Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Între politețe și autenticitate

De obicei, noi oamenii maturi, învățăm să fim politicoși în majoritatea situațiilor. Ne adresăm complimente, chiar dacă cel mai adesea sînt doar de complezență, ne facem aprecieri, mai scoatem printre dinți un „bine ați venit” pentru că de, așa e frumos, să fim politicoși! Am ajuns să considerăm că este bine să oferim un mesaj pozitiv celorlalți, chiar dacă simțim și gîndim altceva despre ei. Mesajul pozitiv pe care îl oferim celorlalți le poate fi de ajutor, îi poate ajuta să se simtă apreciați, să capete ceva mai multă încredere în ei, să devină mai optimiști, dar atît timp cît mesajele noastre pozitive, chiar sincere, îi determină să se autocomplacă într-o eroare sau într-o stare deplorabilă, atunci ar fi mai bine să fim autentici, sinceri și să le atragem atenția asupra problemelor pe care le au. Rari sînt oamenii care să spună mereu ceea ce gîndesc, care să spună celorlalți ceea ce simt, care să fie pe deplin autentici. Rari sînt oamenii care să spună verde în față fiecăruia ceea ce crede despre el. Cel mai adesea alegem calea comodă de a spune ceva pozitiv, recurgem eventual la cîteva „minciuni nevinovate”, decît să spunem exact ceea ce gîndim.

Între politețe și autenticitate trebuie găsit un echilibru, cu toate că mai degrabă ar trebui să ne preocupe autenticitatea, decît armonia și liniștea în relația cu ceilalți. Dacă în relațiile profesionale este de preferat să predomine politețea, în relațiile amicale este necesar să predomine autenticitatea. Dacă nici măcar cu prietenii sau rudele mai apropiate nu puteți fi sinceri și să spuneți exact ce gîndiți, atunci aveți o problemă. Copiii spun verde în față ce simt și ce cred. Îți pot spune cu seninătate că ești urît sau că te-ai dat cu prea mult parfum, că nu le place părul tău sau haina ta, că îți miroase gura sau că nu-i plac glumele tale. De ce nu putem să păstrăm această sinceritate și după ce creștem!? Eu cred că din slăbiciune. Pe măsură ce creștem, devenim din ce în ce mai slabi … ca fire! Preferăm să avem relații liniștite în locul celor sincere. Preferăm să fim noi înșine mințiți, spunîndu-ni-se o apreciere, decît să ni se facă o observație critică sinceră. Această „falsitate” ne poate face să ne simțim bine pe moment, dar pe termen lung ne adîncesc și mai mult slăbiciunile.

Majoritatea pendulăm între autenticitate și politețe, însă ar fi mai bine să învățăm să fim  politicoși în mod autentic și totodată autentici în mod politicos!

Previous

Bărbatul ideal

Next

A răspunde cu bine la rău

10 Comments

  1. Laura

    Foarte frumos spus!
    Eu sunt adepta sinceritatii si autenticitatii mai presus de orice. Insa m-am lovit de multe ori de pereti, de oameni care greu accepta sa le spui verde in fata. De aceea, in societatea zilelor noastre, mai ales in Romania, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa fii politicos cu orice pret, chiar si cu acela al pierderii autenticitatii! Ai avea numai de castigat in acest fel. Insa concluzia aceasta nu este legata de mine, pentru ca eu nu fac asa, eu tind mereu sa creez un echilibru intre politete si autenticitate, prodominant mai mult autenticitatea in faptele si vorbele mele!

  2. Cristian Ţurcanu

    Dez-identificarea este un proces evolutiv. Daca reusiti sa o realizati din prima si sa realizati totodata ca totul este o iluzie va feilicit si va imbratisez cu drag. De asemenea, iubirea este si ea graduala. Nu se manifesta cu aceeasi intesitate si puritate de la inceput, insa daca dvs reusiti, iarasi va felicit si va imbratisez cu drag! 🙂

  3. geanina

    Departe de mine gandul de a va contrazice,sunt recunoscatoare ca ne-am intalnit si respect punctul dv.de vedere,dar evolutia cere timp,care e o iluzie ca si lumea de altfel si atunci nu e mai autentic sa ne dezidentificam de toate cele si sa ne recunoastem natura divina care este completa,perfecta armonioasa ,experimentand astfel IUBIREA care suntem si cu care am putea raspunde la toate si tuturor in acest joc numit viata?VA MULTUMESC ptr.bunavointa

  4. Cristian Ţurcanu

    Nevoia de autenticitate este tocmai imboldul de A FI tu insuti. Cititi mai relaxata si veti vedea ca nu ne contrazicem. A dezvolta sufletul inseamna a reusi sa-l spiritualizezi pe deplin. Dupa ce ai ajuns la spiri, da, nu mai exista progres. Pe de alta parte Spirit esti deja, ]n aceeasi marura in care SPIRIT sint toti oamenii si cu toate acestea marea amjoritate are nevoie sa evolueze pentru a-si revela acest spirit. Asta numesc eu progres si evolutie pe cale si se obtine fiind sincer cu tine insuti, adica autentic si in acelasi timp, pe cit posibil, in armonie cu toate.

  5. geanina

    Cu toata stima,cred ca am intalnit cel putin un om adevarat in pers.autorului acestui blog ;chiar exista NEVOIA de autenticitate si armonie?nu ajunge SA FII doar tu insuti naturalmente?cat sunt de reale nevoile?esenta noastra divina este autentica si singura realitate….(parerea mea)catre ce ai mai putea progresa?cine are nevoie?poate personalitatea(masca)tinde la implinire,la dezvoltare,la mai mult si la mai bine…
    am scris ceea ce simt,poate ca am depasit contextul….

  6. Cristian Ţurcanu

    Articolul indeamna la politete sau autenticitate nu pentru ceilalti, ci pentru tine. Este o chestiune absolut subiectiva, dar este subiectivitatea ta si aceasta conteaza. Tu judeci in sinea ta daca exista vreo diferenta intre ceea ce simti si ceea ce exprimi in exterior. Pentru ca un suflet sa se poata dezvolta este necesar sa fie cit mai liber atit in perceptie cit si in exprimare. Un suflet are nevoie de autenticitate pentru a exprima exact ceea ce simte, dar in acelasi timp un suflet are nevoie de pace si armonie. A gasi echilibrul intre nevoia de autenticitate si nevoia de armonie cu ceilalti este o cale dificila, dar care trebuie cautata si urmata. De obicei se merge mai mult pe calea de a fi autentic atunci cind vrei sa progresezi rapid, insa majoritatea lumii a ales calea de a fi politicoasa si poate ca tocmai de aceea ne lipsesc oamenii adevarati.

  7. geanina

    In primul rand imi place intentia din spatele articolelor,iar complimentele vin din suflet; din punctul meu de ved.insa a fii sincer, autentic, sau politicos sunt …tot puncte de vedere PERSONALE.Ceea ce se percepe despre persoana pe care o avem in fata nu este cumva conditionat de ceea ce credem despre ea?nu filtram in mod personal cumva info.si apoi decidem sa fim autentici(daca nu e vreun interes) sau politicosi (daca e interes) nu cumva ceea ce percepem in mod superficial, ne determina comportamentul?”Pacea e de 1000 de ori mai importanta ca dreptatea”spunea daca -mi amintesc bine Parintele Arsenie,si oare de ce?ptr.ca ceea ce percepem cu toate simturile e doar cca.5% din TOT CEEA CE ESTE!!!De aici indemnul ”cunoaste-te pe tine insuti”Daca imi e permis ,IUBESTE-L PE APROAPELE TAU, ca pe tine insuti si vei fii autentic(ptr.ca tu esti iubire)si politicos in acelasi timp ptr. ca nu e nimic de judecat la nimeni (egoul nu-si poate aroga dreptul de a da verdicte in baza celor cateva procente ….(ex.)esti frumos, esti un ratat…. in comparatie cu cine? sau cu ce?

  8. / Ai drpetate, poate nu am cum să înţeleg asta dacă nu încerc şi nu ajung să trăiesc aşa ceva.Am impresia că ce spui despre Dumnezeu (cu care împarţi gânduri şi te simţi mai bine) este înlocuit de unii cu “alţi oameni”, de profesie sau nu. Unui psiholog poţi să-i povesteşti greutăţi şi te poate ajuta cu sfaturi. Unui prieten poţi să-i ceri ajutorul fizic, poate chiar să-ţi gătească… Şi tot aşa.Dar ai drpetate, n-am cum să ştiu. Respect modul tău de a trăi. Dar pe mine mă depăseşte. 🙂

  9. Cristian Ţurcanu

    Dacă îi faci cuiva un compliment lucrurile sînt în regulă. El îţi răspunde cu un „mulţumesc” sau cîteva cuvinte de politeţe, însă la cea mai mică observaţie critică aproape orice om reacţionează imediat şi caută în fel şi chip să demonstreze că nu ai dreptate sau să demonstreze că alţii sînt mai ceva decît ei, inclusiv tu care ai îndrăznit să-i faci o observaţie critică. Trăim într-o lume în care lucrurile sînt uşor pe invers, în mai multe privinţe. Uităm binele şi ţinem minte răul în loc să ne amintim de zicala noastră din vechime care spune: „cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”. Pentru că preferăm confortul şi liniştea renunţăm la ceea ce gîndim şi simţim cu adevărat pentru a spune ceva care să nu tulbure apele, mai ales, dacă nu te afectează pe tine în mod direct cuvintele şi faptele nepotrivite ale cuiva. Însă Sfinţii Părinţi spuneau că lenea este lipsa de reacţie la îndreptarea unui rău care s eproduce în preajma ta. Ştiu din proprie experienţă că nu este uşor să fim autentici, dar se pot realiza progrese dacă chiar îţi doreşti. Eu unul am reuşit cît de cît.

    Apoi, tot legat de autenticitate mai este nevoia de aprecieri din partea celorlalţi. Majoritatea dintre noi este dependentă de aprecierile celorlalţi pentru a se simţi mai bine. Eu unul consider că e suficient să ştii că te apreciază Dumnezeu. Ca să nu pierdem aprecierile celorlalţi avem tendinţa să nu-i supărăm. Nu este corect. Spre surprinderea noastră aprecierile sincere, de la un om autentic, chiar dacă sînt rare, contează mai mult decît zecile de aprecieri formale.

  10. Bagal...

    E un articol minunat, inspirat dar care m-a pus pe ganduri 🙂 . Si nu e primul articol bun pe care-l citesc pe acest blog care ma trezeste!

    …..de cate ori nu zambim mecanic…..de cate ori nu spunem automat niste lucruri doar pentru a fis spuse….si mai ales de cate ori nu tanjim dupa aprecieri ca sa ne simitim bine, amagindu-ne cu o bucurie scurta….
    E firesc sa doresti uneori sa ti se spuna cat esti de apreciat, admirat, se ti se recunoasca unele calitati si merite dar nu in asta consta bucuria interioara….
    Mi-am dat seama din proprie experienta ca e foarte greu sa fii autentic, prin asta , ma refer la a fi foarte sincer, spontan, natural. Asa ca pana acum , le-am combinat. Doar ca acum constientizez mai intens ceea ce simt si ceea ce spun…
    Necesita mult curaj pentru a face fata oamenilor din jur care nu vor aprecia sinceritatea, verticalitatea…..e uimitor cat de agresivi devin unii oameni cand le spui adevarul, sau macar parerea sincera.
    De asemeni este important sa traiesti fara asteptari absurde si sa iei viata asa cum vine ea, bucurandu-te de fiecare clipa …..
    Pentru mine a fi autentic inseamna a fi sincer cu tine insuti, a te respecta pe tine insuti, a fi curajos, ferm dar si balnd, puternic in iubire si credinta, a fi bucuros….manifestand aceste atitudini e foarte usor sa fii la fel si cu cei din jur….
    Este foarte important ca atunci cand spui adevarul , chiar daca este dureros, sa o faci intr-un mod bland…..

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén