Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Munca fără rost

Chiar dacă dintr-un anumit punct de vedere munca fără rost pare a fi o pierdere de timp și de resurse, totuși, să știți că nimic nu păcălește egoul mai mult decît o muncă fără rost. Pe o cale spirituală, adeseori, cele mai eficiente practici sînt acelea care nu au o logică clară, nu au un scop bine definit, nu pot fi înțelese cu mintea obișnuită. Orice efort realizat fără un scop anume, fără noimă – după cum se mai spune – se contabilizează în contul sufletului și ajută la trezirea acestuia.

Nu este greu să faci eforturi atunci cînd ai o motivație clară și un scop pe care vrei să-l atingi, însă cu totul altceva este atunci cînd trebuie să faci un efort mare doar pentru că ți s-a cerut aceasta, fără să intuiești vreun rost sau vreun scop al acelui efort, fără să ți se fi oferit explicații aferente. Cînd tu mergi la cineva pentru a primi învățătură spirituală, iar ție ți se spune să mergi și să împingi cît poți de tare o stîncă sau să faci o altă muncă fără nici o noimă, cînd ți se cere să participi la activități care te plictisesc și care dintr-un anumit punct de vedere nu au legătură cu transformarea spirituală, atunci egoul tău chiar este complet descoperit și pus în imposibilitatea de a confisca eforturile realizate în astfel de condiții. Pe calea evoluției spirituale orice efort trebuie să fie, pe cît posibil, dezbrăcat de influențele egoului și realizat în așa fel încît să nu poată fi deturnat de către acesta în interesele sale. Egoul vrea să aibă mereu un scop clar pentru eforturile pe care le face, vrea să facă doar ceea ce îi place sau ceea ce îi asigură niște beneficii concrete și eventual cît mai mari. Egoul nu merge acolo unde se plictisește, unde nu simte că are ceva de cîștigat, unde nu se simte apreciat și valorizat, unde nu i se acordă suficientă atenție sau nu i se aduc laude. Egoul caută mereu doar acele activități pe care le poate înțelege, le poate controla și de la care speră să obțină beneficii imediate cu eforturi minime.

Pe calea spirituală sînt foarte valoroase acele activități care, chiar dacă egoul nu le înțelege, sunt totuși realizate. O serie întreagă de asceze care au fost cerute sfinților în procesul lor de mîntuire au constat în astfel de acțiuni care, în aparență, nu aveau nici un rost, dar în realitate le consolidau: credința, abnegația, iubirea, smerenia, sacrificiul și multe altele. Acum nu pot să vă dau exemple de activități fără scop pe care ați putea să le faceți pentru că, atunci cînd le veți face, egoul deja ar putea să concluzioneze că de fapt ele au totuși un scop și anume acela de a vă dezvolta sufletul și dacă egoul întrevede un scop, el se va implica, va fi prezent și va găsi o cale să tragă pe spuza lui eforturile realizate. Pe orice cale a transformării nu căutați doar satisfacțiile egoului. Nu lăsați egoul să vă confiște toate eforturile de a vă transforma. Nu căutați doar ceea ce îi place lui, ce consideră el că este important, valoros, super bun și așa mai departe. Egoul nu este doar plin de capricii, el are o frică teribilă de a nu pierde controlul asupra ființei, de a nu pierde rolul de instanță supremă a omului. Egoul poate realiza eforturi spirituale, dar în final ajunge să se mîndrească cu ele. Egoul poate fi un susținător al unei vieți morale, dar apoi ne transformă în judecătorii celorlalți care nu sînt ca noi. Egoul poate realiza asceze, chiar mari, dar are grijă ca ceilalți să afle de acest lucru și să-și atragă astfel admirația lor. Pentru a dejuca toate aceste planuri ale egoului este necesar să facem într-o primă etapă eforturi dezinteresate, de exemplu, să ajutăm pe cineva într-un scop benefic în mod necondiționat, însă adeseori orice ajutor oferit celorlalți atrage din partea egoului un fel de așteptare a unei recompense, egoul dezvoltă așteptări legate de ființa pe care a ajutat-o și astfel, efortul tău, chiar bine intenționat, nu își atinge scopul în ceea ce privește propria evoluție. Oricum munca dezinteresată este un pas înainte față de cei care lucrează doar pentru interesele proprii, însă pasul următor ar fi să realizezi o muncă fără rost. Într-o astfel de situație, cînd egoul chiar că nu mai înțelege nimic și nu vede nimic de cîștigat poate fi păcălit, poate fi adus acolo unde îi este locul, adică pe o poziție de slujitor devotat și nu de stăpîn autoritar așa cum a ajuns să se considere.

În concluzie, uneori, ceea ce ne transformă cel mai mult din punct de vedere spiritual este o muncă fără rost sau chiar neplăcută din punct de vedere egotic, dar care este făcută cu perseverență.

Previous

Înălțarea

Next

Să ne bucurăm

6 Comments

  1. Anisa Manescu

    „Egoul este constiinta de sine separata.”
    Când ne este teama… când ne simtim inutili… cand facem lucruri care nu servesc o cauza nobila (de exemplu pentru cei in nevoie), când ne plictisim… toate acestea vorbesc despre codificarea noastra in ego?… când nu sunt ocupata la lucru, toate gândurile, temerile, îndoielile… ma invadeaza… si ma simt coplestia, nelinistita, ca si cum as avea nevoie sa simt stresul, concentratia; si atunci ma concentrez pe ceea simt ca nu functioneaza bine in mine. De fapt, este vorba de o re-actie fata de emotiile si gândurile mele.
    Ieri la conferinta de yoga, s-a spus ca pentru a ne schimba in mai bine, si deci a ne crea obiceiuri bune – de vreme ce egolul este o serie de obiceiuri nu tocmai bune, dar care ne blocheaza in ceea ce credem ca suntem, si deci ne ‘linisteste’ intr-un fel – trebuie sa incepem prin a crea mai mult spatiu in interiorul nostru, a ne simti mai in largul nostru cu noi insine, si apoi prin a putea deveni mai buni observatori ai fiintei noastre interioare, a ne observa trairile, dar fara a ne judeca. Aceasta ne va permite sa devenim, cu timpul doar, prieteni mai buni cu noi insine. Sincer e tare greu sa fim prieteni buni cu noi insine, cel putin asa am eu impresia. Sunt constienta când egoul ma pândeste, si vrea sa ma simt intr-un anumit fel, mai mândra de mine, mai mareata. Si de vreme ce imi dau seama, sigur ca nu il las sa-si faca de cap. 🙂 Dar totusi trebuie sa gasim un echilibru intre a ne accepta si a avea incredere in noi, si a nu deveni aroganti. In momentele când ma simt cum am spus la inceput, rigida, incordata, in defensiva, cred ca este vorba tot de ego si de cum ma las eu manipulata de el; dar si încrederea în sine.”Egoul caută mereu doar acele activităţi pe care le poate înţelege, le poate controla…”. Da, este aceea nevoie de a controla emotiile, trairile…. Si de teama de a nu putea fi perfect asa cum ne imaginam fiecare ca suntem sau cum am vrea sa fim. Eu nu vreau sa ranesc pe nimeni, dar caracterul meu si poate implict egoul fac in asa fel incât sa ranesc pe ceilalti uneori, si ma surprind si eu pe mine. Si atunci intru într-un cerc vicios spunându-mi ca sunt rea, si ma invinuiesc. Uneori, datorita situatiilor pe care le creez chiar eu, spunând lucrurile cu prea multa dezinvoltura, sinceritate, oamenii reactioneaza atat de tare (asa simt eu), ca valurile produse in corpul meu energetic si fizic, ma coplesesc si ma ranesc, chiar mai multe zile la rând. Cineva imi spunea, si poate pe buna dreptate, ca am prejudecati. Si atunci m-am întristat tare si a fost ca o lovitura! Ma gândeam: Doamne, eu am prejudecati? Dar tocmai asta incerc sa vindec in mine! si am prieteni de nationalitati diferite, cum sa am prejudecati? Da, am sigur, desi imi doresc sa ma vindec; dar nu din rautate. E mai mult un obicei sarac de a cataloga, de a categorisi.. e mult mai simplu pentru ego, nu-i asa? Dar nici noua românilor nu ne place când tiganii sunt pusi in acelasi cos cu românii. E normal. Nimanui nu-i place. Einstein spunea: „E mai usor sa divizezi un atom, decât sa vindeci o prejudecata.” Deci, trebuie sa fim atenti ce spunem, pentru ca suntem ceea ce spunem. Din pacate. E destul de reductibil, dar oamenii de azi nu mai au timp sa se cunoasca mai bine, si mai ales sa se inteleaga si sa se ierte! Ca si noi de altfel. Orice schimbare in jurul nostru, incepe cu noi insine! Tot Einstein spunea: „Cauta sa devii un om de valoare, si nu un om de success.” Si daca puteti sa fiti ambele, cu atat ma bine. Ma gândesc aici, de exemplu, la Abraham Lincoln, care a abolit sclavagismul, si a redat demnitatea africanilor înrobiti. Un om mare si un om de success. Cel mai important înainte de toate este „sa te cunosti pe tine însuti” caci „persoana ta este sufletul tău” spunea Socrate (Platon, Alcibiade, 138e).
    Si imi place sa închei cu aceasta mica rugaciune…
    „Vino, Doamne, si ajuta-ma sa ma cunosc, sa ma înteleg, sa ma iert. Vino cu iubirea ta la suprafata mea cea întinata si coboara-ma în tine, spalându-ma si luminându-ma.”

    „Cheia fericirii depinde de capacitatea noastra de a fi satisfacut. Mentalul este la originea atitudinii noastre, a emotiilor nostre, a sentimentului de satisfactie sau de frustrare pe care il simtim.De aceea trebuie sa ne antrenam mintea a se detasa si a fi vigilent.” – Dalai Lama

  2. cristina

    …mai dedemult ma gandeam ca am scris in viata aceasta pe ‘te iubesc’ in asa de multe chipuri de limba romana, unele din mintea creativa, unele din inima indragostita , incat , mai apoi, am simtit nevoia sa ma mut cu exprimarea altundeva.Ati avut vreodata senzatia asta?!?…Ne trezim, ne …intindem din toate incheiturile si …ia te uita ca ramanem un pic mai mari fata de ce eram inainte dupa…asana asta de elongatie in spirit:), ‘ocupam’ un spatiu mai eterat…De aici ori taci si …doar unii il vor auzi pe ‘te iubesc’ al noii dimensiuni, ori…scrii fara ratiunea celor vechi- invatate, un mesaj din semincioare – simboluri ne-ale-mintii- si in totalitate ale sufletului 🙂

    Hei,…’o fiinta’ !!! mi-a placut mesajul tau care elibereaza instantaneu intentia si lasa loc unei noi asane de elongatie in spirit: de creativitate …A fost pe gustul meu.
    Nestiind sa folosesc nici un dictionar pt ce ai scris, am lasat sa treaca prin mine ca pe o muzica, ca notele sferelor menite sa te reacordeze la ritmul primordial cosmic …Muahh!

    si ca sa inchei cu ‘mai dedemult’, …in dar ce am scris atunci:

    O limb-as vrea sa inventez, iubite;
    Traduceri…, doar in inima sa fie:
    Cuneiforme sferic scrijelite,
    Legate in volum de poezie…

  3. angelica

    Ce bine le spui !
    …..”Egoul incepe sa piarda teren din momentul in care incepi sa simti, sa intuiesti o comuniune cu ceva superior si transcendent, o unitate atit in fiinta ta interioara cit si intre toate fiintele si lucrurile. Tot ceea ce sintem este sustinut si creat prin intermediul sufletului, insa egoul ca si constiinta de sine confisca toata lucrarea sufletului si isi pune eticheta sa proprie pe tot ceea ce sintem si pe tot ceea ce traim. Eliminarea egoului se face prin constientizarea faptului ca nu sintem separati, ca avem un nivel de existenta in care sintem identici, in care sintem una cu ceva transcendent si profund misterios si totodata una cu totul….”
    Sufletul omului este un mister, iar ego-ul nostru este un profitor cind este lasat de „capul” lui.
    Nu prea inteleg eu …cu munca fara rost( cind toate au un rost) , dar daca asa se poate pacali eu-ul , de acord cu tine.
    Stiu doar ca…m-am trezit(citind si constientizind …enorm de mult) si ca…nu mai sunt aceea din anii trecuti cind , dupa vreo actiune de-a mea nu ma mai recunosteam.
    De fapt , ego-ul meu ma conducea.
    Asa este: nu e de ajuns sa stii ca Dumnezeu se afla in inima ta, ci sa-l simti si sa ai acea Traire a divinitatii din tine.
    Doamne Ajuta!

  4. Cristian Ţurcanu

    Cunoasterea egoului, ca si a mintii sau a sufletului, ca si a constiintei sau a spiritului poate fi abordata din foarte multe puncte de vedere. Egoul poate fi tot ceea ce crezi ca esti la un moment dat sau poate fi inexistent! Egoul este constiinta de sine separata. Atit timp cit te consideri separat, o individualitate bine determinata in spatiu si timp inseamna ca traiesti prin intermediul egoului. Astfel, tot ceea ce esti: trup, energii, emotii, ginduri, sentimente toate hranesc si sustin egoul. Egoul incepe sa piarda teren din momentul in care incepi sa simti, sa intuiesti o comuniune cu ceva superior si transcendent, o unitate atit in fiinta ta interioara cit si intre toate fiintele si lucrurile. Tot ceea ce sintem este sustinut si creat prin intermediul sufletului, insa egoul ca si constiinta de sine confisca toata lucrarea sufletului si isi pune eticheta sa proprie pe tot ceea ce sintem si pe tot ceea ce traim. Eliminarea egoului se face prin constientizarea faptului ca nu sintem separati, ca avem un nivel de existenta in care sintem identici, in care sintem una cu ceva transcendent si profund misterios si totodata una cu totul. Pe masura ce incepem sa experimentam acest nivel de constiinta egoul va disparea. Cu egoul nu trebuie sa luptam, insa egoul trebuie sa inceapa prin a accepta ca nu suntem separati de Dumnezeu si ca trebuie sa ne sustina in realizarea acelei munci care sa permita transformarea noastra, care sa faca posibila TRAIREA unitatii si a comuniunii continue cu TOTUL. Atit timp cit nu vom avea decit ideea ca suntem in Dumnezeu si ca Dumnezeu este in noi nu am realizat inca mai nimic. Aceasta idee trebuie sa fie transformata in TRAIRE, iar pentru aceasta uneori egoul ne poate ajuta, fiind binevoitor. O buna parte dintre oameni vor sa ajunga la starea de comuniune cu Dumnezeu si nu doar la dezvoltarea unei personalitati care sa se intregereze cit mai bine in „realitatea lumii”, insa chiar si un egou binevoitor uneori trebuie pacalit, pentru ca daca el s-a simtit instanta suprema in fiinta atita timp si-a creat niste obiceiuri de stapin atoatestiutor si, chiar fara sa vrea, mai are apucaturi dintr-acestea de-ale lui si poate sa aduca in derizoriu toata munca spirituala realizata de-a lungul multor ani. Tendinta egoului de a reveni la ceea ce a fost o buna bucata de vreme, adica „un Mare Domn” este adinc inradacinata in firea lui si trebuie gasite solutii diverse pentru a depasi acest aspect profund al egoului. Una dintre ele fiind munca fara rost, adica o munca aleasa astfel incit sa conduca la trezirea sufletului, dar fara ca egoul sa stie ca acesta va fi efectul final. Atunci cind constiinta separaraii dispare cu totul, fiind inlocuita cu constiinta Totalitatii, egoul practic „moare”, iar noi ca si constiinta separata avem senzatia ca murim si de aceea ne va fi foarte greu sa facem acest ultim pas pe calea desavirsirii si trebuie sa fim ingeniosi sau sa avem gratia de a primi ajutorul adecvat la momentul potrivit. Doamne ajuta!

  5. o fiinta

    %#5&*09#%|”:;/.,{}}}}}}\’A,ti%$32^&mdt.,”’?|}+_)(*877665grup

  6. Luminita Dana

    Divine Light Christ Ian: „Orice efort constient conteaaza…identificarea cu egoul va ramane daca nu te preda,i daca nu te abandonezi lui Dumnezeu…dar ca sa faci asta sa te predai nu e un lucru usor …cind esti identificat cu egoul egoul devine chiar tu cind rupi identificarea cu egoul ,egoul dispare singur………cind vine Dumnezeu, egoul dispare…este bine sa intelegi mecanismul egoului si cum functioneaza el…prin autobservare…si constientizare de sine…
    ….dar exista si un atasament fatza de egoul …asociat cu pierderea identitatii false pe care societatea te a fortzat sa o creezi….aceasta frica de de pierdere a egoului este de fapt o frica de moarte a lui…de disparitie a lui.. de aceea ff.multi oameni inteleg gresit daca pierd egoul vor muri si ei.
    …..nu nu e adevarat …numai daca iti moare egoul vei fi cu adevarat liber, pina atunci esti doar sclavul egoului tau…”
    Acestea sunt afirmatiile unui prieten la care completez si eu ca am credinta ca orice efort, cu rost sau fara isi are „rostul” lui…..nimic nu e intamplator in viata.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén