleaca peste tine sa te-ascult ;

    Imi picuri nestemate in cuvinte,
    Aluneca pe tine mana mea
    Si brazi din stele cad pe nesimtite,
    Cu umbra verde si miros de nea.

    …Sub vasc ni-s anii,pe obraji aprinse
    vad sufletele – cer un dans de doi-
    Cu trupurile-n simfonii cuprinse
    Schitam un roi de stele, amandoi…

    Tu spui sarade, eu iti cant colinda,
    Vreau sa te-adun pe tine cand m-adun ,
    Prin Lumea nostra vesnic calatoare,
    Sa fim prezente vii, nimic postum

    Si Dragostea nicicand sa nu se piarda-
    …Ahhh toate-n vers de iarna ti le-am spus !
    Ma ia in brate, taci si ma dezmiarda
    Iubitul meu, povestea mea …de Sus!

    …tu stii

    Tu stii ca-n viata mea erai un vis
    si lac si rau ce curge inspre mare,
    Un sens din alta stare pentru scris
    Si unul nou -pe lumea mea, culoare ;

    te revarsam chiar daca tu stateai
    si te miscam cu zorii inspre noapte
    ‘cercand sa pun un rost in ce stiai
    si cautai candva,… in alta parte.

    Tu stii ca briliantele mi-s reci
    si altor nestemate fara nume
    nicio valoare nu le dau cand pleci,
    nicio valoare nu isi au, anume,

    de adevar…; doar greu de pietre dau-
    nu-ncununeaza nicio primavara,
    De nu ai inteles de ce mai stau
    Cand tu m-alungi, cu firea ta usoara…

    Iti place , si te plac in toate, stii
    Dar nu din toate se culege Viata
    Si nu zidesc din flori de papadii
    Mai mult ce-n mine am numit ‘speranta’…

    Oprit e pasul, dansul incurcat,
    Ma-ntorc in sine cand orchestra tace-
    Privesc la drumul alb, insingurat
    Si zau,…nu stiu daca mai am ce face!

    Cum sufla vantul, stele-mi risipesc
    O prea-curata Ana plange-n mine
    In gand la tine, luuung ma oglindesc
    Sa fiu, cand pleci, eu…ziua ta de maine!

    …noi ne-ntalnim la jumatate

    Tu spui ca jocul este joc,
    Eu spun ca norii albi mi-s cale,
    Dar ne-ntalnim pe la mijloc:
    tu- pe pamant, eu,…lumi astrale

    Si gandurile se-mpletesc
    -ahh, cum mi-i de cununa visul!-
    tu pui in ele pamantesc,
    eu pun in ele paradisul;

    Cat ma cuprinzi ca incheiere,
    Cat te cuprind deznodamant,
    Atat Iubirea mi-i avere
    iar ti-e lacrima-mi avant,

    Caci nu e clipa-ntruchipata
    In care sa nu fim cuvant,
    Pereche-aripi dintr-odata,
    Si… ne vorbim cu Duhul Sfant!

    Pluteste-n aer inserarea ,
    Se-nalta zorii pe o stea…
    Noi timpuri, noi coordonate-
    de lumea mea si lumea ta,

    Cand nascocind prin universuri
    Se face punte-n infinit,
    Supraluminici sa dam sensul
    Povestii-n care… ne-am gasit;

    Avem acolo pe-o stelutza-
    Mai alba decat fulg de nea,
    Cu-albastru si cu rosh, casutza-
    Avem in Cer Gradina Sa,

    si ne-nchinam la fiecare
    punct cardinal…Ni-i soarta lenta,
    Desi,…ramai tot pamantean,
    Iar eu, fiinta transparenta !

    Trec anii?!…in aici si-acum
    Nu-i chip de relativitate !
    …Iar de rascruce are-un drum,
    Noi ne-ntalnim la jumatate,

    Pentru c-asa curge povestea-
    sa nu-nvatam de pe parcurs
    Iubirea , ca un alfabet:
    Iubirea…ni s-a dat de Sus!

  38. Draupadi spune:

    Cristina, draga mea, sunt fana ta, admiratoarea ta mereu uimita de ce scrii si exprimi… m-ai cucerit….ma exprimi !!!
    Sarbatori frumoase si pline de inspiratie iti doresc tie si tuturor….

  39. Cristian Ţurcanu spune:

    Multumim pentru poezii, le vom citi sub brad! Sarbatori fericite si luminoase si tie si celorlalti care citesc pe aici!

  40. cristina spune:

    …si-ti infloresc in suflet, cuminte, trandafiri

    Cu ochii tai albastri , inghiti albastrul marii
    cand ma privesti pe mine – un picur intr-un val-
    Si-apoi , arunci in Ceruri minunea desclestarii :
    Revarsa-ma de-a pururi in tine…Sa te am !

    Ma-nghiti in inserarea din gandurile tale…
    Apusuri pe cer rosu de vara ma pictezi ,
    Si-apoi imi faci o lume din planuri ireale :
    Patreaza-ma in ganduri sa ma iluminezi !

    Sunt pe pamantul rece , cand pasul tau chiar cere
    un trandafir ca perla…Curand te-mpodobesti,
    In albul-meu-matase ; ma ai,ma chemi, sunt vrerea
    Ce-ti urca inspre tample ,cu mine sa albesti…

    Si-n arsita fierbinte – a vietii cautare
    de umeda racoare ,ma sorbi !… In sens invers,
    Eu ma transform-secunda de sete si ardoare-
    In tot ce scrii,in literi..Patreaza-ma in vers!

    Darr, ochii tai albastri inghit albastrul marii ,
    caci ma privesc pe mine – un picur intr-un val ,
    si-apoi arunca-n Ceruri minunea desclestarii,
    Ca revarsata-n pururi , pe tine…sa te am!

    Azi vocea ta de lied-uri, ma canta-n crucea noptii
    Cu aerul de-afara in piept sa ma respiri ,
    Iar eu ma fac ispita ce-ti rascoleste sortii
    Si-ti infloresc in suflet, cuminte, trandafiri…

    …iarna asta

    Ning siroaiele de nori pe drum,
    Fulgi cu dans de aripi ma-mpresoara…
    Doamne, vine iarna nu-stiu- cum,
    Vine nu stiu cum,si-a cata oara !

    Mi se scriu subtiri povesti cu foc,
    Ma aprind si-aud cum lemn trosneste
    Intru in Iubire ca-ntr-un joc,
    Sania cu amintiri,… porneste ;

    Mana ta mai calda-n mana mea-
    Un palton de dragoste si vise,
    Toate-n Cer traiesc asemenea
    Cu batai de inimi, doar promise…

    Poate data asta-i mantuirea,
    Poate-i anotimpul de Lumina!
    De atata dragoste, Iubirea,
    Rug se face panan-n radacina –

    Tu sa ma gasesti, sa te gasesc!
    …un potop neadunat ma cere-
    Intr-un strigat inca nelumesc,
    Caci prea mult mi-ai fost numai tacere

    De sa urce ca prin lujer viata,
    sa traim ce e fierbinte-n doi !
    Parca iarna asta-i uriasa
    Si piticii, parca,suntem noi :

    Fulgi dansand pe urma unei sanii,
    Repetand colind din Palma Sa,
    Eu-, iubita ta ii fac matanii,
    Tu, iubitul meu, imi zici ceva…

    Inchinare anotimp de alburi,
    Pace voua framantari, va spun !
    Iarna asta-i iarna care vine
    Dincotro, spre unde ,nu stiu cum…

    Si se scriu fierbinti povesti cu foc
    ma aprind si-aud cum lemn trosneste-
    Doamne,in Iubire ca-ntr-un joc
    Sania cu amintiri,… porneste !

    Suflet pereche

    Ni-s ochi-nrourati de-aceleasi ape,
    Pe buze ne- nfloresc aceeasi maci;
    Sclipiri de lacuri ,…revarsari sub pleoape…
    Dar tie-ti sta mai bine…, fiindca taci!

    Pe-obraji, si eu si tu purtam roseata,
    Ne duelam in scrisuri de razboi;
    Traim , visam, iubim de dimineata…
    Primul ranit e …unul dintre noi !

    Slobozi din literele ce mi-s dragi,
    Prin juxtapuneri , judecati de Cer;
    As vrea sa nu mai fiu, sa nu mai tragi
    La zid cand sunt …Sau sa ma mistui, sper…

    Ma uit sa vad daca mai sunt intreaga,
    Si daca nu lipseste… careva,
    Cum suntem unu-n lupta,sa-nteleaga
    si mintea ta, si poate…mintea mea!

    Raspunsul meu e vuiet si furtuna,
    Ce-ar scoate radacini ca de copac!
    Ni-s ochi-nrourati sub ploi de luna…
    Dar, mie-mi sta mai bine…, fiindca tac!

    E miezul noptii, si privesc aiurea…
    Fara sa stiu, spre tine brate-ntind,
    Iar Dumnezeu ma binecuvanteaza;
    Cu ingeri albi…ar vrea sa te cuprind!

    ps: Sarbatori fericite, zile binecuvantate sa avem…Iubire!
    va imbratisez…

  41. cristina spune:

    O imbratisare straaansa!
    …iar daca au mai fost cumva aceste versuri, mea culpa….Nu mai stiu! Va sarut…muahhh !

    …revarsa fulgi

    Imi ninge-n geamuri, dinspre miezul noptii,
    Cu astrele de nord si rasarit !
    Iubitule, se schimba mersul sortii :
    Revarsa fulgi Oceanul Infinit

    Si plec din mine pe alei de vise
    – cum sa ma tii in casa?!… tu nu stii,
    Ca-n lumea mea povestile sunt scrise
    Si eu pe varfuri merg, de poezii?!?

    Pasesc afara;… aer rece-mi taie
    Cu suflu vantului, obraz de nea-
    Mi se strecoara-n sange o vapaie
    De sus din Ceruri, unde-i steaua mea…

    Si rand pe rand pun pas, calauzita,
    Pe trupul de zapada las scrisori;
    Din ‘naltul ei de Luna-mi da hlamida
    Craiasa Iernii, cu…de gheata flori

    Eu merg pe calea mea impodobita,
    M-atrage drumul -insusi el mister-
    E drum interior, de-ndragostita,
    Si poate de aflat vre-un adevar !

    Nu inteleg prin ochii-acestia anume,
    Nu inteleg prin vazul pamantean !
    …Dar simturi ca de alta dimensiune,
    Mi se deschid prin Marele Ocean.

    Sa ma-mpresoare pura realitate,
    Cunoasterea cea vie sa imi dea-
    Ce nu as fi stiut ,din astea toate,
    Doar stand in mine si in mintea mea…

    Asa m-am dus Iubitule din tine,
    Din ‘amandoi’ …Tu tzine focu-aprins,
    Caci pana-n zori voi naste din rubine
    Poveste noua, de pe unde-a nins;

    Sa vin cuminte, sa-ti ascult colinda
    Si cat imi canti,cu nuferi albi sa-ti scriu-
    Ca Nascatoarea Pruncului, prea sfanta,
    Pe unde-am fost si cum as vrea sa-ti fiu,

    poem…,Cand ninge-n geamurile noptii
    cu astrele de nord si rasarit;
    Iubitule, se schimba mersul sortii-
    …Revarsa fulgi, Oceanul Infinit !

    …picuri de tango

    Un tango iti dansez printre naluci
    de albe unduiri, interioare,
    Din norii care sus is valatuci,
    Iar pe pamant, din alb, isi fac picioare.

    Si brusc se misca-mi dau ocol, pe rand,
    Cambrat imi tin in dansul lor mijlocul-
    inghesuiri de inimi ce-n avant
    ma-nflacareaza,… rosu, ca si focul;

    imi ard obrajii ritmuri la passion,
    ma uit ca intr-o doara dupa tine:
    nu m-as opri Iubitul meu ,din somn!
    Visez frumos si mi-e atat de bine

    Cum nici nu pot mai mult imagina!
    …imi fac din dansuri scene de dorinta,
    iar… din nalucile din fata mea,
    te recompun pe tine-n constiinta;

    Imi vii!!!!..asaaa…ti-e chipul cum ti-l stiu
    -din ochi adanci, scanteile prind viata-
    si nu-i alt cadru-n care sa mai fiu
    mai mult aprinsa, pana dimineata…

    Se duce timpul…Sunt crevase-n noi
    ce-nghit orice pe ritm se suprapune-
    din Cerul instelat, si fara ploi,
    cad picuri de tango… si pasiune

    …ma invelesc cu tine

    Ma invelesc cu tine, natura infinita
    ce oamenii mi-au dat…Iubit lumesc imi esti,
    Ma invelesc cu tine, si trupul tot palpita
    Dumnezeit ma mangai si ma ademenesti;

    Imi scalzi ca apa pura a ingerilor vina-
    ce sunt ce-am fost ce este si poate ce va fi,
    din mine…O zapada pe tot ce a fost tina
    Mi-asezi cu vorba dulce, asa cum doar tu stii…

    Si ma alinti, ma poarta istorie -o pala
    de vant prin bratul tau- ,un joc copilaresc,
    Acolo unde lumea in mine-i o vestala
    Si unde trec hotarul lumesc si nelumesc !

    …Ma invelesti, Iubire, imi porti de grija-ntr-una
    Tu nu mai stii de tine ,ci doar de amandoi!
    Aseaza-te zapada, peste trecut si huma
    mi-o ‘nalta !…nu ma lasa mai singura,…de doi!

  42. angelica spune:

    Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor….

  43. cristina spune:

    …un om mai fericit

    Azi m-am trezit si m-am uimit de mine…
    Orasul doarme-n lume-abia schitat;
    Ma uit si departarea-n sine vine-
    Implozie in care timpu-a stat.

    Doar stropi de ploaie mai aduc miscare
    -ce tandru se preling pe aer pur ! –
    de parca-n toate cele-i o plecare
    Si o venire doar,… prin ce e dur….

    Nu stiu pe lume cata e culoare,
    Nu stiu tristetii daca bir sa dai-
    ma uit si ma uimesc cum de te doare,
    Un strat in plus decat tu te stiai

    Si-n toate rasaritul parca vine
    Razand cu-albastru-nchis si Cer hai hui,
    Eu stau privind camasa de pe mine-
    pana si ea ma doare… de ce nu-i…

    ‘In sus, in sus te uita, calatoare
    Si-apoi in tine sa aduci ce-i ‘nalt…’
    Imi spune-o voce care mie-mi pare
    Ca de senin soptit, inger curat

    Si ma ridic prin picaturi, Lumina
    sa simt cum ma atinge …; lacrimi mici
    se-amesteca cu ploaia si cu tina
    Din care-am fost facuta….pana-aici!

    Nu, nu mai vreau trecutului viata
    Sa-i tes din fir de gand pe anii mei,
    Tot incercand sa cred c-a fost o ceata
    Doar umbra-ti strecurandu-se prin ei;

    …Azi plec in Sus, ma-mpart la fiecare
    Secunda cate-un dram de infinit
    Sa ma transform in spatiu si-n miscare
    Si sa ma nasc un om… mai fericit !

  44. cristina spune:

    va imbratisez, alintaturilor! …si multumesc

    …parfum de tei

    Tu semeni doar cu ploile marunte,
    Cand se-ntarata pe obrajii mei
    Si ma deschid sa-mi intre pana unde
    Te binecuvantez,… parfum de tei;

    Cu rasul si cu dorul tau de mare,
    Mereu plecat, mereu venit altcum,
    Ca si corabii vesnic calatoare
    de mit pazite,…semeni cu Neptun…

    Doar ancorele-n aripi de egreta
    schimbate,contureaza altcumva-
    In tine-s dansator, fac pirueta
    Si-s pictorul,pictand icoana ta;

    Tu semeni vegetatiei virgine-
    Pe inserat, boboci de stele-ti cant,
    Intre apusurile opaline,
    Te caut si in Cer,… si pe Pamant…

    Mai bine spus, tu semeni cu uimirea-
    Albastre lacrimi vad pe chipul tau,
    Cand nu mai stii sa imi cuprinzi privirea
    In mana-ntinsa, toata-n pumnul tau ;

    Vrei s-o aduni ,s-o prinzi din departare
    te cheama inima- amar suspin-…
    Si semeni dintr-o data c-o-ntrebare,
    …porti gustul unei frunze… de pelin

    Dar nu mai scriu, poema mi-i desarta
    Tu, risipit din visuri, poti sau vrei
    din mine iar sa pleci.. Si-ngandurata,
    Te binecuvantez,…parfum de tei !

  45. Draupadi spune:

    Cristina…ma topesc in poeziile tale….

  46. angelica spune:

    Eu te citesc Cristina…si multumesc! Poezii frumoase…
    Miine se anunta o ziiiii cu ingeri!

  47. cristina spune:

    …de tine alintata

    Iubitul meu, azi calator prin stele
    din nou sa fii mai simti…Ce mult am stat
    Printre-ale tale ganduri si-ale mele
    Si cat de mult, in doi, am adunat…

    Ma vede prima geana de Lumina,
    Cum stau tacuta clipa sa-ti visezi
    Cand inca e-ntuneric,si-i de vina.
    Doar faptul ca-n alt ritm de somn… vibrezi;

    Si sunt asaaa…cum stii, catifelata-
    De tine-ndragostita mana mea,
    Ti-o port pe geana dulce si-alintata,
    Dansez… si nu ma vede nimenea…

    Ca sa iti fiu cum zici si imi sta bine,
    pe buze tzuguiate cant usor-
    Sunt…matza ta, sunt… dansatoare-n rime,
    Ce tu le scrii dormind si eu te-ador…

    Dar vreau sa plec, inchide usa bine,
    Ferestrele nu le mai tine-nlarg!
    …caci iti sunt dor, si-n dorul meu de tine,
    ca-n menuet de crengi, voi fi copac;

    Sub geam sa-ti stau,cu dimineti tacute,
    Cu Luna agata inca-n nori,
    Iubitul meu, azi plec pe nu-stiu-unde
    Dar cand ma-ntorc, ma-ntorc copac cu flori…

    Si pana-atunci, nu ma ruga fierbinte
    Cu ganduri sa ma chemi sau sa m-alinti,
    Caci… sunt pornita sa nu-ti stau cuminte-
    Pictata ca-n icoanele… cu sfinti !

    Si inca o poezie, in dar, sa…aveti! :) Va imbratisez muuuult….

    …sa nu mai pleci

    Ma tii in brate si-mi culegi suspine,
    dar… tepi de trandafir te-ntorc din drum,
    Cand palma ti se-aseaza bland ,pe mine,
    si din tristeti, razand, imi faci parfum;

    Vibreaza spatiul plin de lacramioare-
    Azi flori si numai flori mai vrei sa-mi spui,
    Iubitul meu, cu vorbele-ti usoare,
    Ma-nvingi sau imi aduci ce-n mine nu-i…

    si… nu-i prea liniste cand nu-i aproape
    – ma prind alb zorii peste Cer porniti-
    Cu alte flori-bobocii de sub pleoape,
    de irisi plansi- ades neodihniti…

    Tu stii ca-n tine tineretea-mi salta
    Si-n tine cant de dor , dansez si scriu
    Nici pagina de carte nu-mi da alta
    Poveste mintii, vesela sa fiu….

    Nimic din aste lumi nu-mi pun anume
    Mai multa viata decat mana ta,
    Oricat stiinta… pe deplin imi spune,
    Ca poti trai sub cer ca si o stea

    ce… n-are un habar de-ngemanare
    si n-are dor de altele…Subscriu!
    …Dar, cat te simt departe, in fiecare
    din clipe vreau sa-mi fii si vreau sa-ti fiu;

    …………………………………………………..

    Cum bland ma mangai, flori de crin tresalta
    In tot ce-atinge sacru, mana ta
    Gandesc ca pleci acusi si… vinovata,
    Eu usa cu zavor…., ti-as incuia !

  48. cristina spune:

    …impreuna

    Iubito, spune-mi,… ce inseamna asta?
    Cu tine ziua a-nceput din somn-
    visam ca-n mine s-a deschis fereastra,
    Iar… Dumnezeu, ca-ncape intr-un om…

    Si nu-mi stiam nici anii, nici de nume:
    doar tu ma mangaiai….Ce paradis!
    Iubito,spune-mi cat mai pot pe lume
    sa fiu complet, cu tine, doar in vis…?

  49. angelica spune:

    o stransa imbratisare, Cristina ! si-ti multumesc….
    uite un dor: ( am mai zis-o???)
    „Mi-e dor de tine, nu ştiu cine eşti,
    dar tot spre tine mi se-ndreaptă dorul.
    În nopţi ce-adorm sub aripi îngereşti
    tresar ciudat şi-ţi simt adânc fiorul.

    Mi-e dor de tine, nici nu pot să spun
    ce pustiire a crescut în mine
    şi-n jurul meu nimic nu-mi pare bun
    de când aştept o veste despre tine.

    Aşa un dor cumplit, de ne-nţeles,
    urmat de mii de sentimente stranii,
    imprimă vieţii-un nemilos regres
    şi-mi înconjoară cu durere anii.

    De-atâta dor înfiorat te strig
    c-un sunet fin, tremurător de flaut.
    Se face noapte, mi–e aşa de frig
    şi n-am puteri să-ncep să te mai caut.

    Mi-e dor de tine, poate ai să vii
    să stăm de vorbă pentru prima dată.
    Te-aştept de mult, oricine tu ai fi:
    un dor nestins, iubire mult visată.”

  50. cristina spune:

    pup Angelica scumpa ! Iti daruiesc ‘simfonice’ si…. va imbratisez pe toti !

    …simfonice

    Din mine insami nu am cum sa plec,
    eu asta sunt: scriu drepturi la speranta
    Doar cand ma certi- ca-ti pare ca petrec-
    imi iau bilet, din mine,… spre vacanta;

    Si merg pasind doar pe pernite moi,
    Pe varfuri intre lumi crepusculare…
    Port trup de balerina, umeri goi
    Si haina vesnic fara buzunare.

    Impart talazul gandurilor mari
    In ploi marunte sa-mi desire focul
    Si-n mana- jucator plin de decari-
    Am carti facute sa castige jocul!

    De nu ma crezi, din nori voi face val,
    Sa fii atent!… te voi ploua tomnatec
    Un praf de stele peste ce-i banal
    Si peste ce-i in tine singuratic,

    iti voi trimite din vacanta mea…
    Caldut sa-mi tii , sa nu se-ocupe locul,
    Pana ma-ntorc in mine, tu sa simti
    Ca apa-mi esti iar eu sunt tie, focul

    Si uite-asa,din amanunte,… vremi,
    Din tot ce am sau nu si din ce este
    facut sa manifest, tu, sa ma chemi
    – ca partea ta nebuna de poveste,

    ce stie cel mai bine doar sperand
    -scrisoare-n zori si dans de balerina-
    Sa proiecteze intre foi de gand
    Si-n visul ei, o lume de Lumina….

    …………………………………………

    Pe clape de pian intepenite
    Dansez si dansul meu e de fugar,
    Desprind din amortirea lor, cuvinte
    simfonice…Pun aripi…de Icar!

  51. angelica spune:

    Hai,Cristina hai! Mi-e dor de tine…scrie-mi o poezie.
    Inima te cheama…trecu de-o suta in toamna.

  52. cristina spune:

    iti pun si aici raspunsul Micule Print, sa-l ai, sa ma simti, sa stii ca suntem ‘impreuna’…iar ontr-o buna zi,…pazea!!! :)))

    …Micului Print, scrisoare

    Azi m-am trezit de gand descatusata,
    de mintea mea, de trupul meu de fata
    Si-n intunericul ce-n geamuri tace
    Doar stelele bezmetice pun ace…

    Se unduiesc copacii a furtuna;
    Nu-i vremea de iesit, nu-i vremea buna
    Si trag foloasele, cum trag galere-
    norocul meu de strigator la stele ;

    Ca-n vantul asta care tot tresalta
    ma pun , sa ma cuprinda , sa ma poata
    Cu toate ale mele -multe nu-s –
    Sa ma trimita-n lumea mea….de Sus

    Ma voi opri pe drum la tine, frate!
    Ades ti-e dor,… ades imi scrii din carte
    Si faci din anii- tai- lumina ,cale
    Tu- Micul Print ,…cu zambete astrale:

    s-ajungi la casa unde stau, demult,
    sa-mi spui ce-ai mai facut, ce te-a durut
    si… cat ti-e viata de nemuritoare,
    pe-asteroidul tau, cu…doar o floare!

    ………………………………….

    Credeai ca te-am uitat ?!Nuuuu! tac si-atat…
    Mi-i goala calimara de cuvint
    Iar ca sa scriu ce vezi acum, -ma iarta :
    Cuvinte de-mprumut am luat din soarta!

  53. angelica spune:

    De-as fi Cupidon as scrie,
    iar si iar aceeasi poezie:
    “Dacă ai cunoaşte misterul
    Nemărginit al Cerului
    unde trăiesc acum,
    cu orizonturi fără de sfârşit, cu lumina care cuprinde
    şi pătrunde orice lucru, nu ai mai plânge dacă mă iubeşti!

    De-acum sunt învăluit
    de farmecul lui Dumnezeu,
    în nesfârşia lui frumuseţe.
    Cele de odinioara
    sunt atât de mici în comparaţie
    cu toate acestea!
    Mi-a rămas dragostea faţă de tine,
    o tandreţe atât de mare
    pe care tu nici nu ţi-o poţi imagina.
    Trăiesc o bucurie curată.
    În necazurile vieţii
    gândeşte-te la acest lăcaş
    unde vom fi împreună într-o zi,
    dincolo de moarte, săturaţi de apa
    izvorului nesecat
    al bucuriei
    şi al iubirii nesfârşite.

    Nu plânge,
    Dacă ma iubeşti cu adevărat!”

  54. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=EV1xOaZXK_k ‘Cine se naste in ploaie’….o mare iubire a mea!

    si

    …din ploaia Cerului

    M-aduna Toamna-n pumnul ei zglobiu-
    ca praf de stea-cea preumblata-n Luna,
    sa-i fiu decor de alb si auriu
    si inima,… in pieptu-i de Stapana ;

    Peste ce mai domneste vrei sa-ti zic?!
    Povestea nu e dreapta si nici scurta…
    Meandre de-ntelsuri face-un pic,
    In ploia ei prea deasa… si marunta…

    Isi prinde florile la-ncheietura,
    Le-adoarme-n suflul de copila care
    Indeamna lumea sa traiasca pura,
    Sa cresca-n Har,… si sa se faca mare!

    Si… mai domneste Toamna peste roiuri
    de ganduri- care-s vechi sa le preschimbe;
    Grabeste si alege alte soiuri,
    Sa ne-noim in suflet… si in minte…

    Iar pentru astea, omul sa nu ceara
    Alt anotimp…al cursului sfintit
    -in care flori si frunze sa adoarma
    ca sa se reintoarca-au consfintit…

    Ma ia de mana si… in ploi marunte,
    Iubeste-ma si ma saruta-n drum!
    Iubitule,… ma poarta pe niciunde,
    Vreodata n-am gandit:… du-ma acum!

    Si-apoi ca floarea ,-libera simtire-
    Cu Toamna asta vreau sa ma petrec,
    Sa cad din ploaia Cerului subtire
    pe tine- cand deasupra o sa-ti trec….

    Si-asa patruns, – din mine picurata
    in tine – ,…vesnicia s-o ‘nalta
    Si… umble anotimpurile,… roata,
    cum Dumnezeu le-a scris…Cu Voia Sa!

  55. angelica spune:

    Fetelor, inimilor ….oare cui nu-i tresare inima la acest vals?
    Ah, cu sau fara amintiri, cu sau fara partener, ne invirtim…..
    Un sarut pentru fiecare obraz ….

  56. Draupadi spune:

    Draga mea Cristina!!!! Mai e nevoie sa spun ca acesta a fost valsul la nunta noastra? (o versiune clasica, acelasi versuri)….Doamne ce frumos rezonam IN INIMA !!!

    Multumesc , te imbratisez !

  57. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=5Wg22bwH0WU

    Draupadi! iti raspund cu aceasta melo, o varianta care mie imi place foarte mult pt toate elementele ei- imagine, poveste, voce, si….celll mai tare sollo-ul de chitara…Iuhuuu….sa nu zici ca nu te-am avertizat :)
    Foarte frumos darul tau, rezonez cu frumusetea daruita in energie feminina prin versuri si …mai rezonez si cu tine, in modul ceeel mai direct: IN INIMA…
    Te cuprind in dansul meu, sa devina al nostru, deci….play si poveste…!

    Tuturor, duminica binecuvantata! Va iubesc!

  58. Draupadi spune:

    Cristina….poezia ta ajunge in sufletul meu… iti simt dorul….e coplesitor si implinitor totodata…. Te admir profund pentru darul tau divin pe care-l impartasesti aici cu noi….

    pentru toti iubitorii de poezie, un colaj jucaus…:)

    „A răsărit deja luna-
    plină, rotundă, albă,
    dornică de întâlnirea cu soarele-
    arzător, auriu, fierbinte.

    Cerul e tainicul iatac
    al celor doi veşnic îndrăgostiţi,
    înalt, albastru, misterios.
    Cerul e martorul tăcut al poveştilor
    fără număr
    depănate de la începuturi
    între soare şi lună,
    între bărbat şi femeie,
    între conştiinţă şi suflet.

    Între noi doi
    tăcerea se prelinge sfânt,
    rugăciune mută înălţând spre ceruri.

    Ni s-au împletit zâmbetele
    şi s-au deschis porţi nenumărate,
    de lumină,
    în fiinţa mea
    devenită prea strâmtă
    pentru spaţiul îndrăgostit,
    ce te cuprindea tot mai mult!”

    Simina Rentea

  59. cristina spune:

    o nunta-n Cer… Albastru

    De-atata timp se pregateste Luna,
    Si …pune-n scena nopti cu vise care
    -din palma ei- pe gand,strecoara-ntr-una
    o cale intre puncte cardinale;

    Cum dorm in lume si in cer si-n stele,
    Cum dorm in mine ,… tie cum iti dorm,
    Editii princeps de poeme grele
    Doar pentru noi, tot scrie…pe-al meu somn.

    Imi tese unde din scantei de gheata
    intretaind ,cu scuturate plete,
    Pe pieptul meu… saltat usor, de viata,
    Mici trandafiri-un joc ca intre fete…

    Ce-mi spune ? Inc-un rol Luna mai face
    Si astazi ca si ieri, si… altcandva,
    Stiind ca in spectacol o sa joace
    cand ne-om gasi : eu ,…cu Iubirea mea…

    Reface amanunte-n replici calde :
    Nu-i scapa firul liric,… basmul scrie ,
    Si-acolo-ntre coloanele cu salbe
    de stele,nunta noastra vrea sa fie…

    Ca se coboara pentru noi, ma mira…!
    Ea te-a gasit!…pe mine m-a gasit…,
    Si de atunci repeta si-si rasfira
    Scenariul ei de mag din infinit….

    Pentru ca sunt la rasarit de tine,
    In capat celalalt decat am vrea,
    Ea calculeaza…. sa ii iasa bine,
    Alt zodiac ,pe care sa ni-l dea…

    ………………………………………………….

    Darr… ma trezesc din somn!… e dimineata;
    Pe gandul meu danseaza inca stele
    Si… Luna – tesatura ei de gheata-
    Mi-a pus in geam potop de doruri grele!

    Ahh nu am cale sa mai cred ca scrie
    poeme-n vis…! Mi te aduce astru,
    Sa stiu ca esti real si ca sunt vie
    SI ca ne-asteapt-o nunta-n Cer… Albastru !

  60. cristina spune:

    …In Biblioteca Sa

    Stau azi la o fereastra, langa Cer
    Si norii ce-mi sunt cale trec lasand
    Fluturi marunti cu… aripi de mister,
    Peste al lumii propriu ritm, pulsand…

    Acolo-si varsa gandurile mele
    povestea mea, langa povestea ta
    Si-n biblioteca larga dintre stele,
    Ca-n Cartea Lui, noi doi, ne-om aseza.

    Ce Doamne o sa se citeasca-n pagini..?!
    Nici nu au fost atingeri intre noi!
    Is albe toate astea – doar imagini,
    cu chipul tau, din vis…., pe albe foi

    Si langa el, o palma-nfiorata
    ce-si plimba degete prelungi,abia…
    – e… mana cea de tine insetata
    Si-n trupu-ti tanar, e…Iubirea mea…

    Dar imi plec ochii ca de aratare:
    Mi-s fluturii din nori mult mai pustii,
    Ca… nu-i nici azi, in trista-mi cautare,
    O usa catre tine,… sa imi vii…!

    Vibreaza timpul,spatiul se cazneste
    De parca-parca si Inaltu-ar vrea,
    Sa se deschida…Hai, de ma gaseste!
    -cum stau tacuta in fereastra-asa…

    ………………………………………………

    Ah ! Inca,cititorilor in stele…!
    De nu-s de-ajuns, cat pentru o poveste,
    doar salbele-mi de cer si vechi inele
    Saturniene,…impodobindu-mi peste

    orice e vis,…din minte si din inimi,
    -ca alba floare- tineretea mea – ,
    Iti voi trimite maine iar scrisoare,
    Acolo… Sus, in… Biblioteca Sa…

    ps: Angelica, pup…Si inapoi, ca mi-ai dat, darrr..si inainte,
    sa ai!!!

  61. angelica spune:

    Cristina, te citesc ….si nu scap un cuvint din tine( zimbeste, iubeste) .
    Esti o dulce si…nu scapi neimbratisata
    ….macar o data .
    Iti multumesc !

  62. cristina spune:

    …virginide

    Drumul meu e inspre tine
    …dimineata avantata!
    Te contin, tu…ma contine,
    Cat pe lume mai sunt fata;

    chiar de-i inima zvacninda,
    de mi-s ochii foc,…scantei,
    necuprinsul sa-l cuprinda-
    chiar de-n mine-s oameni…,zei…,

    si in pasi ma poarta Luna-
    …tresaltati de prea usor-
    cand pun stelele intr-una
    Cerului… ecuator,

    Chiar si-asa…!!!M-auzi, Iubire?!
    Dimineata mea, esti tu:
    …pamantean sortit de fire,
    merg spre tine,…vrei…,sau…nu!

    ……………………..
    Parca-i multa,parca mare-i…;
    Sta pe rochia ei de Doamna,
    -Constelatia Fecioarei-
    Echinoctiul meu de Toamna…

    si-mi aduna licuricii-
    cand bat drumul catre tine,
    dintr-a inimii suplicii,
    tot ce pleaca,…tot ce vine…

    Insaaa merg…!Trec inainte!
    …Gasesc Cerului meu scara,
    urc naluca si cuminte
    sa m-adune Primavara,

    peste tine… sa ma ploua
    pe pamant cand cad ninsori,
    De Iubire inflorita
    si… de ploi…de meteori…
    ……………………
    Darrr!…sa te deschizi, Iubite
    Far’ de ganduri, deee…masuri
    Sa bei trupul meu fierbinte:
    …virginide… picaturi !

    ps: exista doua ‘caderi’meteorice anuale dinspre constelatia Virgo( Fecioarei ) catre Pamant, in aprilie… Deci…virginide :)

  63. cristina spune:

    Citirea unei poezii bune…

    Citirea unei poezii bune este comparabilă
    cu descoperirea neaşteptată a unei stele încă
    necunoscute,
    cu descifrarea nesperată a unui mesaj dintr-o lume
    viitoare,
    cu ieşirea, în zorii zilei, pe o faleză în care
    urmele de pescăruşi imită scrieri dispărute
    uneori, cu o plimbare în aer liber,
    după o lungă convalescenţă
    sau chiar cu o fereastră secretă,
    oferită, salvator, de destin,
    prin care poţi evada din starea de ostatic
    al literelor scrise, din orgoliu, cu majuscule,

    O poezie bună, de fapt,
    nu poate fi citită până la capăt,
    decât cu mare precauţie, bucuriile
    pot atinge şi ele punctul de explozie,
    poţi ajunge uşor pe tărâmuri nebănuite,
    te poţi rătăci, fără putinţa de a te regăsi mult timp
    pe tine însuţi,
    da, întorcând doar o filă,
    recitind doar un vers…

    Eu am citit odată, de mult, o poezie bună
    pe nerăsuflate, întreagă,
    şi am ajuns la capătul pământului…

    Ştie cineva unde este capătul pământului?

    Cum ai putea găsi calea înapoi
    fără să ştii unde ai ajuns?

    Oricum, acolo nu existau oficialităţi
    care să acorde viză
    pentru o şedere prea lungă…

    Florin Costinescu

  64. angelica spune:

    Oare exista vreo secunda din Timp in care sa nu se rosteasca acele doua cuvinte simple dar pline , acel : Te iubesc?
    Oare poate cineva sa stie? Sa-mi spuna?

  65. cristina spune:

    In dar… https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=7h8YYPggDXg

    si….:)

    un timp,…rescris

    …Ravasul meu e catre tine:
    trasez din nou meridiane,
    sa-mpart Pamantul mult mai bine,
    s-ajung sa-l pun… in a ta cale

    si… mov- crengutelor ce inca
    In toamna sunt reale- fac
    pe-o pagina mult mai adanca-
    sa-ti infloreasca …liliac !

    ………………………..

    …Mi-e dor sa fiu a ta si-a mea-
    masurile sa ti le-ncurc,
    Sa dorm in respiratia ta
    Si-apoi,in mine sa ma duc …,

    Sa stric in lume minutarul
    din timpul linear ce curge,
    Sa-ncalc trecutului hotarul
    Si sa ii fac… un Cer mai dulce,

    pe care… stele sa-nfloreasca
    din pura respiratia ta-
    in nopti cu mine te-nveleasca,
    doar, roua… ce mi-e lacrima…

    ………………………….

    Eu,… azi scriu litere invers!
    …siii… pasii mi-i petrec in spate,
    sa te-ntalnesc acolo-n vers,
    in… timpul ce nu se mai poate,

    si-n dor! nu-i dor din cel ce doare
    e Sfanta-n el Iubirea mea:
    mai mult- o sincronicitate-
    in care uit…a respira…

  66. cristina spune:

    Uite, micule Print, frumoase…feedback-uri ! :) Ma bucur,…multumesc Draupadi …Seara minunata sa aveti !

    …Iertare noptii…inimii

    Ma iarta inima….,ma iarta!
    caci… s-a-ntamplat ca intr-o doara,
    Sa port spre tine ce e cearta
    Si tot ce lumea vrea sa moara;

    …in zilele ce-s ieri,… ma iarta,
    ca… am vazut Casa Cereasca
    si nu te-am nimerit pe poarta,
    si te-am dat lor… sa te raneasca …

    Cum te-au iubit, cu ce masura,
    Si cum te-am pus rascrucii Sale,
    ma iarta….- inima mea pura,
    ca n-am stiut… mai buna cale ;

    Urmeaza-ma!..batai sa-ti iasa
    din toti atomii tai!… Fii vie!,
    Urmeaza-ma si nu ma lasa
    ca pasare…in colivie…

    Cand fi-va sa ma-torc, si poate
    in fata Sa sa spun …’mi-e bine
    pentru ca-n drumurile toate
    am luat si inima cu mine-

    si n-am trecut de multe vami
    mai goala decat m-ai facut…!
    Te uita, Doamne… cate-s rani
    si,…cat de multe m-au durut!’

    ………………………….

    Ma iarta chiar de noaptea pusa
    in scrisul din aceste versuri,
    de… clipa- n vesnicie dusa
    Si de-un ocean… de ne-ntelesuri!

  67. Draupadi spune:

    Micul Print, am urmarit emisiunea si eu si sotul meu…Stim ca astfel de experiente se petrec tot mai des.
    Ma bucur ca ai avut gratia unei astfel de experiente care a dus la o majora transformare a fiintei tale. Am apreciat modul simplu si echilibrat sa ca zic asa in care ai relatat cele petrecute, evitand astfel sa para o fantasmagorie….

    Astazi,o zi speciala si magica pentru mine, va imbratisez pe toti in INIMA!

  68. cristina spune:

    *Costinel, am vizionat emisiunea, darr..stii! Mie mi-ai placut muuult, cu bunul tau simt si cu masura in exprimarea trairilor, cu suficient echilibru pt ca experientele tale sa nu treaca in randul exaltarilor- ci al experimentarilor din ce in ce mai normale, de acum…Lumea si-a facut deschiderile necesare, sunt carti,… marturii, suntem…noi,….cei ce le traim…
    Si ca sa pun asa…putin din dragul meu pt tine si In Inima, fratzicule, ai un acceeeeent…o dictie…un ‘r’…pur si simplu adorabile! Mi-ai placut…Ramai in sfera echilibrului , cu ochii in interior si sufletul Sus…Te imbratisez si …vorbim…suntem mereu ‘impreuna’-demersul meu :)

    *In dar !

    …nevinovata, Toamna

    … Isi misca toamna soldul ei de fata
    Si-si scutura cu gest de alintata,
    suvitele-n obraz alunecate…
    Isi scutura si pletele pe spate,

    cum trece-asaaa…saltat si avantata
    Nu-i inca vina ei, nu-i a ei toata
    Ca lumea-n urma scrie de suspine,
    Poeti…- se-ntreaba toti de unde vine!

    Sii… inca muuult se-ntreaba…- cum asa
    De lasa doar caderi in urma sa…?!
    iar din plamanii ei de dulce fata
    cand te respira ea, …e vinovata…!

    ……………………………….

    Nici frunzele nu mor, nici ea nu-i rea
    Ooo, dulce fata, dulce fata mea…!
    De te-ar vedea cu ochi trecuti prin gand,
    de-ar intelege ei si rost si vant

    de-ar innopta mai des in ploi de stele…
    de-ar sta mai mult in inima si-n cele
    ce prea statornice-s in firea ta,
    alt sens in Toamna sigur ar vedea…!

    ……………………………………..

    In pasul ei elastic este viata
    Si-n frunzele desprinse, si in ceata…
    Culorile le-asterne-n alt tablou,
    Nimic din ce picteaza…. nu e nou,

    Si totusi…! vechiul lumii-cel ce moare
    Aduce Viata….viata viitoare-
    Din care tu si eu poeti de vreme
    S-asternem lumii asteia… poeme…!!!

    …………………………………………..

    Spui…vals de frunze planse peste tot…?!?
    Ah, te-as opri! Nu spune iar,nu pot…
    Ca-n frunza-i scuturata ce o poarta
    Dumnezeieste-i de… nevinovata !

  69. Cristian Ţurcanu spune:

    http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3586765

    Aici puteti viziona emisiunea in care este intervievat Costinel, Micul Print de pe blog.

  70. cristina spune:

    …septembrie-scrisoarea ce ti-o scriu

    Am sa m-asez pe mana ta ,iubite
    Ce poarta in adanc frunza de nuc,
    mirosuri calde si saruturi sfinte:
    rascoala-n sange fi-va-mi…!Am sa duc,

    acolo unde naste departarea
    si-acolo unde trupul meu e-al tau,
    de toamna mangaiata,… sarutarea:
    pe mana ta am sa ma culc si eu….

    Asemeni scuturatelor in hora
    de vant, ca frunze galbene sa fiu,
    cand… voi pleca si cand fi-va-mi o ora
    septembrie-scrisoarea ce ti-o scriu…

    Si-asa plecata, unde sa ma cauti?!
    Si-asa venita unde sa ma stii…?
    In locul care numele tau poarta
    ca-n ram de nuc , subtire,sa-ti adii;

    …Duc Soarele de toamna prin vesminte,
    Mi-e portativ de stele dimineata:
    M-oi aseza in palma ta, iubite
    Cand fi-va, catre Luna sa-mi duc viata…,

    iar tu, cu-amurgul zilelor din mine-
    scaparatoare inca din amnar,
    Sa-ti duci la buze mana ce contine
    Amrita ultimului meu pahar….

    Sa nu apuci prea treaz de mine nopti
    Sa-i fiu betiei,…dulcele mister
    Ca un impatimit de struguri copti
    Culegator sa-mi fii , sa nu-ti mai pier…,

    ………………………………………………

    Siii… nu mai trista, nici mai aplecata
    Si… nu mai lacrima si nici mai stea,
    Ci ca fecioara pura, luminata,
    Un zbor spre Cer sa fiu,…din palma ta…

  71. angelica spune:

    Ei as! Povestea abia incepe ,
    Cu sau fara rime, e scrisa-n Cer .
    Si trimisa pe pamint
    sa infioare al nostru gind.

    Te imbratisez Cristina( nepotica mea ti-ar zice Cristina-balerina ) si te rog mai scrie….caci pe pamint sunt ochi insetati de cuvinte si nu de juraminte .
    Te sarut….

  72. cristina spune:

    Angelica scumpa,
    uite ca …obraznicutza cum sunt, dau oliaca iama in regula pusa si schimb :) La acest ‘citat’ nu voi raspunde eu, …ramane sa raspunda sau nu…careva….! :)
    Cine, cand, cum simte…

    Ah, toate ti le-am spus!

    Ce mult te-as cauta…Si-n Cer m-as duce,
    Regrete si tristeti ti le-as lua!
    Infiorata toata…, la rascruce,
    Sa ma cuprinzi usoara-n palma ta.
    Te miri… Nu stii de ce-i dorinta asta:
    In tine valuri albe sa-nfior…
    Acum si-aici vreau sa-ti deschid fereastra,
    Neprihanita-n noaptea mea de dor…

    ……………………………………………..

    Suntem copii pentru-ale lumii ganduri;
    Ursitele ne-au asezat din stele-
    fara sa stim,fiintele in randuri:
    lant viu sa fim, si… scriitoare,…ele.
    E timpul sa iesim in Larg, iubire!
    Tu- stii, eu- simt, ca… umbrele-s in plus
    Pe umeri iti cresc aripile mele,
    Un rasarit mai nou… si-un nou apus :

    Ramai…? Ma vrei…? Ahhh! toate ti le-am spus…

  73. cristina spune:

    VERSET

    Luminand cu lumea,
    punctul nemarginirii
    e-n inima ta !

    Teodor Laurean

    :) …’Luminand cu lumea’….Sa fii in mijlocul lumii,….nu retras in sihastrie sau in vreo pestera a devenirii- in meditatie ! – scanteia divina din inima ta se aprinde,
    …. se face foc de artificii….
    Si unde ar putea mai abitir sa fie punct tangibil cu nemarginirea decat intr-o inima luminata… ?!

  74. angelica spune:

    De ce vin des aici?
    Pentru ca…aici locuiesc!
    Si mi-a venit o idee : sa venim cu vorbe autentice , de la noi zicere, ca o completare la diferite citate ( proverbe, vorbe….).
    “Nu vei găsi niciodată un curcubeu dacă te uiți în jos.” Charles Chaplin
    ….decit daca privesti intr-o picatura de ploaie sarutata de-o raza de soare!

    si inca una ca e voie:
    “Scrie-ți în inimă că fiecare zi e cea mai bună zi a anului.” Ralph Waldo Emerso
    ….si trimite-i lui Dumnezeu inima ta, in fiecare zi!
    Va sarut dulce si….va astept la joc!

  75. angelica spune:

    Multumim, Cristina!

  76. cristina spune:

    …nunta in Cer

    Ziua ma impinge minutarul-
    Clipe multe sunt intr-o secunda…!
    si… imi cere acul, faurarul,
    sa ii dau iluziei izbanda;

    …gandul meu la tine sa se duca,
    tresariri din inima, la fel…
    si ma-nchid in visu-mi de naluca
    -minutarul, ma impinge-…El!

    Insa… noaptea, vine mai isteatza
    si cum hora ei e mai marunta,
    ma impinge , iaca, secundarul
    ca sa plec spre Cer ca spre o Nunta

    unde mirii sunt integalactici-
    cu caleasca lor , cu cai cu tot-
    si-ale ceasului terane practici,
    sa le-scult , sa le mai simt, nu pot…!

    Ma imbraca-n zana roi de stele;
    coronitza,… din pulsari pitici
    si pe mana mea fara inele,
    cercuri tu sa pui…! Din licurici…

    in dar…

  77. cristina spune:

    Buna dimineata , si…eu nu mai am rabdare, sa stiti… :) Trag de voi: trezireaaaaa…!

    darr!!…trezeste-te…

    Daca esti o sala de lectura,
    de ce intru-n rochie de bal…?
    de ce ma gasesc un ideal,
    cand m-apropii de a ta faptura…?

    Si… de ce atunci cand tocu-ti rece
    tese-n pagini parca impuscand,
    eu ma pun in gandul meu, plangand,
    sa descopar ce ti se petrece..?

    Numai gheatza poate fi asa,
    numai focul poate sa te-ndure:
    te citesc , ti-s literele nure
    si scapare n-am , nu pot scapa…

    Sufla peste mine, adormito,
    noapte,… Hai!…Trezeste-te din toi…
    vreau sa fac destinului de doi
    pagina de scris cu incognito ;

    Cand din pleoapa-ti prima scanteiere-
    catre mine aruncata fie,
    eu sa te surprind prin poezie
    tu sa nu mai stii de mangaiere…

    Siii asa ,tu sala de lectura
    eu …-cu zvac ,un psihologic bal ,
    sa petrecem noaptea impreuna
    darrr!.. trezeste-te, nu fi banal!!!

  78. cristina spune:

    Shhhht….Angelica…Noiembrie al meu mi-i drag si e inceputul unei povesti speciale din viata mea: prima postare pe acest blog… :)
    Lasa-l asa, mutat de pe coclaurile inflorite pe unde atunci l-am transcris, …’In Inima’….

    Atunci scriaam cumva, acum….altfel…si va daruiesc cu Iubire…

    …pe-o margine minuscula de stea

    …Din drumurile-n care mergi si-ai mers-
    Cand mai ales crepuscul e in tine,
    sa-ti fie geamul meu un Univers
    vedere, ca sa vezi si tu mai bine,

    sau… Cand n-auzi de prea departe dus
    Cuvantul meu,majuscula Iubire,
    De sub acele stresini cu Apus,
    Sa-ti fie Rasaritul meu…Iubire!

    …si fie-ti calmul randunele mici
    Dreapta,…Lumina- din fereastra mea,
    Te-or indemna sa vii putin si-aici-
    Pe-o margine minuscula de stea…

    ps: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=6rLMh_1rohE
    sa fie cu putina de culare, va imbratisez strans….

  79. Draupadi spune:

    Ma alatur si eu voua, sa copilarim, sa ne imbaiem in lumina, iubire si veselie….. sa chemam pe oricine vrea sa vina IN INIMA…..:)

  80. angelica spune:

    Cristina, uite: suntem numai noi doua pe-aici…..sa strigam, sa ne bucuram, sa ne copilarim.
    ….dar de ce Noiembrie? De ce?
    Lasa Soarele sa arda
    Si oamenii mai mult sa creada,
    In al lor licar de lumina
    Si-n esenta lor Divina!
    …………..
    Ia sa vad: daca ne gindim amindoua o sa treaca Micul Print pe aici?
    N-am precizat „unde-i „aici ? Se subintelege: e inima ….oricui!
    As trimite un sarut, dar ia-l de unde nu-i!

  81. cristina spune:

    Noiembrie…

    Noiembrie al meu mai poarta haina
    Cu umeri goi si flori de camp pe ea,
    Din vara care-acum isi duce taina
    Intr-un alt timp inscris… pe palma mea.

    Imi trec pe chipul lui buzele ude
    Si degetele reci de-atatea ploi,
    Ca sculptorul in pietrele profunde
    Cioplind spre amintire riduri noi;

    Noiembrie al meu pe ritm danseaza
    Si trece peste prag cu pasii mici,
    Cromatic ca-ntr-un vis ne proiecteaza
    In pur si simplul lui acum… si-aici,

    Iar cand de frunze cosmic-revelate
    Se scriu in inimi mult prea multe foi,
    O carte-ti fac, iubire, sa-ti prind soapte
    de stropi… ,pe rochia mea cu umeri goi.

    …………………………………………………..

    Apoi, razand de el, il trag de poala
    Si-i scutur zile reci peste copaci,
    Ca poleiti si ei, din creanga goala
    Sa-ti infloreasca invizibili maci…

  82. angelica spune:

    as vrea sa las pe-un rind , un singur cuvint: daruire!

  83. angelica spune:

    Fa-te dragoste izvor,
    sa te sorb, incet, cu dor.
    Uda-mi buzele si lasa…
    Va veni si vremea noastra!

  84. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=BPlV46prp4s

    Poveste de Dragoste, in dar! Sa va tina de racoare, de…urat, de…frumos, de …pup!

  85. cristina spune:

    ‘Impreuna’ cel mai impreuna, Angelica mea draga, …il realizam azi cu versurile Cristishorului…Eu asa simt :… le cuprinde pe toate

    Dor

    Cînd nu te îmbrăţişează
    mîinile mele mă dor
    Buzele mele mă dor
    cînd nu te sărută uşor
    Cînd paşii făcuţi nu sînt înspre tine
    picioarele mele mă dor
    Pieptul şi umerii largi mă dor
    cînd nu-ţi mai sprijini iubirea
    de marginea lor
    Şi timpul mă doare a neîntregire
    cum că ar fi mai mult viitor
    Mă dor şi cele ce-au fost
    pentru că cele ce-ar fi putut să fie
    mă dor deja de-o veşnicie
    Mă doare şi mi-e dor
    să iubesc
    Mi-e dor şi mă doare

    Geneză

    Pe cînd eram numai noi doi
    şi braţele tale mă cuprindeau fierbinte,
    ai început să-mi vorbeşti.
    Şi ce frumoase erau cuvintele tale, Iubitule!
    Cît de minunat le făceai să crească în mine!
    Spuneai „cer”
    şi se năştea albastrul sferic.
    Spuneai „bucurie”
    şi se năştea o planetă
    plină de copii cu plete răsfirate-n vînt.
    Dar cînd ai început să dansezi,
    Doamne, cîte mi s-au născut atunci în trup!
    Rîurile, flăcările, munţii şi norii,
    soarele şi luna
    şi stelele una cîte una.
    Îţi spuneam: „opreşte-te,
    că mi se preschimbă tot trupul”.
    Dar tu dansai,
    un dans ameţitor încă dansezi!
    Cuvintele tale întrupate
    s-au înfruptat din plăcerea de-a fi
    şi stau între noi, orgolioase,
    împodobite care mai de care
    cu sceptre de falşi stăpînitori.
    Recheamă-mă din cele ce sînt.
    cînd iubesc

    Cristian Turcanu- Timp Inflorit

  86. angelica spune:

    Cristinica, stai la umbra!
    Imi veni asa deodat” sa te imbratisez …Un dulce gind pentru toti !
    Oriunde ati fi si orice ati face! ….la mare, la munte, la munca…
    Dumnezeu sa va binecuvinteze!

  87. angelica spune:

    Vorbeste cu mine-n gand….
    „Ridica ochii si ma vei vedea,
    Intinde mina
    Si o vei gasi pe-a mea,
    Vorbeste, vreau sa te aud,
    Spune-mi orice, si ultimul tau gind.
    Cere –mi orice si vei avea,
    Fa doar un pas – te voi urma
    Cand iti va fi dor de ochii mei
    Sa privesti valurile argintii
    Cand iti va fi dor de glasul meu
    Sa asculti murmurul marii
    Cand iti va fi dor de sufletul meu
    Sa ma chemi si voi veni…”

  88. cristina spune:

    https://www.youtube.com/watch?v=iLBxt6lT2JE …Lupta-te cu mine…Adi Moldovan, in dar! …plus Catalin Codru…Multumesc frumosilor din Inima mea…

    Tainică noapte
    Cătălin Codru

    Zburlindu-mi gândurile cerul…
    Aruncă norii spre niciunde,
    Unde-i sărutul ca piperul,
    Şi lava coapselor flămânde?

    Se joacă vântul printre sălcii…
    Cu stelele ce stau să iasă,
    Alintă-mă cu dulci suplicii,
    Şi lasă-mă, dar nu mă lasă!

    Acum când luna se ascunde,
    Vreau să te am, te vreau să-mi fi…
    Cuvântul meu de te-ar pătrunde,
    Eu te-aş iubi şi-aş nemuri.

    În spaţiul ăsta plin de noapte,
    Între o zi şi… până-n zori…
    Nu-i timp de vorbe, suntem fapte
    Ne prindă ziua printre nori.

    Topiţi în ale noastre gânduri,
    O taină veşnic să rămâie..
    Rupând a nopţilor zăgazuri,
    Ţie-nceput de nesfârşit să-mi fie…

    Scrisori cu maci

    si macii scriu scrisori – imi pare
    ca nu-s asa nepasatori…
    un mac traieste-n fiecare –
    si toate clipele-s scrisori

    scrisori de dragoste, de ura,
    scrisori de mila, de regret –
    ne sangereaza, in faptura,
    toti macii gandului, discret

    un mac in mine se inclina…
    scriu cu petale, scriu anost –
    scrisoarea asta, prea putina,
    ma tot repeta, fara rost

    macii se scutura-n campie…
    si scrisul meu scutura maci! –
    de-atata scris…o rana vie
    am devenit…citeste…taci!

    – Popa Ines Vanda, ….prietena mea scumpa (te iubesc, ines!)

    http://www.youtube.com/watch?v=YMFsCIVhzao

    :)

    https://www.youtube.com/watch?v=3paGyNPj5dM (pt tine cristishorul meu matematician…cu Catalin Codru, preferintza a mea…Sper sa raaazi!…sa nu ne uiti…)

    Pe-un fapt divers, doi maci îmbrățișați- Gina Zaharia (ESENTE)

    Să nu lăsați povestea descheiată,
    Sunt vorbele prescrise de un vraci
    Care sculpta pe-o inimă-nsetată,
    O pajiște, un munte și doi maci

    Înnebuniți de dor și rătăcire.
    Când îi zărea, prin veacul orb și mut,
    Le tot șoptea ceva despre iubire
    (Dar preciza că-s vorbe de-mprumut).

    Cândva a stat un ceas cu ei la masă,
    I-a dojenit că nu s-au pregătit
    Să-și strângă straiele de după coasă,
    Că sigur astăzi n-ar fi asfințit

    Într-un ierbar cu zodii împletite
    Din poli sălbatici, aspru luminați,
    Și-ar fi rămas, în lanul cu ispite,
    Pe-un fapt divers, doi maci îmbrățișați…

  89. cristina spune:

    in gand, in vis, oriunde…
    https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=F0dGkmkVGhI

    si …’- Ah, ce-mi bate inima!’…Unii is ‘tic’ (eu)…,altii …cratima (cristishorul),…iar ceilaltzi, pe rand cateodata, ..’tac’…
    …’tic-tac’ cu sarut pt toti! :)

    In campul tau…

    In campul tau as vrea sa stau, iubire…
    Sa mai simt unda vorbei tale dulci
    Si-n apa pura dintr-a ta privire,
    In brate sa ma iei,… si sa m-arunci!

    Iar uneori, cand seara ti-i desarta
    de umbra zilei, foarte mult as vrea,
    Sa stau in campul tau si preacurata,
    Sa mangai linia vieti-n palma ta.

    Stii…, nu te vad! Dar gratiile toate
    s-au adunat… Sa nu iti para rau!
    chemarea mea le-a coborat si poate
    In dans vor fi de-acum, in campul tau…

    Iar daca la sfarsit m-ar lua-ntre ele,
    Cum as dansa in cercul lor de foc!!!
    M-as preschimba sub razele de stele
    Si te-as lua pe tine la mijloc

    As trece-asaaa, pe varf in miezul noptii:
    In campul tau cu roua as lasa,
    -Sa-ti schimbe Universul mersul sortii-
    De colturi slefuita,…inima ..

  90. angelica spune:

    Un sarut si-un multumesc!
    E tot ce , acum, va daruiesc!
    O zi speciala pentru inimile voastre. V-ati gindit vreodata ca… ziceti de foarte multe ori:
    – Ce bate vintul! dar…foarte rar va auziti zicind:
    – Ah, ce-mi bate inima!

  91. cristina spune:

    https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=V0fwLIEA4yE
    Gente que sí – Narcotango….dansss ..aprins ca mine, asa…

    si

    va pup! pe toti, la rand, pana cand….pana cand….Ia sa vedem…
    PAULINE CROZE – Baiser d’adieu
    https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=86vY8N6nR8M#at=52

    Multumesc pt ca apreciezi poezia mea, d-ra Cristina… :)
    In dar…

    Te-ntrebi, iubire, inca vrei sa stii:
    de ce de-un timp cadem in albe ploi..?!
    Si… cum se spala ganduri cenusii,
    in apa lor- portal pentru noi doi…?!

    Ma uit la tine si te mangai tot;
    ce dulce esti! Sub mana mea se-aduna –
    ca un torent cu navele in port,
    Senzatii noi si chip de miere-Luna

    Cum imi pictezi cu ingeri ziduri reci
    si-mi cresti pe ele tandru, rosii flori!
    Si cum tresar in mine cand tu treci
    Cu trandafirii tai cataratori…!

    Da, esti frumos! ma uit ca printre gene-
    Lumini si umbre te drapeaza-n vis;
    De dor si viziuni rembrandiene
    Te vad cum esti: asa cum ai fost scris!

    Si plec mai Sus,din nou sa-ti fac ursita
    -alinieri pe Cerul plin de astre-
    Cat pe Pamant ma vrei sa-ti fiu iubita
    Si muza ta dansand prin flori albastre…

  92. cristina spune:

    ps: ‘…m-as naste versuri’ …cine nu ma crede ?

    http://www.youtube.com/watch?v=oAjpw5Vbf5w

    M-as naste-un cuvant pe buzele tale ,
    Sau litera vie , ce-n minte-o strivesti ,
    Vocala , consoana , sau semn de-ntrebare ,
    Cand gura deschizi , mereu sa rostesti …

    M-as naste un vis peste sufletul tau ,
    Speranta sa-ti cauti mereu langa mine ,
    Iar visul de-i bun , sau chiar de e rau ,
    Sa lase placerea sa-ti curga prin vene …

    M-as naste un val , in inima ta ,
    Cu flux si reflux , mereu sa te-ating ,
    Cand marea cea trista , tributul si-l vrea ,
    Doar eu , printre valuri , la piept sa te strang …

    M-as naste culoare , de-ai stii s-o privesti ,
    Din ploaie si soare , un sfant curcubeu …
    Lumina , caldura si tot ce-ti doresti ,
    Gaseste-o-n nuanta din sufletul meu …

    M-as naste solfegiu din note-mpletite ,
    Pe clape-n balade , de-ai stii sa ma chemi ,
    Sonete si valsuri , cantate-ori rostite …
    Oooo , muz-a iubirii , de-ai stii cat insemni … !

    M-as naste din toate si te-as aduna ,
    Desi stiu ca in mine , tacerea nu poate ,
    Din tot ce cuprinde-n destin , steaua ta ,
    Decat sa-mi transforme un vis … in nenoapte …

    Si chiar de m-as naste de-o mie de ori ,
    Sunt doruri din noapte , strigate-n pustiu ,
    Constanta din linii-ntrerupte-n fiori ,
    Eu , punctul si virgula , sti-voi sa-ti fiu …

  93. cristina spune:

    UNII…

    …Unii se-arunca-n dezmatul solar,
    Altii- adorm taine destul de rar,
    Unii fereca potecile vechi,
    Altii isi pun ciresi la urechi;
    Unii mai cauta in foamea de verde,
    Altii merg pe un drum ce se pierde;
    Unii sunt rosul de mac sangerat,
    Altii se duc pe acelasi oftat ;
    Unii aleg marea sa le fie pereche
    Altii culeg NEsomn si doar veghe.

    Unii culori si…altii doar cantul
    Unii doar vorbe…Altii NE cuvantul.
    UNII CA NOI ALEG SA NU TACA
    CI SA DEZMORTEASCA SI PIATRA SEACA, :)
    Sa despleteasca in stele tot cerul,
    Ca sa descopere-n clape-adevarul ;
    Unii ca noi aleg sa se nasca
    Dintr-o silaba sau poate…din iasca;

    https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=BRMqkJIKgt0
    aici aveti toata poezia …Lelia Mossora…cu dragoste!

  94. Draupadi spune:

    Frumos mai scrii tu…Cristina….iti simt versurile si dorul….e un dor hranitor deopotriva….Va imbatisez, minunate fete ale blogului :)

  95. cristina spune:

    1. darul meu, Angelica alintacita, pt voi toti…Iubire fara atingeri…

    Iubire fara atingeri…

    Ce lunga vreme eu am stat in tine!!
    Cum sta copilul mic in Dumnezeu;
    Eram doar unul si-n Oceanuri line
    de Infinit ,pluteam…Si tu, si eu.

    Ma minunam continuu cum de Soare
    Mai poti sa te uimesti cand raza-i esti,
    Si-ti mangaiam caputzul tau de floare
    Cand ma tineai la piept, spunand povesti.

    Nici n-apucau cuvintele sa plece!
    Aveam asaa, mereu, un foc si-un jar…
    Simteam in unda ta cu aer rece
    De munte,prea zburdalnica, sa sar!

    ca sa ma stinga chiar si pentru-o clipa…
    -Din yin si yang intreg sa fim facuti-
    Sa-ti cresc pe trup ca si cealalta-aripa,
    In zbor cand ne-naltam…,sa ma saruti!

    Radeam!Lungeai povestea cu trei pagini,
    Apoi ma cuprindeai albastru,… clar,
    Sa poti trimite Cerului imagini-
    Prin ochii tai ,sa aiba Cerul dar…

    ………………………………………………….

    …Si te-am gasit! vezi? fizica se scrie
    Intr-un capitol greu de talmacit ;
    Iubire fara-atingeri, poezie,
    Sa fim …Sa fim Iubita si Iubit…..

    2. https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-PcJ5DHTTdY
    ‘Sunt gol de tine’…cu vocea plina de Dumnezeu a lui Adrian Moldovan….Multumesc Ady pt tot…siiii…
    mi s-a facut dor de vocea ta, Cristian…Pune inregistrare cu tine aici, pt noi, fetele blogului…Sa avem! (Rugaciune, as vrea:) )

    3. https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xhJKujvSIBs
    Thrive…documentar cu subtitrare in lb romana

    4 . Celine Dion- ‘Parler a mon pere ‘ cu subtitrare in lb romana
    https://www.youtube.com/watch?v=LWj7nESrmyY

    5. Va iubesc! :)

  96. angelica spune:

    Iubirea din tacere, prin tacere are un gust aparte…
    Tu…esti aici ca sa ne scrii, eu…sunt aici ca sa te ascult. Cind ai sa obosesti da-mi tu vorba ta si-ti dau tacerea mea .
    Cristina…daruieste-ne poezii cu dans si cintec.
    Cristian..scrie din a ta gindire .
    Multumesc si…zile senine.

  97. cristina spune:

    Vals…,ca tot ai zis…Flori,…ca tot ai zis :)
    http://www.youtube.com/watch?v=6T4bvF32W6I&feature=youtu.be

    si…Ceahlau ! :)
    hai sa mai cunoastem din contemporani, vreti?!? eu zic ca merita si astfel de Ceahlau,…pana ajungem la cel muntos din fizic: Octavian Soviany…

    *Octavian Soviany

    Îţi poleiesc pantofii cu argint
    Şi-ţi mângâi crinolina desuetă
    Mâhnit ca băutorii de absint
    Şi pufăind domol din ţigaretă

    De parcă am trăi sub Carol Quint
    Şi ai purta la gât o coleretă
    Îţi poleiesc pantofii cu argint
    Şi-ţi mângâi crinolina desuetă

    Iar după ce-ţi trasez orbecăind
    Sub sânul stâng o linie cu cretă
    Pictez pe capul tău ca Gustav Klimt
    O mare pălărie violetă

    Şi-s trist ca băutorii de absint

    *Octavian Soviany

    E un gurist matol cu pălărie
    Ce ne surâde când blajin când fov
    Şi calcă precum scrişii pe hârtie
    Puţin împleticit puţin otov

    Cântând pre muscăleşte un kirie
    De parcă-i Serafim de la Sarov
    Ce poartă nu potcap ci pălărie
    Şi ne surâde când blajin când fov

    Iar când comandă spirt pe veresie
    Şi ne arată ghiulul lui de grof
    Bărbaţi femei întreaga gubernie
    Văd D-ul uriaş /de la Dimov/

    Ce-l are scris cu tuş pe pălărie

    *Octavian Soviany

    sau luându-ți între buze inelarul/cu iz de rozmarin și micșunea/voi spune să aducă samovarul/și să se pună opiu în lulea//ca ascultând flașnete clamoroase/închise-n diligențe de mahon/să-ți leg plângând ciorapul de mătase/cu-al meu ușor sinistru papion.

    *Rondelul Desdemonei

    Mă vei putea ierta vreodată
    Că te-am iubit ca o nebună?
    Eu m-ascundeam sub clar de lună
    Când tu-mi spuneai că-s vinovată

    De un păcat ce-o să rămână
    Pe umbra ta, precum o pată…
    Mă vei putea ierta vreodată
    Că te-am iubit ca o nebună?!

    Aveai privirea destrămată
    Şi mă credeam în veci stăpână
    Pe clipa oarbă şi păgână
    Ce m-a trădat. Othello, iată,

    Ce n-am să-ţi pot ierta vreodată:
    Că te-am iubit ca o nebună!

    *Octavian Soviany

    „Sankt-Petersburgul poartă tristeţea lui Evgheni”
    Citim cu voce tare din Osip Mandelştam
    Ohrana spionează din umbră cetăţenii
    Rasputin e călugăr dar şi puţin motan

    Şi-i place să deguste un mied cu mirodenii
    Boleşte ţareviciul aproape de un an
    „Sankt-Petersburgul poartă tristeţea lui Evgheni”
    Citim cu voce tare din Osip Mandelştam

    Cinovnicii pe Nevski vorbesc de starea vremii
    O doamnă-n alb se plimbă c-un ofiţer bălan
    Şi-ncepe futurismul au apărut noi genii
    Mugeşte Maiakovski ca un hipopotam

    Iar Petersburgul poartă tristeţea lui Evgheni

  98. angelica spune:

    Cristina!
    Pe tine….te-a mingiiat cineva? cu flori?
    Ti-a multumit dimineata in zori?
    Te-a sarutat, ridicindu-te de subsiori?
    Si…poate ti-a strecurat in inima mii de fiori?

    Esti delicioasa cu valsurile!
    Hai sa urcam Ceahlaul!
    Hai sa ne inaltam spre cer!

  99. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=ypPpgwUO2aw&feature=youtu.be …gramofon,… dans de vals pe nori …

    si

    … ce creeaza Cerul pt noi.!..Cerul ca un Artist,…strabatut de ‘ale Sale’ fiinte inteligente… Speechless… In dar:

    http://blog.ted.com/2013/07/16/the-joy-of-cloudspotting-10-incredible-visions-in-clouds/

  100. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=gD2vVxDVlZ4

    Luna de Paris, fetelor! schimbam ritmul, ne facem parizience si….traim fierbinte :) Apoi, versuri…in dar!
    Tuturor…

    Să fii mireasa unui plâns de tei – Constantin Preda

    nu ţi-am mai scris nu ţi-am mai scris
    de prin zăpada altui vis

    aveai pe-atunci pe buze plânsul unui crin
    (eşti cel mai tare şi mai dulce strop de vin)

    de ce nu vrei frumoasa mea nu vrei
    să fii mireasa unui plâns de tei

    hai lasă-mă cu gura să-ţi sărut
    pe pântec florile cu iz de cer şi lut

    să-ţi beau tăria şi apoi să-ţi ar
    trupul mlădiu şi sânii tăvăliţi prin jar

    de unde să te prind de unde să te prind
    ca-n ţara celui mai frumos colind

    de unde să te-ncep de unde să te-ncep
    asemeni unui beţivan ce dă la butii cep

    să-ţi prind genunchii ca-ntr-un cleşte şi apoi să vin
    să-ţi bat în palme cuie de pelin

    iubita mea de când nu ţi-am mai scris
    cu lacrima din ochiul mirelui ucis

    Iubindu-te am dreptul sa te pierd – Constantin Preda

    iubindu-te, am dreptul sa te pierd
    in ce biserica ai vrea sa te desmierd?

    iubindu-te, am dreptul sa te parasesc
    biserici, peste nori, se prabusesc

    iubindu-ma, ai dreptul sa te-ntorci, sa vii
    e iarna marilor melancolii

    iubindu-te am dreptul sa te pierd nauc
    imi canta-n inima sosia unui cuc

  101. angelica spune:

    Ei as, Cristinico!
    Odata ce mi-ai atins sufletul …suntem ca doua picaturi de apa!
    Inchid ochii si valsez. Nici nu stii ce mult ascult aceasta melodie.
    Hai s-o dedicam tuturor celor ce iubesc etern !
    Iti multumesc mult….si tie si lui Cristian ca ne ofera spatiu din minunatul lui suflet!

  102. cristina spune:

    ‘…Ma indragostesc si pina sa-mi treaca…m-apuca iar . ‘
    Angelica!!!…sper ca de mine, da?!? =))
    Sa asculti Leonard Cohen si..shhhht! sa nu-mi spui ca e demodat sau ca te-ai plictisit de….Dance Me to the End Of Love

    http://www.youtube.com/watch?v=Ki9xcDs9jRk

    …pt ca orice tendinte, mode… vin si trec pe lumea asta, pe mine tot romantica m-a lasat Viata si Bunul Dumnezeu…

    Danseaza, sufletzel!!!

  103. angelica spune:

    Tu stii ca eu sunt aici….si voi fi mereu!
    Cum danseaza sufletele?
    Imi vei raspunde…Asa cum se deschid florile!
    Trebuie sa recunosc in fata tuturor:
    Sunt iremediabil pierduta! N-am leac de vindecare! Ma indragostesc si pina sa-mi treaca…m-apuca iar . Si uite asa …va trece veacul fara sa-mi fi gasit leacul!

  104. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=nAnDL4X7w9I

    Dans…

    Roiesc ca-ntr-un tumult fluturi-scantei:
    prin inimi doar de dans mai este loc,
    cand te scufunzi adanc in ochii mei
    si imi topesti pe san rauri de foc…

    Subtil, tot mai subtil ma-ncercuiesti,
    cu mijlocul cambrat de pasiuni;
    Imi pui cercei din Cer, ma-mpodobesti,
    Iar printre buze imi strecori minuni.

    Dansam…,te contopesti cu mine nud:
    ma tii in brate sa ma simti femeie,
    Soptesti si imi patrunzi tot mai profund
    Printre petale-n par de orhidee

    ………………………………

    Si-ti treci atent cu palme sidefii
    Iubirea , ca pe-un alb de pianina,
    in nota unei pure simfonii-
    pe-ncheieturi subtiri, de balerina…

    ps: sa privesti balerina din clip….sa te pui in zbor cu ea pe muzica lui Joe. Sa fii lebada, sau… fluture.., stea…
    E si aceasta o trezire, nu? In inima, prin DANS

  105. angelica spune:

    Poezia da…e foarte inspirata!
    Draupadi, multumim…suflete frumos.
    Eu cred ca exista sensibilitate in toti, femei si barbati, mai multa sau mai putina, ascunsa uneori in spatele „zidului” cu care ne inconjuram.
    Unii vor sa fie duri, desi….sunt atit de sensibili la o imbratisare copilareasca.

  106. Draupadi spune:

    Minunate flori, va dedic aceste filme Desert Flower si Source des femmes (si lista poate continua) care m-au impresionat profund reamintindu-mi cat de binecuvantate suntem noi femeile desi trecem prin suferinte de neimaginat….vorbesc la plural pentru ca daca o femeie sufera, suferim toate….suntem interconectate….subiectul acestor filme m-a facut sa realizez ca….mereu ar trebui sa manifestam recunostinta pentru tot ce ni se ofera clipa de clipa…

    Cat despre barbati….esenta pura masculina, plina de virilitate…ii ador!

  107. cristina spune:

    ..Amin!… dupa cuvintele tale, Angelica… :)
    …pup pt Draupadi !
    si…echilibrez cu imbratisarea mea calda pt Barbat ,punand azi poemul lui Hugo in care e ‘citat’ alaturi de Femeie ….:fara tagada sublim,…necesar,…frumos…,
    in inima mea! :)
    Concluzia?!?! Deeeeci, va iubesc, Barbati!

    Barbatul si Femeia – Victor Hugo

    Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
    Femeia cel mai sublim ideal.

    Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
    Iar pentru femeie un altar;
    Tronul exalta, altarul sfinteste;

    Barbatul este creierul, femeia este inima,
    Creierul primeste lumina,
    Inima primeste iubirea.
    Lumina fecundeaza, inima reinvie;

    Barbatul este puternic prin ratiune,
    Femeie invincibila prin lacrimi,
    Ratiunea convinge, lacrimile inmoaie;

    Barbatul este capabil de orice eroism,
    Femeia de orice sacrificiu,
    Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul;

    Barbatul are suprematia,
    Femeia are intuitia,
    Suprematia semnifica forta,
    Intuitia semnifica dreptatea.

    Barbatul este un geniu,
    Femeia e un inger,
    Geniul este incomensurabil, ingerul inefabil;

    Aspiratia barbatului este spre gloria suprema,
    Aspiratia femeii este catre virtutea desavirsita,
    Gloria face totul mare,
    Virtutea face totul divin;

    Barbatul este un cod, femeia o evanghelie,
    Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti;

    Barbatul gandeste, femeia intuieste,
    A gandi inseamna a avea in creier o lava,
    A intui inseamna a avea pe frunte o aureola;

    Barbatul este un ocean, femeia este un lac,
    Oceanul are perla care impodobeste,
    Lacul poezia care lumineaza;

    Barbatul este un vultur ce zboara,
    Femeia o privighetoare ce canta,
    A zbura inseamna a domina spatiul,
    A canta inseamna a cuceri sufletul;

    Barbatul este un templu, femeia sanctuarul,
    In fata templului ne descoperim
    In fata sanctuarului ingenunchem;

    Barbatul este plasat acolo unde se termina pamantul,
    Femeia acolo unde incepe cerul.

  108. angelica spune:

    Multumesc Cristina! Este adevarat ! Dar…imi dai voie sa completez ceva?
    Cine ii sterge lacrimile de pe obraji cind….nu are cine sa i le stearga?
    Cine o mingiie cind nu are cine sa o tina in brate?
    Cine o imbratiseaza cind are nevoie de atingere si de putere?
    Cine?
    E Dumnezeu prin ingerul sau!
    Avem nevoie de credinta curata , intensa, profunda!
    Trimit un sarut…

  109. Draupadi spune:

    Cristina draga, am savurat cu drag si eu acet dar . Iti multumesc ! Esti uimitoare…..

  110. cristina spune:

    Ei, daca esti tu asa bucuroshica Angelica ia sa-ti fac un dar! te imbratisez cu nepoata cu tot :)

    CUM A CREAT DUMNEZEU FEMEIA

    Dumnezeu creând femeia, muncea târziu în cea de a șasea zi.

    La Dansul a venit un înger și l-a întrebat:
    “De ce pierzi atâta timp pentru lucrul asta?”

    Dumnezeu i-a răspuns:
    “Uita-te la toate detaliile pe care trebuie sa le respect pentru a o face. Ea trebuie sa se spele ușor, dar sa nu fie din plastic, sa aibă mai mult de 200 de părți care se mișcă si in același timp sa fie grațioasă. Trebuie sa se poata vindeca cand este bolnava; sa poata sa munceasca cate 18 ore pe zi. Ea trebuie sa aiba doar doua maini, dar cu ele sa poata cuprinde mai multi copii deodata si sa ii poata imbratisa in asa fel incat sa le treaca orice durere.”

    Ingerul a ramas impresionat: “Este un model standard? Asta e imposibil! Prea multa munca pentru o zi. Lasa pe maine.”
    “Nu” a zis Dumnezeu, “o voi termina azi si ea va fi preferata mea.”

    Ingerul s-a apropiat si a atins-o: “Doamne, dar e asa de fina!”
    “Da, este fina, dar de asemenea am facut-o si foarte puternica. Nici nu poti sa-ti imaginezi cate poate sa suporte si sa invinga. Arata fragila, dar in ea se ascunde o putere imensa.”

    “Poate sa gandeasca?” – a intrebat ingerul.
    Dumnezeu a raspuns: “Ea poate nu numai sa gandeasca, dar si sa convinga.”

    Ingerul a atins obrazul femeii: “Doamne, se pare ca are undeva un defect- are obrazul ud.”
    “Nu, nu este defecta,”- l-a corectat Dumnezeu- “acestea sunt lacrimi.”

    “PEntru ce sunt ele?” – a intrebat ingerul.
    “Prin ele isi exprima tristetea, dragostea, singuratatea, suferinta si mandria.”

    Ingerul era cu adevarat impresionat: “Doamne, esti un geniu! Te-ai gandit la toate. Femeia este cu adevarat uimitoare.”
    “O, da!” – a spus Dumnezeu. “Ea are puteri cu care poate sa uimeasca barbatul. Ea poate sa rada, atunci cand ii vine sa planga. Ea poate sa zambeasca, atunci cand este speriata. Ea o sa ajute pe altul, atunci cand ea insasi are nevoie de ajutor. O singura privire de a ei poate face ceea ce nici unui barbat nu-i sta in putere…”

    Ingerul nu putea scoate nici un cuvant si o privea uluit.
    Atunci Dumnezeu a oftat: “Numai ca un lucru la ea nu este in regula. Un singur neajuns, pe care daca ea nu o sa-l corecteze, poate sa-i strice viata.”

    “Care este acesta?” intreba ingerul.
    “Ea nu-si cunoaste valoarea…”

    ps: domnilor, fara comentarii…’contra’, please! :)

  111. angelica spune:

    Da, da…pluteste-n aer
    …indragostirea!
    Nu stiu pe cine iubesti tu Cristina, dar Iubeste!
    Se pare ca…ramin in fiecare vara repetenta: la iubire furata( pe-ascuns de-o simpla fata).
    E lectia aceea , iti dau dreptate. Nu mai „cersesc” pentru ca …miinile imi sunt ocupate ( il tin strins pe Dumnezeu), ochii imi sunt sarutati de raze, buzele udate cu picaturi din vorbe pline cu nectar, daruite-n dar ca har….
    Dar iubesc, iubesc, iubesc. Da Doamne, sa se molipseasca toti.
    Acum , am nepotica aproape…fetita frumoasa …ne daruim amindoua iubirea, ridem si ne copilarim. Si toate merg din plin, cu voia lui Dumnezeu!
    Si sincer, marturisesc ca nu ma doare acest dor ce-mi da tircoale din zori si pina-n noapte.
    E ca o lumina! Si lumina incalzeste si atrage din cer foc si mister.
    Multumesc Cristina( apropo: vazui Next Star: Omar! !)

  112. cristina spune:

    …in Iubire intotdeauna exista un ‘of’ sau cum zic eu moldoveneste asa…un ‘uoff!’…De ce asta?!?!
    Acolo unde ne doare, acolo unde asteptarile nu ne sunt implinite -din miliarde de motive pt cate iubiri- e…lectia noastra si sansa noastra de dezmarginire din acel punct…Nicio situatie sentimentala, nicio indragostire nu este absurda sau nefolositoare daca odata intrati in focul ei nu uitam pt ce suntem aici…Este pur si simplu pasul necesar pt ‘inainte’ si curatzenia lui ‘inapoi’ temporal vorbind, ca sa te simti bine acum unificandu-te in toate…Si mai cred cu tarie ca este un mod absolut sublim de a invata la scara ‘micro’… ascultarea, acceptarea, libertatea celuilalt ca sa ai o rezonantza pt …a ta, cu amendamentul ca tot ce prelucrezi in microcosmosul tau interior iti face legatura cu varianta infinita a aceleeasi energii din macrocosmos, accesand-o…Sa traim mai pur, IN INIMA, constient,sa ne mutam particula cu particula IN INIMA LUI DUMNEZEU, transmutand totul cu noi!
    Fie ca prin iubirile care ne insufletesc sa gasim calea spre Iubire , sa crestem impreuna si separat pt ca….’separat’ e doar o aparentza a lumii acesteia, a scolii numita ‘dualitate’…

    Angelica scumpa mea, alatur ‘of’-ului tau exprimat frumos de Paunescu un ‘uoff!’ moldovenesc al meu, cu ‘stele’ si cu ‘zvac’…ca sa ma recunosti :) si sa zambesti, sa ne luam de mana pt un ‘impreuna’ mai deschis , mai implinitor, mai vesel si mai constient…Iubirea sa fie prilejul dansului nostru DOAR pt ca noi o simtim, ca REGI si nu ca….cersetori pt ca indarat are El grija sa reverse….Un fluviu :)

    Ma scol cand poala noptii inca tine
    Un cer de lacrimi verzi deasupra ta,
    Ca ochii mei indragostiti de tine-
    Si plec sa te-ntalnesc altundeva…

    Pe varfuri trec usor sa nu te sperii;
    Respiri profund, te simt cum adormit
    Ma urmaresti subtil printre puzderii
    de stele .Si-ti las somnul linistit…

    Numai un pic de tot intorc privirea-
    nu mi-e deloc usor! ce mult as vrea
    sa te ating, sa-ti daruiesc iubirea
    Si- abia apoi sa plec in lumea mea…

    E-acolo…printre roiuri, presarata,
    de galaxii … E locul absolut
    In care suntem unul , dintr-odata,
    Si-i locu-n care noi ne-am cunoscut…

    Te-mbratisez, iti spun si-mi spui cuvinte
    Ce pe Pamant nu suna-n chip firesc-
    in limba focului din trup si minte…
    Aici iti spun din suflet:te iubesc!

  113. Draupadi spune:

    Micule Print, ce inseamna ca preferi sa fii ” Elvetia”?

  114. angelica spune:

    La miezul noptii ma gandesc la tine
    Si stelelor ma rog sa-ti fie bine,
    Din somn sa te trezeasca dintr-o dat’,
    Sa nu-ntelegi de ce esti tulburat.

    Si i-am lasat un tremurat de jale
    Copacului din fata casei tale.
    La usa ta am indrugat cuvinte,
    Sa nu te-atingi de clanta ca-i fierbinte.

    Si mai ales, cand noaptea e la usa
    Ca sa-mi aseze peste timp cenusa,
    La tine ma gandesc si nu am stare
    Si fostul foc imi arde sub picioare.

    Cu lucrurile vreau sa ma amestec,
    Ma simt o fiara suspinand domestic,
    Dar da-mi un loc de ultima greseala
    Sa-ntarzii in cutia ta postala.
    (Adrian Paunescu)

    Din inima trimit o raza de soare
    Si-o geana de luna….

  115. Micul Prinţ spune:

    Ha ha…ce mică e lumea!

    Nu ştiu dacă noi românii merităm oameni precum Mirahorian sau Ancu Dincă.
    Acum câţiva ani am luat legătura cu câţiva dintre foştii săi colaboratori…absolut toţi au refuzat să discute despre „neînţelegerile” apărute între ei.
    Ştiţi cum se spune….adevărul e undeva la mijloc….

    Poate acum mă înţelegeţi de ce tot spun că prefer să fiu „Elveţia”….ha ha !

    Interese mari monşer,orgolii pe măsură!

    PS: fiecare cu merkaba lui….

  116. cristina spune:

    http://www.danmirahorian.ro/holygrail.html

    1886 – 1972 academician si inginer roman, pionier al aviatiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reactie A fost fiul generalului Constantin Coanda, prim-ministru al Romaniei in 1918.

    H. Coanda a fost preocupat si de unele probleme din biologie si geometrie sacra. Era stiut ca fiintele vii genereaza, omnidirectional in spatiu, energii ce intra in componenta biocampului. Biocampul se extinde de la limita de separare a organismului viu fata de mediul ambiant si se continua pe distante nedeterminabile. Dupa unii cercetatori, biocampul este format din energii slabe. Dupa opinia lui Henri Coanda, biocampul contine energii foarte puternice. Atata doar ca, propagandu-se in toate directiile in spatiu, are loc o echilibrare a energiilor emise de fiintele vii.
    Omul, genereaza in biocampul sau o energie corpusculara colosala, pe care a denumit-o emisie de gravitoni. Gravitonii sunt capabili sa propulseze omul in spatiul cosmic, cu o viteza fantastica. Dupa parerea savantului, „ar trebui proiectat un dispozitiv tehnic”..:))) de ecranare si directionare a gravitonilor, pentru a li se imprima o directie si un sens prestabilite. Si, desigur, sa fie pus la punct un procedeu tehnic de prezervare a vietii omului la asemenea viteze.
    Erau doar in faza de idee dispozitivele tehnice despre care vorbea Coanda, sau au fost proiectate si realizate de catre savant? :)) Intamplator sau nu, acest aspect al activitatii lui Henri Coanda este deocamdata omis de biografii sai. Oare de ce .. se numeste astazi cumva „Adjustment Bureau” ? .. :))))))))))

    Henri Coandă contine si file albe. Savantul a lucrat si pentru un program german, avand ca obiect proiectarea unor aparate de zbor destinate spatiului cosmic. Putini nu stiu faptul ca Henri Coanda a fost judecat in Franta pentru inalta tradare si a fost la un pas de a fi impuscat. Potrivit declaratiei sale, proiecta si experimenta aparate de zbor de forma lenticulara in Africa de Nord, intre anii 1938 – 1939. Primele aparate din seria OZN-urilor terestre proiectate de Henri Coanda, zburau fara echipaj uman din cauza acceleratiei violente pe care o dezvoltau. Aparatele germane pentru zbor cosmic din seria Vril si Haunebu, ce au fost construite in anul 1944 conform documentelor gasite de Aliati in arhivele secrete ale SS, este posibil sa fie proiectate pe baza experimentelor facute de Henri Coanda. Programul german prevedea si constructia navei Andromeda pana la sfarsitul anului 1945, cu o lungime de 139 metri si viteza teoretic nelimitata in spatiul cosmic. In ce masura a fost implicat Coanda în aceste proiecte, ar trebui sa elucideze biografii sai apolitici.”

  117. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=OmJusUkQXn8&feature=fvwp

    …Constiinta functioneaza aproape ca si magia…
    Aceasta este frumusetea constientizarii: nu reprima niciodata nimic, sunt lucruri care pur si simplu se topesc in lumina constientizarii

    Sa avem zile magice sau …timp inflorit, ca tot aceea e! :)

  118. angelica spune:

    Dacă ai cunoaşte misterul
    Nemărginit al Cerului
    unde trăiesc acum,
    cu orizonturi fără de sfârşit, cu lumina care cuprinde
    şi pătrunde orice lucru, nu ai mai plânge dacă mă iubeşti!

    De-acum sunt învăluit
    de farmecul lui Dumnezeu,
    în nesfârşia lui frumuseţe.
    Cele de odinioara
    sunt atât de mici în comparaţie
    cu toate acestea!
    Mi-a rămas dragostea faţă de tine,
    o tandreţe atât de mare
    pe care tu nici nu ţi-o poţi imagina.
    Trăiesc o bucurie curată.
    În necazurile vieţii
    gândeşte-te la acest lăcaş
    unde vom fi împreună într-o zi,
    dincolo de moarte, săturaţi de apa
    izvorului nesecat
    al bucuriei
    şi al iubirii nesfârşite.

    Nu plânge,
    Dacă ma iubeşti cu adevărat!”

    ( nu promit ca n-am sa pling, dar promit sa te iubesc curat de adevarat)

  119. cristina spune:

    Nici cupele de-argint nu-mi plac,
    nici auritele pocale,
    ci dintre toate cel mai drag
    imi e causul palmei tale.

    Vor trece ani. Si-nnoitoare,
    cu-aceeasi dragoste de fata,
    voi bea din palma ta, de care
    n-am sa ma satur niciodata.

    Pe-acelasi drum, ca la-nceput
    vom dogori mereu la fata.
    Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
    pe-obrazul insemnat de viata !

    Dar daca, in aceeasi zi,
    mi-ai da sa beau din mari pocale,
    eu, dintre toate, m-as opri
    tot la causul palmei tale.

    Veronica Porumbacu, Vor trece ani…

  120. Cristian Ţurcanu spune:

    Niciodată, iubito

    niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine
    esti prezenta in sangele meu galopand
    te simt ca pe-o bautura in vine
    cutit ce-mi taie sfoara unui gand

    niciodata, iubito, n-am sa ador altceva
    decat sanii tai mici far-a bluzei perdea
    leganarea soldurilor tale fierbinti
    ce scoate pe Corso
    vanzatorii din minti

    niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui
    in palma mereu imi vei sta ca un cui
    rastignit in aceasta ravnita dulceata
    ce tine o viata

    in cosmos trimis sa comand escadrile
    sa cuceresc un meteorit
    din alta cale lactee
    stapungand in iures norii atomici
    vei fi, dintre stele,
    singura ravnita femeie

    si-n moarte de-ar fi sa cobor fara lift
    sa umblu
    prin ale iadului odai cu metroul
    tot la tine iubito m-as gandi
    admirandu-ti, in zmoala,
    trusoul

    de Lucian Avramescu

  121. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=F9sI5gwOV-M

    … cine are umor, are si inspiratie, asa ca….nu te mai cusurugi si hai sa radem!…ca tot vorbeai de simplitate
    Te imbratisez Cristian pt ‘bodhisatva in metro’!
    Sa vina muzele! …Terapie hlizita sa avem! :)

    Calități care ne fac aura luminoasă

    Unii dintre cei mai puternici oameni din punct de vedere energetic pot fi şi unii dintre cei mai simpli, modeşti şi obişnuiţi. Ei ar putea fi muncitori, ţărani care-şi ară cu dragoste ogoarele, prieteni a căror viaţă simplă şi obişnuită ar putea părea nesemnificativă. Aceşti oameni respiră aproape de noi şi izbutesc să devină adevărate … obstacole (dar şi centre de putere) pentru toată negativitatea energetică ce se lăfăie prin lume. Nici măcar iniţiaţii nu pot – adesea – emite o energie mai plăcută, mai diafană, mai frumoasă decît se întîmplă printr-un singur inocent. Un singur om cu sufletul neatins de răutate şi incapabil să gîndească răul cuiva…crează în jurul său o aură energetică atît de luminoasă încît … întunericul se topeşte de la sine în preajma sa. Se poate, însă, ca tocmai acest om cu sufletul frumos să fie încercat şi cercetat pînă-n măduva oaselor şi pînă-n străfundurile fiinţei de tot soiul de probleme.
    Se poate ca tocmai acel om să fie ţinta atacurilor şi-a reproşurilor, a capcanelor şi-a distrugerii, căci forţele întunecate îngăduie cu greu puterea seninătăţii şi-a iubirii. Şi ştiţi de de? Pentru că seninătatea şi iubirea, bunătatea şi frumuseţea umană autentică luminează de la sine lumea, chiar fără ca lumea să fie conştientă de aceasta. Sufletul frumos transmite o vibraţie energetică în mediu, capabilă să schimbe gîndurile şi sentimentele celor din jur fără să ridice un deget. În plus, un acelaşi suflet frumos preia…cumva povara suferinţelor lumii pentru a echilibra masivele emisii energetice negative ale lumii înconjurătoare. Forţele de echilibru ale acestui univers sunt oamenii
    buni, sunt aceia ce-şi petrec timpul în rugăciune, aceia ce se întrec în fapte bune şi-n dăruire necondiţionată. Dacă aceste forţe n-ar fi reprezentate pe Pămînt, puterea forţelor întunecate ar fi condus lumea către distrugere. Dar, slavă Domnului, nu-i aşa! Ceea ce putem face fiecare dintre noi pentru lumea aceasta şi pentru noi înşine este legat, în primul rînd, de întoarcea conştientă la frumuseţea minţii şi a sufletului noastru. Căci, iată, nu doar pentru noi am fi frumoşi, nu doar pentru noi ne-am îngădui curajul, încrederea, răbdarea, acceptarea, credinţa şi frumuseţea, cît am face-o pentru lumea întreagă. Să ne întoarcem la dezvoltarea calităţilor umane, căci ele devin o putere incredibilă în cîmpul energetic şi încă una care – în pofida aparenţelor – este profund apreciată şi căutată în lume. Nu vorbim aici despre desăvîrşirea diplomelor sau despre…alergarea după cele mai grase locuri de muncă, ci despre calităţile umane care ne fac prieteni de încredere, însoţitori de viaţă în care să ai nădejde, muncitori pe care să te bazezi, conducători curajoşi şi oneşti, oameni responsabili şi…capabili să treacă liniştiţi pe lîngă tentaţii.

    Calităţile ne fac mai puţin vulnerabili la emisiile energetice negative şi transmit în mediu dorinţa de a avea asemenea calităţi. Energia calităţilor emite atît de clar şi fără echivoc, încît înşişi atacatorii se trezesc imitîndu-le sau dorindu-le. Şi vorbim astăzi despre calitate umană, inocenţă şi frumuseţe sufletească tocmai pentru că acestea ne apără de energiile distructive, creînd în jurul nostru o aură energetică puternică şi luminoasă.

    Acestea fiind spuse nu rămâne decât să fortificăm şi mai mult aceste calităţi pe care le avem deja, să le dezvoltăm pe cele care sunt slab dezvoltate şi să pregătim fundaţia pentru cele care încă nu suntem conştienţi de ele.

    de Maria Timuc (Sursa:http://eusuntvictor.wordpress.com)

  122. angelica spune:

    Cristina…un gind frumos si dulce catre tine.
    As face haz de necaz la arta de a face arta….oamenii, fie ei sefi sau hoti, ar trebui sa se ajute intre ei si nu sa profite unii de altii.
    Omenia straluceste mai mult decit omul!
    Nu am inspiratie, dar am inclinatie spre simtul umorului.
    Si-mi las inima deschisa
    Si te ascult cu drag . Iti multumesc….

  123. cristina spune:

    La unul din cursurile sale, Cristian ne-a spus o pilda..Mi-a placut asa de muuult!… si o impartasesc cu voi :)

    ‘Era odată un țăran chinez, foarte sărac, dar deștept. Care își lucra din greu pământul împreună cu fiul său. Într-o zi fiul îi spuse:
    – Tată, ce ghinion, calul nu a venit la muncă astăzi.
    – Pentru ce numești asta ghinion? răspunse tatăl. Să vedem ce ne aduce ziua de mâine.
    După câteva zile calul reveni însoțit de o minunată iapă sălbatică.
    – Tată, ce noroc pe noi! exclamă fiul. Calul nostru ne-a mai adus un ajutor.
    – De ce numești tu asta noroc? răspunse tatăl. Să așteptăm să vedem ce ne aduce ziua de mâine.
    Câteva zile mai târziu, fiul vru să încalece calul cel nou dar, acesta, neobișnuit cu asta, se împotrivi și-l trânti la pământ.
    Fiul își rupse un picior.
    – Tată, ce ghinion! Mi-am rupt piciorul!
    – De ce numești asta ghinion? Să vedem ce ne aduce ziua de mâine!
    Baiatul nu era convins de filozofia tatălui și plângea în patul său. Câteva zile mai târziu, trecură prin sat trimiși ai regelui în căutare de tineri pe care să-i ducă la război. În casa bătrânului țăran, văzură doar un tânăr cu piciorul rupt și îl lăsară în pace.
    Tânărul înțelese atunci că nu trebuie să consideri ca absolute nici ghinionul, nici norocul, ci trebuie să-i dai răgaz timpului, ca să vezi dacă un lucru este bun sau rău…’

    Ar fi Arta de a Trai ‘mai completa’ daca as adauga … ‘Arta managementului’ ? :)
    Din inima se pot face multe si eu zic sa radem!!!…din inima

    ‘ARTA MANAGEMENTULUI
    Curs POSDRU gratuit și cu aplicații practice
    (POSDRU = Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane)

    La spargerea unei bănci, participă doi spărgători. Primul strigă: „Nu mişcă nimeni! Țineţi cont: banii sunt ai statului, viaţa este a voastră.” Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte.
    Lectia nr. 1 – Asta se numeşte „Schimbarea Modului de Gîndire –”Schimbarea modului convențional de gîndire”.
    Lectia nr. 2 – O tipă se întinde provocator pe masa din faţa ei, încercînd să atragă atenţia. Spărgătorul i se adresează: – „Vă rugăm să fiți civilizată! Acesta este un jaf, nu un viol!”
    Asta se numeşte „Profesionalism – Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci”.
    Cînd s-au întors de la seif, spărgătorul cel tînăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrîn (care avea doar studii primare) Lectia nr. 3 – „Hai să numărăm cîţi bani am furat!”. Hoţul bătrîn, indignat, îi răspunde: „ De ce să pierdem noi atîta timp şi să ne prindă, cînd putem să aflăm diseară, de la ştiri, cîţi bani lipsesc din bancă.”
    Asta se numeşte „Experienţă –> În zilele noastre experiența este mult mai importantă decît calificările de pe hîrtie de la cursurile POSDRU”.
    Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme repede poliția. Casierul după ce se gîndi o secundă îi răspunse: Lectia nr. 4 – „Domnule Director, nu e mai bine să punem 5 mil de € deoparte şi să spunem că i-au furat hoţii?”
    Asta se numește „TRASFORMAREA AMENINŢĂRILOR ÎN OPORTUNITĂŢI –> a întoarce o situație defavorabilă în avantajul tău”.
    Lectia nr.5 – Casierul zîmbind: „Ar fi minunat să avem cîte o spargere în fiecare lună!”
    Asta se numeşte „Oportunitate –> Fericirea este cea mai importantă.”
    Seara, la ştiri, se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 mil. €.
    Hoţii au început să numere banii de mai multe ori şi nu le ieşeau decît 20 de milioane. Lectia nr. 6 – Furioşi au început să înjure: „# € @ &, noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de mil. cît ai bate din palme?!?”
    Asta se numește „Ştiinţă managerială –> Cunoașterea este mai valoroasă decât aurul!”
    Directorul băncii este fericit şi zîmbitor, că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Plus că i-au ieşit şi cîteva milioane bune bani de buzunar. Iar banca este pe profit.
    Asta se numește „Arta managementului –> Curajul de a-ţi asuma riscuri!”
    Lectia nr.7 – Daca ati pus in practica cele 6 lectii ati absolvit cursul cu succes!
    Felicitari!’

    Obiceiul de a da vina pe altcineva pentru raul care ni se intampla se cheama „Complexul lui Adam”. :)
    Şi asta poate pentru că reflexul ne vine de la primul om, care după prima greşeală, aceea de a mânca din fructul interzis, când a fost luat la întrebări de Dumnezeu, a dat vina pe Eva – nu şi-a recunoscut vinovăţia.

    Adevărul e că, de atunci, noi oamenii avem mania de a pune în cârca altcuiva responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă mai puţin plăcut în viaţă.

    Se povesteşte că într-o firmă, angajaţii, când s-au întors la lucru după pauza de masă, au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj: „Astăzi, colegul tău, care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi, a murit. Dacă vrei să-ţi iei rămas bun, vino în sala de conferinţe.”
    Oamenii intrau unul câte unul în sala în care pe masă stătea un coşciug. Fiecare se apropia să-l vadă pe cel care le pusese beţe în roate, cu sentimente amestecate: tristeţe, curiozitate şi oarece satisfacţie pentru că s-a dus.
    În coşciug însă nu era un om, ci o oglindă! Fiecare se vedea pe sine!
    Era lecţia pentru nişte oameni care sufereau de complexul lui Adam…’

    :)
    – Aș mai vrea să plec la Vancouver…
    – Ai mai fost?
    – Nu, dar am mai vrut!

    :)
    De ce te plimbi prin benzinarie, Mariana?
    – Vreau să mă las de fumat.

    :)
    BOGAT = persoană căreia îi rămân mulți bani la sfârșitul lunii.
    SĂRAC = persoană căreia îi rămâne multă lună la sfârșitul banilor.

    Si inchei pe azi daruindu-va doar ceea ce am… ‘in inima’!

    ‘Într-o zi, un om bogat i-a dăruit unui sărac un coș plin cu gunoi, ca să-și bată joc de el.
    Omul sărac zâmbi și plecă ținând în mână coșulețul primit. Ajuns acasă, a început să-l curețe, să-l spele și apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori. S-a întors la omul bogat și i-a înmânat acestuia coșulețul. Omul rămase surprins și-l întrebă:
    – De ce mi-ai dat atâtea flori frumoase, dacă eu ți-am dat numai gunoi?
    – Orice persoană dăruiește ceea ce are în inimă, i-a răspuns săracul.’

  124. angelica spune:

    Sunt chiar aici, linga tine!
    Vine , vine si raspunsul….
    Numai ca acum sunt coplesita si mi-e dor de ascultare….

  125. cristina spune:

    Daca ridicandu-l Sus as putea sminti un om de la calea lui, el fiind inca centrat pe ego, m-as opri…Unele ‘ridicari’, insa, au un anume rost si voi face referire la doua aspecte cu aceasta ocazie pt care, Angelica draga, iti multumesc…Noi doua avem mereu ce conversa, vad :)
    Cand esti o fiinta eminamente centrata in inima si parcurgi asumat o cale spirituala, aprecierile celorlalti- puse desigur in cuvinte- functioneaza ca un factor care in toata ecuatia ,cand te pui sa rezolvi, cuantifica pe unde ai ajuns cu orgoliul, cu mandria…
    Si pt ca esti atent si sincer cu tine, ai imediat un feedback obiectiv si o directie pe mai departe de a te smeri in caz ca te-ai simtit ‘ridicat in slavi’ ,…dar nu de pe pozitia de ‘a-ti da cu caramida in cap’ ca…uite in ce hal esti si ce te ia orgoliul pe dinainte, nuuu! ci linistit, martor sincer al propriei povesti interioare, cu rabdare si multumire fata de tine insuti , de disponibilitatea de a te vedea intr-o oglinda curata,fidela, cristalina:constiinta…
    Daca ne uitam in textele biblice, apoi ‘slava’ semnifica ceva la care eu ma raportez de cate ori scriu cuvinte bune cristianului scump…A merge ‘din slava in slava’ in sensul autentic, semnifica trecerea prin nivele de constiinta in mod ascendent…Uneori, cand ti se atribuie calitati f puternice de catre cineva care este pe o pozitie de echilibru si iubire, acele cuvinte au un impact de trezire-ele si incarcatura lor; imprima o mai mare viteza de a actiona in sensul calitatilor revelate acolo,in speta de maestru, cum am scris eu!…Pt ca… Cristishor are activate unele la maxim iar cu altele….inca este ‘in drum spre…’ si cunoscand aceste aspecte, cand ma simt canal deschis de Lumina, verbalizez! El nici in ruptul capului , cu blandetea asta de care ai pomenit, angelica, nu si-ar eticheta pe sub nume, pe vreo carte de vizita … :) vreo calitatea de maestru in sensul ala de Trezitor…Dar calitatea exista ,o constientizam si ne punem pe treaba in consecinta.Atat!

    Iaaa, hai sa citim ceva frumos ,care sa ne puna in contact cu o conotatie din sensul intelesului de ‘Slava lui Dumnezeu’….Oare ce anume s-o fi ridicand asupra ‘curtii’ in text? asupra heruvimilor? O calitate anume a energiei Sale care sa sustina ‘zborul’, numita…Slava lui Dumnezeu?!?
    Aiiiiii, Costinel, unde esti?!? am nevoie de bogatia ta de inspiratie si viziune, de libertatea ta de apreciere teribil de nonconformista dar si inspirata.Muahhh

    Vrea cineva sa …ne dam cu parerea?
    Ezechiel 10

    10 M-am uitat şi iată că peste întinderea care se afla deasupra capetelor heruvimilor se vedea ceva ca o piatră de safir[a] care semăna la înfăţişare cu un tron. 2 El i-a zis bărbatului îmbrăcat în haine de in astfel: „Intră între roţile de sub heruvimi! Umple-ţi apoi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!“ L-am văzut cum se duce.

    3 În acest timp, heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, iar norul umpluse curtea interioară. 4 Atunci slava Domnului s-a ridicat dintre heruvimi şi s-a oprit deasupra pragului Casei. Norul a umplut Casa şi strălucirea slavei Domnului a umplut curtea. 5 Zgomotul făcut de aripile heruvimilor se auzea până în curtea exterioară şi era ca glasul Dumnezeului Atotputernic[b] când vorbeşte.
    …………………………………………………………………………………………..
    15 Apoi heruvimii s-au ridicat. Erau aceleaşi fiinţe pe care le văzusem la râul Chebar. 16 Când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile alături de ei, iar când îşi ridicau aripile ca să se înalţe de la pământ, roţile rămâneau tot în apropierea lor. 17 Când se opreau, se opreau şi ele; când mergeau, mergeau şi ele, căci duhul fiinţelor era în ele.

    18 Slava Domnului a părăsit pragul Casei şi s-a oprit deasupra heruvimilor. 19 Apoi, sub privirea mea, heruvimii şi-au ridicat aripile şi s-au înălţat de la pământ. Când au plecat ei, au plecat şi roţile împreună cu ei. S-au oprit la intrarea porţii dinspre răsărit a Casei Domnului, slava Dumnezeului lui Israel fiind sus, deasupra lor. 20 Erau aceleaşi fiinţe pe care le văzusem stând sub Dumnezeul lui Israel, la râul Chebar, şi mi-am dat seama că sunt heruvimi. 21 Fiecare avea câte patru feţe, câte patru aripi şi ceva de forma unor mâini omeneşti sub aripi. 22 Înfăţişarea feţelor lor era aceeaşi cu a feţelor pe care le văzusem la râul Chebar; aveau aceeaşi înfăţişare şi fiecare mergea în partea în care avea îndreptată faţa.

    ps: Angelicutza, majuscula din mesajelul tau m-a inspirat sa caut poezia mea care contine in acelasi cadru, aceeasi majuscula si …iat-o!

    …numai de jos in Sus

    Mai cad pe cate-o floare,
    Pe-obrazul tau frumos:
    Intre Pamant si Soare
    mai cad, de sus in jos;

    Cad pe argintu-ti rece
    gravat in nepereche,
    Iti cad timpul ce trece
    Intr-o clepsidra veche

    si… sa-l intorc cuminte
    cu-o vorba, mult astept:
    Spre tine, iar iubite,
    Un timp mai intelept…

    Eu… stiu sa cad! Cuvinte
    din carti transcedentale,
    le uit! Sa tin in minte
    Doar dulci…,vorbele tale

    soptite cu-ntelesuri….
    In zori de-nscrisuri, scrii!
    Cad peste tine-n versuri
    Si-n stele-poezii…

    Cad- fluturi pe petale,
    …in camp,salba de roua-
    Inund buzele tale
    cu trupul meu, cand ploua,

    Dar… iti promit, in sine
    -cand tot se va fi dus-,
    sa cad , sa… cazi cu mine
    numai de jos in Sus !

  126. angelica spune:

    Cristina, multumesc pentru dedicatiile si pentru trairile tale.
    Cred ca cele mai minunate clipe din viata noastra constau in intensitatea cu care ne daruim. M-ai convins: Vreau sa ramin un copil.
    Sunt sigura ca in aceasta stare si din aceasta stare , totul e posibil.
    Si eu am un finut cu implant cohlear la urechea dreapta , la scoala speciala din iasi(termina clasa I acum) dar…”ceva” il retine sa vorbeasca …avem nevoie de specialisti care sa ne ajute sa-l ajutam.
    Si-apoi nepotica noastra. Dumnezeu este atit de „vizibil” si atit de „palpabil” in tot ce ne trimite in calea noastra. Eu cu Irina avem atitea in comun…ca de multe ori lumea zice ca-i a mea si eu o intreb :
    „Nu vrei sa fiu eu mama ta? ” Si ea-mi raspunde:
    ” Nu! Mami e mami a mea( adica sora mea) , iar noi doua cred c-am fost surori cindva….uite de cite ori zicem amindoua acelasi cuvint, in acelasi timp( vi s-a intimplat, nu? ) crapa o piatra….”
    Si-apoi …poti sa-l ridici pe Cristian cit de Sus vrei tu , Cristina, ca prin smerenia si gingasia lui tot jos ramine. Si patrunde cu vorbele si trairile lui in orice adinc de suflet.
    Multumesc Cristina …. sunt si copil, dar si indrazneata si „fur” orice imi produce un fior intens de viata.

  127. cristina spune:

    buna dimineata angelica scumpa si… draga micule forum -dupa cum costinel a propus si sunt incantata sa fie asa…
    Daca tot ti-a placut Dominique, azi vreau sa vorbim despre copii…Marturisesc ca fetita aceasta pt mine inseamna mai mult decat o straina talentata- i-am privit cu inima topita indelung clipirile, modul in care inchide si deschide ochisorii din moment ce canta…,miscarea luminitelor , alunitza de pe nasuc aproape inobservabila daca nu o stii, expresivitatea chipului intreg….;toate pt mine inseamna ceva profund si poate intr-o zi voi pune povestea si aici…

    Mai mereu accentele mele au cazut pe copii…Si chiar a fost o vreme indelungata in care am sustinut cat si cum am putut, orfani…Imi amintesc de Anda, micutza mea prietena de la caminul de surdo-mutzi de aici, din Iasi, care…fara a avea vreun defect , acolo a trait pana la 18 ani cand pur si simplu ea si colegele ei au fost scoase afara…Dormeau in casa scarii, iarna, pe unde le primeau…si Doamne!!! ce disperata am fost in acea perioada …spalam haine, cumparam hrana,plapumi si pantaloni matlasati si din astea…., dormeam cu frica in san ca de gerurile grele, sa nu inghetze…
    Am invatat in lectia aceasta atat de mult…Am invatat cand cineva are nevoie si are dreptul la ajutorul altcuiva si am invatat ca exista in trairea constienta si acel simt , acel canal de Lumina prin care ti se spune stop!…, continuand sa ‘ajuti’ asa acest suflet tu ii poti fura lectia de viata pt care a venit intr-un anume context!
    Asadar, ca sa nu va las cu o dilema, scurtez si spun in povestea Andei ca a fost ajutata, prin intermediul cuiva la care am apelat si care din Iubire s-a interesat de rezolvare…; stiu ca citeste aici si …ca are inima deschisa pt dragostea mea :) … Probabil zambeste de amintire cat de copilaroasa am fost pe atunci si cum ii puneam in carca toate grelele de nu le puteam duce…;eram convinsa ca asa e drept, sa luam lumea de-o aripa si sa o aruncam in sus siii…o sa zboare.. :)
    Alta data un prieten mi-a vorbit de o fetita care canta la violoncel, parca de vreo 8 anisori…Urma un concurs in Austria si parintii treceau printr-un moment in care nu o puteau sustine financiar …Am lansat ideea de a o ajuta, desi multe comentarii de la cei din jur erau critice la adresa ‘neputintei’ parintilor…Simturile bune au functionat si…de pe holurile concursului mai apoi, un mesaj dat cu manutzele emotiilor pline de har, scria: locul intai…Romania…violoncel…multumesc…!
    Multe ar mai fi si ma opresc…! povestile mele frumoase cu copii, poate, …vor urma :)

    Avem trairi, sentimente, emotii, suntem vii… spre trezire sau… macar incercam, pt ca asta e natura fireasca a lucrurilor, resorbtia constienta in Spirit…
    In noianul de toate acestea emitem vibratiile care se constituie in platforme de existenta in dimensiunea noastra pt fiinte din nevazut…Ajungem sa constituim prin trairile proprii un mediu pur si simplu angelic- spatiu sacru de crestere ca o pepiniera a trezirii pt noi si ceilalti, sau…o platforma de vibratie joasa pt cei a caror existenta aici nu ar fi posibila fara emanatiile trairilor aferente: ura, indiferenta, tristete, disperare, etc…Sa ne gandim si la asta!
    Starea de copil este o conditie sine qua non pt resorbtia in spirit despre care am pomenit….,ea ne confera vibratia care ne face legatura cu sinele nostru, nu mai insist…Insist insa sa intelegem si sa duplicam, sa multiplicam prin traire inalta , prin daruire, ceea ce de la unii trimisi ai Luminii, primim…De aceea si scriu numele fiecaruia, de aceea si ascult de nenumarate ori sau citesc din ….mesagerii Luminii,sa umplem Universul de ei! :) …De aceea si tin sa fiu prezenta la fiecare dintre cursurile Cristianului, asa cum a fost duminica…si daca cineva m-ar intreba DE CE NU MA PLICTISESC , de ce sufletul meu canta mai mult , iata, de atata timp la aceste cursuri pe care le repet, i-as raspunde : in aura Maestrului, cresti!
    ps1: Cristian, te rog sa nu imi stergi cuvantul ‘maestru’ pt ca….e dreptul meu la el :) si te rog SI sa ma pui sa dau cu matura , apropo de marii maestri ! Rad…
    mi s-ar dezvolta uuuuluitor vocatia -feminina de altfel- sa fiu cu primul pas prezenta (prin servirea constienta) in …aura maestrului

    ps2: angelica, mai furi dans de la mine?!? daca DA, vrei cu…copii?
    …pt oricine simte, DANS! :) cu Francesca

    http://www.youtube.com/watch?v=ky1nLbYzpXc

  128. angelica spune:

    Ah, Cristina unde esti sa-ti multumesc!!!
    Multumesc…impresionant!
    mai rar asa ceva! este un copil talentat , cu foarte mult har!
    Imi place jazz…dar ce copil!
    ma stirnesti …ca in povesti. imi amplifici trairea…
    O duminica cuminte ,
    Pentru cei ce „nu au minte” !
    O duminica frumoasa
    Pentru cei ce au fugit de-acasa!

  129. cristina spune:

    http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=YFb1-uZ384E

    pt suspinul tau de floare albastra, un…suspin de pian , de chitara, de…copil cu har, o mare preferinta a mea: Dominique…
    Ascult-o pana la sfarsit, chiar daca poate….o stii
    Duminica magica sa avem, floricica mea!

  130. angelica spune:

    „Oh, nesărutato, tare te-aş mai săruta!”
    Cristina, de Eminescu aveam nevoie astazi….15 iunie…
    Floare albastra, floare albastra….
    Mai zi ceva daca mai poti…Angelico!
    Intr-un multumesc….am pus toate cuvintele pentru tine
    Iar cintecele mele le-am asezat frumos pe nori,
    Rugindu-ma sa ploua doar pentru tine
    Cu dedicatii vii in mii de culori!

  131. angelica spune:

    Victor Hugo si Juliette Drouet…
    Beethoven si iubita lui nemuritoare…
    Eminescu si Veronica Micle…
    Romeo si Julieta…
    Doamna si Vagabondul…
    poate fi oricine „prins” in mrejele iubirii…
    Si eu si tu…si altii…iubiri impartasite, iubiri tainuite, iubiri imposibile, iubiri inaltatoare…
    Cere-i inimii sa taca,
    Cere-i gindului sa zboare,
    Cere-i cerului iertare,
    Cere-i lui o sarutare,
    Cere-i dorului o floare,
    Cere-i lui Iisus rabdare,
    Cere-i ingerului alinare,
    Cere-i temnitei scapare,
    Cere-i libertatii soare,
    Cere-ti tie o schimbare,
    Cere-i glasului cintare,
    si-nca o data iar si iar:
    Cere-i inimii sa taca
    Dar sa bata… sa bata… sa bata
    Si sa respire a ei iubire,
    Ce-i aduce nemurire.

    Cere-i Domnului si-ti va da
    Dupa Voia Lui si-a ta!

  132. cristina spune:

    Corespondență Mihai Eminescu – Veronica Micle

    ‘Măi Momoțelule,
    Pe cât de mititică ești tu, pe atât de perfidă. Îmi imputezi ba că n-am treabă, ba că nu-ți trimit „Timpul” regulat, fiindcă uit să ți-l trimit, ba – grozăvia grozăviilor – îmi dai sfatul să mă amusez.
    Oare n-ai pătruns tu încă natura mea de călugăr pentru a ști că nu există amuzament pentru mine fără tine și că tot ce vorbești tu e moftologhie? Critica asupra cărții lui Slavici e scrisă de mult – însă n-am publicat-o încă pentru că voi s-o remaniez. Poezia nu ți-am trimis-o pentru că asemenea voi s-o remaniez. Am mai scris o critică asupra „Columnei lui Traian” care iar voi s-o remaniez. Tu știi că la mine remanierile sunt lucrul de căpetenie, căci se cere să fiu într-o dispoziție identică cu aceea în care am scris.
    Momoțelule, crede că gândesc zilnic la tine și mi-e dor și că – în momentul în care, fără jenă, ți-oi putea face aripi, ca să stăm fără jenă în acest oraș, ți le fac ca să-mi vii pe sus ca o rândunică de odată cu primăvara. Căci s-a făcut primăvară, a sosit – fără flori și fără verdeață încă – și primăvara e vremea iubirii, de predilecție. Pe muză nu fii geloasă, căci ea în adevăr nu mai produce nimic, Cred chiar că talentul de versificare a fost numai un incident al tinereței și că proză e ceea ce voi scrie de acum înainte. Poate da, poate nu; încă nu știu.

    Draga mea Veronicuță,
    Sunt cinci ceasuri de dimineață și eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârșit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă și tristă totodată și aș vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă… pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb și rotund și frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuțul tău așternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare și gândesc la tine. Dormi și nu te trezi, draga mea Nicuță, că eu te păzesc tocmai de aici.
    Iar mâni când te vei trezi, ai s-aștepți scrisoare și poimâni are să-ți vie și atunci ai să știi și tu ce făceai pe când eu scriam aceste șiruri și eu cum te-nchipuiesc pe tine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato, tare te-aș mai săruta!
    Ieri seara, mititicule, am fost pentru întâia dată de când te-ai dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violonistul spaniol, e aci și cântă admirabil, așa precum n-am mai auzit violonist și tu știi bine că pe Sivori l-am auzit. Sivori era un mare technic, acesta nu are numai technică, ci și inimă. Niște ochi mari, negri, sălbateci are creștinul acesta, și, deși e urât ca dracul, trebuie să fi plăcând la cucoane. Dar toate acestea tu le vei fi citind abia poimâne, căci acum dormi, nu-i așa? Dormi Veronică? Desigur dormi.
    Nicu Gane a plecat la Iași; deci dacă-l vezi mai zi-i și tu, că eu, nu e zi lăsată de Dumnezeu în care să nu-l trag de mânecă și să nu-i aduc aminte. Dar el mai cu „ba azi, ba mâne” n-a făcut vro treabă acătări pân-acum, bată-l-ar norocu încă cu vro șapte duzine de copii dar și cu milioanele respective cu care să-i crească.
    Și încă să mai știi una. Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde ședea cu chirie la părintele Strul Avrum și mă fudulesc cu el. Știi că în el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la București cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iași, încât eu îmi imaginez următoare consecuțiune în prezența celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tu vei lipsi el va-ncerca să vie la loc. Îți poți tu închipui a cui prezență o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiți la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute și zilele sferturi de ceas?

    Din luna lui Iunie 1882.
    A plâns scriind-o.
    Îngerul meu blond,
    Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ți vorbesc de loc de amor – dar tu nu știi că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și când ești de față, și când nu ești.
    … Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât, nici n-aș fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puțin nefericit să nu-l fi avut? Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubește mai mult decât viața. Așa te iubesc și eu – mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ți-am spus, Nicuță, că pentru mine viața s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu ușurință și că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.
    Momoțelule, îți sărut mânile tale mici și genunchii tăi cu gropițe și gura ta cea dulce și părul și ochii și coatele și toată, toată te sărut și te rog, te rog mult să nu mă uiți deloc, deși poate tocmai când vei ști că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preț pe iubirea

    lui Emin ‘

    ps: Ca un semn ca adevarata creativitate se naste In Inima Omului , acolo unde procesele Iubirii deceleaza cele mediocre de cele care te inalta si desavarsesc inspre cea mai buna varianta de existenta in aceasta viata a ta,
    am pus aceste scrisori…Purificarea si Inaltarea incep In Inima: Arta de a trai se si invata!…Arta de a iubi , deasemeni…
    Fie ca acesti nemuritori sa ne inspire si reaminteasca de ce ….’In Inima…’ !

  133. angelica spune:

    Beethoven a iubit un inger….
    Cati din noi avem aceasta ocazie si nici nu realizam…
    Ingerii sunt inconjurati in mister…

  134. cristina spune:

    Beethoven, îndragostit…
    Fur Elise…. http://www.youtube.com/watch?v=_8ECRYcXtEg

    Si marele compozitor Beethoven este prins in mrejele iubirii. Se stie ca a iubit multi ani o femeie, al carui nume nu a fost facut niciodata public, desi multe dintre simfonii i-au fost dedicate ei. Dupa moartea compozitorului a fost gasita corespondenta intre el si aceasta femeie misterioasa, dar numele ei este in continuare necunoscut. A ramas posteritatii ca “Iubita nemuritoare” a lui Beethoven, asa cum el insusi o alinta.

    In anul 1806, compozitorul ii scris iubitei sale:

    “Ingerul meu, doar cateva cuvinte azi, si astea scrise cu stiloul tau… Doar pana maine locuinta mea inchiriata va mai fi stabila, ce pierdere de timp. De ce aceasta adanca tristete unde necesitatile vorbesc? Poate iubirea noastra indura aceste sacrificii? …. Poti schimba ceva cand nu esti pe de-a intregul a mea si nu sunt pe de-a intregul al tau? Oh doamne! Uita-te afara la frumusetea naturii si consoleaza-te cu ea – iubirea cere totul si merita – asta e in ceea ce te priveste. Daca am fi fost in intregime uniti, ai fi simtit durerea, cel putin la fel ca mine.

    Acum o schimbare rapida de la lucruri ce tin de interior la cele exterioare. Ar trebui sa ne vedem, mai mult decat atat, nu iti pot spune observatiile pe care le-am facut in ultimele zile referitoare la viata mea. Daca inimile noastra ar fi fost intotdeauna apropiate, nu ar fi fost la fel. Inima mea e plina de multe lucruri pe care vreau sa ti le zic. Ah! Uneori sunt momente cand simt ca discursul asta nu e nimic. Inveseleste-te! Ramai adevarata si singura mea comoara, toata a mea, asa cum sunt si eu al tau; zeii ar trebui sa ne trimita odihna care ar trebui sa fie cea mai buna pentru noi.

    Al dumneavoastra,

    Ludwig”

    Pot trai doar în întregime lânga tine sau deloc. Fii calma, viata mea, întregul meu univers. Doar prin analiza calma a existentei noastre ne putem atinge scopul de a trai împreuna. Iubeste-ma, nu desconsidera cea mai credincioasa inima, a iubitului tau.
    Oh Dumnezeule, de ce trebuie sa fim atat de departe unul de altul…iubeste-ma azi, ieri…cu cate lacrimi tind catre tine sa fim impreuna…tu..tu…viata mea..esti totul pentru mine…
    Mereu al tau
    Mereu a mea
    Mereu a noastra

    Al tau pentru totdeauna Ludwig “
    …..

    ps: sa-l priviti ! http://www.litera.ro/maricompozitori/pdf/beethoven/pag_interior_vol7.pdf

  135. angelica spune:

    Preferinta mea? In fiecare secunda a unei batai de inima …
    Am venit, am plecat si…am uitat sa-ti multumesc.
    Doamne, ce-o fi fost in capul meu? Flori de tei sau ochii tai?
    …………… Cristina, tu le stii pe toate.
    Zi-mi ceva ce nu se poate!
    Imbratisez cu drag….

  136. cristina spune:

    ps: de la minutul 16:30…preferinta mea :)

  137. cristina spune:

    Ascultam inca o data?….Indragostit de Dumnezeu-Preaiubitul,
    in… Darul Iubirii, Mevlana Jalaluddin Rumi

    http://www.youtube.com/watch?v=X-idP23bHCg

    My soul is screaming in ecstasy
    Every fiber of my being
    is in love with you
    Your effulgence
    has lit a fire in my heart.

    Sufletul meu tipa de extaz
    fiecare fibra a fiintei mele
    este indragostita de Tine
    Stralucirea Ta
    a aprins un foc in inima mea…

    Is it your face
    that adorns the garden?
    Is it your fragrance
    that intoxicates this garden?
    Is it your spirit
    that has made this brook
    a river of wine?

    Este chipul Tau
    ceea ce impodobește gradina?
    Este parfumul Tau
    ceea ce imbata aceasta gradina?
    Este spiritul Tau
    cel ce a facut acest parau
    un rau de vin?

    all your unfulfilled desires
    are from your greed
    for gain of fulfillments
    let go of them all
    and they will be sent as gifts.

    toate dorintele neimplinite
    sunt din lacomia ta
    pentru castigul implinirilor;
    da-le drumul tuturor
    si iti vor fi trimise sub forma de dar…

  138. angelica spune:

    Cristina, plecaciune si multumesc frumos ! Ai har si culoare, pentru mine esti savoare!
    Uite: si eu iti dedic o poezie a lui Alexandru Pargaru( un copil, dar ce copil!!!)
    Amorul Îngerului-Floare
    “Un înger mi-a ieşit în cale
    Şi mi-a vorbit şi multe el mi-a spus…
    Apoi mi-a arătat din mâna lui trei zale,
    Trei inimi, trei veşminte şi trei planuri astrale,
    Şi s-a întors în lumea lui de sus.
    Era frumos ca o lumină vie
    Ce izvorăşte dintr-un cer de ametist…
    Însufleţea o haină aurie,
    Ţesută dintr-un fir de bucurie,
    Menită să înveselească
    Lăuntrul meu, ce era gol şi trist.
    Nouă aripi din zefir de flori celeste,
    Privirea de safir dumnezeiesc…
    Avea numele: EU sunt CEL CE este.
    A fost minunea pentru care,
    În oglinda minţii mele
    Nu pot să mă mai privesc.
    Îngerul privea spre mine,
    Eu priveam în larg spre el…
    Toate mor, el nu mai vine,
    Toate sunt, însă nimic
    Nu mai e acum la fel.
    Nu am fost iubit vreodată
    De vreun om, de vreo făptură,
    Cum am fost iubit de-un înger
    Mai mic ca o picătură.
    Noaptea, când privesc la stele,
    Mă unesc cu Universul,
    Astfel ştiu că-n cer, acolo,
    Îngerul mă mai cunoaşte
    Şi îmi mai aude versul.”
    Si-un inger aparte pentru cei ce…calatoresc!

  139. Draupadi spune:

    Doamne, vibrez la fiecare cuvant scris, il simt in mine….pentru ca ma reprezinta….si imi dau lacrimile de fiecare data….de mult nu am mai simtit asa ceva…..nici nu mai am cuvinte…
    Multumesc !

  140. cristina spune:

    ps: Angelica, pana sa vina Cristianul, iti trimit la…pofta ta,
    ‘Inger Calator’. Cu drag!

    Tu, Inger calator prin mine,
    Printre celule de mister,
    Luminii care ma contine ,
    Nu-i cer nimic…Nimic nu-ti cer…

    Intre venire si plecare,
    Curg spatiile-timp in noi…
    Intre repaos si miscare,
    E-acel ceva …pentru-amandoi…

    Daca vei sti sa fii Iubire,
    Daca voi sti ca m-ai atins,
    Infasurati in nemurire-
    Realitatea mea de vis,

    Vom fi doar unul si …tacere
    Cum insusi, numai Dumnezeu
    mai stie ….Pura mangaiere…:
    Tu -carnea mea, eu- gandul tau…

    Ah!…Inger purtator de vise,
    Eu stiu, ca maine vei zbura!
    …si imi voi aminti din tine
    Doar palma ta… in palma mea…

  141. cristina spune:

    Cristinuta, ma bucur sa gasesc pe cineva care sa rezoneze atat de adanc la ceea ce mie imi face, de fiecare data, inima sa tresalte: Iubirea Sfanta…
    Am descoperit scrisorile cu ani de zile in urma si inca nu am reusit sa devin imuna la ‘radiatia’ lor…
    Inainte sa pun linkul in dar, (gasesti mai multe,insa aici are poze…mmmm…!) voi scrie si cuvintele ei catre el…
    Dragele mele…! dragii mei!…Sunt mandra ca O FEMEIE m-a reprezentat atat de bine in simtire si actiune si… a scris aceste cuvinte atat de asemanatoare cu cele din inima mea…

    Dacă aş fi fost o femeie mai deşteaptă ţi-aş fi putut descrie, pasărea mea măiastră – cum văd în tine unirea frumuseţii formei, penajului şi cântecului. Ţi-aş fi spus că tu eşti cea mai măreaţă minune a tuturor epocilor, şi ţi-aş fi spus numai purul adevăr. Dar ca să aşez toate astea în cuvinte potrivite, minunea mea, aş avea nevoie de o limbă mult mai armonioasă decât cea dezvoltată de specia mea. Nu-ţi voi putea spune cât de tare străluceşti, iar păsărilor cu cântec dulce nu le voi spune cine are cântecul şi zborul mai graţios ca al lor. Sunt mulţumită să le las lor plăcerea de a te însoţi şi a te privi, asculta şi admira, în timp ce mie îmi rezerv dreptul de a te iubi, aceasta ar putea fi mai puţin îmbucurător pentru ureche, dar îi oferă o mult mai dulce bucurie inimii. Te iubesc, te iubesc, dragul meu Victor, ţi-o spun mereu deşi nu reuşesc să-mi exprim niciodată în cuvinte întrega-mi iubire. Te recunosc în toate frumuseţile care mă înconjoară şi în culori, miresme, sunete armonioase, toate astea pentru mine înseamnă tu. Eşti superior totului, văd şi admir – tu eşti totul! Tu nu eşti doar curcubeul cu şapte culori, tu eşti lumina însăşi, care luminează, colorează şi înfrumuseţează totul. Iată ce eşti tu, iar eu sunt femeia îndrăgostită care te adoră.

    Juliette

    http://beauty-love-wisdom.blogspot.ro/2011/09/s-au-iubit-jumatate-de-veac.html

    ps: Simeona, simt ca sunt venita in lumea aceasta pe raza Iubirii…Iubesc fara indoiala, Iubesc tot ce ating si ating mai tot pe unde trec…Nicio Iubire aprinsa in inima mea,nu s-a mai stins vreodata…indiferent daca secundarele cadranelor terestre ni s-au mai potrivit, sau nu!
    M-ai umplut de dragoste cu marturisirea ultima de la Actiune si Contemplatie, te pretuiesc si mai mult!!! si daca te centrezi putin, ma simti: te mangai pe manutze, pe obrajori si te iubesc,…ca pe o sora a mea!

    Daca nu v-am plictisit , revin cu o iubire la fel de frumoasa ca cea dintre Victor Hugo si Juliette Drouet…Sa-i priviti si in poze ! :)

  142. Draupadi spune:

    Doamne Cristina, mi-au dat lacrimile citind aceste randuri pline de suflet, iubire, devotiune scrise de el catre ea…..
    Iti multumesc ca ai impartasit aici aceste scrisori, vreau cartea ce le cuprinde pe toate, unde o gasesc?

  143. angelica spune:

    Cristina….ce frumos….
    Cristian, vorbeste-ne despre ingeri…

  144. cristina spune:

    ‘Dumnezeu este sufletul pereche al intregii lumi, cu universuri paralele cu tot…’

    …pt ca e duminica si…e timp,
    pt ca suntem In Inima,…indragostiti,
    propun astazi un subiect care ma fascineaza de vieti : Iubirea…

    Voi incepe cu Victor Hugo si Juliette Drouet…
    Timp de jumătate de secol, cei doi vor sărbători cu sfinţenie prima lor noapte de dragoste, noaptea dintre 16 şi 17 februarie, dată ce revine obsesiv în opera lui Hugo. Deşi nu o dată li s-au despărţit drumurile, în jurul fiecărei 17 februarie Juliette Drouet a primit de la Victor Hugo câte o scrisoare de o rară acuitate şi prospeţime a sentimentului iubirii. Cu excepţia a doi ani, în caseta ei de corespondenţă s-au adunat 47 astfel de scrisori. Lectura lor ne încredinţează că şi o dragoste ce ar putea părea efemeră se poate ridica la înălţimi sublime.
    Iata ultimele scrisori, le voi pune in ordine inversa:

    ‘Amintire profundă şi dulce. Noapte sfântă! Acum patruzeci şi opt de ani mi te-ai dăruit! Te-am avut în întregime pe tine frumuseţea, pe tine graţia, pe tine femeia secolului tău! Să rămână mare aceasta zi totdeauna. Mult iubita mea, te iubesc, eşti a mea, te binecuvântez, te ador; cu un surâs tu eşti bucuria mea, cu o clipă de întristare tu eşti durerea mea. Dar nu, să nu fie durere! Fii bucuria mea pentru totdeauna! Fii speranţa şi consolarea mea. Mă gândesc la tine, văd în tine, am încredere în tine, tu îmi dai deplinătate, tu mă ai, tu mă duci cu tine, tu mă inciţi şi tu mă farmeci. Acolo aproape de noi, un colţ de cer se deschide încet.
    17 februarie, 1882

    Să începem al cincizecilea an sfânt cu aceste cuvinte divine: Te iubesc…

    ‘ Patruzeci de ani, mult iubita mea. În noaptea aceasta se vor împlini patruzeci de ani! Ce frumoasă este această lungă iubire. Lungă dragoste, mare dragoste. Pe pământ nu mai avem patruzeci de ani înaintea noastră, dar dincolo avem eternitatea. În această carte a inimilor noastre întrezăresc o absenţă. 1871 si 1872 lipsesc. Aceşti doi ani care nu-şi au paginile lor în această carte, îşi au paginile lor în inimile noastre. Nimic nu lipseşte, deci şi noi am trăit de-a lungul acestori ani trecuţi inimă lângă inimă, aşa cum vom trăi în anii viitori, suflet lângă suflet.
    Să ne aşezăm sub aripile îngerilor noştri care ne aşteaptă şi să-l binecuvântăm pe Dumnezeu. Te iubesc.’
    16 februarie, 1881

  145. angelica spune:

    Si tu…mie ! Asta-i viata: frumoasa foc!
    M-am gindit : hai mai pune-ne mintea la incercare! Cu teste de perspicacitate!
    Daca suntem energii vii, pai asa sa fie! Inima sa bata, mintea sa lucreze.
    Daca mai ai probleme…asterne-le aici. Una cite una.
    Eu multumesc …pentru mine si pentru ceilalti frumosi de aici!

  146. Cristian Ţurcanu spune:

    Tare draga imi esti Angelico!

  147. angelica spune:

    Buna dimineata, Soare! Oriunde ai fi si orice ai face….
    In fiecare zi, trec pe aici. Vin, ma uit pe geam, nu vad nimic , apoi plec. Nici macar nu bat la usa.
    Imi pastrez acea timiditate copilareasca ca pe o rezerva.
    Totusi , din cind in cind am cite o „explozie” de initiativa si impulsul de a actiona ma impinge cu un pas inainte.
    Acum sunt la usa si bat. Si astept.Si-ncep sa cant singurica. Poate mi se alatura cineva.
    Revin….cu o idee. Acum fug. Clipele curg pe-aici si prin noi.
    Viata e impletita din clipe. Traiesc constient acum si nu-mi pot permite sa pierd o singura clipa.

  148. cristina spune:

    Mesajul Cristianilor …si anume, 3 :)

    …Am poezia lângă tâmpla dreaptă
    Iubirea mi-e reper fundamental,
    Mai cred că lumea strâmbă se îndreaptă
    Şi-mi scriu trăirea, temperamental….

    Dragul meu drag Cristian, deci…Draga blogule!
    De ce te iubesc? Pt ca esti limpede, cristalin si loial tie -tu Intreg, singura certitudine-…,Sufletului pur… si adeseori, cand unii sau altii iti mai cer sa ‘faci frumos’ pt ca si produsul asta sa se vanda, ramai vertical…’Nu te compromite!…nu te ai decat pe tine!’ :)

    Pt ca declaratiile mele au fost mereu aprinse sau…cum zice celalalt Cristian…si anume Lisandru-pe care il iubesc – ti-am scris temperamental, iti daruiesc aici ‘cuvinte…potrivite’ !

    Degeaba îmi găsiţi, mereu, defecte,
    Eu n-am decât defectul de a fi
    Un imperfect printre greşeli perfecte,
    Acela incapabil de-a bârfi.

    Mi se impută chestii ordinare
    Şi mi se pune sare în cafea,
    Dar din cotidiana măcinare
    Eu scot, perseverent, puterea mea.

    ………………………………………………………

    Accept şi picătura chinezească,
    Dacă e cazul mă aşez la zid,
    Dar nu-mi las sufletul să lâncezească
    Şi pe acei cu mască îi desfid.

    Eu n-am capacitatea infernală
    De-a face din manipulare bici,
    Înregistrez doar patima venală,
    Aşa ceva nu veţi găsi aici…

    Am poezia lângă tâmpla dreaptă
    Iubirea mi-e reper fundamental,
    Mai cred că lumea strâmbă se îndreaptă
    Şi-mi scriu trăirea, temperamental.

    Mă prind de tine-n copci sentimentale
    Prin toată anemia din decor,
    Şi mă pansează degetele tale
    Atunci când caut primul ajutor.

    Cristian Lisandru

  149. Micul Prinţ spune:

    Bine v-am găsit!

    Cristina…nu ştiu cum să vă spun…adică…ştiu….dar nu ştiu dacă e timpul.

    Sau locul…în fine,nu mai contează….înţelege fiecare atât cât poate…

    Uite…eu am o vârstă…şi în ciuda aparenţelor…am trecut prin momente cumplite…în 89 eram soldat în Lugoj…
    Aveam glonţ pe ţeavă şi vreo 300 de cartuşe în buzunare…cădeau nădragii de pe mine…că erau grele.Aveam ordin să tragem…în plin…fără somaţie.
    Nu s-a întâmplat nimic…n-a fost nevoie să trag…dar numai gândul că trebuia să execut acel ordin…m-a făcut să gândesc profund la viaţă şi la nebunia din lume.
    Sânt acele situaţii limită(critice) în care nu mai ştii cine eşti….şi singurul gând este să fii în altă parte…în alt loc.
    Situaţiile de acest fel rămân gravate adânc în suflet şi în memorie.Eşti la mâna destinului…nu prea ai de ales.

    Abia după mulţi ani am început să înţeleg că am fost unde trebuia să fiu şi am întâlnit oamenii şi situaţiile de la care şi din care trebuia să învăţ ceva anume.
    Nimic nu a fost întâmplător.

    Apropo de SF …am văzut şi eu câteva episoade….dar nu sânt un fan al SF-urilor.

    Ce ironie a sorţii! Un renumit scriitor de SF de la noi…mă aşteaptă să mă cunoască şi să-mi dea nişte cărţi cu autograf.Eu aştept să văd încotro s-o iau…că a trecut un an de când nu mai am un job….nu mă plâng…mie nu-mi trebuie…mă descurc cu puţin…şi nu-mi pasă de gura lumii.Dar nu mai accept să muncesc pe doi bani.

    Cât despre cuvinte şi etimologie….cred că la mine e genetic….bunica avea câteva clase dar vorbea fluent franceza şi engleza.Sora mea…la fel.Nepoata…şi mai şi…are 24 ani şi deja lucrează ca translator la o firmă.
    Eu am luat-o ca pe un hobby….m-am jucat cu cuvintele…am făcut unele comparaţii între limbi,să văd sensul unor expresii.
    Apoi…v-am mai povestit…am învăţat pe stradă…limbajul nonverbal…limbajul gesturilor….mimica feţei…inflexiunile vocii.

    De multe ori,ghicesc ce intenţionează altcineva să exprime….dar mi-e ruşine să-i spun ce a vrut de fapt…şi mă abţin sau zâmbesc.
    Uite un exemplu de expresie des folosită şi de români… God bless you!
    Păi da…dar în franceză bless ăsta vine de la blese…cu sensul de „a răni”…şi atunci?!
    Apropo…când aveam contul de facebook….i-am scris nişte idei originale dlui Chiueşdean….păi omul e bun…nu zic nu…dar s-a apucat să-mi posteze ideile lui fixe pe perete.
    Mai ştiu un mare maestru de la noi…recunoscut şi de străini…dar tot aşa…orgolios şi fixist.Eu i-am scris la per tu…eram începător pe goagăl….mi-a zis să învăţ să dau replay şi să nu mă trag de şirete cu el.După un timp a realizat că greşise cu mine…şi că-l căutasem cu intenţii bune.

    Pentru această pagină eu propun să fie mai degrabă un mic forum cu întrebări şi răspunsuri concrete.Dacă cineva are nevoie de un sfat util într-o situaţie concretă de viaţă, să ceară,să întrebe fără ruşine ce să facă…iar cine poate dintre noi să-i răspundă omului.
    Ştiu că există multe forumuri pe diferite teme…dar simt că aici e altceva.Nu ştiu nici eu cum să botezăm pagina….important e să fie utilă tuturor cititorilor ce vor veni.
    UTIL ŞI SUBTIL trebuia să numesc blogul meu…dar am ales titlul pe care-l ştiţi…nu m-am supărat când am văzut că sânt unii invidioşi şi au încercat să preia titlul,cu alte expresii identice dar scrise cu alt tipar…ba chiar le-am făcut pe plac şi o perioadă l-am închis…să văd reacţia.Le-am propus să-l continue ei…să le dau parola….să posteze ce vor.Mai mult ce puteam să fac?!
    PS:Unde dai şi unde crapă!
    TILA este un semn,o inscripţie pusă pe capătul unui conductor electric.Ea indică destinaţia sau traseul conductorului,legătura între două aparate montate în aceeaşi reţea.
    Eu am întâlnit şi am făcut o legătură ciudată cu acel semn colorat pe care şi-l fac indienii pe frunte…semn numit de ei…TILAKA…curios nu-i aşa?
    S-a aprins beculeţu….ha ha ha….sau doar o FEŞTILĂ….
    ….cine s-ar fi gândit?!!

  150. angelica spune:

    Nu sunt curioasa din fire, dar tare as fi vrut sa-mi vad inima cum a reactionat cind am vazut numele paginii acesteia noi. Ochii stiu ca s-au dilatat si i-au transmis chipului un licar dar inima?
    Presimt, intuiesc ca aici este pagina unde se intilnesc cei cu inima ranita , dar si cei cu inima captusita si generosi si buni din fire care „invelesc” si mingaie orice rana.
    Aceasta pagina va fi un unguent pentru suflet. …din si spre Inima!
    Cristina , esti stralucitoare. Te-as recunoaste dintr-o mie. Multumesc…fur de la tine dansurile.
    Cristian, pot sa te mint? Nu! Sinceritatea este calitatea si, uneori defectul unei persoane. Imi esti drag. Cu fiecare zi ce trece. Dar fii fara grija: toate povestile se scriu in cer , apoi pe pamint.
    Am invatat multe, multe lucruri de la tine, inca mai invat…chiar si asta: invat sa ma exprim in scris.
    Si profunzimea se poate exprima, nu-i asa?

  151. cristina spune:

    Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata…In Inima!
    …In Inima Vie a blogului nostru frumos, iar de acum si mai frumos pt ca imi ofera-tuturor, de fapt, dar eu simteam nevoia ardenta, ca o capritza ce sunt- spatiu de zburdat….Iuhuuuu! Si nimeni nu o sa se supere ca ravasesc pe undeva pe-aici paginile astea minunate si ordonate ca de La Rousse…

    Mesaje personale….eu asta inteleg ca pot lasa in camera de intalnire sau mai bine spus in…holospatiu :) Va mai amintiti de nava USS Enterprise?!? Cand le era dor de Acasa , membrii echipajului intrau acolo si isi creau realitatea cea mai apropiata inimilor lor,… structurii astro-pamantene : sensibili si indragostiti in egala masura de natura stelara si de cea terestra
    Ca exploratori ai spatiului -din interior catre exterior – si noi avem nevoie pt dorurile noastre de acest holospatiu, iar Cristianul scump in rol de Picard….a intuit :te iubesc, capitane…Engage!!!

    Mesajul meu dintai o sa fie pentru Costinel….
    Fratzica, tu stii de cate ori ai pus in randurile tale EXACT cuvintele pe care doar cu cateva minute inainte le rostisem eu? adeseori in dialog cu Cristian am emis idei cu aceleasi radacini, darr….culmea culmilor ca Universul a avut asa o intentie serioasa sa ne arate ‘legaturi’ incat chiar cele mai dificil de nimerit cuvinte- care in mod uzual eu nu le-as prea rosti- le-am folosit identic :)
    Chiar inainte de a posta’ Covor de stele’, cuvantul ‘scara’ cu acelasi sens pe care tu l-ai exprimat,eu l-am rostit…si scris pe mess (dar mai poetic ai facut-o tu si-s mandraaa- mandra de tine!)!)
    Asadar, nu intamplator te-am simtit si numit de la primele intalniri…’frate’, sau alintat si plin de zambet…’fratzica’
    Sa vii!…in holospatiu, zic :)
    Prepar aici, in loc de cafea, un ceai cu lapte si putina miere (principiile ayurvedice de care m-a invatat un scump de tot prieten!) si… ti-l las…Sa te atraga si sa scrii.
    muahhh!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *