Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

În interior avem aceeași împărăție

Chiar nu contează dacă ești bărbat sau femeie, bogat sau sărac – în interior avem aceeași împărăție. Nu lucrurile dau valoare vieții, ci trăirile interioare legate de acele lucruri. Chiar există un nivel al trezirii sufletului de la care nu mai contează dacă ai cu ce te îmbrăca sau nu, dacă mergi pe jos sau ai elicopter. În anumite situații chiar nu ne diferențiază lucrurile sau funcțiile pe care le avem. De exemplu, într-un avion care se prabușește chiar sînt toți la fel – nu mai contează că ești la clasa întîi sau la clasa a doua.

Dacă ai trecut de – să zicem – 40 de ani și nu ai realizat încă faptul că doar ceea ce ai în interior contează, ar trebui să te determine să-ți reevaluezi întreaga viață. Dacă ai 50 sau 60 de ani și încă mai alergi după cai verzi pe pereți ar putea să fie deja cam tîrziu pentru a te mai bucura de trezirea sufletului. Dacă n-ai găsit o cale să ieși din ceața minții, dacă n-ai gasit o cale de a conștientiza ceea ce ești fără să te raportezi la lucrurile pe care le ai sau la rolurile pe care le interpretezi în societate înseamnă că șansele de a te mai trezi chiar sînt foarte mici.

Pe vremea mea în clasa întîi foloseam bețisore pentru socotit. După ce ajungeai prin clasa a patra deja te amuza ideea de a socoti cu ajutorul betișoarelor. În procesul de trezire a sufletului pe această planetă aproape cu toții avem de trecut prin ceața minții, apoi avem însă de muncit pentru a scăpa de iluziile create de minte, de toată risipa de energie și timp pentru a-ți împlini tot felul de dorințe. Foarte puțini reușesc să scape de limitările și zidurile propriilor gînduri, care inițial au avut totuși un rol benefic. De exemplu, poți fi animat de ideea că trebuie să-ți construiești o casă mai mare. Cauți soluții, muncești tot mai mult și în 5-10 ani poți să obții o casă mai mare. Aceasta nu înseamnă însă că vei fi mai fericit, mai sănătos sau că vei avea neapărat o altă condiție socială. Totuși, efortul de a-ți construi o casă este în acest moment singura cale prin care sufletul tău învață să acumuleze putere și experiență. Cînd reușești să descoperi împărăția din interior chiar nu mai contează dacă trăiești într-o colibă sau într-un palat, însă pînă cînd nu ai această conștientizare rămîi captiv în ceața minții și prin eforturile realizate măcar acumulezi putere în suflet. După eforturi îndelungate destul de mulți ajung să realizeze că nu se merita să facă toate acele sacrificii doar pentru a-și construi nu știu ce vilă sau pentru a dobîndi nu știu ce faimă, însă fără acele eforturi nu se puteau trezi. Desigur, calea cea mai bună ar fi să te poți trezi fără să pierzi zeci de ani cu atingerea a tot felul de scopuri lumești inutile sau chiar prostești. O condiție necesară pentru trezirea sufletului este să ai cît mai multă energie. Aceasta se poate obține prin educație sau prin eforturi intense de a „realiza” ceva în viață. A doua condiție, mai ușor de îndeplinit, este să orientezi corect această energie și să o aduci la vibrația potrivită. Pe această planetă majoritatea sîntem în faza în care trebuie să acumulăm energie pentru a ne putea trezi, pentru a putea deveni conștienți că avem în interior o împărăție sublimă. Pentru aceasta fie vom investi eforturi în educație, fie în tot felul de iluzii.

Poate că ar trebui să fiu ceva mai clar și mai nuanțat în legătură cu acest subiect. Lucrurile sînt ceva mai complexe și chiar ceva mai complicate față de cum le-am prezentat aici, succint, în cîteva zeci de cuvinte, însă odată ce te trezești, marea dificultate cu care te confrunți este că nu știi cum să faci ca să-i trezești și pe cei de lîngă tine. E ca și cum ai trăi într-o altă lume, o lume paralelă deși ne privim și ne zîmbim unii altora. Începeți prin a vă spune că este necesară o trezire, chiar dacă nu aveți încă nici o idee despre ce ar însemna această trezire. Priviți-vă nud în oglindă din cînd în cînd și întrebați-vă „cine sînt?” și „de ce sînt aici?”, „cum pot să-mi găsesc împărăția din mine?”.

Previous

Nevoia de oameni

Next

Un pas înainte

25 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    Am ajuns acasa. Va multumesc pentru comentarii, ma bucur ca va simt atit de aproape desi unii nu ne-am vazut niciodata. Pe undeva as putea sa va spun „la multi ani” pentru ca astazi, 1 septembrie, incepe Noul An in biserica ortodoxa – La multi ani! De miine sper sa fiu mai mult prezent aici. Am ales sa fie afisate in partea de sus comentariile noi. Cred ca e mai bine asa, mai ales pentru cei care urmariti comentariile zi de zi.

  2. Micul Prinţ

    Maria, îţi mulţumesc.Nu sânt supărat. Era doar o poezie frumoasă.Mesajul din poezie tocmai ăsta este…că nu e bine să treacă minutele în supărare.

    Cât despre bani…m-am obişnuit şi fără.
    Îmi făceam griji că nu voi mai putea să vă anunţ…ce şi cum.Că mă veţi crede neserios.

    Lucrurile sânt mai complicate decât par, aşa la prima vedere.Dar nu insurmontabile.
    Eu când n-am încredere în mine( mintea mea) las totul pe mâna universului…şi deşi poate îmi va da o soluţie ce nu-mi va place…o voi accepta ca fiind cea mai potrivită momentului.Chiar dacă nu ştiu sau nu înţeleg….de ce aşa….ştiu că voi vedea mai târziu de ce….şi îi voi mulţumi şi voi zâmbi.
    Este…ştiţi voi….ştiinţa de a te ruga…de aţi pune o dorinţă şi simultan să simţi,adică să te bucuri anticipat…acel misterios sentiment de „ca şi când” deja ai primit răspuns însoţit de detaşarea faţă de „cum?!”….acea stare de neaşteptare…de nepăsare sau indiferenţă faţă de rezultat.Asta vine din credinţa profundă a sufletului…care ştie că nu se sfârşeşte…că viaţa continuă…şi după.

    Iar filozofez!…ha ha ha.

    Apropo,specialiştii spun că în spatele unui om ce afişează masca fericitului se ascunde o mare suferinţă sau tristeţe.E adevărat, căci mulţi actori de comedie care au făcut milioane de oameni să râdă…să uite de necazuri…ei înşişi în viaţa lor particulară trăiau adevărate drame.
    Eu zic aşa…şi râsul şi plânsul sânt două taine…două cadouri preţioase ale vieţii.

    Am citit şi eu despre EFT şi Gary Craig….este o tehnică deşteaptă..ha ha ha….Dacă o încerci singur în camera ta şi te priveşti în oglindă făcând tapingurile alea…te bufneşte râsul …şi tot e ceva….ha ha ha.Eu o aprob chiar dacă unii o contestă.Din alte interese, desigur!

    Iar m-am lungit cu scrisul şi mă simt prost….monopolizez pagina asta….mai scrieţi şi voi.

    Dacă e ceva „secret” nu ţineţi în voi.
    E şi ăsta un reflex…un complex…o frică de a spune exact ce gândeşti….căutăm mereu un ambalaj frumos….şi cu timpul ajungem să confundăm ambalajul cu cadoul….

  3. Maria

    Nu mai fi suparat, Costinel. Si eu am avut astazi o zi cu presiuni de toate felurile, inclusiv financiare. Daca nu ai rezolvat problema cu cartela, sunt dispusa sa te ajut cu cei 3-4 euro. Inteleg prin ce treci si imi pare rau. Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa!

  4. Micul Prinţ

    SUPĂRARE

    Când toată fiinţa pădurii
    Adoarme-ngropată-n tăcere,
    Sufletul omului singuratic
    Se-nchide-n tainica durere.

    Când frunzele pomilor cad
    Şi se-ngroapă-n pământul rece,
    Lacrimile omului se preling
    Apoi cad şi totul se trece.

    Când vântul răscoleşte inima pădurii,
    Pădurea suspină cu sufletu-ntristat.
    Inima omului simte bătaia
    Oricărui minut ce trece supărat.

    versuri…Corina Mirela Chirea

    Ps:…heei,dar cine mai are timp astăzi…să simtă…să vadă…viaţa cu minunile din ea?!Ne-ar trebui o mie de vieţi să le cunoaştem pe toate…minunile…..se vor găsi mereu unii care să zică….vorba lui Bendeac….daaa ….daaaa…..mai taie din ele…..că e prea multe…!

  5. Micul Prinţ

    Bună,Maria!
    Neatza,tuturor!
    Nu,Maria,nu e un post local.
    E un post cu audienţă dar emisiunea este de nişă(cum se spune)….de aia nici nu am avut pretenţii băneşti de la ei.
    Ştii?!….subiectul nu este nou…este şi pe youtube şi am văzut cât de controversat este şi cum sânt făcuţi(etichetaţi) cei ce vorbesc despre el.
    Recunosc că poate nici eu nu ieşeam la rampă dacă nu insista un cunoscut om de ştiinţă cu care vorbesc de un timp.Şi nici nu intenţionez să fiu vedetă pe sticlă…adică nu sufăr de obsesia(mania) să mă văd la tv.

    Încă o precizare…zilele astea rămân şi fără credit pe telefon şi nu voi mai avea acces la goagăl….ha ha…dacă vrea careva dintre voi să-mi încarce cu 3 sau 4 euroi vă sânt recunoscător.Eu intru pe net cu un nokia mai vechi şi atâta costă opţiunea webnwalk la cosmote.Are Cristina numărul meu.Parcă şi Cristi îl are… nu mai ştiu.
    Pentru întrebări mai intime(concrete şi confidenţiale) puteţi să-mi scrieţi pe yahoo.(costinel …pauză.. lucky@)

    Aaa da….şi nu mă căutaţi pe facebook…nu am cont…adică am dar l-am închis demult.
    Ce să vă mai zic?! Întrebaţi-mă voi ce vreţi.Uite mi-aduc aminte că odată am intrat pe nimbuzz….ha ha…vorbeam cu un roboţel haios….ce m-am distrat!O mai fi pe acolo?!

  6. Maria

    Va salut cu drag, am fost plecata o vreme. Wow! Abia astept surpriza, Micule Print. Si cred ca banuiesc despre ce subiect delicat e vorba iar asta ma face si mai nerabdatoare sa te ascult dar sa te si cunosc, sa vedem cine ne binedispune pe aici cu umorul lui de copil divin 🙂 Si cand ma gandesc ca nici nu locuiesc chiar asa departe de tine … eu sunt din Caracal. Nu stiu daca am inteles bine, dar cred ca nu e vorba de un post local, nu?

  7. Micul Prinţ

    Angi…stai liniştită!Am avut grijă!
    Aşa mic cum sânt eu…le-am dat bătaie de cap unora care sânt „mari”.
    I-am lăsat să mă caute…puteam să forţez nota şi să-i taxez….mă rog…să profit de oportunitate…cum se spune.
    Dar aş fi câştigat titlul de Micul Şarlatan…ha ha ha.

    Pentru mine tăcerea lui Cristi e ca un fel al lui de a ne spune….mă bucur că sânteţi cu mine…aşa îl simt.
    Şi pe Veroela o simt că se bucură şi ştiu că râde mereu când mă citeşte.
    Dar tot eu mă simt mai bine….că vă fac să râdeţi.Eram bun de circ sau la workshopuri spirituale….nu ştiu cât le dezvoltam persoana dar sigur le cream riduri de atâta râs!
    Apropo…când am discutat la telefon cu tipa ce urma să-mi ia interviul….i-am zis că sper să nu iasă vreo băşcălie ca la kanal d sau ca la otv….
    M-a asigurat că se va purta cu mănuşi şi că va fi drăguţă.Ştiam că „săracii” nu au subiecte de emisiuni şi automat nu mai încasează nimic de la sponsorii ăia cu publicitatea.Am zis să-i ajut….dacă tot am eu linguroiul lung şi nu pot să mă hrănesc pe mine,măcar să le dau lor să nu slăbească.
    (povestea cu cele două uşi, cu raiul şi cu iadul….frumoasă!)…dă postul faliment şi rămân săracii pe drumuri.(ei şi?!las că îi învăţ eu să facă comerţ)
    Să vedeţi ce serios am fost în faţa camerei…mie-mi venea să râd şi să fac gesturi ca Louis des Funes.
    Nu am folosit un vocabular elevat şi am fost natural…sper.
    Dacă nu vor avea audienţă cu mine or să plângă…şi tot e ceva!
    E târziu.Mai vorbim.Mă gândesc cum să fac să scot canalul ăla din grila televizorului la care se uită maică mea.Măcar în ziua aia.Pe urmă îl bag la loc.
    Vorba Cristinei…frătzică….ai făcut-o.

  8. angelica

    „Cautati mai intii Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua”!
    Daca ( un cuvint care trebuie indepartat ) ne-am vedea Cerul din noi , ne-am insenina ! Micule Print….sa nu cresti „mare”!
    Si eu te consider nororos cu atitea suflete curate in jurul tau.
    Vorbaria ta umple tacerea lui Cristian.
    Si ma intreb : Oare mai „doarme” cineva aici?
    O mica-mare imbratisare pentru toti.

  9. Micul Prinţ

    Draupadi…eşti o drăguţă…mulţumesc pentru felicitări.

    Mă faci să râd…păi cel mai mare duşman al meu…sânt chiar eu!
    Şi chiar m-am întrebat…oare dacă va ieşi pe dos….mă voi putea ierta?!
    Până la urmă e „lupta” mea cu mine…dialogul interior…vorbăria mentală…acel „Lo Sfidante” din fiecare.

    Deşi… recunosc că-mi este un pic teamă de ce va fi după emisiune…nu ştiu de ce îmi vine mereu în minte frumosul îndemn al mântuitorului nostru Iisus Hristos…„Îndrăzniţi!Eu am învins lumea!”
    Din păcate…unii au înţeles că trebuie să cucerească lumea…şiii… partea comică sau tragicomică la ei este că abia când vor muri fizic vor vedea ce comoară aveau în ei.
    Eu mă consider un norocos…că m-am trezit la timp.

  10. Micul Prinţ

    ….iniţiativa nu mi-a aparţinut.
    Au insistat un pic.Ştiau şi ei cât de delicat este subiectul…controversat şi bănuiam împreună posibilele urmări…avantaje şi dezavantaje.
    S-a pus problema să fiu filmat cu faţa ascunsă(blurată) şi cu vocea modificată.Ha ha ha.Adică, să mi se asigure o protecţie a identităţii.
    Aoleu…ce chestie…ce ipostază?!
    Am spus de la început că înţeleg situaţia şi că mi-e indiferent…adică pot să fiu şi ne-blurat.
    A rămas totuşi să mă hotărăsc eu până vin ei la mine să facă reportajul.

    M-am gândit la ce va spune lumea…după…sincer, nu-mi prea păsa asta.Dar m-am gândit mai mult că poate mă vede mama la tv. şi o să se supere.
    Parcă o şi vedeam că mă dă afară din casă, zicând că nu am un loc de muncă dar îmi arde de cai verzi pe pereţi….ha ha ha.
    Ştiu cât de supărată a fost când a aflat atunci că am cerşit…că am făcut familia de râs.Atunci m-a iertat că a fost pe plan local… dar acum?!Sigur mă dă pe uşă afară….
    Asta a fost toată reţinerea mea.
    Cred că e omeneşte să ai astfel de gânduri când ştii că în urma unei decizii ca asta….viaţa ta se va schimba radical.

    Despre temele abordate în emisiune nu vă spun deocamdată dar ştiu că intuiţi ceva.Am spart un pic gheaţa…dar am fost diplomat …am spus despre lucruri care sfidează şi ştiinţa şi religia…şi am menţionat asta…sper că nu vor tăia la montaj.
    Sper ca după emisiune să apară şi alţii ca mine…care au trecut dincolo… şi s-au întors…cu sau fără un mesaj.

  11. Draupadi

    Micul Print, m-ai facut tare curioasa….Daca ai ales sa vorbesti despre un subiect sensibil nu pot decat sa te felicit , este o oportunitate pentru a vedea ce prieteni mai ai si mai ales cat de detasat vei putea fi….ai spus ca exista riscul ca unii sa te ocoleasca, iarta-i , atata pot ei duce acum….Aceasta societate a constiintei, cum bine a numit-o Cristina, imboboceste, chiar daca este dureros si de neinteles pentru unii oameni…ma bucur ca facem parte si sper sa contribuim din plin la inflorirea ei, prin propria tranformare in primul rand….
    Va imbratisez din Albastrul Infini!

  12. cristina

    Fratzica….ai facut-o! 🙂 Rad….Costinelule scump, decizia a venit cand totul s-a copt si zic sa nu te mai astepti la reactii adverse pt ca in subtil exista sustinere ca aceste lucruri sa iasa la suprafata frumos…Eu ma astept si cred si potentez varianta de viitor (prezent continuu , mai bine ) in care vei fi si esti primit de catre toti cu sufletul, in toate cate le-ai trait, manifestat, expus…La urma urmei…evul mediu al fiintei s-a dus , Micule Printz…iar asteroidul tau….floarea …oaia la pachet desenate, sunt incadrate firesc in Univers 🙂 Trecem de la o societate a cunoasterii la una bazata pe constiinta chiar daca inca pare o utopie, toate se aduna in masa critica si dau REZULTANTA…va izbucni: O societate a Constiintei…Siii…DA, IN INTERIOR AVEM ACEEASI IMPARATIE, dincolo de silogisme,…Adevar . Te imbratisez si-ti multumesc pt lebede si balerine si toate cate iti mai trec prin cap la adresa mea…,sper sa ma abtin sa imbratisez si ecranul!!!…cand te-oi vedea… Astept….

  13. Micul Prinţ

    Salut Cristi!
    Bună Veroela!
    Cristina,Draupadi,Angelica,Maria,Marlena,Anisa…vă îmbrăţişez cu drag!

    Vă scriu aceste rânduri,oleacă emoţionat…haaa…mă simt ca şi cum aş face-o pentru prima oară.Dar la fel de deschis sufleteşte.

    Ştiu că voi mă cunoaşteţi….poate mai bine decât alţii.În sensul că, deşi nu ne ştim fizic,ne ştim unele laturi(aspecte) sensibile ale fiinţei…manifestate mai stângaci uneori….nu mai contează din ce cauză.
    Vroiam să vă spun că ieri a venit la mine în Alexandria o televiziune…un reporter cunoscut din media.
    Au făcut un reportaj cu mine şi va fi difuzat în curând.Nu spun aici numele televiziunii sau al emisiunii ca să nu se insinueze că urmăresc cine ştie ce.(faimă,notorietate,etc).Oricum…nu am făcut-o pentru bani.

    Pot să vă spun că subiectul este foarte delicat, dar mi-am asumat riscul de a fi arătat cu degetul pe stradă şi etichetat negativ…poate chiar ocolit de prieteni şi de cunoştinţe.

    O să vă anunţ la timp,prin Cristi sau Cristina ora şi ziua în care va fi difuzată emisiunea în care mă puteţi vedea şi auzi.
    Am fost în locul meu preferat…ha ha.
    Am încercat să fiu Elveţia cât am putut.Probabil unele secvenţe vor fi tăiate la montaj…aşa mi s-a spus.
    Oricum eu am vorbit multe cu reporterul…off the record.

    Ştiu că pentru voi o să fie o surpriză plăcută.Pentru mine însă, va fi mai greu după difuzarea emisiunii.Sânt conştient de asta.Vor sări mulţi să mă jignească….bine că am cerşit în ziua aia şi pot trece uşor de propriu orgoliu…m-ar durea totuşi să văd că unii mă vor ocoli.

    Nu-i voi judeca nici pe ei…pentru că ştiu că ei atât pot înţelege.

    Al vostru,Costinel

  14. Micul Prinţ

    Bună fetelor!Vă îmbrăţişez pe toate,cu drag!

    Mă simt un pic privilegiat şi emoţionat.Aproape că mă întreb ce caut eu pe aici…între atâtea fete?
    E ca şi cum aş fi singurul băiat într-o clasă de (cu) fete….ha ha ha…un pic stingherit…mă înţelegeţi…sper.
    Dar, per total, mă simt bine cu voi toţi(toate)…chiar dacă nu sântem toţi la acelaşi nivel de conştiinţă sau cunoaştere.

    Uite…am observat că lipseşte linkul cu facebook al comentariilor la postări.
    Poate e mai bine aşa.
    Adică mă refer la inconvenientul pe care linkul îl genera.Probabil ne făcea mai reţinuţi în a face unele destăinuiri sau cum zice Maria…să-ţi pui sufletul pe tavă.E şi ăsta un complex…un reflex de apărare.Tot un gen de frică…dar justificată oarecum.

    Revenind la tema postării lui Cristi…împărăţia din interior…aşa este…nu se poate vorbi în câteva propoziţii despre o temă atât de delicată.Este ca şi cum ai preda la clasa a treia probleme de matematică de dificultatea celor pentru clasa 12-a.Şi să ai pretenţii ca elevii să poată rezolva ceva fără a cunoaşte regula de trei simplă.

    Este iarăşi complicat să vorbeşti (să generalizezi) de detaşare sau de acceptare ,având în vedere realitatea secundară…experienţele fiecăruia, în lume,până acum.

    Eu am înţeles că cel mai greu dar şi cel mai important gest al omului,în căutările sale…este predarea.Renunţarea la „luptă”…la căutări…a unor împliniri iluzorii.
    Ajungerea la împăcarea cu sine.Nu e o luptă între ego şi sine urmată de o pace temporară.E mai degrabă înţelegerea faptului că nimeni nu pierde şi nimeni nu câştigă…nimic.
    Ajungi pe un alt nivel de conştiinţă.
    Treci de iluzia dualităţii.Accepţi mai uşor „pierderile”.
    Unii o fac gradat, iar alţii brusc.Nici nu contează.Te ridici şi, chiar dacă ştii că vei cădea iar, frica nu va mai avea acelaşi impact pentru tine.În orice situaţie de viaţă.Nu vei mai (re)acţiona de frică.Şi în loc să plângi şi să te încrunţi…vei zâmbi…sau vei râde.

    PS: RÂZI,ŞI LUMEA VA RÂDE CU TINE!
    PLÂNGI!DAR VEI PLÂNGE SINGUR!

  15. marlena

    draga anisa ,
    iti recomand tehnica eliberarii emotionale [EFT] pe care aplicand-o poti sa-ti rezolvi problema stimei de sine .
    gasesti pe net in format pdf. [carte de ~ 80 de pagini ]
    mult succes .
    marlena

  16. Maria

    … definitv 🙂

  17. Maria

    Draga Anisa, la capitolul teorie suntem cu totii experti, dar in practica mai dam si gres, cel putin eu. Cred ca iti inteleg framantarile cu privire la unde se termina ego-ul si unde incepe stima de sine pentru ca in activitatea mea am parte de recunoastere si laude si implicit imi pun si eu aceleasi intrebari pe care le-ai formultat si tu. La un seminar, imi aduc aminte de o persoana deosebita,medic de profesie,care ne spunea ca o stima de sine scazuta nu este de dorit, dar nici una exagerata care inseamna ego. Echilibrul, linia mediana, dreapta socoteala,cum spun sfintii Parinti sau discernamantul si mai ales cel spiritual reprezinta pozitia corecta. Dar CUM le dobandim, aceasta e intrebarea? Eu cred, din experienta mea, ca e vorba de un proces gradat, in care, daca suntem sinceri si autentici in cautarile noastre (cere si ti se va da), vom fi asistati si indrumati atat subtil, cat si in planul fizic. Doar sa fim atenti, vigilenti in legatura cu tot ceea ce ni se intampla si sa ne asumam cu curaj calea care ne este revelata. Iti spun, Anisa, ca am cazut de multe ori. Si probabil o sa mai cad,desi nu-mi doresc aceasta. Dar m-am ridicat de fiecare data, chiar daca am plans si am suferit de neputinta. Chiar si acceptarea propriilor slabiciuni este un proces gradat iar neacceptarea tine tot de ego, cred eu. Au fost momente in viata mea cand a trebuit sa iau decizii de renuntare la tot ceea ce fusesem si avusesem pana atunci. Cand am acceptat cu detasare, fara nicio rezistenta, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata, favorabila. Asa actioneaza Bunul Dumnezeu. Am eu aceasta atitudine complet detasata in mod permanent? In ca nu, de aceea mai primesc lectii, pana cand mi le voi insusi definit si abia astept 🙂
    Eu va simt pe toti minunati si sunt recunoscatoare ca putem dialoga, in viata de toate zilelele nu pot sa ma deschid prea des la modul acesta. Aici, cu voi, imi pun sufletul pe tava…

  18. Anisa Manescu

    Draga Micule Print,
    la intrebarea ta „Crezi că sinele are nevoie de stimă?!” – imi suna mai degraba, la prima vedere, ca o intrebare retorica. 🙂 Sunt constienta ca sinele este infinit, si cum spunea si Cristian cu alte ocazii, in textele sale, sinele este integru si indivizibil (cu ceva nuante din partea mea). Imi spun si eu mie însami asta, ca ceea ce sunt in strafundul meu, nu mi-l poate lua nimeni, este „împaratia” mea interioara si cereasca. Dar cum spunea parintele Arsenie Boca, drumul cel mai lung este de la minte la inima,… ca „mii de ani i-ai trebuit luminii ca s-ajunga.” (recunoasteti voi cine este 🙂 ) si asta este greu pentru mine: sa integrez ceea ce sunt in launtrul meu profund, si sa cred ca SUNT ceea ce sunt, si nu este nevoie de dovezi exterioare care sa imi confirme ca sunt ceea ce sunt. Nu am fost educata sa am incredere in mine, sa am imaginea unui copil bun de mine, nu m-am simtit iubita pentru ceea ce sunt – m-am simtit mai debraga ca un copil care trebuia sa execute, sa fie asa cum i se cerea sa fie. Dar sunt sigura, ca in acea perioada comunista, multi parinti aveau acesta tendinta si acest fel de a-si educa copilul. Fara sa isi dea seama, evident, ca il ranesc. Nu ii condamn pe parintii mei, si de la o varsta se spune ca ceea ce suntem devine responsabilitatea noastra; nu mai putem sa tot dam vina pe parinti ca sunt cum suntem din cauza lor. Da, bine, asa este. Si acum caut aprecierea celorlalti, pentru ca sa ma simt ‘valorizata’. Intrebarea este: unde se gaseste granita intre ‘ego’ si ‘sine’? Cum putem sa ne castigam increderea in noi insine, prin ceea ce suntem cu adevarat, a avea respect si demnitate fata de sine, si a nu cadea in amagirile egoului, ale mandriei cand suntem apreciati? Cum sa ramânem increzatori si umili si demni – fara a ne lasa influentati de ce se întampla in exteriorul nostru (la lucru, in relatii cu prietenii, in familie, in societate)…? Incerc sa imi amintesc de fiecare data cand mi se face un compliment, fabula lui Lafontaine… „tout flateur vit au depens de celui qui l’écoute.” (orice magulitor traieste pe seama celui care îl asculta!). Adica, pe de o parte, sunt contienta ca ma pot simti magulita atunci cand mi se face un compliment, deci ‘ma diminuez’ in aceste situatii; si pe de alta parte, nu am o stabilitate interioara si o liniste interioara cu imaginea mea cu mine; ceea ce face ca înca mai sunt influentata usor de ce se spune despre mine. Desi caut sa ma pozitionez eu cu mine. Am hotarât sa citesc ceva carti despre stima de sine. Sper sa ma ajute sa clarific unele lucruri cu mine însami. Daca gasesc lucruri interesante, le împartasesc si cu voi! 🙂 si va multumesc pentru comentarii, le asteptam! 🙂 draga Draupadi, iti raspund cu drag data viitoare… 🙂 va îmbratisez, Anisa ~~

  19. Draupadi

    Draga Anisa, e foarte probabil ca datorita unor suferinte din copilarie dar si a asteptarilor exigente sa uiti sa te SIMTI si sa te VEZI pe tine asa cum esti….o fiinta deosebita cu suflet sensibil si rafinat ! Ai intalnit si ai poate in preajma ta oameni de valoare, asa-i? Asta pentru ca si tu ai aceleasi aspiratii si trairi, aceleasi calitati, unele mai evidente altele care abia asteapta sa se trezeasca ! Bine mai spune si Angelica pe care o imbratisez in suflet !
    Stiu prin ce treci intrucat la randul meu mi-am pus astfel de intrebari….la unele am primit raspuns , la altele caut raspuns dar mai ales urmaresc sa SIMT in mine Imparatia Cereasca …si este minunata! Unele traume din copilarie mi-au umbrit multa vreme sufletul dar mereu am simtit ca este ceva mai mult de atat in mine si in afara mea…cumva acum cativa ani a aparut o portita neasteptata prin care am intrat si pot spune ca m-am descoperit in multe ipostaze nebanuite …si incep sa ma VAD in sfarsit……!!!
    Descoperind atatea lucruri frumoase dar totusi simple si la indemana, am tot incercat sa le vorbesc parintilor si unor apropiati de aspectele spirituale ale vietii dar poate ca in entuziasmul meu nu am facut decat sa-i las nedumeriti :). Apoi mi-am dat seama ca ma aflu inca la stadiul de invatacel…si cea mai naturala cale este sa fii tu un model prin propria-ti transformare launtrica ….restul vine de la sine…
    Este totusi necesara impartasirea cunostintelor pe care le dobandim si celorlalti din preajma noastra; eu o fac atat cat simt ca am asimilat din proprie traire….

    Asa ca dragii mei, succes deplin in transformarea propriei fiinte !

    Va imbratisez pe toti !!!! yuhuuuu………..

  20. Micul Prinţ

    Am şi eu o întrebare pentru Anisa…
    Crezi că sinele are nevoie de stimă?!

    Şi o mică… completare…pentru toţi.

    Se zice că „frica este o nevoie anunţată”(simplificare…citat din Neal Donald Walsh)

    Vezi ce simplu este?!
    Învăţăm să ne trezim,fiind un pic atenţi la nevoile(grijile)zilnice.
    Ele vin oricum.Important e să le observi şi să ştii cum să le tratezi.Nu nevoile ca atare…cât mai ales reacţiile şi sentimentele ce se nasc în acele momente în sufletul tău.

    Primul pas ar fi să ne dăm seama că multe din grijile şi problemele cotidiene ni le amplificăm singuri în planul mental…cu toate consecinţele.
    De obicei punem răul înainte…ha ha ha.Ce obicei prost avem!Dar ce zic eu…obicei…?!Mai degrabă este un reflex!
    Ca un tic nervos…nici nu-ţi dai seama că-l ai.Sau ştii de el,dar îl faci oricum pentru că te-ai obişnuit cu el şi nu te mai deranjează.

    Acum vreo doi ani,am găsit în cutia poştală un calendar de buzunar şi o invitaţie la evanghelizare.
    Pe calendar era un mesaj inteligent(şi nu prea)….un copil plângând şi îndemnul(sugestia) „Nu-ţi fie frică de ziua de mâine…Dumnezeu este deja acolo!”

    Interesant mod de abordare!
    Eu aş fi scris…„Ai încredere în ziua de mâine…Dumnezeu este deja acolo!”
    Aş fi eliminat astfel negaţia din propoziţie(sugestie) şi termenul „frică”.
    Ca să nu mai spun că orice sugestie se face la timpul prezent.

    Ca o concluzie…constatare…sfat…
    Să ne acordăm, zilnic, mai mult timp sufletului.
    Cu timpul,ne vom aminti cine suntem.
    Ne vom regăsi fiecare adevărata identitate.
    Nevoia de a căuta în afara noastră va fi înlocuită de bucuria de a fi noi înşine.

  21. Angelica

    Micule Print, ce mare esti! Iti multumesc pentru ca….ai scris adevarat si bine! Si da, am citit Valeriu Gafencu – Sfantul inchisorilor si….a fost ca o intepatura pentru mine . Si …multe invatam despre noi, despre ai nostri si inca mai vrem : ca niste infometati si insetati de puterea noastra dumnezeiasca .
    Multumesc Cristianule, pentru darurile tale . Esti ca un ceas desteptator, ca o alarma pentru ca trezesti in noi acele picaturi de imparatie .
    Si…Anisa cand spui asa: „Dar apreciez oamenii cu valori personale si universale. …” , te apreciezi si pe tine si te respecti. Pentru ca …respectul pentru ceilalti vine din respectul de sine. Si mie imi esti draga.
    va imbratisez pe toti….si multumesc ca ati venit iar si iar….aici.

  22. Anisa Manescu

    …. „avem aceeasi imparatie” – este adevarat. si de curând mi-am zis ca oamenii nu-si dau seama ca in fata unei boli, in fata mortii, in fata pericolului, in fata puterii distrugatoare a naturii, in fata iubirii, a bucuriei – toti suntem la fel. Cautam toti bucuria si sa evitam suferinta. Fiecare in felul sau. De ce oare atunci trebuie sa cream atatea compartimente, sa divizam in straturi sociale -care de altfel, sunt fluctuante, in functie de cultura si societatea in care traim – si care ne dau ‘dreptul’ sa ne simtim ‘superior’ sau ‘inferior’ celuilalt? Oricum, imi spun eu mie, este numai un punct de vedere, o judecata pe care ne-o permitem cu atata libertate. Imi veti spune ca acest lucru exista de veacuri. Omul are nevoie sa se ‘în-dumnezeiasca’ pe pamânt, sa-si acorde valoare. De vreme ce nu o poate gasi in sine. Un om de cultura roman spunea ca singura valoare este de a fi un om bun in viata. Frumos. Intrebarea mea este: de ce e mai simplu sa vedem aceste valori in oamenii de valoare decât in sine? De ce nu reusim sa ne apreciem pe sine pentru ceea ce suntem in interiorul nostru? Eu nu reusesc sa vad valoarea mea interioara. Oare pentru ca sunt prea exigenta cu mine? Sau pentru ca nu am fost apreciata pentru ceea ce sunt cand eram copil? sau pentru ca am prea multe asteptari de la mine, desi acestea nu reusesc sa imi aduca un raspuns clar cu mine insami. Dar apreciez oamenii cu valori personale si universale. Si este ceea ce ma uneste celor cu care leg prietenie. Solidaritatea, umanitatea, compasiunea, atentia fata de celalalt, respectul, delicatetea, blândetea, inteligenta.. – este ceea ce ma atrage spre celalalt. Dar cum as putea sa invat sa le apreciez si in mine? De ce stiu dar nu cred ca sunt si eu asa? Nu stiu cât timp imi va lua pâna ma voi respecta si stima si eu pe mine. Incercând sa nu cad in latura opusa. Va imbratisez cu drag, Anisa

  23. Lauraa **

    Foarte bine punctat, foarte frumos formulat !! Cuvinte cu mare incarcatura si insemnatate!
    E drept, poate cunoastem o forma de trezire, mai mult sau mai putin autentica, dar cert e ca la un moment dat, se intampla acel „ceva”, treci prin experiente si greutati care te fac sa ‘te trezesti’. Chiar daca e greu, ajungi sa multumesti acelor experiente grele, care te-au facut sa devii altul – mai bine zis, sa te descoperi altcumva decat credeai vreodata ca vei ajunge sa evoluezi.
    E trist cand privesti in jur si ii vezi pe multi, pe toti aproape, ‘adormiti’ in fuga vietii, pierduti in ispita banilor si in adorarea lucrurilor materiale… e greu cand doresti sa-i ajuti si, defapt, ei te resping, ei nu inteleg, te cred poate smintit cand le vorbesti de sensul vietii… multi refuza sa se gandeasca la existenta intrebarii „de ce traim?”, „de ce ni s-a dat darul vietii?”. „ce trebuie sa facem cu el?”…

  24. Maria

    Cristi, ma regasesc in ce spui , de parca m-as fi privit intr-o oglinda. Probabil acesta este mesajul ideii ca suntem oglinzi unii pentru ceilalti, ne reflectam unii altora fie aspectele reprimate, fie cele intelese si integrate ale fiintei noastre. Si eu am senzatia ca traiesc intr-o lume paralela si simt din ce in ce mai multa compasiune pentru oamenii din jurul meu care inca mai dorm. In acelasi timp, stiu ca trezirea mea nu este completa inca, dar ma minunez pe masura ce desteptarea are loc si ma intreb cum de am putut avea un somn atat de adanc si de lung. Si eu m-am framantat cum as putea sa-i ajut mai mult pe apropiatii mei si am ajuns la concluzia ca nu trebuie decat … sa fiu. Adica, am renuntat de mult la ideea ca trebuie sa-i schimb si am inteles ca le sunt datoare doar cu propria mea transformare.
    Micule Print, am fost ravasita acum cativa ani, cand am descoperit istoria prea putin cunoscuta a martirilor acestui neam, a sfintilor inchisorilor comuniste. Valeriu Gafencu a ramas pentru mine un model de sfintenie si il evocam ori de cate ori mi se parea ca viata ma punea greu la incercare si cedam. Vorba ceea, „inteleptul e fericit si in iad, prostul sufera si in paradis”.
    Daca ne intrebam de ce Dumnezeu a permis tot acel rau, atunci ajungem inevitabil si la dilema „de ce Iisus a trebuit sa moara si pacatosii de farisei au ramas?” Eu cred ca acei martiri si-au asumat acel sacrificiu imens pentru ca noi sa putem avea in ei un model de curaj si de demnitate. Pentru ca atat de mult a slabit credinta noastra, incat probabil numai astfel de oameni ne mai puteau trezi din somnul cel de moarte.

  25. Micul Prinţ

    Cristi să ştii că de dificultatea de a-i trezi pe alţii m-am lovit şi eu.
    Mi-e greu să-ţi explic.Uneori mă simt vinovat iar alteori încerc să mă împac cu ideea că poate nu e datoria mea…în sensul că persoana în cauză trebuie să se trezească singură.
    Nu ştiu de ce dar mereu am vaga impresie că mulţi înţeleg cum vine treaba dar nu vor să recunoască.
    E prea mult pentru nivelul lor de cunoaştere sau de acceptare.Acum ştiu că nu e bine să forţez nota căci mulţi înţeleg greşit şi rişti să fii judecat în „ceaţa minţii lui” şi acuzat de cine ştie ce interese.

    Este ca în fenomenul vederii din tren.
    Cel ce se află într-un tren în mişcare are impresia că stă pe loc şi că pomii de pe marginea drumului se mişcă.

    Pe de altă parte,dacă privim la scara istoriei,noi abia am ieşit dintr-un regim materialist dialectic.Ce pretenţii să avem?!
    Criza asta, este într-un fel binevenită căci aduce cu ea noi ipostaze…adevărate lecţii de viaţă pentru unii…lecţii care, poate îi vor trezi.Vorba aceea…tot răul spre bine.
    Chiar dacă tinerii de azi nu mai sunt motivaţi să înveţe, din diferite motive, nu neapărat imputabile lor,se vor lovi în viaţă de diferite situaţii concrete din care vor învăţa sigur ceva.
    Mi-e îmi pare rău că nu se implementează şi la noi sistemul(modelul) şcolii Waldorf…decât pentru copii unor potentaţi.Asta arată că există soluţii…dar nu pentru oricine.Cât egoism!
    Nu mai comentez nimic legat de educaţie.E un capitol trist.

    Uite…prefer să fac o expunere legată de tragicomedia la români.
    Este de actualitate cazul fostului torţionar Vişinescu de la penitenciarul Râmnicu Sărat.Am avut şi am prieteni din rândul foştilor deţinuţi politici…deci cunosc chinurile diabolice la care au fost supuşi.
    Făceam aşa o paralelă între diferite epoci şi regimuri ca să înţeleg de ce a fost posibil fenomenul.
    Recunosc că mi-a fost greu să mă detaşez emoţional de „adevărul victimelor”…ştiind mai multe detalii decât cele arătate la tv.
    Totuşi….am avut puterea să mă pun în contextul istoric al ambelor regimuri şi să judec imparţial.
    Nu trebuie să fii istoric să înţelegi cum şi de ce s-au întâmplat atâtea atrocităţi.Iată cum văd eu succesiunea lucrurilor şi a faptelor.
    Plec de la adevărul concret că penitenciarul în sine a fost proiectat şi construit de regimul liberal de atunci.Inclusiv acele celule de izolare…faimoasele „negre” sau „zărci”.Acest lucru l-a menţionat şi Vişinescu în interviul dat.Şi poate că ar trebui să ne dea de gândit.

    În perioada aceluiaşi regim(interbelic) potentaţii vremii şi-au construit şi pentru ei frumoasele şi trainicele vile.Probabil,ca şi cei de azi,nici nu visau că vreodată lucrurile se vor schimba.

    Poate că judec greşit dar îmi asum părerea… cu tot regretul pentru victimele acelui regim odios.

    Cred că Dumnezeu a îngăduit tot acel rău.
    Nu există altă explicaţie.

    Dincolo de puterea noastră de înţelegere,se întâmplă în viaţă unele lucruri tragice…nedorite de nimeni…dar se întâmplă cu un scop.Adică…nimic nu e întâmplător.

    Încă odată…îmi cer iertare dacă e cazul…cred că a fost ironia sorţii.Ştiu că nu e de râs când vorbeşti de soarta unor oameni.

    Ce oameni întregi la minte puteau proiecta şi construi închisori cu ziduri groase,cu ferestre mici şi cu celule de izolare la 12 metri sub pământ?!
    Se pare că cineva(mă refer la inteligenţa divină…) a vrut să le arate ce au construit.Şi a făcut în aşa fel încât cei ce au săpat groapa altora să cadă singuri în ea.

    Viaţa omului, la scara istoriei,este aproape insignifiantă.

    Poate că a sosit timpul să învăţăm ceva din propriul trecut…ca să nu repetăm greşelile lui.

    Pentru mine,cazul Vişinescu e ca o sabie cu două tăişuri.Ne arată până unde se poate degrada omul dacă societatea în care trăieşte este bolnavă.Mă refer la ura în care a crescut şi trăit copilul Vişinescu…gândindu-mă la faptul că şi în ziua de azi….există copii desculţi şi înfometaţi…anonimi….ignoraţi de privilegiaţii vremii.Cu siguranţă în fiecare există şi creşte un posibil torţionar gen Vişinescu.

    Cei care sânt familiarizaţi cu termenii juridici folosiţi în justiţia umană cunosc desigur expresia „relaţia de cauzalitate”.Adică toate acele dovezi,probe sau mărturii ce dovedesc vinovăţia cuiva aflat într-un proces.
    Atunci când justiţia oamenilor greşeşte,intervine justiţia divină.Pe care mulţi o înţeleg prea târziu,din păcate.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén